Născută în Galiţia – copil unic al unei familii aristocratice – Emilia Pardo Bazán a manifestat de timpuriu interes pentru lectură. În 1866, publică prima sa povestire (dintr-un şir de peste 580!).

Doi ani mai târziu, se căsătoreşte şi se stabileşte la Madrid. Studiază franceza, engleza, germana şi italiana şi citeşte mai ales literatură rusă şi franceză. Îi cunoaşte pe Victor Hugo, Emil Zola, pe fraţii Goncourt. În cinci ani, are trei copii şi publică trei cărţi, după care, în 1822, divorţează. Scrie articole polemice în favoarea naturalismului, înfiinţează o Societate de folclor galiţian şi fondează revista Nuevo Teatro Critico.

Sute de povestiri, încercări de romane poliţiste, o activitate jurnalistică bogată şi diversă fac din ea o personalitate controversată. Este, deopotrivă, în avangarda feminismului militant (Academia îi respinge candidatura) şi o catolică ferventă, aplecarea religioasă făcându-se prezentă mai ales în ultima parte a creaţiei sale. Regele Alfonso XIII îi acordă titlul de ducesă (era deja poreclită „contesa cu sânge de cerneală albastră”), dobândind astfel, o dată în plus, dreptul la funeralii naţionale.

Născută în Galiţia – copil unic al unei familii aristocratice – Emilia Pardo Bazán a manifestat de timpuriu interes pentru lectură. În 1866, publică prima sa povestire (dintr-un şir de peste 580!).

Doi ani mai târziu, se căsătoreşte şi se stabileşte la Madrid. Studiază franceza, engleza, germana şi italiana şi citeşte mai ales literatură rusă şi franceză. Îi cunoaşte pe Victor Hugo, Emil Zola, pe fraţii Goncourt. În cinci ani, are trei copii şi publică trei cărţi, după care, în 1822, divorţează. Scrie articole polemice în favoarea naturalismului, înfiinţează o Societate de folclor galiţian şi fondează revista Nuevo Teatro Critico.

Sute de povestiri, încercări de romane poliţiste, o activitate jurnalistică bogată şi diversă fac din ea o personalitate controversată. Este, deopotrivă, în avangarda feminismului militant (Academia îi respinge candidatura) şi o catolică ferventă, aplecarea religioasă făcându-se prezentă mai ales în ultima parte a creaţiei sale. Regele Alfonso XIII îi acordă titlul de ducesă (era deja poreclită „contesa cu sânge de cerneală albastră”), dobândind astfel, o dată în plus, dreptul la funeralii naţionale.