„Revista Repere, un proiect inițiat de Editura Paralela 45 în 2021, este una dintre inițiativele din România dedicate actualității din toate ciclurile de învățământ. După un an de pauză, revista se relansează, cu un concept nou și cu o misiune și mai clar conturată. Ne propunem să le oferim profesorilor, părinților și elevilor din toată țara o platformă în care aceștia să poată aduce în discuție subiectele care îi preocupă, într-un ecosistem educațional ce rareori pune accentul pe conlucrarea acestui trio, de a căruiarmonie depinde succesul copiilor, începând de la grădiniță și până la admiterea la facultate.”
Cătălina Bălan
„Am dorit ca în această ediție a revistei REPERE să facem legătura între cei trei actori din actul educațional și să dăm voce nu doar profesorilor, ci și beneficiarilor, adică elevilor. Și nu în ultimul rând, părinților, care au avut șansa să își exprime și ei opinia. Am adus la un loc vocea profesorilor, a elevilor și a părinților, într-un exercițiu de reconciliere extrem de necesar în aceste vremuri pline de turbulențe pe toate planurile – economic, geopolitic, climatic, financiar. Și, tot în premieră, am adus la masa discuțiilor vocea celor din învățământul dedicat elevilor cu cerințe speciale și a celor din ONG-urile care au proiecte educaționale ce vin cu soluții la multiplele nevoi ale învățământului românesc.”
Daniela Palade Teodorescu