Coșul meu 0
Contul meu
0
AutoriIndex
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
8
826 Valencia826 Valencia este o organizaţie nonprofit care desfăşoară programe de scriere creativă pentru copii în numeroase oraşe din Statele Unite ale Americii. Este recunoscută pentru publicaţiile şi produsele sale creative şi amuzante. Fondată în San Francisco în 2002 de autorul Dave Eggers, are astăzi 826 de sedii în Los Angeles, New York, Seattle, Boston, Chicago, Washington D.C. şi Ann Arbor.
Titluri autor
A
ABRUDAN Ioan
Titluri autor
ACKERMAN AngelaAckerman Angela este membru al organizației internaționale SCBWI (Societatea Scriitorilor și Ilustratorilor de Cărți pentru Copii). Împreună cu Becca Puglisi moderează Writers Helping Writers, o sursă online pentru scriitori, care a câștigat premii și care oferă diverse enciclopedii ce vin în sprijinul eforturilor descriptive ale autorilor.
Titluri autor
ADAMEȘTEANU Gabriela
Titluri autor
ADLER Mortimer J.Mortimer Jerome Adler (decembrie 28, 1902 – iunie 28, 2001) a fost un filosof american de tradiție aristotelică și tomistă. A predat la Columbia University și University of Chicago. (sursa : wikipedia.org)
Titluri autor
ALCOTT Louisa May
Titluri autor
ALEXE Maria Claudia
Titluri autor
ALGARRA Alejandro
Titluri autor
ALIGHIERI DanteScriitor si filosof italian. Este considerat cel mai mare poet italian si una dintre cele mai importante personalitati ale culturii occidentale. S-a nascut in 1625 la Florenta, intr-o familie saraca, dar de origine nobila. A fost unul dintre cei sapte oficiali alesi in guvernul Florentei, intr-o epoca in care razboiul civil era ceva obisnuit si influenta papala devenea tot mai amenintatoare. Deoarece a fost un participant fervent la luptele politice, in 1302 Dante a fost acuzat de coruptie si opozitie fata de Biserica. Urmarea a fost exilul si amenintarea ca va fi executat daca se va intoarce vreodata. Si-a petrecut restul vietii departe de orasul sau natal, tanjind sa-l revada. S-a retras, in mare parte, din viata politica activa si s-a concentrat asupra scrisului. Prima lui carte - "Vita Nuova" (1294) - prezinta dragostea sa pentru Beatrice. Opera, in proza si versuri, reprezinta primul roman autobiografic din literatura mondiala. In 1304 Dante publica "De Vulgari Eloquentia" ("Despre limba populara"), considerat primul studiu comparat de filologie romanica. In aceasta lucrare, Dante sustine ca poetii si scriitorii, in general, ar trebui sa publice opere in limba materna, si nu in latina. Tratatul etico-filosofic "Il Convivio" ("Banchetul") este o lucrare in care Dante analizeaza gramatica si stilurile poetice. O alta lucrare importanta este "De Monarchia" ("Despre monarhie"), opera polemica indreptata impotriva puterii papale. Aici Dante sustine ca puterea unui print secular este data direct de Dumnezeu, si nu deriva din autoritatea Bisericii, prin mijlocirea papei. Capodopera a literaturii universale, scrierea cea mai importanta a lui Dante este "Divina Commedia" ("Divina Comedie"), poem alegoric alcatuit din trei parti: "Infernul", "Purgatoriul" si "Paradisul". Dupa exil, marele poet s-a stabilit la Ravenna, unde si-a terminat opera. Primele doua parti ale "Divinei Comedii" erau cunoscute din 1319, iar "Paradisul" a fost completat in 1321. Ultimele 13 cantece din "Paradis" au fost publicate dupa moartea lui Dante survenita la 14 septembrie 1321, la Ravenna. "Divina Comedie" incepe cu prezentarea lui Dante, pierdut intr-o padure intunecoasa. In ajutorul sau vine poetul Vergiliu, trimis de Beatrice sa-l ghideze prin adancimile Infernului si prin cartrile Purgatoriului, pentru a se intalni apoi cu iubita lui in Paradis. Dante il urmeaza pe Vergiliu prin cercurile Iadului, unde sunt pedepsite faptele rele. Apoi intra printr-un tunel sapat in piatra, care si conduce spre cealalta parte a pamantului, la picioarele Muntelui Purgatoriului. Urca muntele si in varful lui gasesc Paradisul terestru, Edenul din care primii oameni au fost izgoniti. Aici Beatrice il intampina pe Dante pentru a-l conduce printre sferele planetare, zburand deasupra stelelor, parcurgand treapta cu treapta, pana ajung la Paradisul in care li se ofera imaginea maretiei lui Dumnezeu. In aceasta unire mistica a umanului cu divinul, el atinge beatitudinea. Poemul este o alegorie a societatii din timpul lui Dante si contine toate cunostintele stiintifice, morale, metafizice si teologice ale Evului Mediu.
Titluri autor
AMICIS Edmondo de(N. 21 octombrie 1846 - d. 11 martie 1908) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog italian. Literatura sa are o tematică socială și educativă. Opera: 1868: Viața militară ("La vita militare"); 1872: Spania ("Spagna"); 1874: Olanda ("Olanda"); 1874: Amintiri din Londra ("Ricordi di Londra"); 1876: Marocul ("Il Marocco"); 1886: Cuore, cunoscut roman pentru copii care cultivă valorile etice și patriotismul; 1890: Romanul unui învățător ("Il romanzo di un maestro"); 1883: Prietenii ("Gli amici"); 1899: Căruța tuturor ("La carozza di tutti");
Titluri autor
ANDERSEN Hans Christian(N. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca - d. 4 august 1875, Copenhaga) a fost scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa Zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume. Sursa foto: wikipedia.org
Titluri autor
ANDERSON Laurie Halse(Născută în 23 October 1961) este o apreciată scriitoare americană cunoscută pentru scrierile adresate copiilor și adolescenților. În 2009 a primit  Premiul „Margaret A. Edwards Award” din partea American Library Association. 
Titluri autor
ANDREAE Giles
Titluri autor
ANDREESCU SerbanEste un cunoscut ilustrator de cărţi pentru copii, un maestru al benzilor desenate. A colaborat cu numeroase edituri şi reviste din România. ACTIVITATE PROFESIONALĂ ARTISTICĂ: ilustraţii la peste 300 de cărţi de copii, participant la expoziţii internaţionale de benzi desenate la Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara, Bruxelles, New York, carte de copii publicată în SUA în 2005, în colaborare cu Renee Fersen, scriitoare americană.  
Titluri autor
Andrei Eugen C.Eugen C. Andrei (n. 1991) studiază în prezent filosofia la Paris. Este debutant absolut.
Titluri autor
ANDREI Gheorghe
Titluri autor
ANDRICA DorinDorin Andrica este profesor universitar la Facultatea de Matematică și Informatică de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A publicat numeroase volume, dintre care 12 la edituri internaţionale de prestigiu, peste 170 de articole științifice și este autorul a peste 1000 de probleme originale, propuse în diferite reviste din țară și străinătate. Prezența permanentă a dumnealui în comisiile centrale ale olimpiadelor naționale de matematică reprezintă un reper pentru comunitatea profesorilor români preocupați de matematica școlară de performanță.
Titluri autor
ANDRIEȘ Alexandru
Titluri autor
ANDRONACHE Daniel-CosminDaniel Cosmin Andronache este Asistent universitar doctor la Departamentul de Stiinte ale Educatie, din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. In cadrul doctoratului in Stiintele Educatiei a urmat un stagiu de cercetare la Universitatea din Viena iar ulterior studiilor doctorale a urmat aprofundarea domeniului, beneficiind de o bursa de cercetare postdoctorala. Principalele interese de cercetare vizeaza domeniul proiectarii curriculare centrate de competente.
Titluri autor
ANDRU VasileVASILE ANDRU (1942-2016) s‑a născut în 22 mai în Bucovina, regatul României. A fost prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor şi al PEN‑Clubului. Stu­dii universitare la Iaşi, absolvite în 1965. A predat cursuri la Facultatea de Filologie din Suceava (1967‑1974) şi la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1991‑1993). Re­dactor principal la Viaţa Românească până în 2006. Din 2006 este redactor la revista Lumină Lină (Gracious Light) din New York. Stagii de practică zen în Centrul Deshi­maru, La Gendronnière în 1991. Stagii de Vedanta, cu bursă Sivananda, la Neyyar Dam, India, în 1992, 1996. Retrageri spirituale pe Muntele Athos în 1997, 1998. Cercetări antropologice în Polinezia în 1999, 2000. În 1990, întemeiază şi coordonează Centrul Român de Practică Isihastă. Timp de 25 de ani, ţine conferinţe‑atelier de practică isihastă. Organizează retrageri spirituale în Câmpulung Bucovina, Tg. Jiu, Sâmbăta de Sus, Cernica şi stagii sapienţiale la Chişinău, la Kalymnos (Grecia), Padova, Ischia (Italia), Barcelona, New York şi San Francisco, Sydney. SCRIERI. Selectiv: a) romane şi povestiri: Iutlanda posibilă, 1970; Mirele, 1975; Arheologia dorinţelor, 1977; Noaptea împăratului, 1979; O zi spre sfârşitul secolului, 1983; Turnul, 1985; Progresia Diana, 1987; Muntele Calvarului, 1991; Un univers cu o singură ieşire, 1997; Păsările cerului, 1999; Grădinile ascunse, 2006, 2016 (ediţie definitivă); Veacul meu, fiara mea, 2014; Opt chipuri ale singurătăţii, 2016 , Zece povestiri antume, 2016. b) cărţi de antropologie culturală şi spiritualitate: Viaţă şi semn, 1989; Terapia destinului, 1994; India văzută şi nevăzută, 1993; Mistici din Carpaţi, 1998; Istorie şi taină la Muntele Athos, 2001; Isihasmul sau meşteşugul liniştirii, 2002; Întâlniri cu maeştri vizionari. Călătorii iniţiatice, 2003; Înţelepciune indiană, 2005; Psihoterapie isihastă, 2010; Surâd, deci exist, 2010; Exorcismele. De la origini până la Tanacu, 2012; Geografia sacră şi profană a vieţii, 2015; Peregrin în centrul lumii, 2016; Apusul misticii populare (Farmece, legări, dezlegări), 2016.
Titluri autor
ANGHEL TraianTraian Anghel, profesor grad didactic I la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila, este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi al unui curs postuniversitar de specializare în informatică la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. A publicat lucrări referitoare la programarea Web şi la utilizarea calculatoarelor şi resurselor online în educaţie. Totodată, a publicat culegeri de probleme de fizică destinate utilizării la clasă, precum şi pregătirii examenului de bacalaureat şi a concursului de admitere în învăţământul superior.
Titluri autor
AVERY Annaliese
Titluri autor
P
PETERSEN Anne Helen
Titluri autor
A
ANTOHE BogdanProf. Antohe Bogdan- profesor titular la Colegiul Național “Mihail Kogalniceanu” Galați. Absolvent al Colegiului Național Vasile Alecsandri din Galați promoția 2003, al Facultății de Matematică din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați ca șef de promoție (media generală de absolvire a anilor de studiu 9,98, media examenului de licență 10,00) și a masterului Matematica Didactică. Din septembrie 2007 este profesor titular la Colegiul Național Mihail Kogălniceanu, în urma concursului național de titularizare unde a obținut prima nota pe județ. Membru fondator și redactor principal al revistei de matematică MATHGAL. Este Președintele concursului județean de matematică MATHGAL. Participant cu lucrări la simpozioane. Gradul didactic I obținut în anul 2016.
Titluri autor
ANTOHE FlorinProf. Antohe Florin - profesor titular la Școala Gimnazială Dan Barbilian Galați. Absolvent al Colegiului Național Vasile Alecsanri din Galați promoția 2006 , al Facultății de Matematică din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați ca șef de promoție (media generală de absolvire a anilor de studiu 10,00 , media examenului de licență 10,00) și a masterului Matematica Didactică. Membru fondator și redactor-șef al revistei de matematică MATHGAL. Coordonator al concursului județean de matematică MATHGAL. Propunător de subiecte pentru etapele locale și județene ale olimpiadei de matematică . Participant cu lucrări la numeroase simpozioane. Gradul didactic II obținut în 2015. Distincții importante obținute: Premiul Municipiului Galați acordat de Consiliul Local Galați- noiembrie 2008 și Premiul Rectoratului Universității Dunărea de Jos- octombrie 2008.  
Titluri autor
ANTON Fabian
Titluri autor
ANTON Ioana
Titluri autor
ANTONESCU MariusLucreză în învățământ din anul 1997. Profesor gradul I. Activează la Şcoala „Iordache Păcescu” Coşeşti – Argeş. 
Titluri autor
APPLEGATE KatherineKATHERINE APPLEGATE a scris cărți pentru copii și adolescenți, dintre care multe au obținut premii prestigioase. Cunoscută pentru talentul său de a crea povești emoționante și memorabile, și-a câștigat faima internațională cu romanul Ivan cel fără de seamăn, distins cu Medalia Newbery și ecranizat de compania Walt Disney în 2020. Stilul său unic, ce captivează cititorii de toate vârstele, combină sensibilitatea cu teme profunde, precum prietenia, curajul și protecția naturii. În Suzi cea Zuzi, scriitoarea explorează cu delicatețe povestea – inspirată din fapte reale – a unei vidre-de-mare curajoase.
Titluri autor
ARABI Shahida
Titluri autor
ARDELEAN Daniel
Titluri autor
ARDELEAN Luminita
Titluri autor
ARENA Jen
Titluri autor
AREZZOLO Olivia
Titluri autor
ARNOLD Elana K.
Titluri autor
ATTILA Balázs F.Balázs F. Attila (n. 1954, Târgu-Mureş) este scriitor, poet, traducător literar, redactor, editor și promotor cultural. Fondator și redactor-șef al Editurii AB-ART. A publicat 28 de cărți (poezie și proză), în 8 țări și în 12 limbi. A tradus 25 de cărți din limbile română, aromână, spaniolă și portugheză. Ca editor, a îngrijit peste 600 de volume, printre care cele din seria „Cele mai frumoase poeme ale liricii maghiare contemporane...”, respectiv cele care tratează scriitori din Europa Centrală și de Est. Invitat la majoritatea festivalurilor internaționale importante de poezie, de pe toate continentele. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor din Ungaria, al Uniunii Scriitorilor din Slovacia, al PEN Clubului maghiar și, totodată, vicepreședinte al asociației Grenzenlose Literatur (Austria), respectiv al asociației clujene Dellart. Laureat a zeci de premii internaționale, printre care: Premiul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației (2009), Poesis – premiul pentru traduceri literare (Satu Mare, 2010), Premiul USR – Filiala Arad pentru traduceri literare (2011), Marele premiu Opera Omnia „Tudor Arghezi” (Târgu-Jiu, 2014), Premiul pentru traduceri literare „Tudor Arghezi” (2016). Prezent în zeci de antologii și reviste culturale internaționale. Poemele sale au fost traduse în limbile: română, slovacă, slovenă, portugheză, turcă, cehă, albaneză, engleză, franceză, spaniolă, germană, sârbă, macedoneană, rusă, hindi și suedeză.
Titluri autor
ATTREE LenaLENA ATTREE este învăţătoare, expertă în curriculum și, cel mai important, mamă. Cariera profesională și-a petrecut-o elaborând și implementând curriculumuri educaţionale complexe atât pentru educaţia tradiţională, cât și pentru programele „școala după școală” și „școala acasă”. În prezent trăiește în Florida, Statele Unite, împreună cu soţul și copiii ei.
Titluri autor
AUBERT MarieMarie Aubert (n. 1979) a debutat în 2016 cu Pot să vin la tine acasă?, o carte de proză scurtă ce a avut un succes uriaș în Norvegia, vânzând mai bine de 10 000 de exemplare. Romanul Oameni în toată firea (2019), foarte bine primit de criticii din zona scandinavă, a fost laureat al premiului Young People's Critics' Prize (echivalentul Premiului Goncourt des lycéens în Norvegia) și nominalizat la Booksellers' Prize. Autoarea locuiește în Oslo.
Titluri autor
AUSTIN J.L.Filosof englez. S-a nascut in 1911 in Lancaster si a urmat cursurile universitatii Oxford, unde a devenit profesor in 1952. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a lucrat in folosul Serviciului Secret Britanic. Desi a fost admirat si apreciat ca profesor de filosofie, a publicat putin in timpul vietii. Studentii au fost cei care i-au adunat lucrarile si cursurile in carti publicate postum, precum "Philosophical Papers" (1961) si "Sense and Sensibilia" (1962). In lucrarea "A Plea for Excuses" (1956), Austin ilustreaza metoda sa de abordare a problemelor filosofice, pornind de la analiza subtilitatilor limbajului comun. Lucrarea sa majora, "How to Do Things with Words" (1961), prezinta conceptia sa despre limbaj. Comunicarea lingvistica este conceputa ca un act complex ("speech act"), in care apar trei aspecte ale limbajului: locutionar, ilocutionar si perlocutionar. Austin se diferentiaza prin conceptia sa despre limbaj de curentul filosofilor de la Cambridge (mai ales, de orientarea lui Bertrand Russell). Acestia abordau limbajul pornind de la logica si erau obsedati de visul unei limbi ideale. Prin comparatie, meritul lui Austin este tocmai analiza limbajului curent. Moartea prematura a lui Austin, survenita in 1960, reprezinta o mare pierdere pentru filosofia limbajului.
Titluri autor
B
BACHELARD GastonFilozof și critic literar francez, Gaston Bachelard este considerat întemeietorul criticii literare moderne. (N. 27 iunie 1884, Bar-sur-Aube, Franța - D. 16 octombrie 1962, Paris)   Opera: 1928: Studiu asupra evoluției unei probleme de fizică: propagarea termică în solide ("Étude sur l'évolution d'un problème de physique: la propagation thermique dans les solides"); 1929: Valoarea inductivă a relativității ("La valeur inductive de la relativitée");1932: Pluralismul coerent al chimiei moderne ("La pluralisme cohérent de la chimie moderne"); 1932: Intuiția momentului ("L'Intuition de l'instant");1934: Noul spirit științific ("Le nouvel esprit scientifique"); 1936: Dialectica duratei ("La dialectique de la durée");1937: Experiența spațiului în fizica contemporană ("L'experience de l'espace dans la physique contemporaine"); 1938: Psihanaliza focului ("La psychanalise du feu");1941: Apa și visele, eseu asupra imaginației materiei ("L'eau et les rêves, essai sur l'imagination de la matière");1943: Aerul și reveriile, eseu asupra imaginației mișcării ("L'air et les songes, essai sur l'imagination du mouvement"); 1948: Pământul și reveriile, eseu asupra imaginației forțelor ("La terre et les rêveries, essai sur l'imagination des forces");1948: Pământul și reveriile repaosului, eseu asupra imaginilor intimității ("La terre et les rêveries, essai sur les images de l'intimité");1949: Raționalismul aplicat ("Le Rationalisme appliqué");1957: Poetica spațiului ("Poétique de l'espace"); 1960: Poetica reveriei ("Poétique de la rêverie"); 1961: Flacăra unei lumânări ("La flamme d'une chandelle").  
Titluri autor
BADESCU Ovidiu
Titluri autor
BĂDIȚA DumitruDumitru Bădița (n. 1972, com. Polovragi, jud. Gorj) a absolvit Facultatea de Jurnalistică, Sibiu, 1997. A publicat următoarele volume: unghii foarte lungi și cumsecade, poeme, Ed. Vinea, București, 2005; poeme prerafaelite, poeme, Ed. Pontica, Constanța, 2008; Invitat la Săvârșin, proză, Ed. Casa de pariuri literare, București, 2010; faze și emfaze, note/reportaje, Ed. Tracus Arte, București, 2011; confesive, poeme, Ed. Vinea, București, 2013; Rute ocolitoare, reportaje, Ed. Tracus Arte, București, 2014; Cu I.L. Caragiale prin București, ghid literar-turistic realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, 2016; Cu Tudor Arghezi prin București, ghid literar-turistic realizat cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române, 2017.
Titluri autor
BAGHIU Ciprian
Titluri autor
BAILEY Linda
Titluri autor
BAILLARGEON NormandNăscut în 1958 în Valleyfield (Quebec) Profesor în Științele Educației la Universitatea Quebec din Montreal, eseist, activist anarho-sindicalist, editorialist și colaborator la diverse reviste. Lucrări:  •    L'ordre moins le pouvoir. Histoire et actualité de l'anarchisme •    Les Chiens ont soif. Critiques et propositions libertaires •    L'ordre moins le pouvoir : histoire et actualité de l'anarchisme •    Trames. Esthétique/politiques •    Petit cours d'autodéfense intellectuelle •    Éducation et Liberté. Anthologie, Tome 1 : 1793-1918 •    Écrits dans la marge. Réflexions libres et libertaires •    Sève et sang. Chants et poèmes de révolte et d'espoir. Anthologie, Mémoire d'encrier •    L'ordre moins le pouvoir. Histoire et actualité de l'anarchisme •    avec Christian Boissinot (Éds) La vraie dureté du mental. Hockey et philosophie, Presses de l'université Laval, Québec, 2009. •    avec Daniel Baril (Éds) Heureux sans Dieu, VLB Éditeur, Montréal, 2009. •    Contre la réforme. La dérive idéologique du système d'éducation québécois, Presses de l'université de Montréal, Montréal, 2009. •    Raison oblige. Essais de philosophie sociale et politique, Presses de l'université Laval, 2009. •    avec Christian Boissinot (Éds) Je pense, donc je ris. Humour et philosophie, Presses de l'université Laval, Québec, 2010. •    Stéroïdes pour comprendre la philosophie, Amérik Média, Verdun, 2010. •    (sous la direction de) Là-haut, il n'y a rien. Anthologie de l'incroyance et de la libre-pensée, Presses de l'université Laval, Québec, 2010. •    avec Jean-Marc Piotte (Éds) Le Québec en quête de laïcité, Écosociété, Montréal, 2011. •    L'éducation, Collection Corpus, Garnier Flammarion, Paris, 2011. •    Liliane est au lycée, Collection Antidote, Flammarion, Paris, 2011. •    Je ne suis pas une PME. Plaidoyer pour une université publique, Collection Essai Libre, Poètes de Brousse, Montréal, 2011. •    avec Christian Boissinot (Éds) Quand Platon écoute les Beatles sur son Ipod. Musique populaire et philosophie, Presses de l'université Laval, Québec, 2012. •    L'Arche de Socrate. Petit bestiaire philosophique, La Grande Bibliothèque, Aden, Bruxelles, 2012. •    Turbulences. Essais de philosophie de l'éducation, Presses de l'université Laval, Québec, 2013. •    Légendes pédagogiques. L'autodéfense intellectuelle en éducation, Poètes de Brousse, Montréal, 2013. •     Pour la gratuité de l’université : une perspective normative , dans Gabriel Nadeau-Dubois, dir., Libres d’apprendre : plaidoyers pour la gratuité scolaire, Écosociété, Montréal, 2014. •    Chroniques des années molles, Leméac, Montréal, 2014. •    Histoire philosophique de la pédagogie. Vol. 1: De Platon à Dewey, Poètes de Brousse, Montréal, 2014. •    — et Laurent Aglat, Philippe-Olivier Boucher, Diane Boudreau, Maxime Catellier, Véronique Lambert, Maxime Nadeau et Jean-François Poupart, Un peuple à genoux 2014, Poètes de Brousse, Collection Essai Libre, Montréal, 2014. •    (Éd.) L'assaut contre les retraites. Discours catastrophistes, réformes réactionnaires et droit à une retraite décente, M Éditeur, Collection Mégaphone, Mont-Royal, 2015.    
Titluri autor
BAJA FranciscFrancisc Baja (n. 1973, Cluj) a debutat în 2006 cu volumul Porumbelul lui Noe, iar, zece ani mai târziu, a publicat a doua sa carte, Canibal.
Titluri autor
BĂJENARU Cezar
Titluri autor
BAKER TomTom Baker este un îndrăgit actor britanic de scenă și ecran devenit celebru în anii 1970, când a jucat rolul principal în serialul Doctor Who, produs de BBC. Ulterior a avut succese de răsunet pe scenă, alături de Laurence Olivier, dar și în cinematografie și televiziune. Vocea lui poate fi auzită în nenumărate cărți audio, piese de teatru radiofonic și jocuri video. Este naratorul din celebrul serial Little Britain.
Titluri autor
BĂLAN CătălinaCătălina Bălan (n. 1995, Chișinău) este absolventă a secției franceze a Facultății de Științe Politice, Universitatea din București (2017) și a unui Master de Diplomație în Economia Internațională, Academia de Studii Economice, București (2019). Între 2011 și 2014, PR junior al editurii Casa de Pariuri Literare. Debutează cu poezie la 13 ani, în Stare de Urgență, proiect publicistic nonconformist al unor oameni de artă de pe ambele maluri ale Prutului. Publică poezie, proză, critică și analiză politică în mai multe reviste (Observator Cultural, Contrafort, Revista la Plic etc.). Prezentă în antologii de poezie și proză din România, Republica Moldova, Franța, Belgia, Elveția. A participat la diverse festivaluri literare și tabere de creație, a citit la cele mai importante cenacluri din țară și a luat câteva premii pentru poezie
Titluri autor
BĂLAN Elena
Titluri autor
BALART Maïté
Titluri autor
BALDWIN JamesJames Baldwin (1924-1987) a scris eseu, dramaturgie şi romane care au influenţat mentalităţile şi percepţiile sociale, transformându-l în scurtă vreme după apariţia unor volume ca „The Fire Next Time" şi „Altă ţară" într-un scriitor iconic. A publicat peste douăzeci de volume care tratează probleme presante şi spinoase ale culturii şi societăţii, chiar şi astăzi, la zeci de ani după momentul scrierii lor.
Titluri autor
BALEANU Mirabela-Elena
Titluri autor
Ballon Media
Titluri autor
BĂLULESCU ConstantinConstantin Bălulescu s-a născut pe 17 iunie 1957 în Craiova. A debutat cu poezie în revista Luceafărul în anul 2006. Tot în 2006 a publicat la Editura Prier volumul de poeme Să nu credeți că Adam și Eva (premiul pentru volum în manuscris la Festivalul Sensul Iubirii și premiul revistei Luceafărul, ambele în 2006). Locuiește în Drobeta-Turnu Severin și este de profesie inginer.
Titluri autor
BĂLULESCU LaviniaLavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985 în Drobeta-Turnu Severin. A publicat două cărți de poezie, un roman și un volum de publicistică: Mov (2004, Editura Prier), Lavinucea (ediția I – Editura Cartea Românească, 2007; ediția a II-a – Editura Casa de Pariuri Literare, 2017), La mine-n cap (Editura Cartea Românească, 2013), Terasa Fericirii (Editura Polirom, 2018). Locuiește în București și este jurnalistă.
Titluri autor
BANAYAN Alex
Titluri autor
BANULESCU DanielDaniel Bănulescu (n. 1960, București) este un romancier, poet și dramaturg român. Clanul său de Romane poartă numele Cea mai frumoasă poveste a lumii și e alcătuit, în prezent, din patru romane, o parte dintre aceste romane fiind traduse în șapte limbi străine. Este laureat al următoarelor premii: Premiul European de Poezie (primit împreună cu scriitorul și traducătorul Ernest Wichner), acordat de orașul Münster din Germania, Premiul Academiei Române pentru roman, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie.
Titluri autor
BĂNUȚ Marius
Titluri autor
BARBU Ion
Titluri autor
BARBULESCU Aurelia
Titluri autor
BARNARD Christiaan(N. 8 noiembrie 1922, Beaufort West, Africa de Sud — d. 2 septembrie 2001, Paphos, Cipru) este cel mai respectat chirurg cardiolog al lumii. In 1967, a devenit un pionier al chirurgiei moderne, când a efectuat prima operație de transplant de inimă. De atunci, a salvat peste 150 de vieți cu ajutorul operațiilor pe cord. În 1998, a înființat Fundația Barnard, al cărei scop este să furnizeze consiliere în probleme de planning familial și ajutor medical pentru copiii bolnavi.   Christiaan Barnard a scris două autobiografii:  One Life ( publicată în 1969 ) și The Second Life ( publicată în 1993 ), cu opt ani înainte de moartea sa. Alte opere publicate: •The Donor •Your Healthy Heart •In The Night Season •The Best Medicine •Arthritis Handbook: How to Live With Arthritis •Good Life Good Death: A Doctor's Case for Euthanasia and Suicide •South Africa: Sharp Dissection •50 Ways to a Healthy Heart •Body Machine Sursa foto: notablebiographies.com
Titluri autor
BARREAU Nicolas
Titluri autor
BARRIE James Matthew
Titluri autor
BATAILLE Georges(N. 10 septembrie 1897- d. 9 iunie 1962) a fost un apreciat antropolog, bibliotecar, critic literar, eseist, filozof și scriitor francez. Operă selectivă: Histoire de l'oeil, 1928; L'Anus solaire, 1931; The Notion of Expenditure, 1933; L'Amitié, 1940 ; Madame Edwarda, 1941; Le Petit, 1943; L'expérience intérieure, 1943 L'Archangélique, 1944; Le Coupable, 1944; Sur Nietzsche, 1945; Dirty, 1945; L'Orestie, 1945; Histoire de rats, 1947; L'Alleluiah, 1947; Méthode de méditation, 1947; La Haine de la Poésie, 1947; La Scissiparité, 1949; La Part maudite, 1949; L'Abbé C, 1950; L'expérience intérieure, 1954; L'Être indifférencié n'est rien, 1954; Lascaux, ou la Naissance de l'Art, 1955; Manet, 1955; Le Bleu du ciel, 1957; La littérature et le Mal, 1957; L'Erotisme, 1957; Le Coupable, 1961; Les larmes d'Éros, 1961; L'Impossible : Histoire de rats suivi de Dianus et de L'Orestie, 1962; Ma Mère, 1966; Le Mort, 1967; Théorie de la Religion, 1973.  Sursa foto: www.goodreads.com
Titluri autor
BAUM Frank L.(15 mai 1856, Chittenango, New York – 6 mai 1919, Hollywood, California) A fost un important scriitor american de cărți pentru copii, celebru în special pentru cartea Vrăjitorul din Oz (1900) și alte treisprezece cărți bazate pe aceasta. A mai scris, de asemenea, nouă cărți fantastice (ca Viata și aventurile lui Moș Crăciun), 82 de povestiri scurte și circa 200 de poeme și alte lucrări apreciate în lumea întreagă.  Operă selectivă:  Oz works: The Wonderful Wizard of Oz (1900); The Marvelous Land of Oz (1904); Queer Visitors from the Marvelous Land of Oz (1905); The Woggle-Bug Book (1905); Ozma of Oz (1907); Dorothy and the Wizard in Oz (1908); The Road to Oz (1909); The Emerald City of Oz (1910); The Patchwork Girl of Oz (1913); Little Wizard Stories of Oz (1913), Tik-Tok of Oz (1914); The Scarecrow of Oz (1915); Rinkitink in Oz (1916); The Lost Princess of Oz (1917); The Tin Woodman of Oz (1918); The Magic of Oz (1919); Glinda of Oz (1920); The Royal Book of Oz (1921);  Alte opere: Mother Goose in Prose (1897); By the Candelabra's Glare (poezie, 1898);Father Goose: His Book (1899); The Magical Monarch of Mo (1903); The Army Alphabet (poezie, 1900); The Navy Alphabet (poezie, 1900); Dot and Tot of Merryland (1901); American Fairy Tales (1901); The Master Key: An Electrical Fairy Tale (1901); The Life and Adventures of Santa Claus (1902); The Enchanted Island of Yew (1903); Queen Zixi of Ix (1905); John Dough and the Cherub (1906); Father Goose's Year Book: Quaint Quacks and Feathered Shafts for Mature Children (1907); The Daring Twins: A Story for Young Folk (roman, 1911); The Sea Fairies (1911); Sky Island (1912); Phoebe Daring: A Story for Young Folk (roman, 1912); Our Married Life (roman, 1912); Johnson (roman, 1912) The Mystery of Bonita (roman, 1914); Molly Oodle (roman, 1915); Animal Fairy Tales (1969);       
Titluri autor
BAUMEISTER Roy F.(N. 16 mai 1953 Cleveland, Ohio, Statele Unite) Este un reputat specialist experimental în psihologia socială, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Florida, cunoscut pentru publicațiile sale, care abordează teme cu privire la dezvoltarea personală, respingerea socială, apartenență, sexualitate, auto-control, stima de sine, comportamente autodistructive, motivare, agresivitate, conștiința, și liberul arbitru. Titluri publicate: •Your Own Worst Enemy: Understanding the Paradox of Self-Defeating Behavior •Evil: Inside Human Violence and Cruelty •Social Psychology and Human Nature •Losing Control: How and Why People Fail at Self-Regulation •The Social Dimension of Sex •Breaking Hearts: The Two Sides of Unrequited Love. New York: Guilford Press, 1994.  Masochism and the Self •Identity: Cultural Change and the Struggle for Self •Escaping the Self: Alcoholism, Spirituality, Masochism, and Other Flights from the Burden of Selfhood •Meanings of Life. New York: Guilford Press, 1992.  •The Cultural Animal: Human Nature, Meaning, and Social Life •Self in Social Psychology: Key Readings (Key Readings in Social Psychology) •Encyclopedia of Social Psychology (2 Volume Set) •Social Psychology and Human Sexuality: Key Readings (Key Readings in Social Psychology) •Self-Esteem: The Puzzle of Low Self-Regard (The Plenum Series in Social/Clinical Psychology) (Hardcover) •Public Self and Private Self (Springer Series in Social Psychology) •Handbook of Self-Regulation, Second Edition: Research, Theory, and Applications. New York: Guilford Press, 2010 •Free Will and Consciousness: How Might They Work? •Advanced Social Psychology: The State of the Science.
Titluri autor
BEHR-SIGEL Elisabeth
Titluri autor
BELLEVIE LesaEste inițiatoarea și administratorul site-ului Magdalene.org, cel mai cuprinzator website despre Maria Magdalena. Sursa foto: www.magdalene.org    
Titluri autor
BENJAMIN Arthur(N. 19 martie 1961, Cleveland, Ohio, Statele Unite) este un cunoscut autor și un apreciat matematician, specializat în combinatorică.  Cărti publicate:  •Teach Your Child Math: Making Math Fun for the Both of You, 1991 •Mathemagics: How to Look like a Genius Without Really Trying, 1993 •Proofs That Really Count: The Art of Combinatorial Proof, 2003 •Benjamin, Arthur T.; Shermer, Michael (2006). Secrets of Mental Math: The Mathemagician's Guide to Lightning Calculation and Amazing Math Tricks, 2006 •Biscuits of Number Theory, 2009 •The Magic of Math: Solving for x and Figuring Out Why, 2015 Sursa foto: www.math.hmc.edu
Titluri autor
BERECHET DanielaS-a născut pe 15.02 1961, la Dîrmănești, Județul Argeș, ca al teilea copil al familiei prof. Mircea Stoica. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, Colibași, apoi cursurile Liceului Pedagogic din Câmpulung Muscel. Din anul 1980 a devenit titular a Școlii Gimnaziale ,,Liviu Rebreanu’’ din Mioveni, unde profesează și în prezent. Face parte din echipele de organizare a mai multor concursuri județene, olimpiade școlare, simpozioane, festivaluri. DISTINCȚII :    - Diploma GHEORGHE LAZĂR  CLASA I – 2006 - Diplomă de excelență pentru merite deosebite în activitatea culturală - 2008 - FIICĂ  A  ARGEȘULUI  EDIȚIA  II – 2008 - Diplomă de excelență – în semn de aleasă prețuire pentru activitatea didactică desfășurată și pentru contribuția adusă la creșterea calității actului educațional - Mioveni 29 noiembrie 2014                                                                                                               - Diplomă de excelență – Ziua ÎNVĂȚĂTORULUI, MIOVENI - 8 iunie 2015.
Titluri autor
BERECHET FlorianS-a născut la 21.08.1953 în Racovița, Argeș. A urmat cursurile primare la Conțești, apoi Liceul Pedagogic din Câmpulung-Muscel, absolvind în 1973. Ca șef de promoție, a fost repartizat în Curtea de Argeș, iar din 1980 este titular în orașul Mioveni.         Experiența pedagogică de peste 4 decenii a inclus responsabilități ca: responsabil de comisie metodică și cerc pedagogic, membru în C.A. al școlii și în Consiliului Consultativ al I.S.J., metodist, consilier local în cadrul primăriei Mioveni. A primit distincția GHEORGHE LAZĂR, devenind fiu al Argeșului, iar în 2015 i s-a decernat diploma de excelență în domeniul învățământului. Coautor de auxiliare didactice: Comunicare în limba română clasele I- IV; Matematică și explorarea mediului, clasele I- II, Matematică cls.III- IV, Matematică distractivă, COMPER, Caiete Tip. A propus subiecte la concursuri școlare,a publicat articole de specialitate,a urmat cursuri de formare continuă și a participat la Simpzioane și Conferințe județene, naționale și internaționale.
Titluri autor
BERECHET Gentiana
Titluri autor
BIERCE AmbroseScriitor si publicist american. S-a nascut in Ohio, pe data de 24 iunie 1842. in timpul Razboiului Civil, a luptat ca ofiter, devenind celebru pentru povestirile sale despre razboi, bazate pe experienta sa reala de militar si cartograf. Prima lui slujba in domeniul jurnalismului a fost la "San Francisco Newsletter" si "California Advertiser". Pasiunea sa a fost satira, prezentata in orice forma: poveste cu fantome, fabula, articol de ziar sau pseudo-lexicografic. Scrierile sale plaseaza fictiunea de tip gotic intr-un cadru occidental si dezvolta aspecte psihologice in povestiri de tip "horror". in timp, Bierce a devenit un adevarat dictator literar pe Coasta de Vest, fiind atat de respectat si temut, incat opinia sa putea crea sau distruge reputatia unui autor. Ca autor de povesti supranaturale, Bierce si-a asigurat locul atat in traditia scrierilor "ciudate", cat si in cea a oamenilor de litere americani. Cu exceptia catorva povesti cu fantome (de exemplu, "An Occurrence at Owl Creek Bridge"), Bierce este faimos pentru al sau "Devil`s Dictionary", deopotriva cinic si umoristic. in perioada 1887-1906, Bierce a sustinut o rubrica foarte citita in ziarul "The Prattler". si-a adunat aforismele si epigramele sarcastice in lucrarea "The Cynic`s Word Book" (1906), al carei nume a fost schimbat in "The Devil`s Dictionary" in 1911, odata cu publicarea celui de-al douasprezecelea volum al sau, "Collected Works". in anul 1913, la 71 de ani, Bierce a disparut in Mexic, in plina revolutie. Sfarsitul sau este misterios, desi se crede ca probabil a murit in batalia de la Ojinaga din 11 ianuarie 1914.
Titluri autor
BIKOVA AnnaAnna Bîkova s-a născut în 22 noiembrie 1977 în oraşul Polevskoi din regiunea Sverdlovsk. În copilărie, mama sa, bibliotecară de meserie, lucra până seara târziu. O lua de la grădiniţa cu program prelungit şi o ţinea cu ea la serviciu până la ora 20.00. Acolo, micuţa Anna îşi petrecea timpul citind cărţi şi răsfoind reviste. Învaţă să citească de la 4 ani şi lectura cărţilor rămâne hobby-ul ei preferat. Gândirea matematică o moşteneşte de la tată, inginer proiectant. După terminarea liceului, se mută în Ekaterinburg, unde locuieşte şi azi. Decizia de a urma cursurile facultăţii de matematică a dezamăgit-o pe profesoara de literatură (convinsă că Anna va alege jurnalismul) şi pe profesoara de desen (convinsă că Anna va continua studiul desenului). După 20 de ani, Anna Bîkova se simte mai atrasă de literatură şi de desen decât de matematică, dar nu regretă decizia luată, convinsă de ceea ce a spus Lomonosov, că matematica pune ordine în gândire. După absolvire, predă matematica în ciclul gimnazial. După naşterea primului copil, descoperă că psihologia copilului o interesează mai mult decât predarea matematicii. La scurt timp, dă liceul pe grădiniţă, spre stupoarea colegilor, care nu au înţeles de ce a renunţat la cariera înfloritoare în învăţământul liceal pentru a fi o simplă educatoare. După naşterea celui de-al doilea copil în 2010 termină facultatea de psihologie şi devine, astfel, psiholog, unul de succes. Anna Bîkova este şi o blogge-riţă de succes 
Titluri autor
BIRKENSTEIN CathyPredă engleză la Universitatea Illinois din Chicago și este co-director în programul Writing in the Disciplines. A publicat numeroase eseuri despre scris și a organizat workshop-uri și conferințe împreună cu Gerald Graff, la mai multe facultăți, iar în prezent lucrează la un studiu privind cele mai întâlnite neînțelegeri cu privire la discursul academic.  
Titluri autor
BIȘA Dan-RobertNăscut pe data de 16 aprilie 1977, Dan Robert Bişa a absolvit liceul Mihai Eminescu din Bucureşti, în anul 1996. Între anii 1996-2000 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în cadrul secţiei de Filosofie Teoretică şi Logică. Titlul lucrării de licenţă a fost „Categoriile la Aristotel şi Kant", iar lucrarea a fost coordonată de către prof. univ. dr. Ilie Pârvu. În anul 2001, a absolvit cursurile de masterat ale Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în cadrul secţiei de Filosofie Teoretică şi Logică. Lucrarea de disertaţie, intitulată „Problema identităţii personale", a fost coordonată de către prof. univ. dr. Ilie Pârvu. Între anii 2001-2004 a urmat cursurile de doctorat ale Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în cadrul secţiei de Filosofie Teoretică şi Logică. Teza de doctorat, coordonată de către prof. univ. dr. Ilie Pârvu, a fost intitulată „Teoria de tip mănunchi a eului – o posibilă soluţie a problemei identităţii personale" şi a primit distincţia MAGNA CUM LAUDE. Cărți publicate: – „Eul – un mănunchi efemer de elemente?", Bucureşti, 2005; – „Ce sunt eu? Persoana ca proces"; Bucureşti, 2007.
Titluri autor
BISHOP Tracy Nishimura
Titluri autor
BLACKMAN SushilaA fost elevă a marelui maestru spiritual Swami Muktananda, la înmormântarea căruia a fost prezentă.  Cu câteva luni înainte de a finaliza cartea „CUM TREC IN NEFIINȚĂ MARILE PERSONALITĂȚI - POVEȘTI ADEVĂRATE”, află că suferă de cancer pulmonar într-o stare avansată și moare la o luna și jumătate după terminarea titlului.  Sursa foto: www.amazon.com  
Titluri autor
BOCOS Musata-DaciaProfesor univ. dr. la Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este conducător de doctorat în domeniul „Ştiinţe ale educaţiei”, în cadrul Şcolii Doctorale „Educaţie, Reflecţie, Dezvoltare” a aceleiaşi universităţi.  S-a născut la 31 august 1968, în oraşul Ocna Mureş, judeţul Alba.  Principalele domenii ştiinţifice abordate sunt: teoria curriculumului, managementul curricular, didactica generală, didactica disciplinelor pedagogice, cercetarea pedagogică. În general, lucrările sale pot fi valorificate prin receptare activă, interactivă şi critică, prin implicare autentică în decodificarea textului şi metatextului. Prin structurare, prin tipul discursului, adesea interogativ şi reflexiv, prin ilustrările şi comentariile didactice, lucrările sale se constituie în îndrumare bibliografice utile practicienilor şi teoreticienilor din domeniul ştiinţelor educaţiei, formatorilor, cadrelor didactice de la toate nivelurile învăţământului, studenţilor şi elevilor.
Titluri autor
BodhipaksaAutor şi profesor de budism, Bodhipaksa practică meditația de aproape 40 de ani. În 2000 a creat website-ul WildMind.org, pentru a pune tehnicile de meditație la dispoziţia tuturor celor interesaţi. A urmat un master interdisciplinar în budism şi business la Universitatea din Montana. Originar din Scoția, trăiește și predă în New Hampshire, SUA.
Titluri autor
BOERESCU OfeliaȘcoala gimnazială „George Topîrceanu”, Mioveni, județul Argeș Profesor învățământ primar, gradul didactic I, 24 de ani vechime în învățământ, autor de auxiliare și resurse educaționale.
Titluri autor
BOGDAN Cristina
Titluri autor
BOGDAN Ionela Catalina
Titluri autor
BOGDAN Irina
Titluri autor
BOGHIU Emilia
Titluri autor
BOJOR Florin
Titluri autor
BOLDIZSAR Ramona
Titluri autor
BONDOC Gabriela
Titluri autor
BORA CălinaCălina Bora (n. 1988, Dej) a absolvit Facultatea de Litere (nivel licență și master) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. În prezent, este doctorandă în cadrul aceleiași facultăți, cu o teză despre corp în literatura science-fiction, și colaborează cu diverse reviste culturale din țară. A debutat literar cu romanul Păsăroiul (2011).
Titluri autor
BORCSA Imola
Titluri autor
BORDEIANU TeodorTeodor Bordeianu (n. la Chișinău în 1991) a studiat arheologie și istoria artei la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. În 2017 și-a susținut teza de master în Studii de Patrimoniu Mondial la BTU Cottbus-Senftenberg (Germania). A publicat literatură în revistele NOI și Clipa de la Chișinău, Zona Literară din Iași și Underpass din Portland, SUA. E prezent în antologia Autobuzul 100 (Chișinău, 2013). A luat Marele premiu la Ediţia a III-a a Concursului Internaţional Literar „Să terminăm povestirea”, 2010, organizat de Uniunea Latină și a fost câștigătorul ediţiei a XV-a a Concursului Naţional Literar „Iulia Hasdeu”, secţiunea debut, 2013. A debutat în 2014 cu volumul de proză scurtă Ultima furtună (Editura Clipa, Chișinău). Trăiește și activează la Berlin.
Titluri autor
BORDI KevinProfesor de șah și creator al canalului Blitzstream de pe YouTube și Twitch, în prezent numărul 1 la șah în Franța.
Titluri autor
BORDIAN AlexandruAlexandru Bordian s-a născut pe 18 iunie 1988. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și a făcut un masterat în Istorie Contemporană. A lucrat mai mulți ani în mass-media și a publicat eseuri, povestiri, critică literară în reviste de cultură. Anii 2015-2017 i-a dedicat scrierii romanului Casa Inglezi, în Barcelona, Veneția, Montpellier și Meknès.
Titluri autor
BORJLIND Cilla
Titluri autor
BORJLIND Rolf
Titluri autor
BOROICA Gheorghe
Titluri autor
BORTEȘ Florin Radu
Titluri autor
BOTEZATU Daniel
Titluri autor
BOTEZATU Loredana-Mariana
Titluri autor
BOYD William(N. 1952, Ghana) se numără printre cei mai importanți și mai iubiți scriitori de cărți în limba engleză ai momentului, titlurile sale fiind publicate în peste 30 de tări și vândute în milioane de exemplare.  A copilărit în Nigeria înainte de a se stabili definitiv la Londra.   Operă Fictiune:  •A Good Man in Africa; Hamish Hamilton, 1981 •On the Yankee Station and Other Stories; Hamish Hamilton, 1981 •An Ice-Cream War; Hamish Hamilton, 1982 •Stars and Bars; Hamish Hamilton, 1984 •The New Confessions; Hamish Hamilton, 1987 •Brazzaville Beach; Sinclair-Stevenson, 1990 •The Blue Afternoon; Sinclair-Stevenson, 1993 •The Destiny of Nathalie 'X' and Other Stories; Sinclair-Stevenson, 1995 •Armadillo; Hamish Hamilton, 1998 •Nat Tate: An American Artist 1928-1960; 21 Publishing, 1998 •Any Human Heart; Hamish Hamilton, 2002 •Fascination (collection of short stories); Hamish Hamilton, 2004 •Restless; Bloomsbury, 2006 •Ordinary Thunderstorms; Bloomsbury, 2009 •Waiting for Sunrise; Bloomsbury, 2012 •Solo; Jonathan Cape 2013 •Sweet Caress; Bloomsbury 2015 Non-fictiune: •Bamboo; Hamish Hamilton, 2005
Titluri autor
BOZDORO Adriana
Titluri autor
BRACHT PetraDr. Petra Bracht este medic generalist și naturopat, specializată în terapia durerii, și autoare a numeroase bestselleruri. În cadrul activității desfășurate în cabinetul său a putut constata că postul intermitent ajută pacienții să se însănătoșească. Multe dintre aşa-numitele „boli ale civilizației“ pot fi prevenite și chiar vindecate! Scopul său este să ajute oamenii să se implice activ în propria lor sănătate.
Titluri autor
BRĂDĂȚEANU Corneliu
Titluri autor
BRADEA Ioana
Titluri autor
BRADY DustinDustin Brady trăiește în Cleveland, statul Ohio, SUA, împreună cu soția, Deserae, câinele Nugget și copiii săi. O bună parte din viață și-a petrecut-o strivit iar și iar în jocul Super Smash Bros, fie de fratele lui, Jesse, fie de prietenul lui, Eric. Ca să afli la ce mai lucrează, vizitează site-ul său dustinbradybooks.com sau scrie-i un e-mail la adresa dustin@dustinbrady.com.
Titluri autor
BRADY Jesse
Titluri autor
BRANZEI Dan
Titluri autor
BRANZEI Roxana
Titluri autor
BRAUTIGAN RichardRichard Brautigan (1935–1984) este un poet, nuvelist şi romancier american, unul dintre pionierii Generaţiei Beat. E autorul a unsprezece romane, a zece volume de poezie şi a unei colecţii de nuvele, care au sedus generaţia Woodstock şi au făcut din el un simbol al contraculturii şi mişcării hippie. Celebritatea i-a fost adusă de romanul La pescuit de păstrăvi în America. Spre sfârşitul vieţii, s-a retras în Montana, înainte de a se sinucide la 49 de ani în locuinţa sa din Bolinas, California. Richard Brautigan a dobândit statutul de artist cult şi continuă să inspire numeroşi cititori, scriitori, muzicieni şi artişti din toată lumea.
Titluri autor
BREAZU Carmen Maria
Titluri autor
BRERETON Catherine
Titluri autor
BRICEAG Adriana
Titluri autor
BRODIE Richard(N. 10 noiembrie 1959) este o autoritate mondială în domeniul memeticii – studiul aspectelor autoreplicante ale culturii. Creator al programului Microsoft Word și asistent tehnic personal al lui Bill Gates, Brodie este și jucator profesionist de poker, precum și un pasionat cunoscător al internetului și al rolului acestuia în societate.  Pentru mai multe detalii vizitati: www.memecentral.com. Cărți publicate: •Virus of the Mind: The New Science of the Meme, Hay House, 2004  •Getting Past OK: The Self-Help Book for People Who Don't Need Help, Hay House, 2009.
Titluri autor
BRONSON Po( N. 1964) este un reputat jurnalist și scriitor american.  Cărti publicate: Bombardiers (1995); The First $69 Million Is Always the Hardest (1997); The Nudist on the Late Shift (1999); What Should I Do with My Life? (2002); Why Do I Love These People? (2005); NurtureShock: New Thinking About Children (2009) (cu Ashley Merryman);  Top Dog: The Science of Winning and Losing (2013) (cu Ashley Merryman);   NurtureShock: New Thinking About Children  (ȘOCUL EDUCAȚIEI) este una dintre cele mai inflente cărți despre copii din toate timpurile, bestseller amazon.com, a fost tradusă în peste 16 limbi. Autorul a fost distins cu 9 premii naționale printre care PEN USA Award pentru jurnalism literar. 
Titluri autor
BROWN AlvinEste proiectant de circuite microelectonice hibride și a conceput software-uri de proiectare asistată de calculator. Ulterior a deținut o serie de posturi de conducere în grupuri de dezvoltare de software și servicii de consultanță. In prezent, deține o poziție de manager senior într-o companie importantă de vânzare EDA. A susținut numeroase prezentări la conferințe internationale de specialitate și a publicat o serie de articole tehnice. Este Co-editor al revistei EPE On-line  
Titluri autor
BROWN KeriKeri Brown este educatoare la o grădiniţă din Alabama, Statele Unite ale Americii. Keri este licenţiată și are un master în educaţia elementară. A fost aleasă Educatorul Anului la școala unde predă. Keri are o experienţă în educaţie de 11 ani, nouă ani la grădiniţă și doi ani la clasa I. Pe lângă activitatea sa în învăţământ, cu normă întreagă, Keri călătorește și conferenţiază în toate colţurile S.U.A. Iubește să-și ajute colegii educatori și învăţători, de grădiniţă sau din ciclul primar, să-și regăsească pasiunea și să dobândească o nouă înţelegere a predării la clasele primare. În plus, Keri elaborează materiale educaţionale pentru copiii din ciclul primar. Preferă să se concentreze asupra activităţilor matematice distractive, să integreze tehnologia în programul zilnic al elevilor ei și să le insufl e dragostea de studiu.
Titluri autor
BRUNING NancyEste autoare a 26 de titluri despre sănătate și wellness, supraviețuitoare a luptei cu cancerul de sân și specialistă de fitness.  Tiluri publicate: -Female and Forgetful: A Six-Step Program to Help Restore Your Memory and Sharpen Your Mind , Elsa Lottor și Nancy P. Bruning (2002) -Swimming for Total Fitness: A Progressive Aerobic Program , Jane Katz, Nancy P. Bruning și Phillip Jones (1993) -Dare to Lose, Shari Lieberman și Nancy Pauling Bruning (2003) -Breast Implants: Everything You Need to Know, Nancy Pauline Bruning (1995) -Coping with Chemotherapy: Compassionate Advice and Authoritative Information from a Chemotherapy Survivor, Nancy Bruning (2002) -The Cold Weather Catalog: Learning to love winter, Robert Levine, Nancy Bruning și Paul Perlow (1977) -Female and Forgetful: A Six-Step Program to Help Restore Your Memory and Sharpen Your Mind Elsa Lottor și Nancy P. Bruning (2002) Sursa foto: http://www.nancybruning.net/
Titluri autor
BRUSSOLO Serge(N. 31 mai 1951, Paris) este un scriitor francez de literatură fantastică, science fiction, thriller și roman istoric. Tatăl, muncitor și parior pătimaș la cursele de cai. Mama, casnică și romantică, îi citea în copilărie povești din mitologia greacă sau egipteană, imprimându-i astfel nu numai gustul pentru lectură, dar și pentru scris. Astfel, de pe la 10-11 ani, a început să scrie "romane", de câte 10 pagini, pe care le citea colegilor. În liceu avea reputația făcută: unii profesori îl disprețuiau și-i spuneau că n-o să facă nimic în viață; alții însă îl admirau și-i prevesteau o cariera de scriitor. Ajuns - în mod natural - student la litere, își trimite scrierile pe la diverse publicații și debutează astfel, la 21 de ani, în paginile unui fanzin obscur. Perseverează, de altfel nu știa și nu voia să facă altceva, și în 1978 primește Marele Premiu al SF-ului francez pentru nuvela Funnyway. În sfârșit, după zeci de refuzuri, editurile încep să-l ia în seamă și Denoel îi deschide porțile, publicându-i în 1980 romanul Vue en coupe d'un ville malade. Urmează alte 150 de romane. În anii '80 Serge Brussolo a revoluționat prin stilul lui original și distinctiv literatura science-fiction franceză. Considerat de unii critici o enigmă imposibil de clasificat, Brussolo, un scriitor unic și baroc, este creatorul unor universuri literare halucinante, construite cu ajutorul unei doze specifice de violență și sexualitate, care i-au adus un public format din cititori pe cât de fideli pe atât de pasionați. Opera lui a fost la început publicată în fanzine. Primul lui text publicat a fost L'Evadé/Evadatul apărut în periodicul L'Aube enclavée în 1972. Funnyway (Funnyway-în Jurnalul SF nr.163), o altă nuvelă, publicată în 1978, a fost recompensată în 1979 cu Marele Premiu al Literaturii Science-Fiction Franceze/Le Grand Prix de la Science-fiction Française. Câțiva ani mai târziu, în 1981, Brussolo câștiga același premiu, însă la categoria roman, cu Vue en coupe d'une ville malade/Vedere în secțiune a unui oraș bolnav. Un alt roman, Les Semeurs d'abîmes/Semănătorii de abisuri (publicat în 1983) va fi recompensat cu Premiul Apollo în 1984. Un număr mare de romane au fost publicate în colecția Anticipation a editurii Fleuve Noir și în colecția Présence du futur a editurii Denoel. După ce inițial a scris numai science-fiction, Brussolo a abordat mai târziu alte genuri literare, precum romanul istoric sau cel aparținând genului thriller. Este, de asemenea, autorul unei serii de cărți pentru copii și tineret intitulată Peggy Sue et les fantômes. Sursa foto si info : https://ro.wikipedia.org
Titluri autor
BUCKNAM Robert
Titluri autor
BUCȘAN Luminița
Titluri autor
BUCUROIU Florentina
Titluri autor
BUDA OctavianOctavian Buda (nãscut in 1966 la Bucureºti) a absolvit Facultatea de Medicina a Universitatii „Carol Davila” din Bucuresti in 1992 si Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti in 1997. Medic primar psihiatru in cadrul Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici”, Bucuresti si doctor in stiinte medicale. Din 1993, redactor coordonator al Revistei de Medicina Legala, fondata in 1936 de Nicolae Minovici. Din 2004, membru in lista internationala de redactori coordonatori ai revistei germane de medicina legala Rechtsmedizin. Bursier al Fundaþiei „Volkswagen”, in 1998, la Berlin. Peste 50 de lucrari stiintifice publicate, o monografie si contributii la tratate si monografii de specialitate, precum „Psihanaliza in fata Medicinei Legale”, in Vladimir Belis (sub red.), Tratat de Medicinã Legalã, Ed. Medicala, 1995; Iresponsabilitatea, Ed. ªtiinþelor Medicale, 2006. A publicat in revistele de specialitate: Revista de Medicina Legala, Viata Medicala, Sinapse, Prisiatrul.ro, Medical Update etc., dar si articole consacrate filozofiei lui Karl Jaspers si Emil Cioran in revistele Krisis si Observatorul Cultural.
Titluri autor
BUFNILĂ Sanda
Titluri autor
BUGA Ion(N. 2 mai 1949, Chiliile, Buzău) este un cunoscut preot, profesor și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor.  Studii: Facultatea de Teologie, Atena (1969-1971) și București (1971-1973); 1973-1976: Cursuri de Magisteriu, București. Operă selectivă:  -Debut literar: Revista “Luceafărul”, cu proză scurtă, 1977; -Debut editorial: “Introducere la Secolul XXI”, 1990. A mai publicat: Pastorala. Calea preotului, 1993; Calea regelui, 1994; Minipatrologie contemporană, 1995; Teologia enclavelor, 1996; Ierarhiile Ființei, 1996; Golgota și Parusie, 2000; Teologia Cinei de Taină, 1998; Evanghelie și Liturghie- Predici vol II, 2003; Nimeni nu a grăit vreodată ca omul acesta...Predici, vol. III, 2009; Preot sau Apostol ( Un răspuns pentru Adrian C. ), 2011.
Titluri autor
BULACU Gabriela Daniela
Titluri autor
BULGAREAN SandaData naşterii: 07.06.1973 Studii: - Licenţă:  • Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca Facultatea de geografie - Postuniversitare: • Universitatea Babeş - Bolyai, Facultatea de Psihologie Consiliere şi Orientare: • Universitatea Tehnică Cluj Napoca Informatica aplicata si programare: - Masterat • Universitatea din Oradea  Management Educaţional – Managementul şcolar – Arta şi ştiinţa conducerii în sistemul şcolar Experienţa profesională: - 1997-2005:- profesor de geografie - Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău - 2005-2010:- profesor metodist Casa Corpului Didactic Sălaj                   - profesor de geografie - Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău  - 2010-2012:- director Casa Corpului Didactic Sălaj                   - profesor de geografie la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău - 2012-prez.:- profesor metodist Casa Corpului Didactic Sălaj                   - profesor de geografie - Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău                   - Colegiul Naţional „Silvania” Zalău
Titluri autor
BURCESCU Ruxandra
Titluri autor
BURCIU Bianca
Titluri autor
BURDUȘA Mihai-Iulian
Titluri autor
BURGE Rachel
Titluri autor
BURLAN Camelia
Titluri autor
BURNETT Frances Hodgson
Titluri autor
BURUIANĂ Mihaela
Titluri autor
BUTA Ovidiu
Titluri autor
BUTEREZ Cezar-Iulian
Titluri autor
BUZDUGAN Adrian
Titluri autor
C
CAINICEANU GheorgheNăscut 2.09.1958, com Ilovița, Mehedinți. Absolvent al liceului Ștefan Plavat (Traian Lalescu) Orșova, UVT 1982, Master Teoria Operatorilor 1983 Univ.București. Gradul I 1994, Doctor în matematică UVT, 2004. Din 1985 și până în prezent profesor la Colegiul National Traian din Drobeta Turnu-Severin. Sursa foto: adevarul.ro
Titluri autor
CALABRÒ RossellaRossella Calabrò este scriitoare, ziaristă și bloggeriță din Milano. Atunci când nu vorbește cu toți câinii și toate pisicile de pe stradă, citește mult, scrie destul, doarme suficient și râde ori de câte ori e posibil. Uneori și când nu e posibil, ceea ce o ajută foarte mult să spună povești pline de candoare și umor.
Titluri autor
CALIN Marcela
Titluri autor
CAMERON JuliaEste un artist activ de mai bine de 30 de ani. Romancieră, scenaristă, compozitoare și poetă, se bucură de recunoaștere în teatru, film, dar și televiziune. Este autoarea a peste 30 de cărți de ficțiune și non-ficțiune, incluzând aici lucrările bestseller despre procesul creativ: The Artist's Way (Cum să eliberezi artistul din tine. Calea artistului, apărută la editura Paralela 45), Walking in this World, Finding Water și The Writing Diet. Sursa foto: www.independent.ie
Titluri autor
CAMUS DavidS-a născut în Grasse, în 1970, este un cunoscut scriitor și traducator francez.
Titluri autor
CANAVAGGIO PierreEste redactor șef la „d’Historama”, cronicar la „Quotidien de Paris” și la „Noul Adam”. Este autorul a numeroase eseuri asupra superstițiilor: „La petite histoire des superstitions (éd. Alphée).”, „Du bon usage des superstitions (La Table Ronde, 1998), „Dictionnaire des superstitions et des croyances” (Dervy, 1998) și „Les Superstitions de l'amour” (Le Rocher, 2004). Sursă foto: babelio.com
Titluri autor
CAPDEVILA Olga
Titluri autor
CAPRARU Irina
Titluri autor
CAPRINI Manola
Titluri autor
CARAGEA Constantin
Titluri autor
CARAGIALE Ion LucaDramaturg si prozator. S-a nascut in satul Haimanale (azi I.L Caragiale), la 30 ianuarie 1852. Urmeaza cursurile primare si gimnaziul in aceeasi localitate. Dupa absolvire, in 1867, se inscrie la Conserva-torul de arta dramatica din Bucuresti, la clasa unchiului sau, Costache Caragiali. in 1870 este numit copist la Tribunalul Prahova. ii moare tatal; devine la numai 18 ani sustinatorul intregii familii. in 1871 este sufleor si copist la Teatrul National din Bucuresti. Primele incercari literare apar in "Ghimpele" (1873-1875), sub pseudonim: Car, Politicar sau I.L.C. Scoate o revista umoristica de mici proportii, "Claponul" (1876). in 1877 este numit sef de redactie la "Timpul". Tot acum incep colaborarile cu "Junimea", unde citeste la 12 noiembrie 1878 "O noapte furtunoasa Sau Numarul 9". in 1879, in acelasi cadru, prezinta piesa "Conul Leonida fata cu Reactiunea" si "Aforisme". in 1881 se retrage de la "Timpul". La 6 octombrie 1884 citeste "O scri-soare pierduta" la Iasi. in 1885, comedia "D-ale carnavalului" este premiata de un juriu compus din Alecsandri, Hasdeu, Maiorescu, Gr. Ventura, Urechia. La reprezentatie, 8 aprilie 1885, piesa este fluie-rata. Este numit de Titu Maiorescu director general al teatrelor, functie din care va demisiona dupa numai un an, la 5 mai 1889. La 3 februarie 1890, este reprezentata, fara succes, drama "Napasta". in martie 1892 se desparte public de cercul "Junimii". Tot acum ii apar doua volume de proza. impreuna cu umoristul Anton Bacalbasa scoate, in 1893, revista "Moftul roman". Tentat si de afaceri, Caragiale deschide in 1893 o berarie, apoi, in 1894, localul "Bene bibendi". Intra in conflict cu directia generala a teatrelor, care in 1898 interzice Teatru-lui National din Bucuresti reprezentarea pieselor sale. Castiga procesul impotriva lui C.A. Ionescu Caion, care-l acuzase de plagiat, in cazul dramei "Napasta", fiind aparat de avocatul B. st. Delavrancea. incepand din 1899, incepe sa elaboreze "Momentele". in 1905 se stabileste in Germania, la Berlin. Publica in ziarul "Die Zeit"din Viena articolul "1907 din primavara pana-n toamna". Se inscrie in partidul conservator-democrat al lui Tache Ionescu (1908). in acelasi an ii apar trei volume de "Opere complete" la Editura Minerva. intretine o asidua corespondenta cu Vlahuta. in 1910 apare volumul "Schite noua" la Editura Adevarul. La implinirea varstei de 60 de ani, scriitorul refuza sa fie sarbatorit de Societatea Scriitorilor Romani. Se stinge din viata pe 9 iunie 1912. Este inmormantat provizoriu in cimitirul Schonberger Friedhof din Berlin si adus in tara in noiembrie la cimitirul Bellu.
Titluri autor
CÂRCIOVA CosminCosmin Cârciova (n. 1988, în Brăila) a publicat romanele Voia, 2011 (concurs de debut Max Blecher–Herg Benet), Oral, 2015 și Gâtsucit, 2017.
Titluri autor
CARDENAL ErnestoErnesto Cardenal Martínez (n. 20 ianuarie 1925) este un preot, poet și om politic nicaraguan. Considerat unul dintre cei mai importanți poeți central și sud-americani din ultimul secol este și un fervent teolog al eliberării și fondatorul comunității de artă primitivistă din Insulele Solentiname, unde a trăit mai mult de zece ani (1965-1977). Membru al sandiniștilor din Nicaragua, partid pe care l-a părăsit de atunci, a fost ministrul culturii din Nicaragua din 1979 până în 1987. Ca preot i s-a interzis să oficieze Sfânta liturghie și să administreze Sfânta comuniune în 1984 de către Papa Ioan Paul al II-lea, dar a fost reabilitat de Papa Francisc în 2019.
Titluri autor
CARNECI MagdaPoeta, eseista, istoric si critic de arta. De asemenea, traducatoare si publicista. S-a nascut in 28 decembrie 1955 in comuna Garleni (Bacau). A absolvit Facultatea de Istoria si Teoria Artei din cadrul Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucuresti (1979). In 1997 devine doctor in istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales - Paris cu o teza intitulata "Discours du pouvoir - discours de l`image: l`art roumain pendant le regime communiste". In prezent autoarea este cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie a Artei din Bucuresti, profesor asociat la INALCO (Paris), presedinta a board-ului Centrului International pentru Arta Contemporana din Bucuresti si co-director al revistei de arte vizuale ARTELIER. A debutat cu volumul de poezie "Hipermateria" (1980). A mai publicat volumele de poezie: "O tacere asurzitoare" (1985); "Haosmos" (1992) ; "Poeme / Poems (Editura Paralela 45, 1999), "Poeme politice" (2000). In 1997 a publicat in Franta volumul "Psaume" (Editions Autres Temps, Marseille). Este prezenta cu articole teoretice si de opinie in volumul "Competitia continua. Generatia `80 in texte teoretice" (Editura Vlasie, 1994; editia a II-a, Editura Paralela 45, 1999). Este prezenta cu poeme in urmatoarele antologii: "Antologia poetilor tineri" (1982), "Antologia poeziei romane de la origini pana azi", (Editura Paralela 45, 1998), "Antologia poeziei culte romanesti" (1998), "Romanian Poets of the 80s and 90s", (Editura Paralela 45, 1999). In strainatate a publicat poeme in revistele: "Letopis", Iugoslavia (1992), "Visions International", SUA (1993, 1994, 1995, 1997), "Orte", Elvetia (1994), "Quadrant", Australia (1994), "Poetry Ireland Review, Irlanda (1996), "Esquisite Corpse", SUA (1996), "Dialogue - Dijalg - Dialogus" (1996), "Action Poetique", Franta (1997) si este prezenta cu grupaje de poeme in antologiile: "Nuovi poeti romeni" (Italia, 1986); "Incertitudes. Anthologie de la poesie roumaine" (Canada, 1992); "Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik" (Dionysos Verlag, Kastellaun, Germania, 1994); "Vilenica `96" (Slovenia, 1996); "Approdi. Antologia di poesia mediteranea" (Italia, 1996); "Gefahrliche Serpentinen, Rumanische Lyrik der Gegenwart" (Druckhaus, Germania, 1998); "Ripe Blood. Six Female Romanian Poets" (SUA, 1999). A colaborat la "Dictionary of Literary Biography. Eastern European Writers Since World War II" (SUA, 1999) si la "Encyclopedia of modern Eastern Europe: 1815-1989" (SUA, 1999). In calitate de istoric si critic de arta a publicat monografiile: "Ion Tuculescu" (Ed. Meridiane, 1984) si "Lucian Grigorescu" (1989) si trei volume de eseuri: "Arta anilor `80. Studii despre postmodernism" (1996) si "Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on Postmodernism" (versiunea in engleza, adaugita, a primei carti, Editura Paralela 45, 1999). In 2002 a publicat, la Editura Paralela 45, "Poetrix. Texte despre poezie si alte eseuri".
Titluri autor
CARPI Pinin
Titluri autor
CARPI Pinin
Titluri autor
CARROLL LewisLewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson) (n. 27 ianuarie 1832 la Daresbury - d. 14 ianuarie 1898 laGuildford) a fost un prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez. Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd și satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt: Alice în Țara Minunilor (Alice`s Adventures in Wonderland) (1865); Alice în Țara Oglinzilor (Through the Looking Glass) (1872).
Titluri autor
CARUSINO Laura
Titluri autor
CASPAR FranzFranz Caspar s-a născut în 1916 la Rapperswil. După ce a locuit o vreme în America de Sud a studiat etnologia la Hamburg. În 1956 s-a întors în Elveția și a lucrat ca redactor de carte pentru copii. În acea perioadă a scris și cărțile pentru copii, dintre care cea mai cunoscută este „Fridolin". În 1967 a fondat Institutul de carte pentru copii din Zürich, pe care l-a și condus până în 1977, când a încetat din viață.
Titluri autor
CASSIRER ErnstFilosof si istoric al filosofiei. S-a nascut la 28 iulie la Breslau (astazi Wraclaw, Polonia). In 1892 a inceput sa studieze Dreptul la Universitatea din Berlin, insa a abandonat in favoarea literaturii germane si a filosofiei. A studiat la mai multe universitati: Berlin, Leipzig, Heidelberg, Marburg. A facut parte din celebra scoala Marburgheza Neokantiana (intemeiata de Hermann Cohen), alaturi de Paul Nartop, Nicolai Hartmann si Martin Heidegger. In 1899 a devenit doctor in filosofie la Universitatea din Marburg obtinatorul calificativului summa cum laude. In 1929 a fost numit rector al Universitatii din Hamburg, functie pe care a ocupat-o timp de un an. Dupa prabusirea Republicii de la Weimar si ascensiunea la putere a lui Hitler, in 1933, Ernst Cassirer paraseste Germania. Intre 1933 si 1935 a fost visiting professor la Oxford. A mai fost profesor la Yale University si apoi la Columbia University. A debutat in 1902 cu lucrarea Leibniz? System in seinen wissenschaftlichen Grundlagen (la origine, teza sa de doctorat). A mai publicat volumele: Das Erkenntnisproblem in der Philosophie und Wissenschaft der neueren Zeit (vol. I, 1906, vol. II, 1908); Substanzbegriff und Funktionsbegriff. Untersuchungen uber die Grundfragen der Erkenntniskritik (1910); Freiheit und Form. Studien zur deutschen Geistesgeschichte (1916); Idee und Gestalt. Goethe, Schiller, H?lderlin, Kleist. F?nf Aufs?tze (1921); Zur Einsteinschen Relativit?tstheorie (1921); Die philosophie der symbolischen Formen (vol. I, Die Sprache, 1923; vol. II, Das mythische Denken. Ein Beitrag zum Problem der Gutternamen, 1925; vol. III, Ph?nomenologie der Erkenntnis, 1929); Individuum und Kosmos in der Philosophie der Renaissance (1927); Die Philosophie der Aufkl?rung (Filosofia Luminilor, 1932, trad. rom. de Adriana Pop, Editura Paralela 45, 2003); Determinismus und Indeterminismus in der modernen Physik (1937); Descartes (1939); Zur Logik der Kulturwissenschaften (1942); An Essay on Men. An Introduction to a Philosophy of Human Culture (1944); Von Mythus des Staates (postum, 1949). In 1914 i se acorda medalia de aur a Fundatiei Kuno Ficher, reprezentata de Academia de Stiinte din Heidelberg. A murit la 13 aprilie 1945 la New York.
Titluri autor
CATLING Patrick SkeneNăscut în Londra în 1925, Patrick Skene Catling a urmat şcoala în oraşul natal, apoi la Oberlin College. Ca pilot al Royal Canadian Air Force şi ca jurnalist, a călătorit mult. A scris romane, eseuri, dar şi literatură pentru copii. The Chocolate Touch (Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge), apărută în 1952, este cea mai cunoscută dintre scrierile sale. Acum trăieşte în Irlanda. Prima ediţie din The Chocolate Touch a stârnit răspunsuri entuziaste. The New York Herald Tribune a remarcat „că are deja un mare succes printre copii”, iar The Saturday Review a subliniat că „povestea este relatată cu un umor fermecător pe care băieţii şi fetele îl descoperă şi îl îndrăgesc pe loc.” Povestea lui Patrick Skene Catling este o variaţie a binecunoscutei legende a Regelui Midas, care transforma în aur tot ce atingea. Povestea noastră este despre un băieţel care transformă în ciocolată tot ce atinge, un caz fără precedent de... ciocolatită!  Sursa foto: www.goodreads.com
Titluri autor
CAUCHY Véronique
Titluri autor
CELINE Louis-Ferdinand
Titluri autor
CERGAN Cristina
Titluri autor
CERGAN Daniel
Titluri autor
CERVANTES Miguel deRomancier, poet si dramaturg spaniol. S-a nascut in Alcals de Henares, oras in apropierea Madridului, intr-o familie ce facea parte din mica nobilime. Deoarece tatal lui era doctor, Cervantes si-a petrecut mare parte din copilarie calatorind din oras in oras, urmandu-si tatal unde acesta cauta de lucru. A studiat la Madrid (1568-1569), avandu-l ca profesor pe umanistul Juan Lapez de Hoyos. In 1570 s-a inrolat in armata si a luat parte la lupta maritima de la Lepanto (1571), unde a fost grav ranit la mana stanga. In 1575 s-a imbarcat, impreuna cu fratele sau, Rodrigo, pe galera "El Sol", care mergea spre Spania. Nava a fost capturata de turci si cei doi frati au fost luati sclavi la Alger. Cervantes a fost tinut sclav timp de cinci ani, pana cand familia lui a putut strange banii necesari pentru a-i plati rascumpararea. A fost eliberat abia in 1580 si, dupa intoarcerea la Madrid, a ocupat cateva posturi administrative. Si-a inceput cariera literara in 1580, in Andaluzia. Prima lui lucrare importanta a fost "Galatea" (1585), o scriere pastorala care s-a bucurat de prea putina atentie din partea contemporanilor. In piesa "El Trato de Argel", publicata in 1784, Cervantes scrie despre viata sclavilor crestini in Alger. Exceptand piesele de teatru, cea mai ambitioasa lucrare in versuri este "Viaje Del Parnaso", aparuta in 1614. Desi opera lui literara este impresionanta, Cervantes este cunoscut in primul rand prin: romanul "Don Quijote de La Mancha", scris, conform traditiei, pe vremea cand era prizonier la Argamansilla, in La Mancha, publicat in 1605 (prima parte). Ideea scriitorului a fost de a face o critica a romanelor cavaleresti si a moravurilor din timpul sau. Pe de alta parte, Cervantes este sustinatorul unei literaturi intemeiate pe verosimil, plina de observatie morala si sociala.Romanul i-a adus scriitorului recunoasterea europeana. A doua parte a fost publicata in 1615, dupa ce, cu doar un an inainte, un rival de-al sau, Alonso Fernandez de Avellaneda, publicase o falsa "continuare" a romanului.Cu doi ani inainte, in 1613, Cervantes tiparise o alta carte, "Nuvele exemplare". Intre 1596 si 1600 Cervantes a trait in Sevilla, dupa care s-a mutat la Madrid, unde a si murit, la 23 aprilie 1616. Postum, i-a aparut romanul "Muncile lui Persiles si ale Sigismundei" care s-a bucurat de la inceput de un succes enorm, comparabil cu acela al lui "Don Quijote".
Titluri autor
CESEREANU RuxandraRuxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. A publicat peste 20 de cărți, câteva dintre ele au fost traduse în limbile engleză, italiană, maghiară. În cadrul Phantasma - Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Cluj-Napoca, coordonează ateliere experimentale și tabere de scriere creatoare de poezie, proză și scenariu de film. Este profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca și redactor-șef la revista de cultură Steaua.
Titluri autor
W
WARZEL Charlie
Titluri autor
C
CHEN KirstinKirstin Chen este autoarea romanului Soy Sauce for Beginners. Născută și crescută în Singapore, locuiește azi în San Francisco. Ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din San Francisco și la Universitatea Ashland.
Titluri autor
CHICIOREANU TeodoraTEODORA CHICIOREANU (n. 1974) este absolventă a Universității Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, specializarea Calculatoare. Este doctor în domeniul științe ale educației la Universitatea din București. În perioada 2011-2012 participă la cursuri postuniversitare în cadrul Universității Politehnica din Bucureşti și al Universității din București. În prezent este conferențiar și susține cursuri și seminare de Didactica specialității, Metodologia cercetării, Instruire asistată de calculator, Utilizarea instrumentelor informatice (web 2.0), Multimedia în educație și Informatică pentru organizațiile educaționale. Activitatea profesională şi de cercetare este concretizată în numeroase lucrări ştiinţifice (19 volume și capitole în cărţi de specialitate în calitate de unic autor sau coautor; peste 25 de articole publicate în reviste indexate în baze de date internaţionale şi peste 30 de articole publicate în volume ale conferinţelor internaţionale şi naţionale). Dintre lucrările publicate, amintim: Realitate augmentată pentru antreprenori (2015); WEB2.0 – Noi instrumente utile în activitatea didactică (2014); mLearning (2014); Didactica disciplinei Bazele electronicii digitale (2013); Didactica disciplinei Electrotehnică (2013); Didactica disciplinei Tehnologia informației și a comunicațiilor (2013); Proiectarea didactică (2004); Computerul în activitatea educațională dincolo de ora de curs (2011).
Titluri autor
CHIRA Cristina
Titluri autor
CHIRCIU MarinNăscut pe 1 iunie 1953 în comuna Bărăștii de Vede județul Olt. A absolvit școala generală în comuna natală, liceul Nicolae Bălcescu din Pitești și Facultatea de Matematică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În prezent este profesor de matematică la Colegiul Național Zinca Golescu din Pitești. A publicat cărți în domeniul matematicii pentru învățamântul liceal și gimnazial în vederea pregatirii elevilor pentru activitatea la clasă, pentru evaluare națională, examenul de bacalaureat și admiterea în învățămăntul superior, dar și pentru pregatirea olimpiadelor și concursurilor școlare. Este, de asemenea, colaborator al unor publicații de matematică: Gazeta Matematică, Revista Matematică din Timișoara.  
Titluri autor
CHIRCU Ștefania Mirabela
Titluri autor
CHIRFOT Carmen-Victorita
Titluri autor
CHIRIAC Mariana
Titluri autor
CHIRIAN RITA
Titluri autor
CHIRILA Mariana
Titluri autor
CHIRITA Cornelia
Titluri autor
CHIS Olga
Titluri autor
CHIS Vasile
Titluri autor
CHIVU Marius
Titluri autor
CHOMSKY NoamEste un lingvist și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În lumea academică, Chomsky este cunoscut pentru „teoria gramaticii generative” și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice. El este cel care a revoluționat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative. În afara lumii academice, Chomsky este foarte cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică și pentru critica sa la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a altor guverne. Chomsky se descrie ca un socialist libertar și simpatizant al anarho-sindicalismului. Este considerat drept o persoană cheie în cadrul stângii politice din Statele Unite.
Titluri autor
CHOPRA DeepakDr. Deepak Chopra, fondator al Fundației Chopra și cofondator al Centrului Chopra pentru Starea de Bine, este celebru în toată lumea ca pionier al medicinii integrative și transformării personale. Este autorul a peste 80 de cărți traduse în peste 43 de limbi, printre care numeroase bestselleruri New York Times. Revista Time l-a numit pe dr. Chopra drept „unul dintre primii 100 de eroi și personaje iconice ale secolului.” Studiul global, realizat online, al celor de la WorldPost și Huffington Post îl plasează pe dr. Chopra pe locul 17 între cei mai inf luenți gânditori din lume și pe locul „întâi în medicină”. Vizitează-l la DeepakChopra.com.
Titluri autor
CHRISTIAN Brian(N. 1948 Wilmington, Delaware) este un cunoscut și apreciat poet american. În 2010, a colaborat cu regizorul Michael Langan pentru producerea unui film de scurt metraj adaptare a poemului său, "Heliotropes." A absolvit prestigioasa Scoala de Înalte Studii Tehnologice din Lincroft și este licențiat al Brown University în știința computerelor și filosofie.
Titluri autor
Chronicle Books
Titluri autor
CIANGA Mihaela
Titluri autor
CINCĂ Mihaela Claudia
Titluri autor
CIOBANU Stefania
Titluri autor
CIOCALTEU Ioana Andreea
Titluri autor
CIRSTEA Mihaela Daniela
Titluri autor
CLARKSON StephanieStephanie Clarkson este o scriitoare și jurnalistă care de zece ani scrie și pentru copii. Experiența îi permite să exceleze în abordarea unor subiecte complexe accesibile tinerilor cititori. A scris titluri educaționale și de nonficțiune pentru edituri importante în domeniu, pe teme diverse precum afaceri, tehnologie, artă, călătorii și sănătate mintală.
Titluri autor
CLAYTON AliceAlice Clayton a lucrat peste un deceniu în industria cosmeticelor înainte de a pune mâna pe stilou (mai exact, pe laptop). Cărțile ei, scrise într-un stil senzual și plin de umor, sunt prezente azi pe lista de bestselleruri a New York Times și USA Today. Îi place să grădinărească – mai puțin să plivească –, să facă prăjituri – mai puțin să curețe bucătăria – și, într-un final, a reușit să-și convingă iubitul de o viață să o ia de soție.
Titluri autor
COANDE NicolaeNicolae Coande (n. 23 septembrie 1962) locuieşte în Craiova, unde propune întâlniri cu scriitori şi poeţi – pentru ca gustul literaturii şi aroma prieteniei să nu piară în oraş. A publicat nouă cărți de poezie și două antologii lirice. Cea mai recentă, Memoria unui mort este memoria mea (Casa de editură Max Blecher, 2019). A publicat de asemenea cinci cărți de publicistică, interviu, eseu. Cea mai recentă, Dumnezeu poet și protector al lumii (Ed. Tracus Arte, 2016). Editor-fondator al revistei T.N.C., SpectActor (2006). Este realizator și moderator al Întâlnirilor SpectActor, un eveniment cultural găzduit din 2009 de Naționalul craiovean. A fost scriitor în rezidență în Germania, Austria, Elveția.
Titluri autor
COBEN HarlanHarlan Coben are peste 30 de romane devenite bestseller în toate cele 43 de limbi în care au fost publicate și vândute în peste 70 de milioane de exemplare. Cărțile lui s-au clasat pe poziția numărul unul în nenumărate topuri și i-au adus premii prestigioase, printre care se numără Edgar, Shamus și Anthony.
Titluri autor
COBUZ Victor
Titluri autor
CODRUT MarianaMariana Codruţ (n. 1 nov. 1956) este absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Trăieşte în Iaşi. A publicat mai multe volume de poezie, printre care Măceşul din magazia de lemne (debut, Junimea, 1982), Tabieturile nopţii de vară (Cartea Românească, 1989), Existenţă acută (CR, 1994), Hiatus (Paralela 45, 2015). De asemenea, semnează trei cărţi de proză publicate de Polirom, debutînd cu romanul Casa cu storuri galbene (1997), una de publicistică, Românul imparţial (Dacia XXI, 2011) şi traducerea lucrării lui J. Piaget, Reprezentarea lumii la copil (Cartier, 2005). Cărţile ei au fost nominalizate la diverse premii, unele au fost premiate. Autoarea e prezentă în cîteva antologii (printre ele: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, Nemira, 2017, coord. Marius Chivu & Radu Vancu, Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart, Druckhaus Galrev, 1998, coord. Dieter Schlesak, Einladung nach Rumänien: Klassische und moderne Erzählungen, Noack & Block, 2016, coord. Elsa Lüder).
Titluri autor
COJOCARI Vitalie
Titluri autor
COJOCARU Valentina
Titluri autor
COLBEA Petronela
Titluri autor
COLCERU EmilianEmilian Colceru este licențiat în istorie (2006) și doctor în Științe Politice (2011). Profesor de istorie (2006-prezent). Stagii de cercetare la Universitatea Bourgogne, Dijon (2005) și Universitatea Paris X (2009).  Colaborator la revista "Historia". Sursa foto: www.youtube.com 
Titluri autor
COLCERU Emilian
Titluri autor
COLLODI Carlo
Titluri autor
COLLOREDO Sabina Sabina Colloredo este una dintre cele mai iubite scriitoare din Italia. E autoarea câtorva zeci de cărți și albume inspirate din mitologie, traduse în foarte multe limbi.
Titluri autor
COMAN Dan
Titluri autor
COMAN Magdalena
Titluri autor
COMANESCU Maria
Titluri autor
COMANESCU Radu
Titluri autor
COMSULEA Elena
Titluri autor
CONKAN Marius
Titluri autor
CONNOLLY Sean
Titluri autor
CONSTANTIN Vasile Tomita
Titluri autor
CONSTANTINESCU Cătălina
Titluri autor
COPONS Jaume
Titluri autor
CORNELIUS JanJan Cornelius s-a născut la Reşiţa. Trăieşte la Düsseldorf din 1977. Este scriitor de limbă germană şi traducător de literatură română in germană. A studiat franceză şi engleză la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. În România, a publicat texte literare şi comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche şi România literară. A tradus şi prezentat în mediile germane şi în numeroase lecturi publice cărţi ale multor scriitori români actuali. În 2013 a publicat la Berlin excelent primitul roman Narrenstück, care a apărut în România în propria traducere, sub titlul Eu, Dracula şi John Lennon (Humanitas, 2016). Berliner Zeitung numeşte cartea „cel mai hilar roman al primăverii 2013” şi-l încadrează pe autor în tradiţia lui Jaroslav Hašek şi Bohumil Hrabal.
Titluri autor
COSTACHE Lidia
Titluri autor
COȚOFAN Mona
Titluri autor
COTOI Geanina
Titluri autor
CRACIUN AndreiANDREI CRĂCIUN (născut în 1983, la Târgoviște) este poet, prozator, dramaturg și ziarist. În ultimii cincisprezece ani, a fost cel mai premiat gazetar român de presă scrisă, fiind, printre altele, cel mai bun debutant, cel mai bun tânăr jurnalist de cultură, cel mai bun editorialist și cel mai bun reporter din România. Se numără printre părinții-fondatori ai site-lui recorder.ro. A publicat două biografii romanțate (Cioran. Ultimul om liber și Povestea lui Ion Creangă), două romane (Prietenul visătorilor și al învinșilor și Nu mai suntem nemuritori), patru antologii de publicistică (Baricadele), două poeme-roman (Aleea Zorilor și Și fericirea era obligatorie), trei volume de povestiri (Pălăria albastră și alte povestiri, Îndurabile și La Paris, nimic din toate astea nu contează), două plachete de versuri (Poezii pentru acea necunoscută și Toată poezia lumii) și o carte pe care chiar nu o poate încadra în niciun gen literar (Viața de apoi a poetului). Are studii superioare în administrație publică, științe politice, istoria ideilor și a mentalităților, cultură și civilizație ebraică. A studiat la București, Madrid și Tel Aviv. În prezent, este doctorand la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati.
Titluri autor
CRASNARU Daniela(N. 14 aprilie 1950) este o scriitoare și traducătoare română, Daniela Crăsnaru a debutat literar în 1972 când a publicat poezii omagiale precum „Noi toți într-o singură inimă”.  Daniela-Carmen Crăsnaru scrie versuri, nuvele și cărți pentru copii. A tradus în limba engleza și este laureată a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (1991) și Premiul pentru literatură al Fundației Rockefeller (1994).  
Titluri autor
CREANGA Ion(N. 1 martie 1837, Humulești - D. 31 decembrie 1889, Iași). Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române. Povești: Capra cu trei iezi (1875), Dănilă Prepeleac (1876), Fata babei și fata moșneagului (1877), Făt Frumos, fiul iepei (1877), Povestea lui Harap-Alb (1877), Ivan Turbincă (1878), Povestea lui Ionică cel prost (1877), Povestea lui Stan-Pățitul (1877), Povestea porcului (1876), Povestea poveștilor (1877-1878), Povestea unui om leneș (1878), Punguța cu doi bani (1875), Soacra cu trei nurori (1875). Povestiri: Acul și barosul (1874), Cinci pâini (1883), Inul și cămeșa (1874), Ion Roată și Cuza-Vodă (1882), Moș Ion Roată și Unirea (1880), Păcală (1880), Prostia omenească (1874), Ursul păcălit de vulpe (1880).  
Titluri autor
CRETU Irina
Titluri autor
CRETU TudorTudor Creţu s-a născut pe 13 iunie 1980, la Timişoara. Este absolvent al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie a Universităţii de Vest, secţia jurnalistică-engleză. În 2001, este cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă”, cu un eseu despre proza lui M. Blecher. Debutează în revista Orizont, în 2000, iar în volum, cu Dantelăriile Adelei, în 2001, volum urmat, în 2005, de Obiectele oranj şi de romanul Omul negru, Cartea Românească, 2008. În 2011, publică volumul de studii critice Developări literare. Deţinător al rubricii permanente „Faza critică”, revista Orizont. Prezent în antologiile: Dintr-o respiraţie (2002), Generaţia 2000 (coordonator: Marin Mincu, 2003), Ultima expresivitate involuntară (2002), Colocviul Tinerilor Scriitori (2006). A publicat poeme, cronici, texte de atitudine în: România literară, Orizont, Vatra, Viaţa Românească, Familia, Poesis, Calende, Ziua literară, Reflex etc. În 2012, devine doctor în filologie, cu prima teză susţinută la Universitatea de Vest din Timişoara despre literatura narcoticelor: Narcoliteratură. Tipologii de narcomani. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Titluri autor
CRISTEA Ionelia
Titluri autor
CRISTEA SOIMU Maria
Titluri autor
CRISTESCU Florin
Titluri autor
CROITORU Alexandru
Titluri autor
CROITORU MihaelaData nașterii- 27 octombrie 1978. A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică, București 2002. Este profesor titlular de informatică la CTIA "Dumitru Motoc" din București.  Cu o vechime în învățământ de 13 ani, a fost expert în proiecte TVET și POSDRU. Din 2009 este formator ECDL.  
Titluri autor
CRUDU Dumitru
Titluri autor
CULEA Laurentia
Titluri autor
CUNA LuminițaDe mai bine de zece ani, Luminiţa Cuna cutreieră colţuri misterioase ale junglei din Ecuador, Peru, Bolivia, Columbia și Brazilia. A început să publice povești despre pădure și comunitățile indigene mai întâi sub formă de articole și intrări de blog, în publicaţii românești și americane. Când a simţit că istoriile adunate sunt mărturii importante despre o lume ascunsă, prea puţin cunoscută și aflată în mare pericol, s-a născut această carte, în care cititorul descoperă pădurile tropicale sudamericane prin ochii și experienţele unei clujence care a pătruns din ce în ce mai adânc în tainele Amazonului și ale oamenilor care locuiesc acolo. Când nu cutreieră pădurile tropicale, Luminiţa gestionează proiecte IT la New York și predă online un curs despre impactul schimbărilor climatice. A absolvit Mount Holyoke College din SUA cu licență în Economie Internațională și Literatură Franceză și deține un Master of Science în Dezvoltare Durabilă de la University of London.
Titluri autor
CURTI HASAN Reihan Aiser
Titluri autor
D
DABIJA NicoletaNicoleta Dabija (n. 1978, Constanţa) a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în 2002, iar în 2008 a devenit doctor în filosofie, cu teza Metafizică şi confesiune. Este autoarea mai multor volume de eseuri, filosofie și interviuri: Nopțile lui Cioran (Contemporanul, 2011), O lună în confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei (Eikon, 2014), Intimitatea spiritului. Metafizica în timpul confesiunii (Eikon, 2015) și Îndrăgostitul cu o sută de chipuri (Cartea Românească Educațional, 2019). În 2018 a debutat în poezie, cu volumul aici nu se moare niciodată (Vinea). A tradus în limba română integrala operei poetice a lui Giuseppe Ungaretti, volum apărut la Editura Paralela 45, în 2018, cu titlul O viață de om.
Titluri autor
Dan MATEIDan Matei (n. 1979, Sibiu) este absolvent al Universității de Politehnică din Timișoara. A debutat în anul 2003 cu romanul Balena și marele poet de apă dulce, la Editura Tracus Arte.
Titluri autor
DANCIU Alina
Titluri autor
DANIKEN Erich von(N. 14 aprilie 1935, Zofingen, Elveția) este un scriitor elvețian cunoscut pentru cărțile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existența extratereștilor și despre influența pe care aceștia au avut-o de-a lungul existenței rasei umane. Biografie Erich von Däniken a studiat la Colegiul St-Michel din Fribourg, ca student el s-a ocupat cu studiul de străvechi scrieri sfinte. În timp ce era director al unui hotel elvețian de 5 stele a scris prima sa carte, Chariots of the Gods, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite, Germania, apoi și în alte 38 de țări.. În Statele Unite, Erich von Däniken a devenit celebru ca urmare a unei emisiuni de televiziune speciale "In Search of Ancient Astronauts" (În căutarea străvechilor cosmonauți) bazată pe prima sa carte. În 1993, postul german de televiziune SAT-1 a început o serie de douăzeci și cinci de episoade, cu și despre Erich von Däniken, denumită Auf den Spuren der All-Mächtigen (Căile zeilor). În 1996, societatea americană de televiziune TV ABC/Kane a produs o emisiune specială de o oră, filmată în întreaga lume, intitulată "Chariots of the Gods - The Mysteries Continue ( Carele Zeilor - Continuarea Misterelor). Acest film a fost difuzat în rețeaua ABC pe 26 septembrie 1996. În 1996/97 ABC/Kane a produs un alt documentar, cu Erich von Däniken (văzut pe Discovery). În Germania, cea mai mare rețea TV, RTL, a prezentat acest film pe 26 noiembrie 1996. 7,7 milioane de telespectatori au vizionat acest program numai în Germania. Erich von Däniken continuă colaborarea cu ABC și cu RTL. Astăzi Erich von Däniken locuiește într-un mic sat de munte din Elveția, Beatenberg, localitate aflată la cca. 70 km distanță de Berna. A scris 27 cărți care au fost traduse în peste 20 de limbi și s-au vândut mai mult de 60 de milioane de exemplare, iar documentare și aparițiile TV au fost vizionate în întreaga lume. Sursa info si poza: wikipedia.org
Titluri autor
DĂNILĂ Nicoleta
Titluri autor
DAUDET AlphonseProzator si dramaturg francez. S-a nascut la N?mes, pe data de 13 mai 1840. Tatal sau facea parte dintr-o familie de tarani, dar faptul ca s-a casatorit cu fiica unui negustor de matasuri a asigurat familiei o viata relativ imbelsugata. Dupa 1848, tatal este nevoit sa-si inchida atelierele si sa plece spre Lyon, pentru a-si gasi o noua meserie. Dupa un an, familia il urmeaza la Croix-Rousse, in cartierul Terreaux. Alphonse si fratele sau mai mare, Ernest, intra la scoala de cantareti bisericesti Saint-Pierre, unde isi pot face studiile gratuit. Decat sa asiste la orele prea lungi de scoala, Alphonse prefera sa se plimbe prin oras sau cu barca pe raul Sa?ne. Totusi, el este un elev dotat, care obtine rezultate bune si manifesta in special interes pentru literatura. Din 1855, el chiar incepe sa scrie. In 1856 devine supraveghetor la Colegiul din Ales. In timpul petrecut aici, trece printr-o iubire nefericita si are o tentativa de sinucidere. Se reintoarce la Paris, la fratele sau, cu speranta inceperii unei cariere literare. Mai tarziu, el isi va aminti despre adolescenta sa in cartea "Le Petit Chose" (1868). Debutul lui Alphonse Daudet are loc in 1858, cand publica o culegere de versuri, "Les Amoureuses". In 1860, el este numit secretar al ducelui de Morny, presedinte al corpului legislativ si personaj important al celui de-al Doilea Imperiu. Aceasta slujba ii ofera o mare libertate si ii da posibilitatea sa observe lumea politica. In 1861, la indicatia medicilor, care il suspectau de tuberculoza, scriitorul pleaca in Algeria pentru trei luni de odihna. In aceasta perioada, prima lui piesa de teatru, "La Derniere Idole", este jucata la Paris si are un mare succes. Revenit in tara, viata lui in Paris este stralucitoare, participa la evenimente mondene si piesele sale de teatru sunt apreciate ("Les Absents", "L`Oeillet Blanc"). In 1863 isi petrece vara in Provence, unde gaseste o moara abandonata, pitoreasca moara Tissot, care ii apare ca un simbol al acelei zone amenintate de progres. Daudet vrea sa transmita acest sentiment si prietenilor sai parizieni, astfel ca in 1865, dupa moartea ducelui de Morny, se consacra in totalitate scrisului si publica "Lettres de mon moulin". In 1867 se casatoreste cu Julia Allard, o tanara din inalta societate pariziana, care ii va fi, pe langa sotie, si o colaboratoare devotata. In anii care urmeaza, Daudet scrie foarte mult: "Les Contes du Lundi" (1873), "Fromont Jeune et Risler A?n?" (1874), "Jack" (1876), "Le Nabab" (1877), "Les Rois en exil" (1879), "Numa Roumestan" (1881). Are doua esecuri teatrale cu piesele "Lise Tavernier" si "L`Arlesienne", a caror muzica a fost compusa de Bizet. Publicarea lui "Tartarin de Tarascon" (1872) nu are nici ea succesul sperat. Incepand cu 1880, Daudet sufera de primele atacuri ale unei maladii incurabile a maduvei, la inceput confundata de medici cu reumatismul. El este nevoit sa faca diverse cure, in special in Alpi. Totusi, operele lui nu inceteaza sa apara: "L`Evangeliste" (1883), "Sapho" (1884), "Tartarin sur les Alpes" (1885), "L`Immortel" (1889) si "Trente Ans de Paris" (1888). Boala sa agravandu-se, Daudet inceteaza sa mai scrie, ultimul sau roman fiind "Soutien de Famille" (1897). Continua, totusi, sa exercite o mare influenta in cercurile literare. Se stinge din viata in urma unui atac de cord, la 16 decembrie 1897.
Titluri autor
D`AULAIRE Edgar Parin(septembrie 30, 1898, Munchen, Germania – May 1, 1986) Autor și ilustrator de cărți pentru copii, împreună cu soția sa, Ingrid d'Aulaire. După ce a studiat arhitectura timp de un an în Munchen, a început studiile de artă la Școala de Arte și Meserii din Kunstgewerbeschule.  Elev al lui Hans Hofmann și Henri Matisse, a studiat frescă în Florența, a realizat picturi murale în Franța și Norvegia și a avut expoziți în Paris , Berlin și Oslo.  Ingrid și Edgar s-au întâlnit în Munchen, când Ingrid era sudentă la Arte și s-au căsătorit în 1925. La început au urmat cariere diferite, Edgar fiind ilustrator de cărti, iar Ingrid picta portrete pentru oamenii de afaceri importanți ai timpului. Munca lor a atras atenția directorului Bibliotecii Publice din New York , la sugestia căruia au format o echipă și și-au dedicat activitatea în elaborarea cărților pentru copii (The Magic Rug, 1931). La scurt timp după aceea au devenit cetățeni americani, au trăit și au lucrat în Wilton , Connecticut , din 1941 până la moartea lor, în anii 1980. Operă selectivă: Ola, Doubleda; Ola and Blakken, Doubleday, 1933; The Conquest of the Atlantic, Viking Press, 1933; The Lord's Prayer, Doubleday, 1934; Children of the Northlights, Viking Press, 1935;  George Washington, Doubleday, 1936;  East of the Sun and West of the Moon Viking Press, 1938; Abraham Lincoln, Doubleday, 1939; Animals Everywhere, Doubleday, 1940; Leif the Lucky, Doubleday, 1941;  The Star Spangled Banner, Doubleday, 1942;  Don’t Count Your Chicks, Doubleday, 1943; Wings for Per, Doubleday, 1944; Too Big, Doubleday, 1945; Pocahontas, Doubleday, 1946;  Nils, Doubleday, 1948; Foxie, Doubleday, 1949;  Benjamin Franklin, Doubleday, 1950;  Buffalo Bill, Doubleday, 1952; The Two Cars, Doubleday, 1955; Columbus, Doubleday, 1955; The Magic Meadow, Doubleday, 1958; Norse Gods and Giants, Doubleday, 1967; Trolls, Doubleday, 1972;  The Terrible Troll Bird, Doubleday, 1976;
Titluri autor
D`AULAIRE Ingri(27 decembrie, 1904 –24 octombrie, 1980) Autoare și ilustratoare de cărți pentru copii, împreună cu soțul său, Edgar Parin d'Aulaire. Ingrid și Edgar s-au întâlnit în Munchen, când Ingrid era sudentă la Arte și s-au căsătorit în 1925. La început au urmat cariere diferite, Edgar fiind ilustrator de cărti, iar Ingrid picta portrete pentru oamenii de afaceri importanți ai timpului. Munca lor a atras atenția directorului Bibliotecii Publice din New York, la sugestia căruia au format o echipă și și-au dedicat activitatea în elaborarea cărților pentru copii (The Magic Rug, 1931). La scurt timp după aceea au devenit cetățeni americani, au trăit și au lucrat în Wilton, Connecticut, din 1941 până la moartea lor, în anii 1980. Operă selectivă: Ola, Doubleda; Ola and Blakken, Doubleday, 1933; The Conquest of the Atlantic, Viking Press, 1933; The Lord's Prayer, Doubleday, 1934; Children of the Northlights, Viking Press, 1935; George Washington, Doubleday, 1936;  East of the Sun and West of the Moon Viking Press, 1938; Abraham Lincoln, Doubleday, 1939; Animals Everywhere, Doubleday, 1940; Leif the Lucky, Doubleday, 1941;  The Star Spangled Banner, Doubleday, 1942;  Don’t Count Your Chicks, Doubleday, 1943; Wings for Per, Doubleday, 1944; Too Big, Doubleday, 1945; Pocahontas, Doubleday, 1946;  Nils, Doubleday, 1948; Foxie, Doubleday, 1949;  Benjamin Franklin, Doubleday, 1950;  Buffalo Bill, Doubleday, 1952; The Two Cars, Doubleday, 1955; Columbus, Doubleday, 1955; The Magic Meadow, Doubleday, 1958; Norse Gods and Giants, Doubleday, 1967; Trolls, Doubleday, 1972;  The Terrible Troll Bird, Doubleday, 1976; 
Titluri autor
DAVIDOIU-ROMAN Anca(N. 16 septembie 1971) a absolvit Liceul Pedagogic din Ploiești în 1990 și Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Română-Franceză, în 1995. Master în Istoria limbii române, în 1996, Doctor în Filologie din 2004. In prezent este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din București. A publicat studiul de dialectologie: Aspecte ale morfologiei pronumelui personal în aromână și numeroase articole și studii de pragmastilistică în revistele de specialitate.
Titluri autor
DAVIES Bea
Titluri autor
DAVOUR Anna
Titluri autor
DE AVELLANEDA Alonso FernandezAcum 400 de ani, în 1614, în timp ce MIGUEL DE CERVANTES lucra la partea a II-a a lui Don Quijote de la Mancha, a apărut, în împrejurări obscure, o continuare frauduloasă și răuvoitoare, semnată cu un pseudonim nici astazi descifrat, ALONSO FERNANDEZ DE AVELLANEDA. În primăvara anului 1615 vede, în replică, lumina tiparului și adevărata parte a II-a a lui Don Quijote. Se deschide astfel un pasionant, unic poate, capitol de istorie literară. Cervantes, care avea să moară un an mai tarziu (22 aprilie 1615), nu și-a putut apăra creația decât cu arma geniului său. A fagocitat continuarea apocrifă, nu lipsită de calităti literare, si și-a subsumat-o pentru eternitate. Falsul Don Quijote poate fi citit cu delectare, dar numai în umbra modelului autentic. În plus, continuarea apocrifă reprezintă primul și cel mai bogat document privind receptarea veritabilului Don Quijote în secolul al XVII-lea spaniol.  
Titluri autor
DE LA FORÊT RosaleeRosalee de la Forêt este pasionată de lumea plantelor vindecătoare. Zi de zi ajută oamenii să descopere lumea fitoterapiei și a vindecării naturale, învățându-i modalități simple și practice de a folosi plantele. Este membră a Breslei Fitoterapeuților Americani și directoare educațională la LearningHerbs. Este și autoarea cursurilor online „The Taste of Herbs”, „Herbal Cold Care” și „Apothecary: The Alchemy of Herbs Video Companion”.
Titluri autor
de SAINT-EXUPERY Antoine
Titluri autor
De Vigan DelphineNăscută pe 1 martie 1966, este o apreciată scriitoare franceză de nuvele. A obținut numeroase premii literare și s-a remarcat prin non-conformism, prin temele actuale pe care le abordează și prin capacitatea de a reda în cărțile sale nuanțe psihologice și sociale subtile, legaturi umane profunde, situații existentiale neobișnuite. Este coautoarea scenariului filmului Tu sera mon fils și regizoarea filmului A coup sur.  Biografie:  •Jours sans faim, Éditions Grasset, 2001  •Les Jolis Garçons, Jean-Claude Lattès, 2005 •Un soir de décembre, Jean-Claude Lattès, 2005 •No et moi, Jean-Claude Lattès, 2007 (No and me, Bloomsbury 2010) •Sous le manteau, Flammarion, 2008 (contributor) •Les Heures souterraines, Jean-Claude Lattès, 2009 (Underground Time, Bloomsbury 2011) •Rien ne s'oppose à la nuit, Jean-Claude Lattès, 2011 (Nothing Holds Back the Night, Bloomsbury 2014) Sursa foto: www.babelio.com
Titluri autor
DE WOLF Alex
Titluri autor
DEFOE Daniel
Titluri autor
DELASKELA SorinSorin Delaskela (n. 1968) este licenţiat în filosofie şi sociologie. În 2007 a publicat romanul Abisex (Editura Brumar), reeditat trei ani mai târziu (Editura Herg Benet), urmat de volumul de proze Noaptea pisicilor lungi (Editura Brumar, 2011). Fragmente din cartea de față au apărut în revistele Poesis Internațional și Lettre Internationale.
Titluri autor
DELEUZE Gilles;A fost unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi francezi, din a doua jumătate a secolului XX. Cele mai importante lucrări ale sale au fost Capitalism and Schizophrenia: Anti-Oedipus (1972) și A Thousand Plateaus (1980) ambele scrise împreună cu Félix Guattari. Opera sa include studii de filosofie, politică, artă, cinematografie și literatură. Colaborarea dintre Gilles Deleuze si Felix Guattari reprezintă un fenomen unic în gândirea contemporană. Timp de trei decenii, aceștia au format un `autor multiplu`, un `subiect filosofic în doi`, o adevarată `masină de gandire` care a produs cateva dintre conceptele transversale revoluționare ale epocii noatre.  In 1969, anul întâlnirii lor, Gilles Deleuze si Felix Guattari erau deja cunoscuți și recunoscuți in mediile intelectuale ca gânditori și militanți de stanga: Deleuze publicase până în acel an câteva cărți capitale pentru filosofia contemporană (Nietzsche si filosofia, 1962, Diferenta și repetitie 1968, Logica sensului 1969), iar Felix Guattari provenea din mediul psihiatriei clinice și al psihanalizei, fiind unul dintre studentii lui Jacques Lacan și un apropiat al psihiatrului francez Jean Oury.  Anti-Oedip (1972) este prima carte datorată colaborarii celor doi, colaborare ce va dura pâna la moartea lui Guattari, survenită în 1992. În acest timp, au publicat împreună un al doilea volum din Capitalism si schizofrenie, intitulat O mie de platouri (1980), precum si alte titluri: Kafka, Pentru o literatură minoră (1975), Rizom (1976), Ce este filosofia?(1991).
Titluri autor
DEMANO Luis
Titluri autor
DEMÉNY Péter
Titluri autor
DEPRÉS Geneviève
Titluri autor
DESARTHE AgnesAgnès Desarthe este autoarea a peste treizeci de cărți pentru copii în care sunt abordate cu umor și tandrețe marile probleme ale vieții. Iubește romanele lui Lois Lowry, Anne Fine și Virginia Woolf. Trăiește în Normandia, alături de soț și de copii.
Titluri autor
DESLYS CHARLESEste un reputat scriitor francez, născut la Paris pe 1 martie 1821, decedat pe 13 martie 1885.  Opera: La Mère Rainette, 1847; Les Bottes vernies de Cendrillon, 1849;  La Marchande de plaisirs, 1850; La Dernière Grisette, 1852; Le Diable architecte, 1852; Les Fiançailles des roses, opéra-comique, 1852; Flore et Zéphire, opéra-comique, 1852; Le Livre des devoirs, 1852; Le Livre des dévotions de l'année ou l'Annuaire catholique, 1852; Le Livre des femmes illustres, 1852; Le Livre des fleurs, 1852; Le Livre des saintes, 1852; Le Livre du jardinage, 1852; La Millionnaire ou Mademoiselle Carlier, P. Germain, 1852; Mademoiselle Bouillabaisse, L. de Potter, 1853; Le Jardin des plantes, 1854; Rigobert le rapin, L. de Potter, 1854; Heures de récréation, 1856; Pervenche, 1856; Les Compagnons de minuit, Degorce-Cadot, 1857; Le Pont rouge, dramatique, 1858; Un appartement à louer, vaudeville, 1862; L'Héritage de Charlemagne, Hachette, 1864; Le Roi d'Yvetot, Dameret, 1866; Les Récits de la grève, Didier, 1866; Les Compères du roi, Dentu, 1867; La Maison du bon Dieu, Sartorius, 1875; Le Serment de Madeleine, Dentu, 1875; Le Casseur de pierres, drame, Michel Levy, 1867.
Titluri autor
DEVRIES SOKOL DawnEste o ilustratoare pasionată și o avidă creatoare de jurnale artistice ( Jurnalul cool pentru băieți, Jurnalul cool pentru fete). Sokol consideră că, în ceea ce privește arta jurnalului, cel mai greu este începutul, asa că a creat pe blogul său www.dblogala.com, o secțiune dedicată (Art Journal Fridays) pentru a-i ajuta pe doritori să înceapă să tină jurnale. În prezent organizează numeroase workshopuri online, iar paginile sale de jurnal au fost publicate pe bloguri și în cărți sau au fost expuse în galerii de artă din Tempe, Aizona, până în Tokyo, Japonia. Dawn DeVries Sokol locuiește în Tempe, Arizona împreună cu soțul ei Tu și cățelușa lor Lucy.  
Titluri autor
DIACONU GeluGelu Diaconu (n. 1962, București) a debutat publicistic în 2004, în revista Oglinda Literară, cu un grupaj de poeme. Debutul în volum s-a produs doi ani mai târziu, cu povestirea Fabian (Editura Marineasa, 2006). În 2008 a urmat volumul de versuri Antipoeme (Editura Vinea), nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” pentru debut în poezie. Al doilea volum de poeme, Resurse interioare, a apărut în 2012 la Editura Marineasa. În 2013, Casa de Pariuri Literare i-a publicat volumul blues, iar în 2016, Editura Vinea a lansat, la Bookfest, Resurse umane. În prezent administrează site-ul cultural www.omiedesemne.ro.
Titluri autor
DICKENS CharlesRomancier englez, considerat cel mai de seama scriitor al epocii victoriene.S-a nascut in Hampshire, Anglia, in 1812. In 1814 s-a mutat la Londra unde a primit educatia elementara. La varsta de 12 ani a inceput sa munceasca la o fabrica de prelucrare a carbunelui, Hungerford Market, langa Londra, in vreme ce tatal sau era inchis pentru datorii. Intre 1824-1827 a studiat la Wellington House Academy din Londra. A lucrat ca functionar la un notariat si apoi ca grefier la Doctor`s Commons. La varsta de 18 ani a obtinut permisiunea de a citi la biblioteca de la British Museum, unde si-a completat formatia intelectuala. Din 1830 a inceput sa colaboreze la "Monthly Magazine" si "Evening Chronicle" si a editat ziarul "Bentley`s Miscellany". Acesti ani l-au lasat cu un gust amar relativ la justitia britanica si cu pasiunea pentru jurnalism. Multe dintre cartile sale au aparut mai intai sub forma de foiletoane in aceste ziare. In 1836 s-a casatorit cu Catherine Hogarth, cu care a avut 10 copii. Sotii s-au separat in 1858, banuindu-se ca Charles Dickens fusese mai atasat de sora sotiei lui, Mary, modelul pentru personajul Dora Copperfield. In 1844-1845 a locuit in Elvetia, Italia si Franta. Intre 1858-1868 a tinut conferinte in Anglia si America. A murit la 8 iunie 1870.A debutat in 1833 cu schita "A Dinner at Poplar Walk", aparuta in gazeta "Monthly Magazine". Intre anii 1836-1837 a publicat "Sketches by Boz". A mai publicat "The Posthumous Papers of the Pickwick Club" ("Documentele postume ale clubului Pickwick", roman, 1836-1837); "The Adventures of Oliver Twist" ("Aventurile lui Oliver Twist", roman, 1837); "Christmas Carol" ("Colinda de Craciun", 1873); "Barnaby Rudge" (roman, 1841); "The Life and Adventures of Martin Chuzzlewit" ("Viata si aventurile lui Martin Chuzzlewit", roman, 1843); "The Chimes" (roman, 1845); "The Cricket of the Heart" (roman, 1846), "Dombey and Son" ("Dombey si Fiul", roman, 1848). In 1850 a dat tiparului romanul "David Copperfield", urmat de "Bleak House" ("Casa umbrelor", 1853) si "Hard Times" (1854), "Little Doris" ("Micuta Doris", 1855) "A Tale of Two Cities" ("Poveste despre doua orase", 1859, trad. rom. de Antoaneta Ralian, Editura Paralela 45, 2003). Romanul "Great Expectations" ("Marile sperante") a aparut prima data sub forma de foileton, incepand din decembrie 1860. Tot in 1860 a publicat "The Uncommercial Traveller. Our Mutual Friend" este penultimul roman de mistere scris de Charles Dickens, si aparut in 1865. Ultimul roman de acest fel "The Mistery of Edwin Drood", (1870), a ramas neterminat.
Titluri autor
DIMKOVSKA Lidija
Titluri autor
DIN Luiza
Titluri autor
DIN Nicoleta
Titluri autor
DINCA Roxana
Titluri autor
DINITOIU Adina
Titluri autor
DINU Tudor(N. 1978) este doctor în filologie greacă, lector la Universitatea din Bucureşti, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă. A susţinut prelegeri şi conferinţe ca profesor invitat la universităţile din Berlin, Kiev, Brno şi Nicosia, dar şi la mai multe societăţi ştiinţifice din Grecia. Din 2010 se numără printre cei cinci membri aleşi ai comitetului de conducere al Societăţii Europene de Studii Neoelene, fiind cel mai tânăr membru.   La doar 34 de ani activitatea sa ştiinţifică este cunoscută în Europa dar şi dincolo de hotarele ei, lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie şi istorie greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din ţările române au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. Totodată, Tudor Dinu a publicat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât şi moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos). Este fondatorul şi redactorul-şef al primei reviste române de studii neoelene, Neograeca Bucurestiensia. Sursa info si poza: http://www.romania-actualitati.ro/tudor_dinu
Titluri autor
DINU Vasilica
Titluri autor
DOBAI Maria
Titluri autor
DOBOȘ Mihaela
Titluri autor
DOBRE Marius(Născut pe 15.02.1971) este din 2007 cercetător ştiinţific la  Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” (Academia Română); Cărţi publicate:  Însemnări filosofice (2006), O teorie logică asupra autorităţii (Bucureşti, 2006), Certitudinile unui sceptic – Emil Cioran (Bucureşti, 2008), Ghid pentru rezolvarea testelor de verificare a raţionamentului logic (co-autor) (www.inm-lex.ro), Filosofia lui Mircea Vulcănescu (co-autor, Editura Paralela 45, Piteşti, 2011), Studii și eseuri despre Cioran (2013), Logică și gândire critică (2015).
Titluri autor
DOGARU St. Constantin(N. 1954) a publicat: Ființa la răspântiile limbajului (2000) - un tratat despre cunoașterea revelatorie; Capete apocrife (2004) - un jurnal de experiențe duhovnicești, culturale și umane, ridicate la putere. În 2005, a publicat volumul Palimpsest, reflecții și dialoguri poematice dedicate unor oameni esențiali pentru viața și devenirea sa. In 1984, Constantin St. Dogaru, pe atunci preot într-un sătuc din Prahova, îl caută pe filosoful de la Paltiniș, urcă muntele și rămâne o vreme lângă magistrul său, mitul Noica. Tânărul preot are vocație autentică de ucenic. Acea ucenicie pătimită frumos, gata de mucenicie. Il frecventează pe Noica patru ani, până în decembrie 1987, adică până la moartea marelui om.
Titluri autor
Doidge NormanNorman Doidge este psihiatru, psihanalist şi cercetător în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universităţii din Toronto și al Universității Columbia din New York. Este unul dintre liderii mondiali ai neuroplasticității.
Titluri autor
DORMAN Brandon
Titluri autor
DOROBANȚU Dumitru Săndel
Titluri autor
DOSA AndreiANDREI DÓSA (născut în 1985, la Brașov) este prozator, poet și traducător de literatură maghiară, unul dintre vârfurile generației sale. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Facultăţii de Litere Brașov. Cartea sa de debut, Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), a primit Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu. Pentru volumul American Experience (2013) i s-a decernat, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, Premiul Tânărul poet al anului 2013. A mai publicat cărțile de poezie Nada (2015), Adevăratul băiat de aur (2017), Expectativa Luminoasă (2020) și două romane, Ierbar (2018) și Multă forță și un dram de gingășie (2021). A beneficiat de bursa de creaţie a revistei Observator Cultural (2014) și de una dintre cele patru rezidențe de creație artistică oferite de Cărturești (2021). Colaborează cu revistele Poesis International, Astra și Corpul T. În prezent, lucrează ca traducător și este redactor al revistei Poesis International.
Titluri autor
DOUDNA Kelly
Titluri autor
DOWNING Samantha
Titluri autor
DOYLE Arthur ConanSir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 - d. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru creearea lui Sherlock Holmes - primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction). Bibliografie selectivă: -Povestiri cu Sherlock Holmes -Povestiri cu Profesorul Challenger  -Romane istorice •Compania albă (1891) •Micah Clarke (1888) •Marea umbră (1892) •Refugiații (publ. 1893, scris 1892) •Unchiul Bernac (1897) •Sir Nigel (1906) Alte opere: Declarația lui J. Habakuk Jephson (1883), o povestire despre istoria naufragiului navei Mary Celeste; Misterul lui Cloomber (1889); Firma Girdlestone (1890); Căpitanul Stelei Polare și alte povestiri (1890); Faptele lui Raffles Haw (1891); Dincolo de oraș (1892); În jurul lămpii roșii (1894); Parazitul (1894); Scrisorile lui Stark Munro (1895); Rodney Stone (1896); Cântece de vitejie (1898); Tragedia lui The Korosko (1898); Duetul (1899); Marele război bur (1900); Aventurile brigadierului Gerard (1903); Prin ușa magică (1907);Crima din Congo (1909); Noua revelație (1918); Un mesaj esențial (1919); Povești ale terorii și misterului (1923); Istoria spiritismului (1926).  
Titluri autor
DR. BONANNO George
Titluri autor
Dr. farm. WENTZ IzabellaDr. farm. Izabella Wentz este cercetătoare în domeniul farmaciei clinice și consultantă internațională pentru problematica tiroiditei Hashimoto. Participă anual la nenumărate conferințe cu publicul larg sau cu specialiști din domeniul sănătății, încercând să impună o nouă perspectivă asupra acestei boli.
Titluri autor
DR. KLEMP Nate
Titluri autor
DR. MUNRO Katy
Titluri autor
Dr. PACKER J. Dominic
Titluri autor
Dr. SEIF Martin N.
Titluri autor
Dr. SHAH AmyAMY SHAH este medic nutriționist, endocrinolog și imunolog american. Și-a făcut studiile medicale la unele dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ medical din SUA: este doctor în nutriție (magna cum laude) al Universității Cornell și doctor în cercetare al Colegiului Medical „Albert Einstein“, New York. Este membră a Colegiului American pentru Alergii, Astm și Imunologie, precum și a Colegiului American de Medicină Internă.
Titluri autor
Dr. SMITH Pamela Wartian
Titluri autor
Dr. STEINHART A. Hillary
Titluri autor
Dr. STIXRUD William
Titluri autor
Dr. TASSONE Shawn
Titluri autor
Dr. VAN BAVEL J. Jay
Titluri autor
Dr. WINSTON Sally M.
Titluri autor
DRAGA-TATUCU Mariana
Titluri autor
DRAGAN Marius
Titluri autor
DRĂGOIU-CARPEN GinaProfesor de ştiinţe sociale la Colegiul Economic Buzău, gradul didactic I. Absolventă a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filosofie- Istorie. Având o experienţă didactică de peste 30 de ani, a pregătit numeroşi elevi care au obţinut premii şi menţiuni la fazele judeţeană şi naţională ale Olimpiadei de ştiinţe sociale.  A fost membru în Comisia Naţională a Olimpiadei de Economie de mai multe ori. Este iniţiatorul şi coordonatorul Concursului Interjudeţean de Economie şi Economie Aplicată " Anghel Rugină", ajuns la a şasea ediţie.  
Titluri autor
DRAGOMIR Adriana
Titluri autor
DRAGOMIR Lucian
Titluri autor
DRAGOMIRESCU Adina
Titluri autor
DRAGT Tonke
Titluri autor
DROUIN Arthur
Titluri autor
DRUGA LiviuLIVIU DRUGĂ (n. 1967) este absolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București. Are experiență de muncă în publicitate (copywriter), televiziune (producător, regizor, scenarist) și radio (producător-realizator). A publicat în Revista de povestiri, Familia, Accente și pe site-ul bookhub.ro. În 2012, a debutat cu volumul Ceasornicarul dansator – povestiri aberantastice (Editura Tracus Arte).
Titluri autor
DU BOIS Pène WilliamWilliam Pène du Bois (1916–1993) a fost un scriitor și ilustrator american de cărți pentru copii și tineri. Fiul unui cunoscut pictor și critic de artă, și-a petrecut copilăria și tinerețea în Franța. Dintotdeauna și-a dorit să scrie și să ilustreze cărți și, încurajat fiind de tatăl său, a reușit să scrie și să publice trei titluri de succes până la vârsta de 20 de ani. A rămas cunoscut în literatura universală pentru romanul Cele douăzeci și unu de baloane, publicat în aprilie 1947, pentru care a și fost distins cu Medalia Newbery în 1948. Ca ilustrator, a fost de două ori laureat al Medaliei Caldecott pentru ilustrațiile la Bear Party (Petrecerea ursuleților) și Lion (Leul).
Titluri autor
DUBOIS J. Philippe
Titluri autor
DUCA Dorel
Titluri autor
Duffy ChrisCHRIS DUFFY (editor) a fost editorul revistei Nickelodeon Magazine, a scris foarte multe Bizarro Comics pentru DC Comics şi a editat Nursery Rhyme Comics, Fairy Tale Comics şi Above the Dreamless Dead pentru First Second. Editează benzi desenate cu SpongeBob pentru United Plankton Pictures.
Titluri autor
DUMAS Alexandre(N. 24 iulie 1802, Villers-Cotterêts, Aisne - D. 5 decembrie 1870, Puys, Seine-Maritime), autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Tatăl său, Thomas Alexandre Davy de La Pailleterie, general al Revoluției franceze a murit în 1806, când fiul său avea trei ani și jumătate. Alexandre Dumas a fost crescut de mama sa și a primit o educație mai degrabă mediocră, însă acest fapt nu i-a afectat afinitatea pentru cărți, pe care le citea ori de câte ori avea ocazia. Povestirile mamei sale despre faptele de vitejie ale tatălui său din anii de glorie a lui Napoleon i-au stârnit imaginația pentru aventuri și eroi. În 1823, se mută la Paris, unde, datorită caligrafiei sale, intră în slujba Ducelui d’Orléans. După studii neglijate, a lucrat ca funcționar în biroul unui notar și a debutat redactând piese de teatru împreună cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime încercări literare au fost eșecuri. Continuă să scrie teatru și cunoaște, în fine, succesul în 1829, grație reprezentației cu Henric al III-lea și curtea sa, la Comedia Franceză. Succesul continuă pe toată durata carierei sale literare, în genurile sale predilecte: dramatic și romanul istoric. A fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor „negri”, mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas), semnând mari opere, cum ar fi Cei trei mușchetari sau Contele de Monte-Cristo în 1844. În 2002, cu ocazia bicentenarului nașterii sale, rămășițele sale au fost transferate în Panteonul din Paris, nerespectându-se ultima sa dorință de „a reintra în noaptea viitorului în același loc în care am în viața trecutului”, „în acest fermecător cimitir (din Villers-Cotterêts) care are mai degrabă aerul unui țarc de flori, unde să lași copiii să se joace, decât al unui câmp funebru unde să calci cadavre” (1870) Fiul său, numit tot Alexandre Dumas, a fost și el scriitor, autor al cunoscutului roman Dama cu camelii.
Titluri autor
DUMITRESCU Anca-Ileana
Titluri autor
DUMITRU C. George
Titluri autor
DUMITRU Monica Mariana
Titluri autor
DUNNE Billy
Titluri autor
DYER Wayne W.Dr. Wayne Dyer (n. 10 mai 1940, Detroit, Michigan, Statele Unite - d. 29 august 2015, Comitatul Maui, Hawaii, Statele Unite) - psiholog, educator și scriitor american, doctor în consiliere și psihoterapie al universităţii Wayne State - Michigan. În 1976 a publicat cartea „Your Erroneous Zones” care s-a vândut în peste 30 milioane de exemplare. A fost unul dintre cei mai celebri autori și conferențiari americani pe teme „motivaționale”. De altfel, multă lume îl consideră „părintele motivației” și totodată inițiatorul mișcării de „self-development” sau „self-empowerment” (autodezvoltare psihologică) din SUA. Sursă foto: amazon.de
Titluri autor
DYSON Nikki
Titluri autor
E
E.D. BAKER
Titluri autor
ECO UmbertoSemiotician, teoretician al literaturii. De asemenea, romancier. S-a nascut la 5 ianuarie 1932 in Alessandria, un orasel din provincia Piedmont. A inceput sa studieze Dreptul la Universitatea din Torino, abandonand pentru a continua cu studii de filosofie medievala si literatura. In 1954 a obIinut doctoratul in filosofie cu o teza despre Toma d`Aquino. Din 1954 pana in 1959 a lucrat la televiziunea italiana de stat, RAI, ca redactor de programe culturale. Intre 1959-1975, a fost redactor principal la Casa Editrice Bompiani din Milano. Din 1959, a colaborat la Il Verri, o revista de avangarda si experiment. Multi dintre colaboratorii revistei vor forma mai tarziu "Grupul 63", autointitulat "I Novissimi". Cariera universitara a autorului incepe in 1961 cand i se acorda titlul de Libero Docente in estetica. In 1965 a fost numit profesor de comunicare vizuala la Universitatea din Florenta, iar in 1966 a devenit profesor de semiotica la Politehnica din Milano. Din 1971, este profesor de semiotica la cea mai veche universitate din Europa, Universitatea din Bologna. A fost visiting professor la Northwestern University (1972), UC - San Diego (1975), New York University (1976), Yale University (1977, 1980, 1981), Columbia University (1978, 1984) si professeur strangere la College de France, Paris (1992-1993) si la Ecole Normale Superieure, Paris (1996). In prezent, este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna, unde conduce Programul de Comunicari Stiintifice fiind si presedintele Scolii Superioare de Studii Umaniste. Detine o rubrica saptamanala de opinii in L`Espresso. A debutat in 1956 cu volumul Il problema estetico in San Tommaso (ed. a II-a revizuita, 1970). A mai publicat volumele: Sviluppo dell`estetica medievale (1959); Opera aperta (Opera deschisa, 1962, trad. rom. de Cornel Mihai Ionescu, Editura Paralela 45, 2002); Diario minimo (1963, ed. a II-a revizuita, 1975); Apocalittici e integrati (1964, ed. a II-a revizuita, 1977); Appunti per una semiologia delle comunicazioni (1967); La struttura assente (1968, ultima ed. revizuita, 1983); La definizione dell`arte (1968); Le forme del contenuto (1971); Il segno (1971); Il costume di casa (1973); Beato di Li?bana (1973); Trattato di semiotica generale (1975); A Theory of Semiotics (1976); Il superuomo di massa (1976, ed. a II-a revizuita, 1978); Dalla periferia dell`impero (1977); Come si fa una tesi di laurea (Cum se face o teza de licenta, 1977, trad. rom. de Stefania Mincu, 2001); The Role of the Reader (1979); Lector in fabula (1979); Il nome de la rosa (Numele trandafirului, 1980, roman, trad, rom. de Florin Chiritescu, 1984); Postille al nome della rosa (1983); Semiotica e filosofia del linguaggio (1984); Conceito de texto (1984); Sugli specchi e altri saggi (1985); Il pendolo di Foucault (roman, 1988); Lo strano caso della Hanau 1609 (1989); I limiti dell'interpretatione (Limitele interpretarii, 1990, trad. rom. Stefania Mincu si Marin Mincu, 1991); Stelle e stellette (1991); Il secondo diario minimo (1992); Interpretation and Overinterpretation (1992); La ricerca della lingua perfetta nella cultura europea (Pe urmele limbii perfecte in cultura europeana, 1993, trad. rom. de Daniela Bucsa, 1996); Apocalypse Postponed (1994); Six Walks in the Fictional Woods (1994); L?isola del giorno prima (Insula din ziua de ieri, 1994, roman, trad. rom. de Stefania Mincu si Marin Mincu, 1995); In cosa crede chi non crede? (1996); Neue Streichholzbriefe (1997); Cinque scritti morali (1997); Kant e l`ornitorinco (Kant si ornitorincul, 1997, trad. rom de Stefania Mincu, 2001); Talking of Joyce (with Liberato Santoro) (1998); Gesammelte Streichholbriefe (1998); Serendipities. Language and Lunacy (1998); Tra menzogna e ironia (1998); Baudolino (2000). Cartile sale au fost traduse in numeroase limbi. Este Doctor Honoris Causa al unor universitati din Statele Unite ale Americii, Franta, Germania, Marea Britanie, Spania, Danemarca, Belgia, Grecia, Israel, Argentina, Bulgaria, Polonia, Estonia, Rusia si laureat al mai multor premii in propria tara si in strainatate.
Titluri autor
EDELSON MatMat Edelson este un jurnalist premiat pentru articolele sale medicale, ştiinţifice şi sportive, precum şi fost director al John Hopkins Health News Minute, un  cunoscut post de radio axat pe sănătate. Trăieşte în Baltimore, Maryland. Sursa foto: magazine.nursing.jhu.edu
Titluri autor
EENFELDT Andreas
Titluri autor
EGOROV Egor
Titluri autor
EMINESCU MihaiPoet, prozator și publicist, cel mai important reprezentant al romantismului în literatura română. S-a născut la 15 ianuarie 1850 în Botoșani, ca fiu al lui Gheorghe și a Ralucăi Eminovici. În 1858 începe studiile la "National Hauptschule" din Cernăuți, după care este înscris la "Ober-Gymnasium". În 1864 întâlnește la Cernăuți trupa de teatru a lui Fanny Tardini, pe care o însoțește spre Brașov. La moartea profesorului Aron Pumnul (12 ian. 1866), Eminescu își publică prima poezie, "La mormantul lui Aron Pumnul", în broșura "Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziaști", care marchează practic debutul său literar. În 25 februarie 1866 debutează la revista "Familia" cu poezia "De-aș avea". Iosif Vulcan, directorul publicației, îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu. E sufleor și copist în trupele lui Iorgu Caragiali (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi la Teatrul Național din București. Toamna lui 1869 îl găsește la Universitatea din Viena, ca student "audient" sau "extraordinar". La Viena îl întâlnește pe Slavici și este primit în societatea studențească "România jună". Tot acum o cunoaște pe Veronica Micle. 15 aprilie 1870 marchează debutul său în paginile revistei "Convorbiri literare", cu poezia "Venere și Madona", moment de răscruce în evoluția liricii românești. În același an revista junimista îi publică "Epigonii" și basmul "Făt-Frumos din lacrimă". Revenit în țară în 1872, publică "Egipetul" și nuvela "Sărmanul Dionis". Susținut material de "Junimea", urmează - între 1872-1874 - cursuri de filosofie la Universitatea din Berlin, fără însă a-și încheia studiile și a-și lua doctoratul. Reântors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), fiind destituit de D. Petrino. Este revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui (1875-1876), perioada când îl cunoaște pe Ion Creangă. În 1876 ajunge corector la ziarul "Curierul de Iași". Perioada ieșeană este marcată de prietenia cu Creangă, participarea la sedințele "Junimii" și dragostea pentru Veronica Micle. În octombrie 1877 pleacă la București, chemat la "Timpul" de către Caragiale și Slavici. Aici Eminescu își dovedește vocația de gazetar patetic și de pamfletar incisiv. Activitatea extenuantă de-a lungul a șase ani îl marchează însă în plan fizic. Menține totuși legătura cu "Junimea". În 1878 publică în "Convorbiri literare": "Povestea codrului", "Povestea teiului", "Singuratate", "Departe sunt de tine". În 1880 îi apare numai poezia "O, mama...", pentru ca în 1881 să ofere tiparului primele patru "Scrisori". Citește la "Junimea" în 1882 ample fragmente din "Luceafărul", poem ce va vedea lumina tiparului în anul următor în paginile "Almanahului" societății socialliterare "Romania Jună" din Viena, apoi în "Convorbiri literare". Tot în 1883 apare și primul său volum de "Poesii", într-o ediție îngrijită și prefațată de Titu Maiorescu. Se stinge din viață la 15 iunie 1889, în București.
Titluri autor
ENACHE LorenaLorena-Ella Enache (n. 1996, Bârlad) este studentă la Facultatea de Litere din Iași. A debutat în 2017, cu volumul de poezie Autoanaliză (Editura Paralela 45). Este organizatoarea serilor de poezie Cozy Poetry Night, din Iași.
Titluri autor
ENE Andreea-Elena
Titluri autor
ENE Mariana Augustina
Titluri autor
ENESCU Ioana
Titluri autor
ERASMUS Din RotterdamCu numele latinizat Erasmus Desiderius Rotterdamus (preudonim al lui Gerhard Gerhards), Erasmus (1469-1536), umanist olandez de expresie latină, este considerat precursor al Reformei, deşi atitudinea sa violent satirică nu înseamnă, în cazul său, şi despărţirea de catolicism. Una dintre marile figuri ale Renaşterii, a fost prieten cu regele Henric al VIII-lea şi cu Thomas Morus. Erasmus a scris versuri, lucrări didactice (Arta de a scrie epistole, Despre bogăţia cuvintelor şi a lucrurilor etc.), a făcut o traducere în latină a Noului Testament, pornind de la o versiune grecească. Vasta erudiţie se îmbină în scrierile sale cu eleganţa stilului, cu umorul fin, cu măsura şi toleranţa. Dintre pamfletele şi scrierile satirice, cea mai cunoscută este Moriae encomion seu laus stultitiae (1511), tradusă fie Elogiul Nebuniei, fie Lauda prostiei. Sensul cuvântului latinesc stultitia este, deopotrivă, prostie, nesocotinţă, dobitocie, nebunie, ignoranţă. Poate cea mai potrivită ar fi traducerea prin „nerozie”, cuvânt care, în limba română, acoperă mai multe dintre sensurile de mai sus.
Titluri autor
ERIZANU Paula
Titluri autor
ERNU Vasile
Titluri autor
ESCH TobiasTobias Esch deține un titlu de doctor în medicină și este cercetător în mai multe domenii care conectează neuroștiințele și sănătatea umană, cu stagii îndelungate în Germania și Statele Unite ale Americii. Are o experiență în domeniu de peste 20 de ani și se numără printre puținii specialiști în medicină minte-corp recunoscuți pe plan mondial.
Titluri autor
EȘIANU CristinaCristina Eșianu (n. 1967, Victoria) a debutat cu poezie, în 1987. Este doctor în literatură comparată, titlu obținut la Université de Montréal, Canada și titulară a unui master în stilistică și poetică obținut la Universitatea Al. I. Cuza, Iași. Din 2010 și până în 2016 a fost asistent de cercetare în cadrul departamentului de literatură comparată (Université de Montréal). Profesor și jurnalist, Cristina Eșianu este interesată de suprarealismul românesc și francez, de ocultism, ezoterism și mai recent de cinemaul experimental. Ca urmare a cercetărilor sale academice, a publicat numeroase articole în România și Canada, iar în 2017 îi apare în limba franceză eseul Gellu Naum, le pohète initié (Éditions Universitaires Européennes, Germania). Cristina Eșianu este coautor al cărții Literatura română, dicționar de texte literare și de asemenea coautor al volumului Dicționar de termeni literari cu aplicații.
Titluri autor
ESTERHAZY PeterPéter Esterházy, conte de Galántha și Fraknó (n. 1950) este un scriitor, publicist maghiar. Între 1969–1974 a studiat matematica la Universitatea „Eotvos Lorand“ din Budapesta. Cărțile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi și au obținut un număr impresionant de premii: Premiul Kossuth (1996), Premiul Național al Austriei pentru Literatura Europeană (1999), Premiul Literaturii Maghiare (2001), Premiul Herder (2002).
Titluri autor
EZZO Gary
Titluri autor
F
FALIVA AnnalisaAbsolventă de limbi străine și ucenică a maestrului Osho, Annalisa Faliva are pregătire în numeroase tehnici de reechilibrare psiho-corporală, printre care hipnoza ericksoniană și programarea neurolingvistică (PNL). Annalisa își folosește experiența de meditație pentru a promova o înțelegere a naturii spirituale a existenței și pentru a încuraja o mai bună capacitate de a trăi în prezent.
Titluri autor
FANACHE Dumitru
Titluri autor
FĂRÎMĂ Maria
Titluri autor
FATLAND ErikaJurnalista norvegiană Erika Fatland este specialistă în antropologie socială. Cărțile ei sunt traduse în peste 10 limbi. Ultima carte a autoarei este Granița – povestea fascinantei călătorii prin țările care se învecinează cu Rusia, de-a lungul celei mai întinse granițe din lume: peste 20.000 de kilometri.
Titluri autor
FAUR Emilia
Titluri autor
Feraru DeliaDelia Feraru (n. 27.07.1987, în judeţul Argeş) debutează în 2014 cu volumul de versuri Halucinaţii lirice, la editura Docucenter, din Bacău. Apare în diferite antologii literare şi este câştigătoarea mai multor premii literare. A publicat în revistele Scriitorul Român, Ateneu, Revista Bucovina Literară, Nomen Artis, Acolada, Confluenţe Literare, Argeşul, Cafeneaua literară etc.
Titluri autor
FERRY Beth
Titluri autor
FILFANESCU ConstantinȘcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Mioveni, județul Argeș Profesor învățământ primar, gradul didactic I, 27 de ani vechime în învățământ, autor de auxiliare școlare.
Titluri autor
FILFANESCU IulianaȘcoala gimnazială „Liviu Rebreanu”, Mioveni, județul Argeș Profesor învățământ primar, gradul didactic I, 24 de ani vechime în învățământ, autor de auxiliare școlare.
Titluri autor
FILIMON NicolaeFilimon Nicolae (n. 6 septembrie 1819, București — d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice și realist-satirice și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, și prin Occident, în Ungaria, Austria și Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi și noi, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societății românești la începutul secolului XIX. A fost inițiat în francmasonerie când se afla la studii în Franța.  Opera literară:  Romane:  • Ciocoii vechi și noi Nuvele:  • Mateo Cipriani • Friedrich Staaps • O baroneasă de poronceală • Ascanio și Eleonora • Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala Basme:  • Roman Năzdrăvan • Omul de piatră • Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
Titluri autor
FILIPINA, Monika
Titluri autor
FINE AnneNăscută pe 07 dec. 1947, FINE Anne, este o scriitoare britanică cunoscută pentru cărțile adresate copiilor, deși scrie și literatură pentru adulți. A publicat peste 50 de titluri. Este, de asemenea, membră a Royal Society of Literature.  Premii castigate: • 1989 Carnegie Medal – Goggle-Eyes • 1990 Guardian Children's Fiction Prize – Goggle-Eyes • 1990 Nestlé Smarties Book Prize, ages 6–8 – Bill's New Frock • 1990 Children's Author of the Year Award, Publishing News • 1991 Children's Author of the Year, British Book Awards • 1992 Carnegie Medal – Flour Babies • 1993 Whitbread Award, Children's Book – Flour Babies • 1993 Children's Author of the Year Award, Publishing News • 1994 Children's Author of the Year, British Book Awards • 1996 Whitbread Award, Children's Book – The Tulip Touch • 1998 Prix Sorcières, best children's book translated into French – Journal d'un chat assassin (Diary of a Killer Cat) Sursa foto: www.annefine.co.uk
Titluri autor
FIRICEL Daniela
Titluri autor
FLANAGAN Richard
Titluri autor
FLAUBERT GustaveGustave Flaubert (1821-1880) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori francezi și o importantă personalitate în literatura occidentală. Cea mai cunoscută carte a sa este romanul Doamna Bovary (1857), fiind urmată, de Salammbô, Educaţia sentimentală (1870) şi Bouvard şi Pécuchet (1881), roman satiric rămas neterminat.  Operă selectivă: Rêve d'enfer (1837); Memoirs of a Madman (1838); Le Candidat (1874); The Temptation of Saint Anthony (1874); Three Tales (1877); Le Château des cœurs (1880); Bouvard et Pécuchet (1881); Dictionary of Received Ideas (1911); Souvenirs, notes et pensées intimes (1965); Sursa foto: theguardian.com 
Titluri autor
G
GROSU Mugur
Titluri autor
F
FLOREA Carmen
Titluri autor
FLOREA Robert Florin
Titluri autor
FOLSOM Allan(N. 9 dec. 1941 – d. 16 mai 2014) a fost un apreciat scenarist și romancier american. Născut în Orlando, Florida, Folsom a crescut în Boston, Statele Unite ale Americii. În 1963 a lucrat ca și cameraman, editor, scriitor și producător în California. A scris scenarii pentru seriale și filme precum  Hart To Hart. Opere: - The Day After Tomorrow (1994) - Day of Confession (1998) - The Exile (2004) - The Machiavelli Covenant (2006) - The Hadrian Memorandum (2009) Sursa foto: www.goodreads.com
Titluri autor
FORTUNY Liliana
Titluri autor
FOSS Astrid
Titluri autor
FOWLER AndrewEste un journalist de investigație premiat și un reporter colaborator al programelor Foreign Correspondent și Four Corners difuzate de ABC ( Australian Broadcasting Corporation). The Most Dangerous Man in the World (CEL MAI PERICULOS OM DIN LUME: JULIAN ASSANGE - WIKILEAKS) a fost publicată și tradusă în țări precum: China, Coreea de Sud, USA, Rusia, Indonezia și Taiwan. Sursa foto: www.randomhouse.com.au
Titluri autor
FRANCE AnatoleAnatole France (n. 16 aprilie 1844, Paris - d. 12 octombrie 1924, Tours) este numele de scriitor al autorului francez Jacques Anatole François Thibault, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921. Bibliografie: Romane, povestiri: Jocaste et le Chat maigre  (1879); Le Crime de Sylvestre Bonnard (1881); Les Désirs de Jean Servien  (1882); L'Abeille  (1883); Le Livre de mon ami (1885); Nos enfants, scènes de la ville et des champs (1886); Balthazar (1889); Thaïs (1891); L'Étui de nacre (1892); La rôtisserie de la reine Pédauque (1893); Les opinions de Jérôme Coignard (1893); Le Lys rouge (1894); Le Jardin d'Épicure (1895); Le Puits de Sainte Claire (1895); L'Orme du Mail (1897); Le mannequin d'osier (Manechinul de nuiele) (1897); L'Anneau d'améthyste (1899); Clio (1900); L'Affaire Crainquebille (1901); M. Bergeret à Paris (1901); Crainquebille (1901); Histoires comiques (1903); Sur la pierre blanche (1905); Vers les temps meilleurs  (1906); L'Île des Pingouins (1908); Les Contes de Jacques Tournebroche (1908); Les Sept Femmes de Barbe Bleue (1909); Les Dieux ont soif (1912); La révolte des anges (1914); Le Petit Pierre (1918); Le Procurateur de Judée (1918); Marguerite (1920); Le comte Morin (1920); La Vie en fleur (1922) Poezie: Poèmes dorés (1873) Eseuri: Alfred de Vigny (1868); La Vie littéraire (1883 - 1892); Opinions sociales (1902); Le parti noir (1904); Vers les temps meilleurs (1906); Vie de Jeanne d'Arc (1908); Le génie latin (1913).
Titluri autor
FRASINEANU Ecaterina Sarah
Titluri autor
FRATII GRIMMFrații Grimm (germană: Gebrüder Grimm), Jacob (1785–1863) și Wilhelm Grimm (1786–1859), au fost folcloriști, lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel (primul volum a apărut în 1812, iar al doilea volum în1814).  Poveștile scrise de cei doi frați au încântat copilăria multor generații, devenind pretexte cuceritoare pentru diverse ecranizări și dramatizări. Frații Grimm și-au adus contribuția la formarea limbii germane, în special prin dicționarul Deutsches Wörterbuch (Cartea cu cuvinte germane) pe care l-au scris împreună și prin prima carte de fonetică/fonologie a limbii germane, Legea lui Grimm, scrisă doar de Jacob. Dicționarul Fraților Grimm avea 33 de volume și cântărea 84 kg. Sursa foto si info: wikipedia.org
Titluri autor
FRAWLEY DavidDr. David Frawley (Pandit Vamadeva Shastri) este autorul a peste 30 de cărți despre spiritualitatea hindusă, traduse în 15 limbi. După aproximativ 30 de ani de activitate, el este unul dintre cei mai respectați profesori ai înțelepciunii vedice antice (vedācārya) din ultimele decenii – atât în Est, cât și în Vest – și este, de asemenea, considerat un profesor (ācārya) de Yoga, Āyurveda și astrologie vedică.
Titluri autor
FRIEDRICH HerbertHerbert Friedrich s-a născut în 1926 şi a studiat la Johannes-R.-Becher-Institut din Leipzig. A scris cărţi pentru copii, nuvele şi piese radiofonice. Din 1961, locuieşte în Dresden. Sursa foto: www.rusf.ru
Titluri autor
FRIEND Alison
Titluri autor
FRUJINA Ioana Georgiana
Titluri autor
FRUNTAȘU Iulian
Titluri autor
Fung JasonDr. Jason Fung este un expert mondial în post terapeutic, nefrolog și fondatorul Programului de Management al Regimului Alimentar, orientat pe tratarea diabetului de tip 2 și a obezității. A scris mai multe cărți, printre care bestsellerurile internaționale Codul greutății corporale, Codul diabetului, Codul cancerului și Puterea vindecătoare a postului, vândute în milioane de exemplare. Locuiește în Toronto, Canada.
Titluri autor
G
GABĂR Ramona
Titluri autor
GAGIĆ Srđan
Titluri autor
GAIU Claudiu
Titluri autor
GALAICU-PĂUN Emilian
Titluri autor
GALATEANU-FARNOAGA Georgiana
Titluri autor
GALLO Ana
Titluri autor
GAMARȚ Leonid
Titluri autor
GAMBLE Luke
Titluri autor
GAMBOA SantiagoSantiago Gamboa (născut în 1965) este un cunoscut scriitor Columbian. Recunosterea internatională a venit odată cu romanul Perder es cuestion de metodo (1997), tradus în numeroase limbi și adaptat pe marile ecrane. În 2007, versiunea franțuzească a romanului său El sindrome de Ulises a figurat pe lista scurtă a Premiului Medicis Etranger.
Titluri autor
GANG Wang
Titluri autor
GARCIA Bob
Titluri autor
GÂRDAN Daiana
Titluri autor
GARDNER MartinMartin Gardner (n. 21 octombrie 1914, Tulsa, Oklahoma – d. 22 mai 2010, Norman, Oklahoma) a fost un scriitor american în domeniul matematicii și științei, specializat în matematică recreativă, dar interesat și de magie, literatură (în special operele luiLewis Carroll), filosofie, scepticism științific și religie. A publicat seria de articole "Mathematical Games" în "Scientific American" între 1956 și 1981 și a scris peste 70 de cărți.
Titluri autor
GATES Donna
Titluri autor
GAUTIER TeophileThéophile Gautier (n. 30 august 1811, Tarbes – d. 23 octombrie 1872, Neuilly-sur-Seine) a fost un scriitor francez, la început reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric “Le Capitaine Fracasse” (1863), devine unul din teoreticienii "artei pentru artă" și unul din maeștrii școlii parnassiene. Primul său succes literar îl obține cu romanul în formă de scrisori, Mademoiselle Maupin (1835), în care prezintă istoria vieții unei tinere femei, îmbrăcată în haine bărbătești, care încearcă să-și realizeze idealul în dragoste prin experiențe homo și  heteroerotice, pentru a reveni  în cele din urmă la un obișnuit stil de viață. În domeniul liricii, publică volumul Émaux et camées ("Emailuri și camee", 1852). Povestirile sale fantastice, ca La morte amoureuse (1835), Une nuit de Cléopatre (1842) și Le roman de la momie (1858), vor exercita o puternică influență asupra romanticilor germani. În domeniul istoriei și criticii literare, Gautier este autorul volumelor Histoire de l'art dramatique depuis vingt-cinq ans ("Istoria artei dramatice din ultimii douăzecișicinci de ani", în 6 voume, 1858-1859), Raport sur le progrès des lettres ("Expunere asupra progresului în literatură", 1868) și Histoire du romantisme ("Istoria romantismului", 1872). Este și autorul libretului pentru baletul Gisèle cu muzică de Adolphe Adam (1841).
Titluri autor
GAVRILA CameliaCamelia Gavrilă (n. 22 decembrie 1961, orașul Iași) este profesoară și om politic român. După absolvirea ca șefă de promoție a studiilor în cadrul liceului "Garabet Ibrăileanu", profilul de filologie, a urmat Facultatea de Filologie, Universitatea “Al.I.Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în 1984, la secția engleză-română, obținând nota maximă la susținerea lucrării de diplomă. A predat ca profesoară de limba și literatura română - limba și literatura engleză la Liceul “A. T. Laurian” din Botoșani (1984-1988) și la Școala cu clasa I-VIII NR. 10 , apoi a devenit profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași (1988-1997, 2001-2005). A promovat cu notă maximă examenele de definitivat (1987), pentru gradul didactic II (1991) și pentru gradul didactic I (1995). În anul 2001 a obținut titlul academic de Doctor în Filologie la Universitatea “Al.I.Cuza” din Iași. 
Titluri autor
GAY Marie-Louise
Titluri autor
GEACAR DianaDIANA GEACĂR (născută în 1984, la Târgoviște) este scriitor și traducător, cum îi place ei să spună. Debutează cu poezie și obține, pentru cartea bună, eu sunt diana și sunt colega ta de camera (2005), Premiul Național Mihai Eminescu – OPERA PRIMA. Pentru cea de a doua carte a sa, Frumusețea bărbatului căsătorit (2009), i se decernează Premiul Marin Mincu. A publicat, până în prezent, două cărți de proză scurtă: Cine locuiește la subsol (2018) și Sirina și alți monștri din Saad (2021). Pentru Cine locuiește la subsol, prima sa carte de proză scurtă, apărută la Editura Paralela 45, a luat Premiul Iocan pentru Cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2018 și a fost nominalizată la Premiul Discuţia Secretă Grand Prix pentru Cea mai bună carte a anului, la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei şi la Premiul PEN România. A publicat o carte pentru copii, romanul Ce văd dragonii (2019). A tradus mai multe cărţi de literatură contemporană şi de literatură pentru copii din limbile engleză şi franceză. Este cotraducătoare a antologiei Poeme alese, de Anne Sexton (2019), şi a antologiei bilingve Portrete de frontieră (2017). E pasionată de birdwatching. Trăiește în Târgoviște împreună cu familia: soțul, fiul, două pisici și un câine.
Titluri autor
GEACĂR Ioana
Ioana Geacăr (n. 1959, jud. Dâmbovița) este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, secția Poezie. Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București (1990). Scrie poezie, critică literară şi literatură pentru copii. A debutat publicistic în revista Amfiteatru (1983), iar editorial în 1988 cu Scrisoare pentru cei dragi (versuri), la Editura Ion Creangă, cu pseudonimul Ioana Dana Nicolae.
A colaborat cu poeme sau cronici literare în România literară, Luceafărul, Astra, Argeş, Curier literar, Altfel, Poesis, Ziua literară, Viaţa românească, Revista nouă, Urmuz, Prăvălia Culturală, Litero-mania.
A publicat poezie: Lumină de sare (Editura Macarie, Târgovişte, 1996), Contre-jour (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000), Aparte (Editura Vinea, Bucureşti, 2006), Rosee pleurante (Edition Clapas, Millau, France 2006), Pixelmes (Edition Clair de plume 34, Vic-la-Gardiole, France, 2013), recviem pentru nuca verde (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2015), uite ce e (Editura Paralela 45, 2017); literatură pentru copii: Poveşti cu vrăbii şi Zgriburici (proză, 1999, Editura Lucman, Bucureşti) şi Joacă-te cu mine, bunică Iolanda! (versuri, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2000); critică literară: Dictatura auctorială. Eseu despre proza experimentală a lui Mircea Nedelciu (Editura Libra, Bucureşti, 2008).

Andreea Chele este designer, ilustratoare de cărți pentru copii cu un talent deosebit pentru crearea unor universuri vizuale colorate și blânde.

,,Sunt un artist digital cu experiență în ilustrarea poveștilor pentru tinerii cititori. Știu valoarea pe care o ilustrare bună o aduce unei cărți bine scrise și limbajul pe care trebuie să o vorbească pentru a atrage cititorul. Ilustrația mea este colorată și încerc mereu să aduc ceva în plus - în afară de a ilustra ceea ce este evident, lucrez pentru a aduce în atenție detaliile care extind și îmbogățesc lumile uimitoare din cărți” Andreea Chele

Titluri autor
GECSE-BORGOVAN Doina
Titluri autor
GEHM Franziska
Titluri autor
GENTRY AmyAmy Gentry scrie cronici literare și eseuri pentru Chicago Tribune, Salon, Paris Review, L.A. Review of Books și Austin Chronicle. Pierdută pentru totdeauna, primul său roman, este bestseller în America. Are un doctorat în limbă și literatură engleză obţinut la Universitatea din Chicago și trăiește în Austin, Texas.
Titluri autor
GEORGESCU Bogdan-Gabriel
Titluri autor
GEORGESCU Irina-Roxana
Titluri autor
GHAEMI Nassir
Titluri autor
GHEORGHE Anisoara
Titluri autor
GHEORGHE Roxana
Titluri autor
GHEORGHIU Mihai DinuMihai Dinu Gheorghiu este profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, membru asociat al Centre de Sociologie Europenne si al Centre d`Etudes de l`Emploi, Paris. A efectuat cercetari in domeniul sociologiei elitelor, a intelectualilor, a educatiei si a culturii, precum si in sociologia muncii, in Franta, Germania si Romania. Este membru al Association Internationale des Sociologues de Langue Francaise (AISLF) si al Association Francaise de Sociologie (AFS). Este prezent cu studii publicate in volume colective si in reviste in Franta, Brazilia, Germania. Traduceri, prefete si postfete: 2003, Michel Pinon, Monique Pinon-Charlot, Calatorie in marea burghezie. Traducere in romana Ioana Cosereanu, Postfata de Mihai Dinu Gheorghiu, Iasi, Institutul european, pp. 5-7. 2003, Prefata la Sandra Dungaciu, Georg Simmel si sociologia modernitatii, Cluj-Napoca, Dacia, pp. 5-8. 2000, Pierre Bourdieu, Simtul practic, Postfata de Mihai Dinu Gheorghiu, Iasi, Institutul european. 1999, Delphine Serre, O politie politica in dezbatere : fenomenul Stasi., Postfata de Mihai Dinu Gheorghiu [pp. 168-190], Iasi, Institutul european. 1993, Emile Durkheim, Despre sinucidere, Prefata de Mihai Dinu Gheorghiu [pp. 5-8], Iasi, Institutul european. 1991, Sociologia perceptiei artistice, Bucuresti, Meridiane, 1991, 291 p. Antologie, traducere si prezentarea textelor de Pierre Bourdieu, Jean-Claude Chamboredon, Yvette Delsaut, Nathalie Heinich, E. Kantorowicz, Eliot Freidson, Raymonde Moulin, Michael Pollak, Francois Pouillon, Carl E.Schorske, Francois de Singly, Annie Verger. 1988, Cercetari contemporane de sociologia culturii, Iasi, editura Universitatii Al. I. Cuza, 269 p. Traducere in colaborare si prezentarea textelor de Pierre Bourdieu, Enrico Castelnuovo, Jean-Claude Chamboredon, Jacques Dubois, Nathalie Heinich, Louis Pinto, Michael Pollak, Remy Ponton, Anne-Marie Thiesse. 1986, Economia bunurilor simbolice, Bucuresti, Meridiane, 1986, 322 p. Traducere si prefata la o antologie de texte de Pierre Bourdieu. Critica literara si eseu: Ibraileanu, romanul criticului, Bucuresti, Albatros, 1981; Reflexe conditionate, Bucuresti, Cartea romaneasca, 1983; Scena literaturii. Elemente pentru o sociologie a culturii romanesti, Bucuresti, Minerva, 1987. Sociologie: Litteratures et pouvoir symbolique, Paralela 45, 2005. Analiza si interventie in stiinta sociala, editura Universitatii - Al. I. Cuza -, Iasi, 2005. Intelectualii in campul puterii. Morfologii si traiectorii sociale. Iasi, Polirom, 2007. REFERINTE Academia romana, Dictionarul general al literaturii romane de la origini pana in prezent (vol. IV, E/K), Bucuresti, editura Univers enciclopedic, 2005, pp. 317-318. Radu G. Teposu, Istoria tragica si grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Bucuresti, 1993, pp.180-183. Irina Petras, Panorama criticii literare romanesti, 1950-2000, Cluj-Napoca, 2001, pp. 302-303. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori), Dictionarul scriitorilor romani, II, Bucuresi, 1995-2003, pp. 370-371. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar romanesc, 1945-1989, Bucuresti, Compania, 2003, p. 345. Katherine Verdery, National Ideology Under Socialism: Identity and Cultural Politics in Ceausescu`s Romania. Berkeley and Los Angeles: University of California Press, 1991. Maria Larionescu, Sociology - Romania, in Max Kaase, Vera Sparschuh (eds.), Handbook on Economics, Political Science and Sociology (1989-2001), Social Science Information Centre (IZ), Berlin, Collegium Budapest, 2002, pp. 502-517
Titluri autor
GHICA Marius
Titluri autor
GHILE Marioara
Titluri autor
GICA Victor Emanuel
Titluri autor
GILBERT Henry
Titluri autor
GILPIN Stephen
Titluri autor
GIMOIU Iuliana
Titluri autor
GINSBURG Kenneth R.
Titluri autor
GIRARD Anne-SophieAnne-Sophie Girard, născută pe 4 aprilie 1981 la Montpellier, este comediantă, umoristă, scenaristă şi scriitoare franceză. Are o soră geamănă, pe jurnalista şi scriitoarea Marie-Aldine Girard. Atrasă de teatru încă din copilărie, urmează o formaţie teatrală clasică. Între 2004 şi 2009, joacă în mai multe piese de teatru clasice. Începând cu 2010, susţine primul său one-woman-show, Anne-Sophie Girard fait sa crâneuse (Anne-Sophie face pe mofturoasa). În februarie 2013, scrie împreună cu sora sa geamănă La femme parfaite est une connasse (Femeia perfectă este o fiţoasă), tradusă în limba română de Editura Paralela 45, carte care s-a vândut în Franţa în peste un milion de exemplare
Titluri autor
GIRARD Marie-AldineMarie-Aldine Girard s-a născut la Montpellier în 1981. După studii de drept, ştiinţe politice şi sociologia mass-media, devine, în 2012, producătoarea unei emisiuni de televiziune intitulate Ce soir (ou jamais !) (În seara asta sau niciodată). În februarie 2013, scrie împreună cu sora sa geamănă Anne-Sophie Girard La femme parfaite est une connasse (Femeia perfectă este o fiţoasă), tradusă în limba română de Editura Paralela 45, carte care s-a vândut în Franţa în peste un milion de exemplare.
Titluri autor
GIUGIUC Leonard
Titluri autor
GIURGIA Corina
Titluri autor
GODBOUT Geneviève
Titluri autor
GOJA AncaAnca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A mai publicat volumele de proză scurtă Zăpadă neagră și alte povestiri (Tracus Arte, 2014) și Fabrica de fericire (Școala Ardeleană, 2016). Apare în mai multe antologii, precum Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014) și Cartea copilăriilor (Polirom, 2016).
Titluri autor
GOLD Hannah
Titluri autor
GOLDFARB Tobias
Titluri autor
GOLDSCHNEIDER GaryGARY GOLDSCHNEIDER este unul dintre cei mai cunoscuți astrologi pe plan mondial, cu peste 40 de ani de experiență și nenumărate conferințe pe acest subiect. Cărțile lui s-au vândut în peste 2 000 000 de exemplare în lumea întreagă.
Titluri autor
GOLOGAN RaduProfesorul Radu Gologan s-a născut la 7 iunie 1952 la Braşov. Până în clasa a IX-a a făcut şcoala la Sibiu, iar din clasa a X-a a studiat la Liceul Andrei Saguna din Braşov. A fost olimpic internaţional la matematică în 1970 şi 1972 obţinând la olimpiadele din Ungaria respectiv Cehoslovacia medaliile de argint respectiv bronz. În 1971 a câştigat concursul Gazetei Matematice. A absolvit facultatea de matematică în 1976 cu specializarea analiză matematică și 1981. Din 1978 este cercetatător ştiinţific, la Institutul de Matematică, iar din 2000 este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Sursa foto: leaders.ro
Titluri autor
GOMEZ DE LA SERNA Ramon
Titluri autor
GONG Ji-YoungGong Ji-young (n. 1963) este una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane din Coreea de Sud, publicând până în prezent mai bine de douăzeci de volume de proză și eseu, care s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare doar în spațiul coreean. A obținut numeroase premii literare, printre care Yisand Literary Award, The 21st Century Literary Award, The Korean Novel Prize, Special Media Award de la Amnesty International. Aproape toate romanele sale au fost ecranizate în filme de succes (Atunci când am fost fericiți a fost ecranizat cu titlul de Maundy Thursday). Curajul cu care abordează temele sociale sensibile a făcut-o pe autoare să devină un icon socio-cultural, romanul Crucible reușind chiar să schimbe legislația Coreei de Sud.
Titluri autor
GORGOS Violeta
Titluri autor
GOȘU Simona
Titluri autor
GRADINARU Anca-Marcela
Titluri autor
GRAFF GeraldGerald Graff este profesor de limbă engleză şi pedagogie în Chicago, la University of Illinois, şi preşedinte, din 2008, al Asociaţiei Americane de Limbi Moderne. A avut un mare impact asupra profesorilor americani prin lucrări precum Professing Literature: An Institutional History, Beyond the Culture Wars: How Teaching the Conflicts Can Revitalize American Education şi Clueless in Academe: How Schooling Obscures the Life of the Mind. Este unul dintre cei mai influenţi comentatori ai practicilor educaţionale din generaţia sa, nu doar ca istoric şi teoretician, ci şi prin activitatea sa la catedră. Cartea sa din 2006, „They Say/I Say”: The Moves That Matter in Academic Writing (Ei spun, eu spun: manual pentru scrierea academică) scrisă în colaborare cu soţia sa, Cathy Birkenstein, a cunoscut vânzări record printre liceeni şi studenţii americani, devenind CARTEA CARE A ÎNVĂŢAT PESTE UN MILION DE STUDENŢI SĂ SCRIE. Gerald Graff a primit în 2011 Premiul Francis March al Asociaţiei Americane de Limbi Moderne, pentru distinsa sa activitate de profesor de limba engleză.
Titluri autor
GRAHAME Kenneth
Titluri autor
GRAPINI Leon-IosifLeon-Iosif Grapini (n. 1961, Șanț, Bistrița-Năsăud) a publicat volumele de poezie Livada cu poeme, Aripi de întuneric, Gândurile trupuri și de proză scurtă Cetatea cu nebuni (două ediții) și Capăt de linie, precum și romanele Capătul lumii (două ediții) și Memorialul Cetății. Ultimele apariții, Memorialul Cetății și Capăt de linie, au fost premiate de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A obținut și alte premii literare. A publicat poezie și mai ales proză în peste douăzeci și cinci de reviste literare. Este cuprins în mai multe dicționare și antologii.
Titluri autor
GRECU Silvia
Titluri autor
GREENBERGER Dennis
Titluri autor
GREENE BrianBrian Greene (n. 9 februarie 1963, New York) este un cunoscut fizician, cosmolog și cercetător American. Din 1996 este profesor la Universitatea Columbia.  Cărți publicate: The Elegant Universe, Icarus at the Edge of Time, The Fabric of the Cosmos, The Hidden Reality.
Titluri autor
GRENIER ChristianChristian Grenier, născut în 1945, la Paris, iubește știința și ficțiunea... deci domeniul science-fiction. A publicat povestiri, eseuri și numeroase romane pentru tineret, printre care Virusul L.I.V. 3 sau Moartea cărților și Inima din abis, care a obținut Marele Premiu Francez pentru science-fiction în 1988. După ce a predat multi ani într-un colegiu parizian, scriitorul trăiește astăzi în regiunea Perigord. 
Titluri autor
GRIGORCEA Daniela
Titluri autor
GRIGORE Adrian-Petrica
Titluri autor
GRIGORE Cristina
Titluri autor
GRIGORE Maria Ionela
Titluri autor
GROSSMAN Lev
Titluri autor
K
KESSLER Simona
Titluri autor
G
GRUIA IoanaIoana Gruia (n. 1978, București) este scriitoare în limba spaniolă și profesoară de literatură comparată la Universitatea din Granada. Ca romancieră a publicat Dosarul Albertina (Castalia/Edhasa, 2016), care a obţinut premiul internaţional Tiflos și Vânzătoarea de timp, (Espuela de Plata, 2013). Poemele sale au fost traduse în română, franceză și cehă. Soarele în fruct (Renacimiento, 2011) a primit premiul Andaluzia Tânără și a fost publicat în română (Tracus Arte, 2015) și franceză (L’Harmattan, 2014). A obţinut premiul Federico García Lorca pentru povestiri și a fost finalista aceluiași premiu de poezie.
Titluri autor
GRUITA G.(N. 1937, Șpălnaca, Județul Alba) este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj- Napoca (1967). Doctor în filologie din 1977, cu teza Acordul în limba română. A urmat cariera universitară la aceeași universitate clujeană. Șef al Catedrei de Limba Română (1995-2000). Specializări în Ungaria, Italia, SUA. Profesor invitat la Portland State University, Oregon, și la University of California, Los Angeles (1973- 1975). A susținut cursuri de limba română contemporană la Facultatea de Litere și de gramatică normativă la Facultatea de Jurnalism ale UBB.  Autor, coautor sau coordonator al mai multor manuale de limba română pentru studenții străini. A publicat peste o sută de studii și articole referitoare la gramatica limbii române actuale.
Titluri autor
GRUMEZA Diana
Titluri autor
GRUN AnselmAnselm Grün este chelarul Abației benedictine germane Münsterschwarzach, unul dintre cei mai apreciați autori de literatură spirituală. Cărţile pe care le-a scris s-au vândut în milioane de exemplare şi, alături de seminarele și conferințele lui, au o influență deosebită în rândul persoanelor preocupate de viața spirituală.
Titluri autor
GUATTARI Felix
Titluri autor
GUDULEAnne Duguel, alias Gudule, s-a născut la Bruxelles, în 1945. După studii în Belgia, în domeniul artelor decorative, a petrecut cinci ani ca jurnalistă în Orientul Mijlociu. Ulterior, a colaborat la mai multe publicații din Franța și a lucrat la radio, moderând o emisiune despre benzi desenate. Astăzi, scrie pentru adulți și tineri. Romanele sale se bucură de un succes uriaș și au fost încununate cu numeroase premii.
Titluri autor
GURTAVENCO Mariana
Titluri autor
GUSU Elena-Silvia
Titluri autor
GUTA AdrianIstoric şi critic de artă, curator de expoziţii și conferențiar universitar, Adrian Guță (n. 1956) și-a susținut doctoratul în arte vizuale-istoria artei, cu o teză intitulată Generaţia ’80 în artele vizuale (2006). Este un subiect căruia i-a dedicat, de altfel, și cărțile Texte despre Generaţia ’80 în artele vizuale (2001) și Generaţia ’80 în artele vizuale (2008). A coordonat volumul Andrei Chintilă (2010), a realizat studiul monografic Geta Brătescu (1994) și a fost editor, împreună cu Ion Bogdan Lefter, al antologiei de texte şi imagini Carte cu Ion Dumitriu – O viaţă de pictor (1999).  Încă din 1980, Adrian Guță a mai semnat, pe lângă numeroase studii și eseuri, cronici şi alte articole în periodice românești și străine, precum și texte de catalog ale unor expoziții din țară și străinătate. A susținut comunicări la simpozioane naţionale şi internaţionale și a fost curator al unor expoziții personale și colective, începând cu 1979. Sursa info și foto: radioromaniacultural.ro
Titluri autor
H
HAAS Jessie
Titluri autor
HAIDEN Roxana (adaptare)
Titluri autor
HAIDUCU Marian
Titluri autor
HAILA Irina-Carmen
Titluri autor
HĂLĂLĂU Florin
Titluri autor
HALTRICH Josef(N. 22 iulie 1822, Reghin - d. 17 mai 1886, Șaeș, Mureș) a fost un pedagog, filolog, preot și etnograf sas din Transilvania, cunoscut ca un asiduu culegător de povești și poezii populare săsești. După ce a absolvit Gimnaziul din Sighișoara, a plecat cu o bursă la Leipzig. În timpul petrecut în Germania, l-a cunoscut pe Jacob Grimm, unul din celebrii frați Grimm, cu care a purtat o intensă corespondență pe tema studiilor de folclor. După terminarea studiilor din Germania, s-a întors în Sighișoara, unde a condus Gimnaziul din localitate. În 1854 a publicat, la Berlin, o culegere de basme populare, intitulată Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen (Basme populare germane din țara sașilor, Transilvania). Inițial, culegerea cuprindea 78 de basme, care i-au atras atenția lui Jacob Grimm. Joseph Haltrich a fost preocupat și de domeniul istoriei, studiind evoluția și modernizarea orașelor Reghin și Sighișoara. A făcut și unele cercetări asupra dialectului săsesc. Ultimii ani de viață i-a petrecut în satul Șaeș, unde a activat ca preot între 1872 și 1886.   Cu ocazia aniversării a 450 de ani de la înființare, Școala din deal din Sighișoara a primit numele de Liceul Joseph Haltrich, în amintirea fostului său rector.
Titluri autor
HANACKOVA Pavla
Titluri autor
HANCEAN Marian GabrielPROFIL EDUCAȚIONAL Doctor în Științe Politice. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (2003 - 2008); Master în Comunicare Managerială și Resurse Umane. Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (seria 2003 - 2005); Master în Teorii și Sisteme Politice Contemporane. Facultatea de Științe Politice. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (seria 2004 - 2005);  Licență, specializarea Sociologie. Facultatea de Științe Politice. Școala Națională de Studii Politice și Administrative (seria 1999 - 2003). Din 2009 până în prezent: asistent universitar doctor, cu normă de bază în cadrul Departamentului de Sociologie, Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Sursa foto: www.dcnews.ro
Titluri autor
HANSON RickEste neuropsiholog și profesor de meditație.  Absolvent summa cum laude al Universității California, Los Angeles, HANSON Rick este  unul dintre fondatorii institutului Wellspring pentru Neuroștiințe și Ințelepciune Contemplativă și editor al Wise Brain Bulletin.  Cele mai cunoscute cărti publicate: Hardwiring Happiness ( tradusă în 14 limbi), Buddha’s Brain (tradusă în 25 de limbi), Just One Thing (tradusă în 14 limbi), Mother Nurture.  Sursa foto: https://www.rickhanson.net 
Titluri autor
HARASTOVA Helena
Titluri autor
HARDING FloraFlora Harding a început să scrie cu peste treizeci de ani în urmă pentru a se susține material în timp ce scria o teză de doctorat despre problema deșeurilor în Yorkul epocii elizabetane, iar de atunci jonglează cu literatura documentară și cea de ficțiune. Sub diferite pseudonime, a scris peste 75 de romane și povestiri, dar și volume de nonficțiune, continuând să fie fascinată de relația dintre trecut și prezent în tot ceea ce scrie. Flora încă mai trăiește în York, Marea Britanie, și pe lângă cariera scriitoricească, lucrează și ca editor independent. Oricât de mult și-ar iubi orașul încărcat de istorie, Flora tânjește după orizonturi deschise și e pasionată de drumeții, de preferință în locuri sălbatice.
Titluri autor
HARI VaniMultă vreme, Vani Hari a mâncat ce a vrut – bomboane, sucuri, produse fast-food, alimente procesate –, până ce acest mod tipic american de alimentaţie a dus-o acolo unde duce în mod obişnuit: la spital. În ciuda carierei ei înfloritoare de consultant de afaceri, Hari a ajuns la concluzia că sănătatea proprie trebuie să devină prioritatea vieţii ei. Noul ţel în viaţă a purtat-o către investigarea a ceea ce se află propriu-zis în mâncarea noastră, de unde provine aceasta şi ce chimicale se folosesc în fabricarea ei.  Cu cât afla mai multe, cu atât se schimba mai mult şi cu atât se simţea mai bine. Încurajată de prieteni şi familie, Hari a creat, în 2011, blogul cunoscut acum drept foodbabe.com. Acesta a devenit repede un vehicul de mare viteză pentru schimbare. Doar în ultimii trei ani, foodbabe.com a dus campanii împotriva unor concerne precum Kraft, Starbucks, Chick‑fil‑A şi Subway care au strâns peste 500.000 de semnături şi au avut drept consecinţă eliminarea mai multor ingrediente controversate întrebuinţate de aceste mari companii din industria alimentară. Prin intermediul unui activism corporatist, al petiţiilor şi campaniilor din reţelele de socializare, Hari şi Armata Food Babe formată din adepţii săi au devenit una dintre cele mai puternice forţe populiste din industria sănătăţii şi a alimentaţiei. Hari s‑a bucurat de articole de prezentare în publicaţii de prestigiu, precum New York Times şi USA Today şi a apărut în emisiuni TV ca Good Morning America de la CNN, The Dr. Oz Show, The Doctors şi la postul de radio NPR. Sursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
HARRIS Sam(N. 1967) este un cunoscut filosof și neurobiolog, cunoscut pentru cărțile sale critice la adresa religiei, The End of Faith (Sfârșitul credinței) și Letter to a Christian Nation (Scrisoare către o națiune crestină), ultima scrisă ca răspuns la criticile primite la publicarea primei cărți, ambele declarate bestselleruri de prestigioasa publicatie New York Times. În 2009 a obținut doctoratul în neuroștiință la University of California efectuând studii ce mǎsoarǎ efectele credinței asupra creierului.  Cărți scrise: The End of Faith (2004); Letter to a Christian Nation (2006); The Moral Landscape: How Science Will Determine Human Values (2010); Lying (2011); Free Will (2012); Waking Up: A Guide to Spirituality Without Religion (2014); Islam and the Future of Tolerance (2015). 
Titluri autor
HASLETT AdamAdam Haslett (n. 1970) este una dintre cele mai cunoscute voci ale literaturii americane contemporane. A debutat în 2002 cu volumul de proză scurtă You Are Not a Stranger Here, care a ajuns pe lista scurtă a premiilor Pulitzer și National Book Award și s-a numărat printre cele cinci cele mai bune cărți ale anului selecționate de Time. Primul lui roman, Union Atlantic (2010), a fost laureat cu premiul Lambda. Gândește-te că nu mai sunt (2016) a câștigat premiul Los Angeles Times și a fost nominalizat la cele mai importante premii pentru literatura americană. Ca jurnalist, Haslett a scris articole despre cultură și politică în The Financial Times, Esquire, New York Magazine, The New Yorker, The Guardian, Der Spiegel, The Nation și The Atlantic Monthly.
Titluri autor
HATEGAN CHEPTEA Liana
Titluri autor
HAUFF Wilhelm(N. 29 noiembrie 1802, Stuttgart - d. 18 noiembrie 1827, Stuttgart) a fost un poet și prozator german care a trăit doar 24 de ani. A scris basme romantice cultivând fantasticul popular autohton și oriental și nuvele cu accent de satiră social-politică. În cinstea lui există un premiu pentru literatură de copii și tineret.
Titluri autor
HAULICĂ Michael
Titluri autor
HAWTHORNE NathanielRomancier american. De asemenea, autor de povestiri scurte. S-a nascut în Salem, pe 4 iulie 1804, în familia unui capitan de vapor. A dus o viata retrasa, fiind destul de timid, însa acest lucru nu a daunat dezvoltarii sale artistice. Dupa ce a absolvit Bowdoin College, Hawthorne s-a dedicat scrisului, publicand o serie de povestiri scurte în culegerea "Twice-Told Tales" ("Povesti spuse de doua ori" - 1837). Deoarece nu castiga destui bani din scris, a fost nevoit sa se angajeze la vama din Salem. În 1842, s-a casatorit cu Sophia Peabody si împreuna s-au mutat în Concord, care era centrul miscarii transcendentaliste. S-a reîntors la Salem in 1845, iar cinci ani mai tarziu a aparut romanul sau celebru, "The Scarlett Letter" ("Litera stacojie" - 1850). Au urmat romanele "The House Of Seven Gables" (1851), "The Marble Faun" (1860), "Our Old Home" (1863) - jurnal de calatorie in Anglia, si cateva carti pentru copii, dintre care "A Wonder Book" (1852) si "Tanglewood Tales" (1853) au devenit clasice. A murit la Plymouth, New Hampshire, la 18 mai 1864.
Titluri autor
HAYNES AntonyEste unul dintre cei mai experimentați și bine pregătiți nutriționiști din Marea Britanie, fiind directorul prestigioasei clinici de nutriție din Harley Street, Londra. În ultimii zece ani a susținut cursuri intensive și workshopuri de nutriție avansată.  Este autorul cărții Factorul insulina.  Sursa foto: foodintolerancebible.com
Titluri autor
HEBBEL Friedrich(N. 18 martie 1813, Wesselburen, Germania – D. 13 decembrie 1863, Viena, Austria) a fost un apreciat poet și dramaturg german, ultimul mare reprezentant al tragediei germane din secolul al XIX-lea. Opera selectivă:  Judith, 1840; Genoveva, 1841; Matteo, 1841; Der Diamant, 1841; Mein Wort über das Drama, 1843; Gedichte und Epigramme, 1845; Maria Magdalena, 1844; Anna, 1847; Trauerspiel in Sizilien, 1847; Julia und König Peter, 1847; Der Schneidermeister Nepomuk Schlägel auf der Freudenjagd, 1847; Herr Haidvogel und seine Familie, 1848; Schnock, 1848; Herodes und Mariamne, 1848; Der Moloch, 1849–1850, Die Kuh, 1849; Der Rubin, 1851; Agnes Bernauer, 1851; Aufzeichnungen aus meinem Leben, 1854; Gyges und sein Ring, 1854; Mutter und Kind (Epos), 1857; Die Nibelungen, 1861.  
Titluri autor
HEGEL Georg Wilhelm Friedrich(N. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie 1831, Berlin) a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului XIX. Operele principale: •Phänomenologie des Geistes ("Fenomenologia spiritului", 1807) •Wissenschaft der Logik ("Știința logicei", 1812/1816) •Enzyklopädie de philosiphischen Wissenschaften ("Enciclopedia științelor filozofice", 1817-1830 •Grundlinien der Philosophie des Rechts ("Bazele filozofiei dreptului", 1819) •Vorlesungen über die Ästhetik ("Prelegeri despre estetică", 1817-1829) •Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte ("Prelegeri de filozofie a istoriei", 1822-1831).
Titluri autor
HEMMING ALICE
Titluri autor
HENTEA CalinNascut in 1958, in Brasov, Calin Hentea a absolvit studii universitare politehnice (1983), de drept (1998) si este doctor Magna cum Laude in stiinte militare. Din 1986 este ofiter in armata si a absolvit mai multe cursuri de specialitate ale NATO. Din 1995 pana in 2001 a lucrat ca redactor in presa militara, iar in prezent este colonel in cadrul Directiei Operatii, Sectia de Operatii Informationale a Statului Major General. In perioada aprilie-iulie 1997 a luat parte la „Operatiunea Alba” desfasurata in Albania in calitate de ofiter de relatii publice al Detasamentului ROMDET „Sfantu Gheorghe”, iar in anii 2003 si 2004 a executat misiuni NATO in comandamentul principal al KFOR din Pristina, Kosovo, lucrand in structuri de operatii psihologice si informationale. Colectioneaza carti postale ilustrate de propaganda. De acelasi autor: Propaganda fara frontiere – Nemira, Bucuresti, 2002 Armata si luptele romanilor. Breviar de istorie militara – Nemira, 2004 Arme care nu ucid – Nemira, Bucuresti, 2004 Imaginile miscate ale propagandei – Editura militara, Bucuresti, 2006 Balkan Propaganda Wars – Scarecrow Press, Maryland, SUA, 2006 Brief Romanian Military History – Scarecrow Press, Maryland, SUA, 2007
Titluri autor
HERMEZIU Cristina
Titluri autor
HEUBERGER Dana
Titluri autor
HILLENBRAND Will
Titluri autor
HIRCA Luminita
Titluri autor
HO Chungtao
Titluri autor
HOAGHEA AdrianaȘcoala Gimnazială „George Topîrceanu”, Mioveni, județul Argeș Profesor de Limba și literatura română, 31 de ani vechime în învățământ, absolventă a Colegiului Pedagogic „Carol I”, Câmpulung Muscel, a Facultății de Teologie-Litere din cadrul Universității din Pitești și a masterului Literatură clasică și interbelică, metodist, formator al AGCDR „DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”, autor de auxiliare școlare și resurse educaționale deschise, membru în CNME.
Titluri autor
HOAGHEA CristianColegiul Național Liceal „Zinca Golescu”, Pitești, județul Argeș Profesor de Limba și literatura română, gradul didactic I, 20 de ani vechime în învățământ, absolvent al Facultății de Litere din Craiova, al masterului de Limbi clasice la Universitatea din București, metodist, formator al AGCDR „DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”, autor de auxiliare școlare și resurse educaționale deschise, membru în CNME.
Titluri autor
HOLM Jennifer L.
Titluri autor
Honoré de BalzacHonoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic. Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre, G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin el a fost caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin]. În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării. Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée. Sursa: Wikipedia
Titluri autor
HORNOIU Cristina
Titluri autor
Horst Jørn LierJørn Lier Hørst este scriitor. A lucrat însă ca detectiv în poliție. Experiența i-a folosit mai târziu la crearea captivantelor mistere din cărțile lui. Crime, jafuri, amprente, urme de sânge și de praf de pușcă, mari mistere, minciuni și taine de nepătruns – acestea sunt la ordinea zilei într-o secție de poliție și sunt în mare măsură prezente și în cărțile lui. Jørn Lier Hørst este considerat unul dintre cei mai buni autori de romane polițiste din Norvegia.
Titluri autor
HOWARD Philip N.
Titluri autor
HOWE James
Titluri autor
HOWELL Izzi
Titluri autor
I
IACOB Diana
Titluri autor
IAROVOI Raluca-Roxana
Titluri autor
IARU Florin
Titluri autor
IEPURE Diana
Titluri autor
IGNAT RalucaRaluca Ignat s-a născut la data de 16 mai 1985 în București. A absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie. În prezent este psiholog practicant, psihoterapeut în formare şi redactor. În ultimii ani a publicat peste 400 articole în presa scrisă şi online. Debutul editorial a avut loc în anul 2016 cu volumul de proză scurtă „Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare - 12 povestiri terapeutice". În anul 2017 a publicat romanul „În noua noastră viață" la editura Paralela 45 și volumul de poezii „Iubire vrac". Textele sale au apărut în mai multe antologii de proză scurtă, a câștigat premii la secțiunile de proză ale unor concursuri literare.
Titluri autor
IGNĂȚOIU-SORA Emanuela
Titluri autor
ILEA Anca-DomnicaAnca-Domnica/Dominique ILEA, prozatoare, eseistă, traducătoare româno- franceză, născută în 1962 la Tulcea, trăiește în Franța din anul 1991. Opere: volumul de povestiri Faire la paire / Perechi nepereche (Tracus Arte, ediție bilingvă, 2015); piesa de teatru într-un act Ce n-o văzut Parisu’ / Ça déménage à Paris! (Tracus Arte, ediție bilingvă, 2014, cosemnată cu soțul ei, Daniel Ilea). Autori români traduși în franceză (2012-2018): Radu Aldulescu (Syrtes), Marin Mincu (Xenia), Ion Creangă, Lucian Raicu (L’Harmattan), Radu Țuculescu, Petru Cimpoeșu, Nicolae Manolescu, Bogdan Suceavă (Ginkgo); texte de Lucian Raicu, Alexandru Vona, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Răzvan Petrescu, Adrian Oțoiu, Daniel Bănulescu, Horia Ursu (în Revue des Deux Mondes, L’Atelier du roman, La Revue Littéraire, Cahiers Benjamin Fondane, Seine et Danube online). Autori traduși în română (1991-2009): Simone de Beauvoir (Amarcord), Ana Novac (Dacia), Alain Cophignon (ICR). Proză, eseuri, poezie, traduceri din cinci limbi în revistele literare românești (1989-2018): Vatra, Orizont, Familia, România literară, ARTPanorama, Luceafărul etc., Orizonturi culturale italo-române și Literomania online. După o licență de literatură franceză și italiană la Universitatea din București (1987), a obținut un DEA (Diplôme d’études approfondies) de literatură generală și comparată la Sorbonne Paris-III (1998).
Titluri autor
ILEA MarianMarian Ilea (n. 1959, Maramureș) a debutat editorial cu volumul de povestiri Desiștea (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993 publică Desiștea II (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru Ariel (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele Casa din Piața Gorky (Editura Cornelius, 1999), Vacek (Editura Dacia, 2001, premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor București), Ceasul lui Bronnikov (Editura Dacia, 2002), Povestiri din Medio-Monte (Editura Dacia, 2003, marele premiu al Saloanelor Liviu Rebreanu), Povestiri cu noimă (Editura Dacia, 2006), Rodica e băiat bun (Archeus, 2008), Libertatea începe în șapte aprilie (Editura Dacia, 2009), Înțeleptul (Tracus Arte, 2013), Societatea de Socializare din Medio-Monte (Tracus Arte, 2014), Capra germană și gramofonul (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru Societatea de Socializare din Medio-Monte se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând premiul de regie la Fringe Festival București.
Titluri autor
ILIE Diana Andreea
Titluri autor
ILIE Romeo
Titluri autor
ILIESCU Valentina
Titluri autor
INGLIS Karen
Titluri autor
IOANI Liviu
Titluri autor
IONESCU Ana-Maria
Titluri autor
IONESCU Cecilia
Titluri autor
IONESCU Georgeta
Titluri autor
IONESCU MironŞef al catedrei de Ştiinţe ale educaţiei (1980-1997); membru în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Istorie şi Filosofie (1975-1997); secretar ştiinţific în Consiliul Profesoral al aceleiaşi facultăţi (1975-1984); director al DPPD (1980-2003); director al Centrului pentru Formarea Continuă a Adulţilor din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1995-2000); membru în Senatul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1984-2004); secretar ştiinţific în Senatul UBB (1984-1990); decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (1997-2000); membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (1994-2006); preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Curriculum la clasele I-IV (1997- 2003).  A publicat, ca autor sau co-autor, 40 de cărţi și peste 300 de studii – în reviste de specialitate - a susţinut peste 250 de conferinţe, prelegeri şi comunicări ştiinţifice la diferite manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale; a elaborat 135 de referate pentru susţinerea/acordarea titlului de doctor în domeniul Ştiinţele Educaţiei, dintre care 80 pentru doctoranzii proprii. Sursă foto și info: ziarulfaclia.ro
Titluri autor
IONESCU Oana Camelia
Titluri autor
IONESCU Petru
Titluri autor
IONESCU Sorana
Titluri autor
IONESEI Silviana
Titluri autor
ISER Wolfgang
Titluri autor
ISPAS CristinaCRISTINA ISPAS (născută în 1979, la Corabia) este doctor în filologie, cu o teză despre Fenomenul poetic românesc postdecembrist. A debutat editorial cu volumul de versuri fetiţa. mixaj pe vinil (2007), urmat de rezervaţia (2011, 2021, volum nominalizat la Premiile Revistei Observator Cultural). Cel de-al treilea volum de poezii, 40. să înceapă jocurile, i-a apărut în anul 2018, la Editura Fractalia, și a primit Premiul Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei. Poemele ei au apărut în mai multe antologii, printre care La Neagra (2007), nasturi în lanul de porumb (2008), poate ne vedem (2010), Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012), Echinox (9-12, 2011), Un secol de poezie română scrisă de femei (2018), Sombras, incendios y desvanes. Diecisete poetas rumanas (1961-1980) (2021). A mai publicat, de asemenea, proză scurtă, în antologia dacă nu o viaţă liniștită, atunci o viaţă lentă (2017) și a contribuit cu o serie de texte la antologia de limericks De ce n-au pisicile coadă (2017). A coordonat împreună cu V. Leac antologia de poezie tematică generaţia de aur (2020). A publicat poeme și cronică literară în majoritatea revistelor importante din ţară și a tradus mai multe cărţi din domeniile istorie și analiză socio-politică. Selecţii din poemele ei au fost traduse în limbile maghiară, spaniolă și engleză. În prezent, lucrează ca traducător și redactor de știri și pregătește un nou volum de poezii. Locuiește în București.
Titluri autor
ISPAS Cristina
Titluri autor
ISPIRESCU Petre(N. ianuarie 1830, București — d. 21 noiembrie, sau 27 noiembrie după alte surse, 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român. Este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.
Titluri autor
ISTRATESCU StelutaNăscută la 7 ianuarie 1940 în Piteşti, Steluța Istrătescu a absolvit Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universității Bucureşti. Experienţă profesională: 1968-2000 profesoară de limba engleză, gradul I Preşedintele Ligii Scriitorilor, filiala Argeş, membră a Clubului Scriitorilor „Rochester” din Anglia, membră a Clubului Rebreanu, preşedintele fundaţiei Starlet care se ocupă cu promovarea tinerelor talente în domeniul culturii şi al literaturii. Fondatoarea grupului de muzică „Ştrengarii”, şefă de catedră, de cerc.   
Titluri autor
ITOIZ Mayana
Titluri autor
IUREA Gheorghe
Titluri autor
IURKIN Emanuela
Titluri autor
IVANCESCU RuxandraCritic literar. S-a nascut la 25 iulie 1963 la Brasov. A absolvit in 1986 Facultatea de Filologie (sectia romana - engleza) a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj. In prezent autoarea este lector universitar dr. la Universitatea "Transilvania" din Brasov. A debutat in volumul "Istoria didactica a literaturii romane", coordonat de Gheorghe Craciun (1996). Este prezenta in volumele colective: "Dictionar de personaje literare" (coor-donat de Florin Sindrilaru, Editura Paralela 45, 1998), "111 romane intr-o sin-gura carte" (coautoare si coordonatoare, Editura Paralela 45, 1998). In 1999 publica volumul "O noua viziune asupra prozei contemporane" (Editura Paralela 45, 2000). Colaboreaza cu eseuri, cronici literare si recenzii la diferite reviste literare din tara. Este membra a Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO.
Titluri autor
IVANOV Maria
Titluri autor
IVASCU MihaelaȘcoala Gimnazială „Theodor Aman”, Câmpulung, județul Argeș Profesor învățământ primar, gradul didactic I, 21 de ani vechime în învățământ, autor de auxiliare și resurse educaționale, îndrumător practică pedagogică.
Titluri autor
J
JABLOW Martha M.
Titluri autor
JAMES HenryRomancier, dramaturg si critic literar englez, de origine americana. S-a nascut pe 15 aprilie 1843 la New York, intr-o familie instarita. Henry James Sr., tatal sau, era unul dintre cei mai apreciati intelectuali ai Americii din acea perioada. In tinerete, a calatorit in Europa si a studiat cu profesori particulari in Geneva, Londra, Paris, Bologna si Bonn. In 1862, la 19 ani, a urmat pentru scurt timp cursurile de la Harvard Law School, dar, decat sa studieze dreptul, a preferat sa citeasca literatura. Doi ani mai tarziu, publica prima carte, "A Tragedy of Errors", dedicandu-se in totalitate scrisului. In perioada 1866-1872, a colaborat la publicatiile "Nation" si "Atlantic Monthly", iar pe timpul sederii la Paris, la "New York Tribune". Inca de la o varsta frageda, scriitorul citise clasicii englezi, americani, francezi, germani si rusi. Primul sau roman, "Watch and Ward" (1871), a fost scris in timpul unei calatorii la Venetia si Paris. Dupa ce a locuit o vreme in Paris, s-a mutat in Anglia, traind la Londra si apoi in Rye, Sussex. In primii ani pe care i-a petrecut in Europa, surprinde in caraile sale portrete de americani care traiesc in strainatate. In 1905, pentru prima oara in 25 de ani, se reintoarce in America, ocazie cu care scrie "Jolly Corner". Printre capodoperele scriitorului se numara "Daisy Miller" (1879), in care tanara si inocenta americanca Daisy observa ca valorile ei intra in conflict cu sofisticata Europa; "The Portrait of A Lady" (1881), in care este vorba despre o alta tanara de origine americana, cazuta prada provincialismului.Alte romane importante sunt: "The Siege of London" (1883), "The Bostonians" (1886), "What Maisie Knew" (1897), "The Aspen Papers" (1888), "The Turn of the Screw" (1898), "The Wings of The Dove" (1902) si "The Ambassadors" (1903). "A Small Boy and Others", aparuta in 1913 si continuata cu "Notes of A Son And Brother" (1914), reprezinta o lucrare autobiografica. Cel de-al treilea volum, "The Middle Years", a aparut postum, in 1917. Desi James este recunoscut in primul rand pentru romanele sale, eseurile pe care le-a semnat in timp atrag la fel de mult publicul. Inceputul Primului Razboi Mondial a fost un soc pentru James. In 1915, in semn de loialitate pentru patria de adoptie, dar si ca protest impotriva politicii americane de neutralitate, scriitorul a devenit cetatean britanic. A murit la Rye pe 28 februarie 1916.
Titluri autor
JANTTI Riikka
Titluri autor
JARRY AlfredOpera literară: Les Antliaclastes (1886-1888); La Seconde Vie ou Macaber (1888); Onénisme ou les Tribulations de Priou (1888); Les Alcoolisés (1890); Visions actuelles et futures (1894); « Haldernablou » (1894); « Acte unique » de César-Antéchrist (1894); Les Minutes de sable mémorial (1894); César Antéchrist (1895); Ubu roi (1896, rédigé vers 1888);  L’Autre Alceste (1896); Paralipomènes d’Ubu (1896); Le Vieux de la montagne (1896); Les Jours et les Nuits (1897), roman; Ubu cocu ou l'Archéoptéryx (1897); L’Amour en visites (1898); Gestes et opinions du docteur Faustroll, pataphysicien (1911); Petit Almanach (1898); L'Amour absolu (1899); Ubu enchaîné (1900); Messaline (1900); Almanach illustré du Père Ubu (1901); « Spéculations », dans La Revue blanche (1901); Le Surmâle (1902); « Gestes », dans La Revue blanche (1901); L’Objet aimé (1903); « Le 14 Juillet », dans Le Figaro (1904); Pantagruel (1905); Ubu sur la Butte (1906); Par la taille (1906); Le Moutardier du pape (1906, publié en 1907); Albert Samain (souvenirs) (1907).
Titluri autor
JECAN EugenEugen Jecan este profesor de matematică la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej şi are o experienţă îndelungată în pregătirea de performanță a elevilor. Mărturie stau rezultatele obţinute de elevii dumnealui la fazele superioare ale Olimpiadei de Matematică, pe parcursul a 37 de ani de activitate. Este coautor la numeroase culegeri de probleme pentru admiterea în facultate, pentru clasele de excelenţă, precum şi la un manual pentru clasa a IX-a.
Titluri autor
JENKINS SteveSteve Jenkins s-a născut în 1952 în Hickory, Carolina de Nord. În copilărie, avea o menajerie de şopârle, broaşte ţestoase, păianjeni şi alte animale, colecţiona roci şi fosile. Părinţii îi citeau foarte mult şi după ce a învăţat singur să citească, a devenit un cititor avid. Interesul său pentru ştiinţă l-a făcut să creadă că ar putea fi om de ştiinţă. A ales însă, în ultima clipă, Facultatea de Arte Plastice din Carolina de Nord, unde a studiat designul grafic. După absolvire, s-a mutat la New York şi a lucrat în publicitate şi design, mai întâi în companii mari, apoi cu soţia sa Robin Page în mica lor firmă de design grafic. Steve Jenkins a scris şi ilustrat 30 de cărţi pentru copii, printre care şi What Do You Do with a Tail Like This?(Ce poţi face cu aşa o coadă?) distinsă cu medalia Caldecott Honor. Cărţile sale sunt considerate uluitoare, inventive, superbe, artistice, extraordinare, jucăuşe, irezistibile! Locuieşte în Colorado cu soţia şi cei trei copii ai lor. Sursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
JICU Adrian
Titluri autor
JOHNSON Ned
Titluri autor
JONES Naomi
Titluri autor
JUCAN Dana
Titluri autor
JUKES MatthewEste unul dintre cei mai cunoscuți experți din industria vinurilor, lucrând în acest domeniu din anul 1987. Comercianţii de vinuri l-au votat drept cel mai important scriitor tematic, iar Sunday Telegraph îl numeşte „Vocea vinului”. Opt milioane de oameni îi citesc săptămânal rubrica din Daily Mail. Este autorul celui mai bine vândut ghid de vinuri din Marea Britanie, The Wine List.
Titluri autor
JULIUS H. EdwardEste absolvent al universităților Rutgers, New Jersey și Wharton School Pennsylvania, două dintre cele mai mari și mai importante instituții de învățământ cu profil economic din Statele Unite. Este profesor de administrarea afacerilor al Universității Lutherane din California și autor a numeroase carți de matematică, printre cele mai cunoscute titluri ale sale numărându-se Rapid Math Tricks and Tips (Trucuri și ponturi pentru matematică rapidă) și Rapid Math in 10 Days (Matematică rapidă în 10 zile). 
Titluri autor
K
KANT Immanuel(N. 22 aprilie 1724, Königsberg/Prusia Orientală - d. 12 februarie 1804, Königsberg) a fost un filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania.  De asemenea, Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile modern. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.
Titluri autor
KARDARAS NicholasDr. Nicholas Kardaras este absolvent al liceului Bronx High School of Science și al Universității Cornell și a supraviețuit unui deceniu de viață de noapte în New York. Astăzi este specialist în dependență cu reputație internațională, fost profesor de medicină la Facultatea de Medicină Stony Brook și director executiv al Dunes East Hampton, unul dintre cele mai bune centre de reabilitare din lume. A predat neuropsihologie la nivel de doctorat și este autorul cărții How Plato and Pythagoras Can Save Your Life (Conari, 2011). Dr. Kardaras locuieşte cu şoţia şi fiii lor gemeni în Sag Harbor NY.
Titluri autor
Karlins MarvinMarvin Karlins a primit titlul de doctor în psihologie la Universitatea Princeton și este profesor de management la Colegiul de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității South Florida. Oferă consultanță internațională pe probleme de eficacitate interpersonală și este autorul a douăzeci și patru de cărți, dintre care două două bestseller-uri: What Every BODY Is Saying și It’s a Jungle in There. Locuiește în Riverview, Florida, cu soția sa Edyth și cu fiica lor, Amber.
Titluri autor
KARMEL AnnabelEste considerată experta britanică numarul unu în nutriție infantilă. Annabel Karmel este mama a trei copii și autoare a numeroase bestselleruri despre alimentația copiilor, printre care MAREA CARTE DE BUCATE PENTRU BEBELUȘI ȘI COPII MÂNCĂCIOȘI și TOP 100 DE PIUREURI PENTRU BEBELUȘI, aparute în românește la Editura Paralela 45. www.annabelkarmel.com Sursă foto: amazon.com
Titluri autor
KASA Marta
Titluri autor
KATZ E. M.E. M. Katz este specializată în pedagogie prin joc și are o experiență de aproape două decenii în crearea de jocuri matematice pentru copiii cu vârste între 2 și 9 ani. Este autoarea a nume­roase cărți și caiete concentrare pe tema învățării prin joc.
Titluri autor
KELLERMAN FayeNăscută pe 31 iulie 1952, KELLERMAN Faye este o apreciată scriitore americană, cunoscută pentru romanele sale de mister.  Opera: Seria: The Peter Decker and Rina Lazarus: The Ritual Bath (1986) (Câștigător în  1987 al Macavity award pentru Best First Novel, nominalizat în 1987 la  Anthony Award la aceeași categorie); Sacred and Profane (1987); Milk and Honey (1990); Day of Atonement (1991); False Prophet (1992); Grievous Sin (1993); Sanctuary (1994); Justice (1995); Prayers for the Dead (1996); Serpent's Tooth (1997); Jupiter's Bones (1999); Stalker (2000); The Forgotten (2001); Stone Kiss (2002); Street Dreams (2003); The Burnt House (2007); The Mercedes Coffin aka Cold Case (2008); Blindman's Bluff (2009); Hangman (2010); Gun Games (2011) aka Blood Games (2012); The Beast (2013); Murder 101 (September 2014) Alte romane: The Quality of Mercy (1989); Moon Music (1998); Double Homicide (2004) – scrisă cu Jonathan Kellerman; Straight Into Darkness (2005); The Garden of Eden and Other Criminal Delights (2006); Capital Crimes (2006) – scrisă cu Jonathan Kellerman; Prism (2009) – scrisă cu Aliza Kellerman.
Titluri autor
KELLERMAN JonathanS-a născut în New York City în 1949 și a crescut în Los Angeles. Este un cunoscut psiholog american, autor a numeroase romane de suspans, premiate și traduse în toată lumea.  Bibliografie:  Alex Delaware: When The Bough Breaks (1985) (1986 Edgar Award & Anthony awards, Best First Novel) numit initial "Shrunken Heads"; Blood Test (1986); Over The Edge (1987); Silent Partner (1989); Time Bomb (1990); Private Eyes (1992); Devil's Waltz (1993); Bad Love (1994); Self-Defense (1995); The Web (1996); The Clinic (1997); Survival Of The Fittest (1997); Monster (1999); Dr. Death (2000); Flesh and Blood (2001); The Murder Book (2002); A Cold Heart (2003); Therapy (2004); Rage (2005); Gone (2006); Obsession (2007); Compulsion (2008); Bones (2008); Evidence (2009); Deception (2010); Mystery (2011); Victims (2012); Guilt (2013); Killer (2014); Motive (2015); Breakdown (2016);  Petra Connor: Survival of the Fittest (1997); Billy Straight (1998); A Cold Heart (2003); Twisted (2004); Obsession (2007) The Golem: The Golem of Hollywood (2014) (cu Jesse Kellerman); The Golem of Paris (8 2015) (cu Jesse Kellerman) Alte romane: The Butcher's Theater (1988); The Conspiracy Club (2003); Double Homicide (2005) cu Faye Kellerman; Capital Crimes (2007) cu Faye Kellerman; True Detectives (2009); The Right Thing to Do (2015); The Murderer's Daughter (2015) Omnibus: Blood Test, When the Bough Breaks, Over the Edge (1990); Devil's Waltz; Bad Love (2003); Double Homicide (2005) (cu Faye Kellerman); Nonfictiune: Psychological Aspects of Childhood Cancer (1980); Helping the Fearful Child (1981); Savage Spawn: Reflections on Violent Children (1999); The Best American Crime Reporting 2008 (2008) (cu Thomas H. Cook și Otto Penzler); With Strings Attached: The Art and Beauty of Vintage Guitars (2008)ș  Sursă foto: jonathankellerman.com
Titluri autor
KEPLER LarsLars Kepler este pseudonimul cuplului de scriitori Alexandra Ahndoril și Alexander Ahndoril, autorii seriei bestseller cu detectivul Joona Linna. Ajunsă la volumul al șaptelea, seria s-a vândut în 15 milioane de exemplare în peste 40 de limbi.
Titluri autor
KERNER IanIan Kerner este sexolog şi autorul a numeroase bestseller-uri New York Times despre sexualitate. S-a născut în New York, unde locuieşte cu soţia sa şi cu cei doi fii ai lor. Cartea sa She Comes First (Cum să satisfaci o femeie) este cea mai bine vândută carte de sexologie din ultima decadă şi a fost tradusă în peste 12 limbi.
Titluri autor
KESSLER Simona
Titluri autor
KHAYYAM Omar(N. 18 mai 1048- d. 4 decembrie 1131), Omar Khayyam a fost un poet, matematician, filosof și astronom persan.
Titluri autor
KILUNG Rinpoche Dza
Titluri autor
Kim Un-Su
Titluri autor
KINGSLEY Charles(N. 12 June 1819 – D. 23 January 1875 ) a fost preot, profesor universitar, istoric și un cunoscut și apreciat romancier.  Opera: Yeast (1848); Saint's Tragedy, Alton Locke (1849); Twenty-five Village Sermons (1849); Cheap Clothes and Nasty (1850); Phaeton, or Loose Thoughts for Loose Thinkers (1852); Sermons on National Subjects (1st series, 1852); Hypatia, roman (1853); Glaucus, or the Wonders of the Shore (1855); Sermons on National Subjects (2nd series, 1854); Alexandria and her Schools (I854); Westward Ho! (1855); Sermons for the Times (1855); The Heroes, Greek fairy tales (1856); Two Years Ago (1857); Andromeda and other Poems (1858); The Good News of God, sermons (1859); Miscellanies (1859); Limits of Exact Science applied to History (Inaugural lectures, 1860); Town and Country Sermons (1861); Sermons on the Pentateuch (1863); The Water-Babies (1863); The Roman and the Teuton (1864); David and other Sermons (1866); Hereward the Wake: "Last of the English", (London: Macmillan, 1866); The Ancient Régime (Lectures at the Royal Institution, 1867); Water of Life and other Sermons (1867); The Hermits (1869); Madam How and Lady Why (1869); At Last: a Christmas in the West Indies (1871); Town Geology (1872); Discipline and other Sermons (1872); Prose Idylls (1873); Plays and Puritans (1873); Health and Education (1874); Westminster Sermons (1874); Lectures delivered in America (1875).
Titluri autor
KIPLING Rudyard(N. 30 decembrie 1865, Bombay, India - d. 18 ianuarie 1936) a fost un poet și prozator britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907. Este celebru prin povestirea sa pentru copii "Cartea Junglei" (1894), romanul indian de spionaj "Kim" (1901), poemele "Gunga Din" (1892) și "If— " (1895), numeroase schițe și nuvele. În 1934 i s-a acordat, alături de William Butler Yeats, Premiul Gothenburg pentru Poezie. În timpul vieții a fost considerat un remarcabil poet și i s-a oferit un titlu nobiliar și postul de poet laureat – ambele refuzate de Kipling.
Titluri autor
KLEAEste autoarea a numeroase lucrări despre numerologie și astrologie: Literele-Numere, energii vii în viața de zi cu zi (numerologie), Pe firul Arcanei (tarot), la editura du Dauphin, Astrologie inițiatică și practică, volumul I: Planetele și volumul II: Semnele și casele, la editura du Rocher.
Titluri autor
KLEMP Kaley
Titluri autor
KLEON AustinEste autorul bestseller-urilor New York Times: Steal Like An Artist (Fura ca un artist), Newspaper Blackout și Show Your Work! Cărțile sale au fost traduse în peste 12 limbi și promovate în NPR’s Morning Edition, PBS Newshour, The New York Times și The Wall Street Journal. Traieste în Austin, Texas, alături de soția și fiii săi.  http://austinkleon.com Sursa poza: abcofsuccess.com
Titluri autor
KORDEMSKY Boris(1907 - 1999), a fost un profesor talentat de liceu, la Moscova. Prima sa carte de matematică recreatională,Patratul magic, o analiă încântătoare a proprietăților curioase ale unui pătrat geometric obișnuit, a fost publicată în limba rusă, in 1952. [...] Kordemski este cel mai faimos... pentru colecția sa mamut de puzzle-uri și, pe bună dreptate, pentru minunatele și variatele sortimente de jocuri de inteligență, stimulatoare pentru minte.  
Titluri autor
KORNELIUSSEN NiviaqNiviaq Korneliussen (n. 1990, Nuuk) a câștigat un concurs prestigios de proză scurtă în Groenlanda, când avea doar 22 de ani. După această realizare, a primit o bursă literară, care a dus la scrierea cărții HOMO Sapienne, romanul ei de debut. Acesta a fost nominalizat la Politiken Literature Award, la Nordic Council Literature Award și a fost laureat al premiului Danish Arts Foundation. Autoarea locuiește în Nuuk, călătorește des și predă scriere creativă în comunitățile indigene din interiorul Groenlandei.
Titluri autor
KÖRTING Verena
Titluri autor
KOVACS Irina
Titluri autor
KREHO Dinko
Titluri autor
KURKOV AndreiNăscut la Sankt Petersburg în 1961, Andrei Kurkov a fost redactor-şef de ziar şi cameraman. Şi-a început cariera literară în timpul stagiului militar, pe când lucra ca gardian la închisoarea din Odessa. Primul roman i-a apărut în 1991, la două săptămâni după căderea comunismului. Moartea pinguinului este romanul care l-a făcut celebru în toată lumea. Următoarele romane, Lăptarul de la miezul nopţii şi Grădinarul din Ochakov, l-au consacrat definitiv pe scena internațională. Scriitorul trăieşte astăzi la Kiev şi Londra și este publicat în 65 de țări.
Titluri autor
KURZWEIL Ray(N. 12 februarie 1948) este unul dintre cei mai mari inventatori, gânditori și vizionari ai lumii, cu un palmares de treizeci de ani de predicții exacte. Supranumit geniul nelinistit (The Wall Street Journal) și masina inteligentă supremă (Forbes), Kurzweil a fost ales în topul antreprenorilor de publicația Inc., care l-a descris ca fiind mostenitorul de drept al lui Thomas Edison. Titluri publicate: The Age of Intelligent Machines, 1990; The 10% Solution for a Healthy Life, 1993; The Age of Spiritual Machines, 1999; Fantastic Voyage: Live Long Enough to Live Forever, 2004; The Singularity Is Near, 2005; How to Create a Mind: The Secret of Human Thought Revealed, 2012. 
Titluri autor
L
LAGERLOF Selma
Titluri autor
LALAMI LailaLaila Lalami (n. 1968) este autoarea cărților Hope and Other Dangerous Pursuits, Secret Son și The Moor's Account, roman care a câștigat American Book Award, Arab-American Book Award și Hurston/ Wright Legacy Award și a fost finalist la Premiul Pulitzer. The Moor's Account s-a mai aflat pe lista lungă a Premiului Man Booker și a fost inclusă în lista celor mai bune cărți ale anului, în special de către Wall Street Journal, Kirkus Review și NPR. Eseurile ei au apărut în Los Angeles Times, The Washington Post, The Nation, Harper's Magazine, The Guardian și The New York Times. A beneficiat de o bursă a Consiliului Britanic, o bursă Fullbright și o bursă Guggenheim, iar în prezent este profesoară de creative writing la Riverside, Universitatea din California. Locuiește în Los Angeles.
Titluri autor
LAMBRU Steliana-Mihaela
Titluri autor
LAMOTT Anne(Născută pe 10 aprilie 1954 ) este o apreciată scriitoare americană, un activist politic progresiv, orator  și profesor.  Romane: Hard Laughter. Viking Press. 1980; Rosie. Viking Press. 1983; Joe Jones. North Point Press. 1985; All New People. North Point Press. 1989; Crooked Little Heart. Pantheon Books. 1997; Blue Shoe. Riverhead Books. 2002; Imperfect Birds. Riverhead Books. 2010. Non-Fictiune: Operating Instructions: A Journal of My Son's First Year. Pantheon Books. 1993;  Bird by Bird: Some Instructions on Writing and Life. Pantheon Books. 1994; Traveling Mercies: Some Thoughts on Faith. Pantheon Books. 1999;   Plan B: Further Thoughts on Faith. Riverhead Books. 2005.  Grace (Eventually): Thoughts on Faith. Riverhead Books. 2007; Some Assembly Required: A Journal of My Son's First Son. Riverhead Books. 2012; Help, Thanks, Wow: The Three Essential Prayers. Riverhead Books. 2012; Stitches: A Handbook on Meaning, Hope and Repair. Riverhead Books. 2013; Small Victories: Spotting Improbable Moments of Grace. Riverhead Books. 2014.  Sursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
LANCASTER Brian
Titluri autor
LANG Uwe Michael
Titluri autor
LARWOOD KieranKieran Larwood a fost distins în 2011 cu prestigiosul Premiu Chicken House Children’s Fiction. În 2016 a publicat Legenda lui Podkin O Ureche, prima parte din ceea ce inițial trebuia să fie o trilogie: Saga celor Cinci Tărâmuri. În urma extraordinarului succes în rândul cititorilor, editorii au extins seria la șase volume, iar primele volume au fost deja traduse în Germania, Franța, SUA, China, Olanda, Rusia și numeroase alte țări.
Titluri autor
LAUDE Patrick
Titluri autor
LAUPERT-DEICK Claudia
Titluri autor
LAWRENCE CarolineCărțile din seria Misterele romane, scrisă de Caroline Lawrence, au fost publicate pentru prima oară în 2001. Au vândut de atunci peste un milion de exemplare doar în Marea Britanie și au fost traduse în peste paisprezece limbi. În 2007 și 2008, cărțile au fost transformate de BBC într-un serial de televiziune, cu zece episoade de câte jumătate de oră per sezon. A fost filmat în Tunisia, Bulgaria și Malta, fiind cel mai scump serial TV pentru copii produs de BBC până în acest moment. Iată ce spune Caroline : „Vreau să știu totul despre trecut, mai ales lucrurile captivante. De asemenea, sunetele, mirosurile, priveliștile și gusturile. Scriu romane istorice pentru că nimeni n-a inventat Mașina Timpului. Și scriu pentru copii pentru că vârsta mea interioară e unsprezece ani.“ Vizitați site-ul lui Caroline : www. carolinelawrence.com Photo credit Ed. Miller
Titluri autor
LAWRENCE D.H.Romancier, poet si critic englez. De asemenea, pictor. D. H. Lawrence este unul dintre cei mai impozanti reprezentanti ai literaturii engleze din secolul XX. S-a nascut la 11 septembrie 1885, in Eastwood, Nottinghamshire. Al patrulea copil al unui miner si al unei foste invatatoare, scriitorul are o copilarie saraca si dominata de certuri intre parinti. Primeste o bursa la Nottingham High School si lucreaza ca functionar intr-o fabrica de instrumente chirurgicale. Dupa terminarea studiilor la Nottingham University, devine profesor la varsta de 22 de ani. In 1912 o intalneste pe Frieda von Richthofen, sotia profesorului Ernest Weekly. Se indragosteste de ea si aceasta isi lasa familia (sotul si trei copii), pentru a fugi cu Lawrence in Bavaria. In 1914 cei doi se casatoresc. In timpul Primului Razboi Mondial, familia Lawrence este permanent hartuita si cei doi sunt acuzati de spionaj in favoarea Germaniei. Cariera lui de scriitor incepe in 1909, cand i se publica mai multe poezii in "English Review". In 1911, apare primul sau roman, "The White Peacock", urmat de "Sons and Lovers" (1913), "The Rainbow" (1915) si "The Lost Girl" (1920). Cartea cea mai cunoscuta a lui Lawrence este "Lady Chatterley`s Lover" ("Amantul doamnei Chatterley"), publicata in 1928, la Florenta. Romanul prezinta povestea de dragoste dintre o femeie bogata ii un angajat de pe proprietatea sotului ei. Atat in Anglia, cat si in SUA, cartea a fost interzisa o buna perioada de timp, fiind considerata pornografica. Printre lucrarile lui Lawrence se mai numara si "Women in Love" (1920), "Aaron`s Rod" (1922), "Kangaroo" (1923) si "The Plumed Serpent" (1926). Din lucrarile sale de non-fictiune merita amintite "Movements in European History" (1921), "Psychoanalysis and The Unconscious" (1922) si "Studies in Classic American Literature" (1923). D. H. Lawrence a murit la Vence, in Franta, pe data de 2 martie 1930. Postum, a fost apreciat si pentru picturile sale expresioniste, create in perioada anilor `20.
Titluri autor
LEDERMAN Viktoria
Titluri autor
LEE Shannon
Titluri autor
LEFTER Diana
Titluri autor
LEHANE Dennis(Născut pe 4 august 1965 ) este un apreciat autor și scenarist american. Primul său roman, A Drink Before the War (1994) a câștigat în 1995 Shamus Award pentru Best First P.I. Novel. Bibliografie:  The Kenzie-Gennaro novels: A Drink  Before the War (1994); Darkness, Take My Hand (1996); Sacred (1997); Gone, Baby, Gone (1998); Prayers for Rain (1999); Moonlight Mile (2010).   Coughlin series: The Given Day (2008); Live By Night (2012); World Gone By (2015).   Alte titluri: Mystic River (2001), Shutter Island (2003); Coronado: Stories (2006); The Drop (2014)  Sursa foto: https://en.wikipedia.org
Titluri autor
LELOUP Jean-Yves
Titluri autor
Lene KAABERBØLLene Kaaberbøl este o scriitoare daneză, autoarea a peste treizeci de romane fantasy traduse în 25 de limbi și distinse cu numeroase premii internaționale. Printre alte premii, seria Mica vrăjitoare a fost distinsă în 2014 și cu Premiul cărții pentru copii din Danemarca și cu Premiul Orla al televiziunii de stat daneze.
Titluri autor
LENOIR FredericNăscut pe 3 iunie 1962 în Madagascar, este filosof, sociolog, lector și scriitor francez, director al  EHESS ( École des hautes études en sciences sociales ). Este autorul a peste 40 de titluri, apreciate și traduse în mai mult de 20 de limbi. Câstigător a numeroase premii: In 2004 : Le Prix européen des écrivains de langue française pentru Les Métamorphoses de Dieu; 2004 : Prix des maisons de la presse pentru romanul La Promesse de l'ange ; In 2008  Prix « Livre et droits de l’homme » pentru Tibet, le moment de vérité; In 2010 : Prix Louis Pauwels din partea Société des gens de lettres pentru Socrate, Jésus, Bouddha; 2011 : Prix Alef pour Petit Traité de vie intérieure; In 2011 : Prix Alef pentru Petit Traité de vie intérieure; Prix de l'excellence économique (meilleur essai économique 2012) pentru La Guérison du monde;  2013 : Prix Bien-être Philips  pentru La Guérison du mond. 
Titluri autor
LENZEN-SCHULTE MartinaDr. med. Martina Lenzen Schulte a studiat științele juridice, medicina și filosofia la Freiburg, Ierusalim și München. După primirea dreptului de liberă practică în medicină, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani a început să scrie ca jurnalist medical. A publicat cărți pentru publi­cul larg și articole în presa medicală de specialitate. Fiind mamă a trei copii, acordă un interes deosebit subiectelor pediatrice.
Titluri autor
LEONTESCU Georgiana Madalina
Titluri autor
LEU Natalia
Titluri autor
LEUCUȚA CosminCosmin Leucuța (n. 1986, Arad) a început să scrie povești la vârsta de 14 ani. La 23 de ani, a scris Bildungsromanul Laptele negru al mamei, care este câștigătorul primului concurs de debut organizat de Editura Adenium. În 2017, a publicat la Casa de Pariuri Literare o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora. A primit de două ori premiul Tânărul Prozator al Anului la Gala Tinerilor Scriitori: pentru romanul Hoodoo (Editura Polirom, 2018) și pentru volumul de proză scurtă Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare, 2020). Ultimul său roman, Cerul ca oțelul (Editura Humanitas, 2022), a fost nominalizat la Premiul Național de Proză Ziarul de Iași și la Premiul FILIT. În 2024, a publicat al treilea volum de proză scurtă, intitulat Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Editura Humanitas). Este prezent în antologiile Treisprezece, Proză fantastică și Dragostea când te doare, coordonate de Doina Ruști. Locuiește lângă Timișoara, împreună cu cele patru pisici ale sale.
Titluri autor
LEVANTINI Maia
Titluri autor
LIBISZEWSKI Fabien
Titluri autor
LIEB HansPsihologul Hans Lieb (născut în 1953), doctor în filosofie, este psihoterapeut și trainer în psihoterapie.
Titluri autor
LIEBERMAN ShariAutoare și medic nutriționist, expertă în identificarea și tratarea persoanelor cu sensibilitate la gluten. Participă la conferițe și seminarii în toată lumea, cărțile ei fiind apreciate și traduse în lumea întreagă. 
Titluri autor
LIN TaoTao Lin (n. 1983, Virginia) e un prozator, poet, eseist și artist american. Taipei reprezintă al treilea roman al său, fiind publicat în 2013 de către Vintage Books. În 2008 înființează editura independentă Muumuu House, iar în 2010 devine cofondatorul unei firme independente de producție cinematografică. Este unul dintre cei mai puternici reprezentanți ai noii mișcări literare Alt Lit sau Alternative Literature.
Titluri autor
LINDSTEDT LauraLaura Lindstedt (n. 1976) este o scriitoare care forțează limitele prozei. A mai publicat un roman, Sakset (Foarfecile, Teos, 2007), nominalizat la premiul Finlandia, a scris povestiri și eseuri și a elaborat spectacole (performance-uri) la intersecția mai multor arte. Cel mai recent, Inima Rosei Imaculada (2013), a combinat elemente din dans, literatură şi cardiologie. Lindstedt face parte din Mahdollisen Kirjallisuuden Seura (Societatea Literaturii Posibile) şi din colectivul Kieleke.
Titluri autor
LINT Dorin
Titluri autor
LINT Maranda
Titluri autor
LITVAK MihailMihail Litvak (n. 1938) a absolvit Facultatea de Medicină din Rostov în 1961. A lucrat ca psihiatru în Spitalul Universitar din același oraș, iar din 1980 este profesor de psihiatrie al Facultății de Înalte Studii Medicale, unde predă psihiatrie, narcologie, psihoterapie, psihologie medicală și sexologie. A scris sute de articole științifice cu aceste teme, iar din 1993 a început să scrie cărți adresate publicului larg, bucurându-se de un succes extraordinar. Majoritatea acestor cărți au înregistrat până astăzi între 20 și 40 de reeditări. Datorită ideilor și modalităților originale de punere în practică a celor mai moderne cunoștințe de psihologie și psihiatrie, este foarte iubit de public. Până astăzi, a scris peste 30 de cărți care s-au vândut în peste 6 000 000 de exemplare.
Titluri autor
LOBE MiraMira Lobe s-a născut în 17 septembrie 1913 la Görlitz, în Silezia. Încă din timpul şcolii avea talent la scris. Fiind evreică şi neputând să studieze jurnalismul din cauza valului tot mai extins de antisemitism, s-a înscris la şcoala de Modă din Berlin. În 1951 s-a mutat la Viena, unde a locuit până la moarte, în 1995. A scris peste 100 de cărţi pentru copii, distinse cu numeroase premii literare. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt Micuţul Eu-Sunt-Eu (1972) şi Bunica din măr (1965).
Titluri autor
LOBONȚ Gheorghe
Titluri autor
LONDON JackEste pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco - d. 22 noiembrie 1916, Glen Ellen, California), scriitor și jurnalist american. Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer,Karl Marx și Friedrich Nietzsche. Opere principale: Chemarea străbunilor, (The Call of the Wild, 1903); Lupul de mare (1904); Războiul claselor (War of the Classes, 1905); Colț alb (White Fang, 1906); Călcâiul de fier (The Iron Heel, 1907); Martin Eden (1909); Croazieră cu Snark (The Cruise of the Snark, 1911); Timpul nu așteaptă (1910); Pui de lup (1900); Până la Adam (1907); Dragoste de viață (1907); Revoluție și alte eseuri (Revolution and Other Essays, 1910); John Barleycorn (1913). Sursă foto și info: ro.wikipedia.org
Titluri autor
LONG BOSTROM Kathleen
Titluri autor
LONGO ValterValter Longo conduce Institutul pentru Longevitate al Universității California de Sud (Los Angeles) și Programul „Oncologie și longevitate“ al Institutului FIRC de Oncologie Moleculară (IFOM, Milano), unul dintre cele mai faimoase organisme de cercetare europeană cu privire la cancer. Este recunoscut pe plan mondial pentru studiile sale despre post și a demonstrat efectele lui benefice în tratarea cancerului.
Titluri autor
LORANT Ostvos
Titluri autor
LORENTE AntonioANTONIO LORENTE s-a născut pe 26 iulie 1987. A absolvit în 2010 Secţia de Arte Plastice a Universităţii din Valencia şi, din acel moment, a avut numeroase expoziţii individuale (Galerii din Roma, Londra, Madrid şi Almería) şi colective (New York, Valencia, Madrid, Portugalia, Alicante, Mexic, Franţa, Londra, Paris, Roma). A publicat ilustraţii în reviste ca: Hunter Magazine, Bombín Cuadrado, Una Buena Barba Croa Magazine, Tat too Magazine, Wego Magazine y Talent House. A realizat copertele următoarelor cărţi: Cabo de Gata, Tinta de Limón, Impresiones las justas, Sueños del Silencio, Calles şi Frankenstein. Multe dintre ilustrațiile sale pot fi accesate aici: www.antoniolorente.com
Titluri autor
LORENTE Maria JesusMARÍA JESÚS LORENTE s-a născut pe 26 martie 1975. Este licenţiată în limba şi literatura engleză la Universitatea din Almería. Lucrează ca profesoară la liceul „La Salle” din acelaşi oraş. De mică, a fost pasionată de lectură şi de scrierea creativă, demonstrând mari calităţi în acest domeniu. A participat ca scriitoare în proiectul autoeditat al albumului ilustrat cu titlul La Princesa Aburrida, împreună cu fratele său Antonio Lorente.  
Titluri autor
LUCA DanielaDaniela Luca este psihanalist, redactor al „Revistei Române de Psihanaliză", sub egida „Societăţii Române de Psihanaliză". A tradus peste zece volume de specialitate şi numeroase articole din limbile engleză şi franceză. Colaborează cu publicaţiile: „Cultura", „Observator Cultural", „Oglinda Literară", „Jurnalul Naţional", „Psychologies", „Elle", „Femeia", „Dilema", „Cuvântul", „Tomis", „Poesis International", „Revista Română de Psihanaliză", „Le Carnet Psy", „Bulletin du CPLF" etc. Până în momentul de faţă a publicat volumele: „Întâlnire în alb" (Editura Sitech, 2006), „Insight" (Editura Brumar, 2007) şi „Cuvinte în negativ. Eseuri de psihanaliză" (Editura Tracus Arte, 2016).
Titluri autor
LUCĂCEL FlaviusFlavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniş, Sălaj) este un cunoscut dramaturg român, premiat de Clubul Dramaturgilor Români și de Uniunea Scriitorilor din România. În prezent i se joacă următoarele piese: Fisura, regia Victor Olăhuț, Euphoria Music Hall Cluj-Napoca, Scoici pe nisipul fierbinte – Hell’s Cabaret‚ regia Sorin Misireanțu, sub denumirea Hell’s Cabaret, Teatrul Național Cluj-Napoca, Fisura, regia Victor Olăhuț, Godot Café Teatru, Nu te pune cu îngerii – Mioriţa Reloaded, regia Chris Nedeea, Mario Dance Atelier, Teatrul Naţional Cluj-Napoca.
Titluri autor
LUCHIAN Dorel
Titluri autor
LUNG HahaEste autorul a peste douăsprezece cărți despre artele marțiale, oferă principiile elementare, dar cuprinzătoare ale străpungerii mecanismelor de apărare mentale ale inamicului. Biografie selectivă: Mind Manipulation: Ancient and Modern Ninja Techniques, Dr. Haha Lung și Christopher Prowant (2002); Mind Control: The Ancient Art of Psychological Warfare, Dr. Haha Lung (2006); Mind Fist: The Asian Art Of The Ninja Masters , Dr. Haha Lung (2008); Mind Penetration: The Ancient Art of Mental Mastery , Dr. Haha Lung (2007); Ultimate Mind Control, Dr. Haha Lung (2011); Lost Art of War: Ancient Secrets of Strategy and Mind Control, Dr. Haha Lung (2012). 
Titluri autor
LUNGU Vlad
Titluri autor
LUNN Natasha
Titluri autor
LUPU AndreeaAndreea Lupu (n. 1978, în Ploiești) a absolvit Academia de Studii Economice. Consultant de brand în viața de zi cu zi, scrie de când se știe. Instituția este volumul său de debut.
Titluri autor
LUPU Flavia
Titluri autor
LUPU Irina
Titluri autor
LUPU MihaitaMihaita Lupu este psiholog, specialist in resurse umane, actualmente consilier de afaceri europene in cadrul Directiei de Politici, Strategii si Managementul Calitatii in Sanatate in cadrul Ministerului Sanatatii Publice; MA in cadrul Central European University Budapesta / Departamentul de Istorie. A fost implicat in proiecte de dezvoltare economica si comunitara in diverse regiuni din Romania si Croatia. A efectuat cercetari in domeniile psihologiei, sociologiei si istoriei elitelor, precum si in domeniul resurselor umane, in Romania si Ungaria. Este prezent cu studii publicate in volume colective si in reviste in Romania. A organizat diverse evenimente in domeniile de specialitate (conferinte, mese rotunde, ateliere). Traduceri, prefete si postfete: “Mobilitatea Elitelor in Romania, secolului XX”, Paralela 45, 2008 (co-editor); postfata. Psihologie / Sociologie / Istorie: “Mobilitatea Elitelor in Romania, secolului XX”, Paralela 45, 2008 (co-editor). “Functionarea Academiei “Stefan Gheorghiu” sau ce se poate recupera in folosul mobilitatii elitelor actuale din Romania”, in cartea: “Elite comuniste inainte si dupa 1989”. Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, vol. II, 2007, Iasi: Polirom, 2007; “The dynamic of the communist leadership in Romania from 1971 until 1989” – MA Thesis / Central European University, Budapest, 2005; “Elite schooling in Communist Romania – regional and professional background, ethnicity, gender representations, and elite circulation under Communism” at the International Academic Conference: From the Late Antiquity to the Modern World History: Culture, Chronology and Ethnicity, Chisinau, Republic of Moldova, May 12-15, 2005 (contribution to the volume of the conference); “Rolul scolilor de elite in formarea managerilor si leaderilor in perioada comunista – studiu comparativ pentru doua perioade distincte: 1971-1989 si 1989-2004” – Teza de licenta / Bucuresti, 2004. Referinte Gheorghiu, Mihai Dinu, Intelectualii in campul puterii. Morfologii si traiectorii sociale. Iasi, Polirom, 2007.
Titluri autor
M
MACELARU Mihaela
Titluri autor
MACESARU CiprianCiprian Măceșaru (n. 1976, Câmpina) este scriitor, muzician, ilustrator și jurnalist cultural. Dintre cărțile sale amintim: Infrapaginal (Jurnal 2000-2018); Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar; Și se făcu întuneric (povestiri); Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (microroman); Locul în care n-am ajuns niciodată (poeme); Super! Sunt un gândac! (literatură pentru copii)... I-au fost traduse poeme și/sau poves-tiri în italiană, cehă, ebraică, idiș, engleză și bulgară. Este fondatorul revistei culturale Accente din București. A fost toboșarul formațiilor Toulouse Lautrec și Hotel Fetish. A scris libretul operei de cameră În trup, compoziția Dianei Rotaru.
Titluri autor
MAGDAS Camelia MariaCamelia Maria Magdaṣ este profesor de matematică la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, cu o vastă experienţă în pregătirea elevilor pentru concursurile ṣcolare. Este profesor coordonator al unor grupe de excelenţă la matematică din Dej. În cei peste 20 de ani de activitate didactică, elevii dumneaei au obținut rezultate deosebite la fazele naţionale ṣi internaţionale ale Olimpiadei de Matematică. Este autor, respectiv coautor a mai multor culegeri de probleme pentru clasele de excelenţă.
Titluri autor
MAGNASON Andri SnaerAndri Snaer Magnason, născut pe 14 iulie 1973 în Reykjavík, este unul dintre cei mai celebri tineri scriitori islandezi. Scrie romane, poezii, piese de teatru, nuvele și eseuri. Opera sa a fost publicată sau jucată pe scenă în peste 30 de țări. În 2002 Love Star a fost numit "Romanul Anului" de către librarii islandezi și a fost nominalizat la Marele Premiu Literar Islandez. Povestea planetei albastre s-a tradus în peste 22 de țări și a fost prima carte pentru copii care a primit cea mai înaltă distincție literară din Islanda. A fost recompensată și cu premiul UKLA în 2014.
Titluri autor
MAILLET Thomas
Titluri autor
MAJURU Adrian(N. 19 decembrie 1968, București) este un istoric, antropograf și jurnalist român. A publicat în: Cotidianul (din aprilie 2010), Capital (februarie-decembrie 2007), Adevărul (ianuarie 2007 - mai 2008), Ziarul Financiar (din septembrie 2006), revista Casa Lux (din iulie 2006), Time Out (din aprilie 2006), revista Altitudini (martie – iunie 2006), Cultura (februarie 2004 – martie 2005), Adevărul literar și artistic (septembrie 2003 – decembrie 2006), Observator Cultural (iulie 2002 – iulie 2005), Femeia (martie 2001 – martie 2005), Revista Magazin (august 2001 – iulie 2002). Opera selectivă: Bucureștiul albanez, 2002; Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, 2003; Destinul în oglindă, 2005, Pitești, Editura Paralela 45; Familia Minovici - univers spiritual, 2005; Bucureștiul subteran. Cerșetorie, delincventă, vagabondaj, 2005, Editura Paralela 45; Copilăria la români (1850-1950), 2006; Prin Bucureștiul albanez / Nëpër Bukureshtin Shqiptar, ediție bilingvă română și albaneză, 2006; Legenda Khazară, povestire fantastică ilustrată, 2007; București. Povestea unei geografii umane, 2007; București. Diurn. Nocturn, 2009; Destin valah. Povestea unei geografii umane, București, Editura Paralela 45;Cum se distrau românii odinioară, 2011; 
Titluri autor
MALEBRANCHE NicolasUnul dintre cei mai importanţi filosofi de la răspântia secolelor al XVII şi al XVIII-lea, a cărui originalitate a fost adesea ascunsă de eticheta de „cartezian”, deşi autorul i-a considerat atât pe Augustin (354-430), cât şi pe  René Descartes (1596-1650) ca „îndrumători şi nu maeştrii” ai gândirii sale. Pentru el, religia şi filosofia coincid, lumina naturală a savanților fiind înlocuită de Verbul divin, iar ideile înnăscute de viziunea lor în Dumnezeu. Principalele sale lucrări sunt Căutarea adevărului (1668), Tratatul despre natură şi har (1680), Meditaţii creştine şi metafizice (1683), Convorbiri despre metafizică şi religie (1688). În română a mai apărut Tratatul despre morală (1684). Alături de aceste tomuri impresionante merită menţionate şi două lucrări de mici dimensiuni, Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu (1697), unde ia poziţie împotriva chietismului, şi Convorbirea unui filosof creştin cu un filosof chinez  (1708) pe tema empirismului filosofic şi a influenţelor spinoziste. Fără îndoială, este unul dintre cei mai de seamă polemişti din întreaga istorie a ideilor, printre adversarii săi numărându-se Leibniz, Spinoza, Bossuet, Bayle sau Fénelon. Denunţarea proiectului filosofic modern prin excelenţă, definirea ego-ului sau al subiectului cunoaşterii şi deschiderea către problema Fiinţei au făcut din Malebranche un reper al cercetărilor fenomenologice (Maurice Merleau-Ponty sau Jean-Luc Marion) şi al ontologiei fundamentale (Alain Badiou).
Titluri autor
MALINEANU Gabriela
Titluri autor
MAMMADOV Roxana
Titluri autor
MANASIA LoredanaLOREDANA MANASIA (n. 1986) este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, în cadrul Universității din București; doctor în științe ale educației. Actualmente este asistent la Universitatea Politehnica din București, Departamentul pentru Formarea Cadrelor Didactice și Științe Socio-Umane, și cercetător postdoctoral la Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB). Susține cursuri și activități de seminar pentru disciplinele Introducere în pedagogie. Teoria și metodologia curriculumului, Teoria și metodologia instruirii, Teoria și metodologia evaluării. A contribuit la implementarea unor proiecte naționale de cercetare. A publicat peste 30 de studii și articole în reviste și lucrări naționale și internaționale, abordând aspecte tematice din câmpul psihologiei educației (metacogniție, pattern-uri de învățare, reflecție metacognitivă, învățare autonomă, rezolvarea de probleme) și al metodologiei cercetării.
Titluri autor
MANASIA Ștefan
Titluri autor
MANEA Paul-Cosmin
Titluri autor
MĂNESCU Ilinca
Titluri autor
MANOLESCU Maria
Titluri autor
MANSFIELD KatherineProzatoare. De asemenea, publicista si traducatoare. S-a nascut la 14 octombrie 1888 in Wellington, Noua Zeelanda. A studiat la Queen`s College din Londra pana la varsta de optsprezece ani. in 1906 s-a intors in Noua Zeelanda. Dupa cativa ani s-a mutat inapoi la Londra, unde a inceput sa scrie literatura. Din 1909 pana in 1911 publica povestiri in revista "The New Age". Intre 1911-1913, a mai publicat si in revista "Rhythm" (care in ultimele trei numere s-a numit "The Blue Review"). A debutat in volum in anul 1911 cu povestiri adunate sub titlul "In a German Prison". A mai publicat: "Prelude" (1918); "Je Ne Parle Pas Francais" (1919); "Bliss and Other Stories" (1920); "The Garden Party" ("Garden party", nuvele, 1922, trad. rom. de Antoaneta Ralian, Editura Paralela 45, 2002); "The Doves Nest and Other Stories" (1923); "Poems" (1923). Postume: "Something Childish and Other Stories" (1924); "The Little Girl and Other Stories" (1924); "Journal of Katherine Mansfield" (1927); "The Letters of Katherine Mansfield" (1928); "The Aloe" (1930). A murit la 9 ianuarie 1923.
Titluri autor
MARCUS Solomon
Titluri autor
MARIAN-BALASA Marin
Titluri autor
MARIAN-IONESCU Maria-Cristina
Titluri autor
MARIN Ana-Maria
Titluri autor
MARIN CătălinCătălin Marin (n. 1984, în Sinaia) a studiat informatica la Colegiul de Informatică al Universității din București, între 2003 și 2006. A publicat până în prezent două romane: Spre seară nu se întâmplă nimic, Editura Herg Benet, 2014 și Concert cu țapi în orchestră, Tracus Arte, 2016.
Titluri autor
MARIN Daniel D.(N. 26 iunie 1981, Călărași) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. Opera: •Oră de vârf, Geea, 2003 (Premiul „Duiliu Zamfirescu”, Focșani, 2003; nominalizare la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Botoșani 2004); •Așa cum a fost, Vinea, 2008; •L-am luat deoparte și i-am spus, Brumar, 2009; (Premiul „Marin Mincu”, București, 2010); •Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc , Editura Paralela 45, 2010;  •Poeme cu ochelari, Tracus Arte, 2014. Sursa info și foto: wikipedia.org
Titluri autor
MARINEASA Viorel
Titluri autor
MARINESCU Dan Ștefan
Titluri autor
MARINESCU MarianaMARIANA MARINESCU este profesor universitar doctor la Universitatea din Oradea, în cadrul Departamentului pentru Pregătirea și Perfecţionarea Personalului Didactic. A absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Biologie, Geografie, Geologie (secția Biologie), ulterior obținând titlul de doctor în Biologie la Universitatea din București, Facultatea de Biologie, Centrul de Cercetări în Genetică. A obținut, de asemenea, diplome de master în Management educațional, respectiv Formarea profesorilor, la Universitatea din Oradea. Are o vastă experiență didactică, fiind totodată formator al personalului didactic și responsabil cu organizarea și desfășurarea practicii pedagogice a studenților Universității din Oradea. A publicat numeroase studii și articole în reviste atât din țară, cât și din străinătate și este autoare a mai multor cărți de specialitate. Sursa foto: uoradea.ro
Titluri autor
MARINESCU Rozalia
Titluri autor
MARINESCU Stefan Dan
Titluri autor
MARTINAS Daniela
Titluri autor
MASON Adrienne
Titluri autor
MATE Cristiana
Titluri autor
MATEI Rodica
Titluri autor
MATEIAS Dorina
Titluri autor
MAUPASSANT Guy deProzator francez. De asemenea, poet. S-a nascut pe 5 august 1850 la Chateau de Miromesniel, Dieppe. In 1869, s-a inscris la facultatea de drept din Paris, dar, la scurt timp dupa aceasta, la varsta de 20 de ani, s-a oferit voluntar in armata, in timpul razboiului franco-prusac. In perioada 1872-1880, a lucrat la Ministerul Afacerilor Maritime si apoi la Ministerul Educatiei. Maupassant a suferit inca din tinerete de sifilis, boala care i-a provocat tulburari mentale ce pot fi regasite si in povestirile sale de groaza, care se apropie mult de viziunile supranaturale ale lui Edgar Allan Poe. Totusi, tema dereglarii mentale este prezenta inca din prima sa culegere de povestiri, "La Maison Tellier" (1881), publicata pe cand sanatatea lui era inca buna. Debutul sau ca poet a avut loc in 1880, cu "Des Vers". In acelasi an, a publicat in antologia "Soirees de Medan", editata de E. Zola, capodopera "Boule de Suif" . Maupassant a scris aproximativ 300 de povestiri scurte, 6 romane, cateva carti de calatorie si un volum de poezii. Tonul povestirilor sale este obiectiv, marcat de un stil controlat si, uneori, comic. In general, scrierile sale sunt construite pe baza unor episoade din viata reala, care dezvaluie partile ascunse ale oamenilor. Printre cele mai celebre carti ale autorului se numara: "Une Vie" (1883), "Bel-Ami" (1885), "Pierre et Jean" (1885) si "Le Horla" (1887) - o povestire horror despre nebunie si sinucidere. In 1892 Maupassant insusi a incercat sa se sinucida, fiind internat apoi la azilul Dr. Esprit Blanche din Paris. A murit aici, pe 6 iulie 1893.
Titluri autor
MAUPOME Frederic
Titluri autor
MAURER KevinKevin Maurer a relatat operații ale forțelor speciale timp de nouă ani. A fost atașat la Forțele Speciale , în Afganistan, de șase ori, a petrecut o lună în anul 2006 cu unități de operații speciale în estul Africii și a fost atașat la forțele Statelor Unite din Irak și Haiti. Este autorul unui număr de patru cărți, inclusiv câteva despre operații speciale. Sursa foto: hardcoremba.com
Titluri autor
MAXFIELD CliveSursa foto: www.clivemaxfield.com
Titluri autor
McCAIG Donald(Născut în ian. 1940, Butte, Montana) este un cunoscut romancier, poet și eseist american.  Opera selectivă:  Last Poems, 1978; The Butte Polka, 1980; Nop’s Trials, 1984; Nop’s Hope, 1994; Jacob's Ladder: A Story of Virginia During the Civil War, 1998; Canaan, 2007; Eminent Dogs, 1991; An American Homeplace, Crown,1992; A Useful Dog, 2007; The Dog Wars, 2007; Mr. and Mrs. Dog: Our Travels, Trials, Adventures, and Epiphanies,  2013.  Sursa foto: www.apbspeakers.com
Titluri autor
MCCARTNEY Tania
Titluri autor
McKELLAR DanicaN. 3 ianuarie 1975, Danica McKellar este matematiciană, dar și actriță, celebră pentru rolurile din The Wonder Years și The West Wing. Autoare a mai multor bestselleruri, este o matematiciană celebră pe plan internațional, preocupată și de educația matematică. Absolventă summa cum laude a UCLA, a fost foarte bine apreciată de respectatul Journal of Physics și în New York Times pentru realizările sale în domeniul matematicii, în calitate de co-autoare a unei teoreme matematice care îi poartă numele.  Sursa foto: biography.com  
Titluri autor
MEILCOUR NicolasSursa foto: www.babelio.com
Titluri autor
MENAT PierrePierre Ménat (n. 1950, Paris) este diplomat și scriitor. A fost de-a lungul timpului ambasador al Franței în România, Polonia, Tunisia și Olanda. A publicat volumele: „Un ambassadeur dans la révolution tunisienne”, „France cherche Europe désespérément” și „Attendre encore”.
Titluri autor
MENDIUS RichardDr. Richard Mendius este neurolog și predă la universitățile California și Stanford. Sursa foto: www.sutterpacific.org
Titluri autor
MERIMEE Prosper(N. 28 septembrie 1803, Paris, Franța - d. 23 septembrie 1870, Cannes) a fost dramaturg, povestitor, istoric,arheolog francez, considerat creatorul nuvelei realiste franceze. Opera: 1827: Guzla ("La guzla"); 1829: Cronica domniei lui Carol al al IX-lea ("Chronique du règne de Charles IX"); 1829: Mateo Falcone ("Mateo Falcone"); 1829: Tamango ("Tamango"); 1830: Vasul etrusc ("Le vase étrusque"); 1830: Partida de table ("La partie de tric-trac"); 1833: Dubla neînțelegere ("La double méprise"); 1837: Venus din Ille ("La Vénus d'Ille"); 1840: Arsène Guillot ("Arsène Guillot"); 1840: Colomba ("Colomba"); 1845: Carmen ("Carmen"). 
Titluri autor
MERRITT Richard
Titluri autor
MERRYMAN AshleySursa foto: www.ashleymerryman.com
Titluri autor
MERTON ThomasTHOMAS MERTON (1915 – 1968). Celebru călugăr trapist american, mistic, poet, activist social, considerat unul dintre marii învăţători ai Bisericii Catolice din secolul al XX-lea, cu o largă şi înţeleaptă deschidere către spiritualitatea universală. Promotor al dialogului între religii, a scris peste 50 de volume, parte dintre ele despre relația creștinismului cu alte religii (budism, daoism etc.)
Titluri autor
MIDDEKE Martin
Titluri autor
MIDVICHI Laurențiu
Titluri autor
MIHALACHE Ștefania(N. 15.08.1978, Brașov), Ștefania Mihalache este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză. A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata. În perioada 2001 – 2002 a frecventat cursurile de Master în Gender and Culture ale Universității Central Europene de la Budapesta. A debutat cu proză în volumul colectiv Junii 03, Antologia tinerilor scriitori brașoveni, editat cu sprijinul revistei Interval. Din 2003 s-a stabilit la București, unde a lucrat ca redactor. A debutat în volum cu romanul Est-falia, apărut la editura Paralela 45, în 2004. Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. A colaborat cu proză, eseuri și critică literară în reviste ca Familia, Observator cultural, Pana mea, Dilemateca, Noua literatură. În perioada 2007 – 2009 a scris scenarii TV pentru studiourile Media Pro Pictures, București.
Titluri autor
MIHALACHE Ștefania
Titluri autor
MIHALCEA Andreea
Titluri autor
MILEA Cornelia
Titluri autor
MILOȘ Maria Ionela
Titluri autor
MIRESAN Emil
Titluri autor
MIRON Lucia
Titluri autor
MIRTALIPOVA Dinara
Titluri autor
MISCOV DanielaDaniela Miscov este storyteller, profesoară şi regizor. Ca manager cultural, conduce Asociaţia Artelier D, Proiecte pentru copii. La atelierele ei, copiii, începând cu vârsta de un an, iau parte la poveşti, desenează şi pictează, asistă la spectacole de teatru, create pentru diferite categorii de vârstă. De ce? „Copiii au nevoie de artă, ca de aer şi apă. Ca să îşi păstreze sufletul viu”, spune Daniela, citând un scriitor englez, Philip Pullman.  A fost profesoară de Română la ţară, în judeţul Călăraşi, secretar literar la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, iar la Teatrul Ion Creangă,  vreme de 17 ani, a coordonat proiecte şi programe. Cel mai important program pentru ea, dar şi la nivel naţional este Educaţia timpurie. Teatru pentru 0-3 ani, înfiinţat în 2004.  Are un băiat, Andrei, pe care l-a crescut cu teatru, artă şi poveşti. Andrei  este elev, iar ca voluntar, face parte din echipa Artelier D. Daniela a scris poveşti radiofonice, a tradus  din engleză cărţi şi piese de teatru, a fost redactor de carte şi corector de ziar.  Este guest blogger pentru Earlyarts - Creative Early Years Teaching & Training - cea mai mare reţea a profesioniştilor din educaţia timpurie britanică. Compune scenarii şi regizează spectacole pentru bebeluşi. Lumea Danielei gravitează în jurul copiilor, artei şi cuvintelor, dintotdeauna. De câte ori găseşte puţin timp, găteşte cu copiii, ducând mai departe mesajul lui Jamie Oliver, ambasadorul mâncatului sănătos.
Titluri autor
MOCUŢA AndreiAndrei Mocuţa (n. 12.01.1985, Arad) e profesor de engleză-franceză şi doctor în filologie cu o teză despre J.D. Salinger. A publicat următoarele cărţi: Povestiri din adânci tinereţi (proză), Cartea Românească, 2006; Porcilator (proză), Brumar, 2009; Trei povestiri (proză), Mirador, 2010; Şercan (proză), Dacia, 2012; Nu există cuvinte magice (versuri), Tracus Arte, 2013; Portret al artistului in absentia. J.D. Salinger: o monografie, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2015; Literatura (proză), Tracus Arte, 2015; Voi folosi întunericul drept călăuză (versuri), Cartea Românească, 2016.
Titluri autor
MODOC Emanuel
Titluri autor
MOGONEA Florentin RemusConf. univ. dr., Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea din Craiova. Născut pe 21 ianuarie, 1978, comuna Tîmna, Judeţul Mehedinţi, absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, masterat în Educaţie Integrată. Este autorul a cinci cărţi (unic autor), o carte publicată ca şi coordonator şi treisprezece cărţi în colaborare. Participant şi organizator al mai multe conferinţe naţionale şi internaţionale. În prezent se ocupă de formarea iniţială şi continuă a profesorilor, fiind titularul mai multor cursuri din cadrul modulelor I şi II de pregătire psihopedagogică.  
Titluri autor
MOGONEA Florentina
Titluri autor
MOHSIN HamidMohsin Hamid s-a născut în Lahore, Pakistan, a studiat dreptul la Princeton în Statele Unite, iar în prezent trăiește la Londra. Este autorul a două romane: Moth Smoke (2000) și The Reluctant Fundamentalist (Fundamentalist fără voie, 2007). Pentru cel de-al doilea i-au fost decernate premiile The Ambassador Book Award, The Anisfield-Wolf Book Award, The Asian American Literary Award și The South Bank Show Award for Literature și a fost selectat pe lista scurtă a premiului Man Booker 2007. Sursa foto: speakerpedia.com
Titluri autor
MONEA Mihai
Titluri autor
MONEA Steluta
Titluri autor
MONTEAGUDO Susana
Titluri autor
MONTERO MayraScriitoare și jurnalistă cubaneză, care locuiește în prezent în Puerto Rico, este autoarea volumului de povestiri Douăzecisitrei și o țestoasă, a romanelor Cosița frumoasei lune, Tu, Întunericul și Ca un mesager al său, Din rosul umbrei sale, acesta din urmă aducându-i și notorietatea internațională. Iadul purpuriu a fost distins cu prestigiosul premiu pentru literatura erotică “La sonrisa vertical”. Sursa foto: escritoras.com
Titluri autor
MONTGOMERY Lucy Maud
Titluri autor
MOORE GarethGareth este un as al exercițiilor de perspicacitate și autorul multor cărți cu teste pentru antrenarea minții. A creat un site de antrenare a minții, BrainedUp.com, și are un website de exerciții de perspicacitate, numit PuzzleMix.com. Gareth a obținut un doctorat la Universitatea Cambridge, unde a învățat mașinile să înțeleagă limbajul uman.
Titluri autor
MOORE Ronan
Titluri autor
MORAY WILLIAMS UrsulaPe când erau mici, Ursula Moray Williams și sora ei geamănă, Barbara, erau trimise la culcare foarte devreme, de aceea aveau obiceiul să-și spună povești până le venea somnul. După ce mama le-a învățat să citească și să scrie, au început să-și facă propriile cărți cu povești noi, pe care le ilustrau cu desene colorate și le făceau cadou una celeilalte de Crăciun sau de ziua lor de naștere. Au făcut asemenea „cărți aniversare“ an de an, până când au devenit adolescente. La vârsta maturității, Ursula a devenit scriitoare, iar Barbara – pictoriță, și au avut o relație apropiată, deși Ursula locuia în Anglia și sora ei – tocmai în Islanda. Ambele surori s-au înscris la Colegiul de Artă Winchester, dar în timp ce Barbara se descurca de minune, Ursula a abandonat studiile după doar un an și s-a hotărât să stea acasă și să se dedice scrisului. A fost încurajată de unchiul ei, Stanley Unwin (renumitul editor al cărții Hobbitul), și, în 1931, i-a fost publicată prima carte, ilustrată chiar de ea, intitulată Jean-Pierre, o poveste care se petrece în munții din Annecy. În 1935, Ursula s-a căsătorit cu Conrad Southey John (căruia îi spunea Peter după căsătorie), stră-strănepot al poetului Robert Southey. Lui i-a dedicat cunoscuta sa poveste Aventurile căluțului de lemn (1938), scrisă în timp ce aștepta primul copil, pe Andrew. Apoi a mai avut încă trei băieți, pe Hugh, Robin și Jamie. După-amiaza, cei patru băieți erau duși la plimbare timp de două ore pe zi, pentru ca Ursula să se poată concentra asupra scrisului, și aceea a fost perioada în care a scris cartea Gobbolino, pisoiul vrăjitoarei (1942). Ursula a continuat să scrie peste șaptezeci de cărți pentru copii. Ea mărturisea: „Scriu pentru că nu mă pot abține. A murit în octombrie 2006.
Titluri autor
MORRIS Jennifer E.
Titluri autor
MORRIS Max
Titluri autor
MORSE RobertDoctorul Robert Morse este fondatorul Școlii Internaționale pentru Detoxifiere. Studiile și rețetele lui au ajutat milioane de oameni să înfrângă cancerul, diabetul și alte afecțiuni grave. Sursa foto: sanatatesiviata.ro
Titluri autor
MORTICI Cristinel
Titluri autor
MOT Mircea
Titluri autor
MULLER Emilia
Titluri autor
MULLER-KAINZ Elfrida
Titluri autor
MÜLLER StelianStelian Müller (n. 1977, Reghin) a debutat în 2011 cu Aerostat, urmat în același an de Scrisori. S. reprezintă al treilea volum al autorului, fragmente din el apărând de-a lungul timpului în diverse publicații: FDL, Dilema Veche, Echinox, Prăvălia culturală etc.
Titluri autor
MUNSCH RobertEste un autor de literatură pentru copii de renume mondial, cu peste 50 de titluri publicate. S-a născut în in Pittsburgh, Pennsylvania în 1945. LOVE YOU FOREVER (MEREU TE VOI IUBI), publicată în 1986, este cea mai cunoscută şi îndrăgită carte a sa pentru copii. S-a clasat pe locul al patrulea în topul Bestsellerurilor pentru copii All-Time Best selling Children's Books al Publishers Weekly din 2001, în lista ediţiilor de masă, cu 6.970.000 de exemplare vândute (în afara celor 1.049.000 de exemplare vândute din ediţia cartonată.) În 1999, a devenit Membru al Ordinului Canadei. În 2009, a primit o stea pe Walk of Fame din Toronto, Canada. Tot în 2009 s-a deschis, în Whitby, Ontario, Şcoala Publică Robert Munsch. „Sunt un povestitor. Scriu cărţi pentru copii, vorbesc cu copiii, ascult ce au de spus (...). Sper ca toţi părinţii să vorbească sincer cu copiii lor, să îi asculte şi să îi ajute să facă faţă cu brio încercărilor prin care trec.” Robert Munsch Sursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
MUNTEANU Bogdan
Titluri autor
MUNTEANU Nina
Titluri autor
MUREȘAN Adrian
Titluri autor
MUȘAT Carmen
Titluri autor
MUSCĂ AnnieAnnie Muscă (n. 1970) a studiat la Universitatea din Fribourg  (Elveția); la revenirea în țară, a inițiat un original proiect biografic, vizând importante personalități culturale și științifice din România. În 2008, a publicat prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu. A fost colaboratoare a proiectului „Ne auzim la Majestic“ (Redacția Teatrul Național Radiofonic) și autoare a rubricii „Remember“ (Revista Teatrală Radio), pentru Radio România Cultural, dedicată vieții teatrale românești și teatrului la microfon. În perioada 2014–2018, a inițiat un proiect de cercetare în cadrul Agenției Spațiale Române, realizând monografia acestei instituții. Bibliografie selectivă Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (2010) Dumitru‑Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut (2012) Ion Miclea. Povestea unui fotograf (2012) Dan Puican. Radioul este viața mea (2013) Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit (2019)
Titluri autor
MUSUROIA Nicolae
Titluri autor
MYERS AmyAmy Myers, M.D., specialistă renumită în medicină funcţională, medicină şi nutriţie integrativă, a ajutat mii de oameni din toată lumea să se vindece de boli cronice prin programul său bazat pe dietă alimentară, METODA MEYERS. Cariera sa medicală a demarat în urma propriei experienţe cu o boală autoimună. Amy Myers a absolvit cum laude Colegiul Honors din cadrul Universităţii din Carolina de Sud şi şi-a luat doctoratul în medicină la Louisiana State University Health Sciences Center. După încheierea rezidenţiatului în medicină de urgenţă la Universitatea din Maryland, a fondat prestigiosul centru de medicină funcţională Austin UltraHealth, unde activează ca director al centrului. Sursa foto:www.amymyersmd.com
Titluri autor
N
NADEJDE Sofia
Titluri autor
NAGY Raluca
Titluri autor
NANUTI Claudia
Titluri autor
NANUTI Dan
Titluri autor
NASTASE Viorel Dan
Titluri autor
NAUM Gellu(N. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român, de origine aromână, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.
Titluri autor
NEACSU IoanIOAN NEACŞU (n. 1945) este absolvent al Facultății de Filosofie, secţia Pedagogie–Română, Universitatea din Bucureşti; doctor în pedagogie, 1976. Carieră universitară: 1970-2016. Este prof. univ. emerit dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, și titularul cursurilor de Psihologia educaţiei, Metode şi tehnici de învăţare, Managementulresurselor umane, Pedagogie socială, Managementul calităţii totale în educaţie, Teorii şi practici ale învăţării la adulţi, Managementul proiectelor de cercetare. Membru în comitete editoriale, organisme şi asociaţii profesionale; expert evaluator şi formator. Autor, coautor sau coordonator a peste 45 de volume şi peste 175 de studii şi articole ştiinţifice.  Dintre lucrările publicate: Motivaţie şi învăţare (1978); Educaţie şi acţiune (1986); Civilizaţie şi conduită (1987); Metode şi tehnici de învăţare eficientă (1990); Instruire şi învăţare (1999); Prelegeri pedagogice, colab. (2001); Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, coord. (2008); Învăţarea academică independentă. Ghid metodologic (2006); Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării (2010), Premiul Academiei Române, 2012; Pedagogie socială (2010); Psihopedagogia activităţilor psihomotrice, colab. (2015); Cercetarea în ştiinţele educaţiei: ghid metodologicoperaţional. Aplicaţii (2015). Este coordonator de doctorat în Ştiinţe ale Educaţiei, membru al consiliului Şcolii Doctorale de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. În perioada 1990-2009 a îndeplinit diferite funcţii manageriale importante. A urmat multiple stagii de formare, cercetare şi perfecţionare la prestigioase universităţi din străinătate.
Titluri autor
NEAMTU G. G.Specialist în disciplina Limba română contemporană (morfologie și sintaxă – teorie și analiză) și profesor universitar doctor emerit la Departamentul de Limba română și lingvistică generală al Facultății de Litere a Universității „Babes-Bolyai€” din Cluj-Napoca, G.G. NEAMȚU este un nume de referință al școlii de gramatică românești, fiind prezent cu numeroase studii și articole de specialitate în reviste ca: Limba română, Studii și cercetări lingvistice, Studia Universitatis €ž„Babes-Bolyai€”, Philologia, Dacoromania, Excelsior, Perspective. De același autor: Predicatul în limba română. O reconsiderare a predicatului nominal, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986; Elemente de analiză gramaticală. 99 de confuzii/distincții, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989; Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și… distincții [editia I], Cluj-Napoca, Editura Excelsior, 1999; Studii și articole gramaticale, Cluj-Napoca, Editura Napoca Nova, 2014. Sursa foto: ziarulfaclia.ro
Titluri autor
NECHITA Remus
Titluri autor
NECHITA Vasile
Titluri autor
NECIPORENKO Iuri
Titluri autor
NECIU Denisa-Nicoleta
Titluri autor
NEDEIANU DanProfesorul Nedeianu Dan s-a născut la 17 mai 1968, în oraşul Drobeta-Turnu Severin, unde a absolvit şi primele opt clase( Şcoala generală nr.9). A îndrăgit matematica din perioada gimnaziului (menţiune la O.N.M. Piteşti -1983), dar mai ales din perioada când era elev la Liceul de Matematică-Fizică “Traian” din Drobeta-Turnu Severin unde a devenit un mare pasionat al rezolvărilor de probleme din Gazeta Matematică şi alte reviste de specialitate, dar şi participant la O.N.M. (menţiune la O.N.M. Drobeta-Turnu Severin 1985). A urmat cursurile Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti (licenţiat în 1994), fiind apoi profesor la Şcoala gimnazială Izvorălu, comuna Tâmna, judeţul Mehedinţi (în perioada septembrie 1994- august 1997). În perioada 1997-2014 a activat ca profesor la Colegiul Tehnic  “Domnul Tudor”  din  Drobeta-Turnu Severin(șef de catedră 2001-2012) , în prezent fiind titular al catedrei de matematică din Colegiul Naţional “Gheorghe Ţiţeica” . Ca elev şi profesor a fost un permanent colaborator al prestigioasei reviste Gazeta Matematică din Bucureşti , în paginile căreia a publicat peste 140 de probleme . A creat şi publicat peste 400 de probleme de matematică originale în paginile mai multor reviste de matematică din România, fiind autor şi coautor la peste 10 culegeri de probleme. A propus probleme la diverse concursuri şi olimpiade locale, judeţene sau naţionale şi a fost membru în diverse comisii de evaluare sau elaborare a subiectelor. Pentru întreaga activitate desfăşurată, Societatea de Ştiinţe Matematice din România i-a acordat în anul 2005 “Diploma -110 ani de apariţie neîntreruptă a Gazetei  Matematice”, iar în anul 2010( Anul Matematicii în Școala Românească) a primit “Diploma Jubiliară –Centenarul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România”. Din anul 2007 este membru în Consiliul Consultativ al I.Ș.J. Mehedinți,iar din anul 2005 este membru al Comitetului Director al S.S.M.R., filiala Mehedinţi , în prezent fiind vicepreşedinte al filialei judeţene Mehedinţi.
Titluri autor
NEDELCU Ionel
Titluri autor
NEGARA DanDan Negară (n. 1989, în Republica Moldova) e absolvent de Informatică Aplicată la Chișinău și în prezent are un job unde scrie cod. Frecventează Cenaclul Republica din Chișinău și a publicat versuri în câteva reviste de limbă română și engleză.
Titluri autor
NEGRILA Anton
Titluri autor
NEGRILA Maria
Titluri autor
NEGRU Alexandra
Titluri autor
NELEGA Alina
Titluri autor
NEMES Mihail(N. 12 noiembrie 1944, Siliștea Crucii, Dolj - d. 3 februarie 2005, Mureni, Mureș) a fost un traducător român, din literaturile franceză și germană. A debutat cu o traducere din Iulia Hașdeu în „Amfiteatru” (1969), iar editorial, cu Poezii de Georg Heym (1986). A colaborat la „Steaua”, „Secolul 20”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Vatra”, „Poesis”, „Ramuri”, „Mozaicul”, „România literară”.
Titluri autor
NESBIT E.Edith Nesbit (1858–1924) a fost o scriitoare și o poetă engleză. Publicând mai bine de 60 de titluri de-a lungul vieții, este considerată prima scriitoare modernă de literatură pentru copii. A influențat mulți scriitori, printre care Pamela Lyndon Travers (Mary Poppins), C.S. Lewis (Cronicile din Narnia) sau J.K. Rowling (Harry Potter).   „Mă identific cu E. Nesbit mai mult decât cu oricare alt scriitor.“ J.K. Rowling
Titluri autor
NEWBIGGING SandySandy Newbigging, supranumit Maestrul Minții, este creatorul unui pachet de tehnici de relaxare și meditație care se reunesc în știința „calmologiei”. Programele inițiate de el pentru relaxare și îmbunătățirea stării de sănătate sunt cunoscute în peste 30 de țări.
Titluri autor
NEWLAND Sonya
Titluri autor
NEWMAN Bruce
Titluri autor
NICOLAE Doina
Titluri autor
NICOLAE Iulia Mihaela
Titluri autor
NICOLAE Mariana Alina
Titluri autor
NICOLAE Mihaela
Titluri autor
NICOLAE Raluca Elena
Titluri autor
NICOLAIE Ioana
Titluri autor
NINU Oana Cătălina
Titluri autor
NISTOR Andreea
Titluri autor
NISTOR Ciprian
Titluri autor
NIȚĂ Maria
Titluri autor
NOËL Alyson
Titluri autor
NOLLIER Ines
Titluri autor
NOVAC AndreiAndrei Novac s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie. Din 2013, doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Autor a opt cărți de poezii și al volumului de istorie literară Valentin Tașcu, solitarul promoției '70. Laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019; Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019. Volumul Regula timidității a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română, 2018. Lector universitar și manager cultural – director al Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român. Din 2009, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Titluri autor
NOWOSADZKA Marta
Titluri autor
NYMPHIUS Jutta
Titluri autor
O
OANCEA Gabriela
Titluri autor
O’CONNOR WilliamWilliam O’Connor (1970-2018) este autorul unei serii de cărți despre dragoni cu foarte mare succes. În timpul liber s-a ocupat de ilustrații pentru jocuri și industria publicității. A câștigat peste treizeci de premii pentru excelență artistică și și-a expus lucrările în diverse expoziții de gen, cum ar fi Illuxcon, New York Comic Con și Gen Con.
Titluri autor
ODOBESCU AlexandruAlexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, București - d. 10 noiembrie 1895, București) a fost un scriitor, arheolog și om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeții Văcărești, Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII). Este autorul unor nuvele istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) și volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).
Titluri autor
OLAR GabrielaN.30 mai 1968 Studii: 1982-1986: Liceul de Matematicā-Fizicā Zalāu, profil matematicā-fizicā, forma de învāţāmânt –zi, actualmente Colegiul National Silvania Zalāu; 1986-1990: Facultatea de Fizicā a Universitāţii Babeş-Bolyai din  Cluj-Napoca, specializarea fizicā-electronica.  Din data de 1 septembrie 1990 activează în cadrul Colegiului Naţional Silvania Zalāu. Activitatea didactică : membra a comisiei judetene de fizică, membră a comisiei județene de astronomie și astrofizică, profesor evaluator al comisiei naționale de astronomie și astrofizică; profesor pregătitor în cadrul centrului de excelență Sălaj, disciplina fizică și astronomie; articole de specialitate și teste de fizică publicate în revista „ Evrika” , „Impuls”, ”CNS ecou”, ”Caiete silvane”; Profesor pregătitor al lotului de elevi participanți la etapa națională pentru Olimpiada de astronomie și astrofizică; colaborator al proiectului international „EOLIS”; profesor coordonator al concursului national de fizică „Evaluare în educaţie” .
Titluri autor
OLARU Ovio
Titluri autor
OLTEANU AntoanetaAntoaneta Olteanu este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este specializată în literatura rusă contemporană și literatura comparată, studiul mentalităților și etnologie comparată. De asemenea, este un cunoscut traducător din literatura rusă.
Titluri autor
OLTEANU MihaelaSursa foto: colegiulbratianu.ro
Titluri autor
O’NEIL Carolyn Tara
Titluri autor
ORBAN Maria
Titluri autor
ORCSIK Roland
Titluri autor
ORLOFF Judith
Titluri autor
OSBORNE Mary PopeMary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi. Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată. După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70', a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal. După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial. De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.
Titluri autor
OSBORNE Will
Titluri autor
OSTAIJEN Paul vanPaul van Ostaijen (1896-1928), poet şi prozator belgian, susţinător al cauzei neerlandeze. A debutat în 1916, cu volumul de poezie Music Hall. Poezia sa este una avangardistă, în care sunt evidente influenţele avangardei germane şi ale dadaismului. Este cunoscut şi pentru povestirile sale, denumite groteşti, inspirate, în mare parte, de absurdul din prozele lui Franz Kafka. A murit de tuberculoză, în 1928, la numai 32 de ani, într-un sanatoriu din Ardenii belgieni.
Titluri autor
OSTERWALDER MarkusMarkus Osterwalder a lucrat ca grafician pentru mai multe edituri franceze și germane. În prezent este director artistic al unei edituri de carte pentru copii din Paris. A cunoscut succesul ca autor de cărți pentru copii cu seria Bobo, care de peste 20 de ani oferă cele mai iubite povești de noapte bună din Europa.
Titluri autor
OTTO Hans-DieterSursa foto: thorbecke.de
Titluri autor
OWEN Mark
Titluri autor
P
PABLO HoseHose Pablo (n. 1986, Chișinău) a publicat volumele de poezie „Căpșune în inima mea” (samizdat, 2007) și „Google translate: Ștefan-Vodă” (Tracus Arte, 2012). Este co-fondator al grupării literare Human Zone și al revistei Lolita.
Titluri autor
PACHECO José Emilio
Titluri autor
PADESKY Christine A.
Titluri autor
PADURA LeonardoLeonardo Padura (n. 1955, Havana) este un scriitor cubanez multi-premiat, faimos pe plan internațional datorită cvartetului Havanei, pentru care a câștigat prestigiosul Premiu Hammett în Spania. În 2015, a fost desemnat laureat al Premiului Prințesa Asturiei pentru întreaga carieră, care este considerat Premiul Nobel al Spaniei (primit de scriitori precum Philip Roth, Margaret Atwood, Ismail Kadare).
Titluri autor
PADURARU Dragos Silviu(N. 1988) Absolvent al Facultății de Litere (Universitatea din București) și al unui masterat de studii literare românești la aceeași facultate. Doctor în filologie (2015) cu o teză coordonată de criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu (calificativul „excelent”). La Editura Paralela 45 a publicat – în coautorat – auxiliarele Limba și literatura română. Standard pentru clasele a XI-a și a XII-a. 
Titluri autor
PĂDURARU PavelPavel Păduraru s-a născut pe 9 august 1976, în Chişinău. Este autor al cărţilor de poezie „La braţ cu opoziţia" (Speranţa, 1998), „Îmi pare că-s păduraru" (Biblioteca Tiuk, 2003) şi al romanului „Karlik" (Pontica, 2006). Fondator şi redactor-şef al primei reviste literare web din Republica Moldova, „Lolocur". În prezent este jurnalist de investigaţii şi redactor-şef al ziarului „Timpul" din Chişinău.
Titluri autor
PAGE RobinRobin Page locuieşte în Boulder, Colorado, cu soţul şi colaboatorul său, Steve Jenkins, şi cei trei copii ai lor. Împreună, au scris şi ilustrat 16 cărţi pentru copii. Sursa foto: www.smartbooksforsmartkids.com
Titluri autor
PAISI Mihaela
Titluri autor
PALEA Ana-Maria
Titluri autor
PALER Oana
Titluri autor
PAMFILE TudorTudor Pamfile (n. 11 iunie 1883, comuna Țepu, județul Tecuci, în prezent județul Galați - d. 31 octombrie 1921, Chișinău) a fost un scriitor, etnolog si folclorist român, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.
Titluri autor
PANDELEA Ancuța Manolescu
Titluri autor
PANICAN Mona Angela
Titluri autor
PAPAHAGI PericlePericle Papahagi (n. 20 octombrie 1872, Avdela, Grecia - d. 20 ianuarie 1943, Silistra, Bulgaria) a fost un lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână (macedoromână), un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul aromânei, editor al celor mai vechi texte aromânești
Titluri autor
PAPONIU Dana-Mariana
Titluri autor
PARAIPAN Luminita
Titluri autor
PARALELA 45
Titluri autor
PARDO BAZAN EmiliaNăscută în Galiţia - copil unic al unei familii aristocratice - Emilia Pardo Bazán a manifestat de timpuriu interes pentru lectură. În 1866, publică prima sa povestire (dintr-un şir de peste 580!). Doi ani mai târziu, se căsătoreşte şi se stabileşte la Madrid. Studiază franceza, engleza, germana şi italiana şi citeşte mai ales literatură rusă şi franceză. Îi cunoaşte pe Victor Hugo, Emil Zola, pe fraţii Goncourt. În cinci ani, are trei copii şi publică trei cărţi, după care, în 1822, divorţează. Scrie articole polemice în favoarea naturalismului, înfiinţează o Societate de folclor galiţian şi fondează revista Nuevo Teatro Critico. Sute de povestiri, încercări de romane poliţiste, o activitate jurnalistică bogată şi diversă fac din ea o personalitate controversată. Este, deopotrivă, în avangarda feminismului militant (Academia îi respinge candidatura) şi o catolică ferventă, aplecarea religioasă făcându-se prezentă mai ales în ultima parte a creaţiei sale. Regele Alfonso XIII îi acordă titlul de ducesă (era deja poreclită „contesa cu sânge de cerneală albastră”), dobândind astfel, o dată în plus, dreptul la funeralii naţionale.
Titluri autor
PARKER MattMatt Parker, cunoscut ca matematicianul comedian, poate fi văzut vorbind despre matematică la BBC, în Guardian și pe diverse scene din Marea Britanie, la târguri și festivaluri științifice, în teatre. La origine, profesor de matematică din Australia, Matt trăiește acum în Guildford, într-o casă plină cu aproape toate consolele retro de jocuri video făcute vreodată. Nimic nu a putut sta vreodată între Matt și computere. E fluent în binar și poate să-ți scrie în câteva secunde numele ca o secvență de 0 și 1. În 2012, el și echipa Think Maths a realizat un computer complet funcțional din circuite făcute din piese de domino: a fost nevoie de 10.000 piese de domino, 12 oameni și 6 ore. Când nu lucrează ca membru al Public Engagement in Mathematics, la Queen Marry University din Londra, făcând comedie stand-up sau semnând calculatoarele fanilor la finalul unui spectacol, Matt își petrece timpul plimbându-se fără țintă în ținuturi rurale sau încercând să găsească un pub care vinde bere decentă. Numărul lui favorit, în momentul de față, este 2025. Dacă vreți să aflați mai multe despre Matt și să îl vedeți live și la TV, vizitați: standupmaths.com.
Titluri autor
PARKS Debora
Titluri autor
PARRY RosanneROSANNE PARRY a scris romane pentru copii distinse cu numeroase premii. Scrie într-un chioșc aflat într-un copac din grădină și îi place să cânte la vioară și să danseze. Utilmul ei roman, Povestea lupului Hoinar, a produs senzație la nivel internațional, fiind vândut rapid în Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia, China, Japonia și o mulțime de alte țări.
Titluri autor
PASCA Liliana
Titluri autor
PATEGUANA Nadia BritoDr. Nadia Brito Pateguana este medic naturist, axat pe problemele pacien­ților cu sindrom metabolic. A ajutat sute de femei care suferă de SOP să învingă infertilitatea prin modificări ale regimului alimentar. A absolvit Colegiul Canadian de Medicină Naturopată și are o experiență în domeniu de peste cincisprezece ani.
Titluri autor
PATRASCU Viorel
Titluri autor
PAVIC MiloradPoet, nuvelist si romancier sarb. De asemenea, traducator si istoric al literaturii. S-a nascut la Belgrad, la 15 octombrie 1929, intr-o familie de scriitori. A absolvit Universitatea din Belgrad si-a luat licenta in istoria literaturii la Universitatea din Zagreb. Si-a inceput cariera academica la Sorbona si a continuat-o la Viena. A fost profesor la universitatile din Novi Sad, Freiburg, Regensburg, Belgrad. A debutat in 1967 cu o culegere de poezii, intitulata Palimpsesti. A mai publicat: Mesecev kamen (1971); Gvozdena zavesa (nuvele, 1973), Konji Svetoga Marka (1976); Istorija srpske knjizevnosti baroknog doba (1970); Mesecev kamen (Piatra lunii, 1971); Vojislav Ilic, njegovo vreme I delo (Voislav Ilic, Timpul sau si cuvintele, roman, 1972); Radjanje nove srpske knjiezevnosti (1983); Gozvodena zavesa, (Perdeaua de fier, 1973); Jezico pamcenje I pesnicki oblik (1976); Konji Svetoga Marka (Caii Sfantului Marcu, 1976); Ruski hrt / Borzoi (Povesti, 1979); Novebeogradske price (1981); Duse se kupaju poslednji put (Sufletele se imbaiaza pentru ultima oara, roman, 1982). Primul roman de mare succes al lui Pavic a fost Hazarski recnik (Dictionarul kazar, 1984). Au urmat volumele Predeo slikan cajem (Peisaj pictat in ceai, roman, 1988), Izvrnuta rukavika (Manusa intoarsa. Povestiri, 1989); Unutrasnja strana vetra ili roman o Heri i Leandru (Partea launtrica a vantului sau Roman despre Hero si Leandru, roman, Editura Paralela 45, 2003); Pozorisni jelovnic za uvek I dan vise (Meniu de teatru pentru eternitate si inca o zi, roman, 1993) si Poslednja ljubav u Carigradu. Prirucnik za gatanje (Ultima iubire la Tarigrad. Roman Tarot 1994). A publicat si studii monografice asupra barocului sarb si a simbolismului. Scrierile sale sunt traduse in peste 80 de limbi. A fost nominalizat la Premiul Nobel de catre experti din Europa, SUA si Brazilia. Din 1991 este Membru al Academiei Sarbe de Stiinte si Arte. De asemenea, este Membru al Societatii Europene de Cultura si al Consiliului International al Societatii "Inostrannaya Literatura" din Moscova.
Titluri autor
PAYNE BRYSON TinaTina Payne Bryson este medic pediatru, psihoterapeut specializat în problemele ado­­les­cenților și coautoare (alături de Daniel J. Siegel) a mai multor bestselleruri internaționale.
Titluri autor
PECIE Ion(N. 13 iunie 1951 – d. 23 martie 2011) critic și istoric literar. Sursa foto: ssirgorj.wordpress.com
Titluri autor
PEERS BobbieBOBBIE PEERS este unul dintre cei mai de succes autori de cărţi pentru copii din Norvegia. Regizor şi scenarist, a câştigat Palme d’Or la Cannes.
Titluri autor
PEITX MonicaMÒNICA PEITX este pediatră, specializată în Endocrinologie și Nutriție, și lucrează în Barcelona. Este căsătorită cu un medic și au împreună un fiu și o fiică – ambii adolescenți. Mònicăi îi plac soarele și marea, îi place să picteze, să scrie și să meargă cu bicicleta. Este îndrăgostită de Menorca, dar și de munca sa. În anul 2008 a scris prima sa poveste – una pentru copiii supraponderali și cu probleme de obezitate: El cuento de Max. Au urmat Cuento de Aina – despre diabet și El cuento de Quim, în care vorbește despre înălțimea copiilor. Cu Mía se hace mayor (Mia crește) lasă la o parte bolile și alte afecțiuni pentru a scrie despre un proces fizic fascinant: pubertatea.
Titluri autor
PELIGRAD SorinUn cunoscut și apreciat profesor de matematică cu o vechime în învățământ de 42 ani. Își desfașoară activitatea didactică în cadrul școlii gimnaziale "Ion Pillat" din Pitești. Grad didactic I A absolvit : Institutul.Pedagogic Pitești-Facultatea Matematică-Fizică;                   Institutul Politehnic Bucureși-Facultatea Autovehicule rutiere;                   Universitatea Pitești-Facultatea Matematică-Informatică.  
Titluri autor
PENNAC DanielDaniel Pennac, pe numele său adevărat Pennacchioni, s-a născut în 1944, în Casablanca, Maroc. În copilărie a străbătut lumea întreagă împreună cu părinţii (Europa, Asia, Africa), apoi familia s-a stabilit în La-Colle-sur-Loup, în Alpii Maritimi. Astăzi locuieşte în cartierul Belleville din Paris şi predă limba franceză într-un liceu parizian. Este unul dintre cei mai renumiţi autori din Franţa. Cărţile lui pentru copii şi adulţi au fost traduse în toată lumea în peste 30 de limbi.
Titluri autor
PEPENEL Ionut
Titluri autor
PERNES MARIOARA
Titluri autor
PERRAULT CharlesCharles Perrault este un scriitor francez din secolul al XVII-lea, secolul Clasicismului. Alături de Racine, La Fontaine şi La Bruyère, făcea parte din aşa numita „Şcoală de la 1660”, reunind adepţi ai modernilor în cunoscuta dispută dintre antici şi moderni. Academicianul Charles Perrault a fost unul dintre teoreticienii acestui curent, dar a rămas celebru peste timp pentru Poveştile sale (Les Contes) publicate în 1697. Preluate din folclor, scriitorul le presară cu elemente specifice epocii sale. Cei familiarizaţi cu lectura basmelor vor fi încântaţi să descopere motive arhicunoscute, precum şi corespondenţe surprinzătoare între limba franceză şi cea română.
Titluri autor
PERTA CosminCOSMIN PERȚA (n. 1982, Maramureș) este un eseist, poet și prozator român. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obținând titlul de doctor cu o lucrare referitoare la literatura fantastică europeană. A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. În 2012 a obținut premiul Cel mai bun romancier tânăr din România. Fragmente din opera sa au fost traduse în 11 limbi. În prezent este lector de literatură comparată la Universitatea Hyperion din București.
Titluri autor
PESTREA SUCIU StelutaSursa foto: www.youtube.com
Titluri autor
PETERSON Andrew
Titluri autor
PETRARCA Francesco
Titluri autor
PETRAȘ Claudia
Titluri autor
PETRESCU Ioana Em.
Titluri autor
PETRESCU Liviu
Titluri autor
PETRESCU RaduProzator si eseist. Urmeaza primele doua clase ale cursului primar, la Bucuresti, iar din 1936 se stabileste cu familia la Targoviste, unde absolva Liceul "Ien?chi?? Vacarescu" . In 1944 incepe sa-si scrie amplul jurnal, pe care-l va tine neintrerupt, de-a lungul a 36 de ani, pana in ziua mortii. Tot acum, impreuna cu prietenii sai, Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu, Constantin Lazarescu, Emilian Georgescu, Costel Demetrescu, scoate reviste manuscris, intr-un singur exemplar. Il cunoaste pe violonistul Mihai Constantinescu, de care il va lega o frumoasa prietenie. In 1946 intra la Facultatea de litere si filosofie din Bucuresti, unde audiaza cursurile lui G. Calinescu si Tudor Vianu, avandu-i colegi, intre altii, pe Remus Niculescu, Petru Cretia, Theodor Enescu. In 1948 il intalneste pe Tudor ?opa, bibliotecar la "Asezamintele Balcescu"; pune bazele a ceea ce peste ani se va numi "Scoala de la Targoviste", al carei reprezentant de marca va fi. Termina facultatea in 1951 si, la 1 septembrie, face un drum la Saveni, comuna Tandarei, unde fusese numit profesor de limba romana. Obtine transferul de la Ministerul invatamantului, dar cu o conditie: sa fie cat mai departe de Bucuresti. Alege, pe harta desfasurata pe perete, regiunea cea mai din nord a Nasaudului; profesor la scoala din satul Petris, din apropierea Bistritei. In 1952 e transferat, impreuna cu sotia, Adela Nicolau Petrescu, la Prundu Bargaului, o scoala cu clase paralele, unde activeaza pana in 1954, cand revine la Bucuresti, renuntand la cariera didactica. In 1955 lucreaza la Institutul de Statistica, iar in 1957 e angajat la Institutul de Cercetari hortiviticole Baneasa, mai intai ca laborant, apoi ca zilier si bibliograf. E demascat in "Contemporanul" ca socialist de dreapta, dusman al "poeziei noi". Mama sa, impreuna cu sora sa, Mioara, se muta la Bucuresti si locuiesc in str. C.A. Rosetti si, din 1950, in str. Pitar Mos, nr. 23. impreuna cu Petru Cretia si Remus Niculescu, lucreaza la editia Bolliac. In 1967 se transfera cu serviciul la Institutul de Cercetari pentru valorificarea legumelor si fructelor. In 1970 ia premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut si isi ia licenta cu lucrarea "G. Bacovia", la profesorul Al. Piru, care propune publicarea ei. In "Lupta de clasa" e criticat in doua numere consecutive (oct. si nov.) de catre Al. I. Stefanescu, cu referire mai ales la cronica facuta de Nicolae Manolescu la romanul "Matei Iliescu". Este pensionat pe caz de boala in 1975. La 30 ianuarie 1982 scrie ultima nota in jurnalul tinut zi de zi, incepand din 1946. Moare la Spitalul "Alexandru Sahia". Opera: "Matei Iliescu" (roman, 1970), volum care ia Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut; "Proze" - "Didactica Nova", "Sinuciderea din Gradina Botanica", "Jurnal", "In Efes" (1971); "O singura varsta" (1975); "Ocheanul intors" (1978); "Ce se vede" (1979); "Parul Berenicei" (1981); "Meteorologia lecturii" (1982); "A treia dimensiune - Jurnal, Addenda I-II" (1984); "Catalogul miscarilor mele zilnice" - Jurnal 1946-1951/1954-1956 (1999); "Prizonier al provizoratului" - Jurnal 1957-1970 (Editura Paralela 45, 2002). Publica fragmente de proza si pagini de jurnal in principalele periodice literare: "Romania literara", "Ramuri", "Viata Romaneasca", "Luceafarul", "Vatra", "Contemporanul", "Echinox", "Amfiteatru", "Steaua", "Familia", "Calende", "Apostrof".
Titluri autor
PETRICĂ Dragoș
Titluri autor
PICKETT RexSursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
PIETRAREANU AlinaALINA PIETRĂREANU (născută în 1997, la Câmpulung) e actriță, performer, regizează și scrie. A absolvit facultatea de actorie la UNATC și masteratul de Studii Literare de la Universitatea din București. Are proze publicate în antologia Pasageri și în revista Iocan. Din 2020, a înființat asociația culturală „Șangri-La Artistic Ground“ și încearcă să pună bazele unei comunități empatice și curajoase cu artiști din toate domeniile. Câteva luni pe an predă un curs, Performance Writing, în care a combinat actoria cu scrierea creativă. În restul timpului, cercetează, teoretic și practic, artele performative, literatura și viața.
Titluri autor
PILCHIN Ivan
Titluri autor
PILCHIN Maria
Titluri autor
PINFOLD Levi
Titluri autor
PIRRONE Francesca
Titluri autor
PIRVU Camelia
Titluri autor
PLOSCARIU Nicolae
Titluri autor
PLUGARIU Andrei
Titluri autor
POE Edgar AllanPoet, prozator şi critic literar american, Edgar Allen Poe (1809-1849) nu s-a bucurat de la început de faimă şi recunoaştere internaţională. În Europa va fi cunoscut şi gustat după ce este tradus în franceză de Baudelaire. Astăzi este cunoscut pentru opera sa poetică de o desăvârşită rigoare formală, tulburătoare, graţie melodicităţii remarcabile şi aducând un suflu nou poeziei romantice (Corbul, Ulalume, Anabell Lee, Clopotele etc.), dar şi pentru proza fantastică, în care îşi situează personajele şi întâmplările lor la limita dintre realitate şi vis (Povestiri ale grotescului şi arabescului), pregătind simbolismul şi suprarealismul. Faima în rândul marelui public avea să-i fie adusă de prozele sale macabre şi misterioase, considerate precursoare ale romanului poliţist: Prăbuşirea casei Usher, Crimele din strada Morgue, Pisica neagră, Inima povestitoare etc. Prozele sale scurte sunt considerate, alături de cele semnate de Maupassant şi Cehov, izvor al prozei scurte moderne şi motiv al rezistenţei în timp a acestei specii. De la Poe vine ideea că forţa şi unitatea pot fi atinse cu precădere în marginile înguste ale unor opere de mică întindere, fie ele în versuri sau în proză. Edgar Allen Poe e şi autor al unor foarte subtile şi inteligente studii de teorie literară.
Titluri autor
POGÂNGEANU Alina
Titluri autor
POMMAUX Yvan
Titluri autor
POP Emilia
Titluri autor
POP-RETEGANUL IonIon Pop-Reteganul (n. 10 iunie 1853, Reteag, districtul Năsăud - d. 3 aprilie 1905, Reteag) a fost un pedagog, prozator, publicist și folclorist, reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Mușlea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.
Titluri autor
POP Stefania
Titluri autor
POP Vasile
Titluri autor
POPA Camelia-Sanda
Titluri autor
POPA Gabriel
Titluri autor
POPA LuciaAbsolventă a Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, profesor de fizică şi astronomie la Şcoala Gimnazială nr. 5 Galaţi.  Grad didactic I. Începând din 2007 până în prezent, profesor pregătitor al lotului judeţean şi naţional al României pentru Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică.  Colaborator permanent şi lector la numeroase conferinţe cu public pe teme de astrofizică în cadrul programelor educaţionale ale Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi şi Observatorului Astronomic Bârlad. Propunător de subiecte pentru etapele locale și județene ale olimpiadelor de fizică şi astronomie.  Distincții importante obținute: Diploma de Excelenţă în învăţământ, acordată de MEN (2009) Diploma „Profesor pentru performanţă” acordată de ISJ Galaţi (2008,..., 2014)
Titluri autor
POPA Luminița
Titluri autor
POPA Mihaela EmiliaMIHAELA-EMILIA POPA (n. GÎLCĂ), profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, secţia română-franceză, în anul 1996, când a obţinut şi titularizarea în învăţă-mântul preuniversitar. În prezent, desfăşoară activităţi de mentorat, formator şi metodist al ISJ Cluj, având competenţe de formare, îndrumare şi evaluare a elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice. În anul 2000, a absolvit programul de studii aprofundate al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializându-se în domeniul dinamicii limbii române actuale. Lucrarea elaborată, Limba română în presa actuală, a obţinut premiul I la sesiunea de Comunicări ştiinţifice a facultăţii, organizată în acel an universitar. Absolvirea acestui program a reprezentat aprofundarea cunoştinţelor anterior dobândite prin parcurgerea programului de studii superioare, conferindu-i capacitatea de a elabora lucrări ştiinţifice de specialitate. În anul 2014  a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Ştiinţele Educaţiei.
Titluri autor
POPA PetreSursa foto: www.ziarulargesul.ro
Titluri autor
Popa SavuSavu Popa a debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. A publicat poezii în revistele Euphorion, Zona nouă, Revista Cenaclului de la Păltiniş, Lumină lină, Qpoem, Prăvălia culturală, Egophobia.
Titluri autor
POPESCU AdinaAdina Popescu s-a născut în 1978, în București. A început să publice de la 17 ani, mai întâi în Revista 22, apoi în Dilema veche, remarcându-se prin reportajele ei narative şi prin poveștile la graniță cu ficțiunea. Articolele ei au câștigat numeroase distincții, printre care Premiul agențiilor ONU pentru mass-media sau Marele Premiu la secțiunea Cultură a concursului „Tânărul Jurnalist al Anului – 2006”. A publicat cărți pentru copii – Doar un zbor în jurul lumii, Miriapodul hoinar și alte povești, Mari povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu. Este autoarea cărții Manualul de șpagă, din cadrul campaniei „Nu da șpagă!”.
Titluri autor
POPESCU Alexandrina Mihaela
Titluri autor
POPESCU Alina
Titluri autor
POPESCU Ana
Titluri autor
POPESCU DoinaDoina Popescu, absolventă a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universității din București, este autoarea romanelor Șampanie cu soia (2001) și Iluzoria vulpe a fericirii (2014), și a volumului de povestiri Vipia amiezii (2017). Din 1990 a lucrat în presă, ca redactor la Viitorul, România liberă, Agenția de știri Mediafax și Cotidianul. A colaborat la Observator cultural, Cronica veche și alte publicaţii, iar din 1997 a lucrat la Direcţia Știri a Televiziunii Române, ca editor coordonator al Jurnalului și în calitate de coordonator al Biroului EBU (European Broadcasting Union), prin intermediul căruia a furnizat sute de știri și materiale informative de sinteză despre România, preluate și difuzate de televiziuni de pe toate continentele.
Titluri autor
POPESCU Dragos
Titluri autor
POPESCU Ileana
Titluri autor
POPESCU Ion
Titluri autor
POPESCU Iulia GeorgetaIulia Georgeta Popescu (n. 1973, în Craiova) este licenţiată a Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iași, secția actorie. În trecut, actriță a teatrului de stat din Reșița și a teatrului bucureștean Logos; din 2010 este activă în zona independentă a teatrului. În prezent i se joacă două spectacole personale. Notorious reprezintă debutul său editorial.
Titluri autor
POPESCU MarinaMarina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boema”, „Oglinda Literară”, „Litere”, „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literară”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunărea de Jos”, „Luceafărul” şi altele.
Titluri autor
POPESCU Raul
Titluri autor
POPESCU SimonaPoeta, prozatoare si eseista. S-a nascut la 10 martie 1965 in Codlea (Brasov). A absolvit in 1987 Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti (sectia limba si literatura romana - limba si literatura franceza). Si-a inceput activitatea literara ca membra a "grupului de la Brasov" format in anii `80 impreuna cu poetii Andrei Bodiu, Caius Dobrescu si Marius Oprea. Dupa 1983 a frecventat cenaclul "Universitas" condus de Mircea Martin si cenaclul "Junimea" condus de Ovid S. Crohmalniceanu, ambele in cadrul Universitatii din Bucuresti. In prezent este asistenta la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. A debutat in 1990 cu volumul de versuri "Xilofonul si alte poeme". A mai publicat volumele: "Pauza de respiratie" (impreuna cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu si Marius Oprea poezie, 1991); "Juventus" (poezie, 1994); "Exuvii" (roman, 1997 ; ed. a II-a, Editura Paralela 45, 2002); "Noapte sau zi" (poem, Editura Paralela 45, 1998); "Volubilis" (eseuri, Editura Paralela 45, 1998); "Salvarea speciei. Despre suprarealism si Gellu Naum" (eseu, 2000). Este prezenta cu versuri in "Antologia poeziei generatiei `80" (Editura Vlasie, 1993), "Sfasierea lui Morfeu. Antologia generatiei `90" (1994), "Antologia poeziei romane de la origini pana azi" (Editura Paralela 45, 1998) si in sectiunea antologica a volumului "Experimentul literar romanesc postbelic" (Editura Paralela 45, 1998), iar cu articole de opinie in "Competitia continua. Generatia `80 in texte teoretice" (Editura Vlasie, 1994; editia a II-a, Editura Paralela 45, 1998). In traducerea lui Szabolcs Szonda i-a aparut in limba maghiara volumul "Xilofonul" ("Xilofon", Editura Pont Kiado, 1998). Este prezenta cu grupaje de poeme traduse in antologiile "Gefahrliche Serpentinen, Rumanische Lyrik der Gegenwart" (Druckhaus, Germania, 1997; traducere in limba germana de Dieter Schlesak) si "Antologia di poesia mediterranea" (Marzorati Editore, Italia, 1997). A primit Premiul ASPRO pentru proza (1997). Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si a Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO.
Titluri autor
POSTNIKOV Boris
Titluri autor
POȘTOACĂ Maria Cornelia
Titluri autor
Potter BeatrixBeatrix Potter (1866-1943) este și astăzi una dintre cele mai îndrăgite și mai de succes scriitoare pentru copii din lume. A scris și a ilustrat 28 de cărți, dintre care cele 24 de Povești fermecătoare cu animale, traduse în peste 35 de limbi și vândute în 100 de milioane de exemplare. Povestea lui Peter Iepurilă (The Tale of Peter Rabbit) este prima dintre ele și cea mai cunoscută.
Titluri autor
Potter Jean
Titluri autor
Potter Style
Titluri autor
Pr. Anthony M. Coniaris
Titluri autor
PRACSIU Dan
Titluri autor
PRAGER Walther A.Walther A. Prager (n. 1978, București) este licențiat în teologie și filosofie, obținând titlul de doctor în filosofie la Universitatea din București cu o teză despre dialogurile lui Platon. A publicat traduceri din limba greacă veche în domeniile religiei și filosofiei. În 2019, a debutat literar cu un fragment de proză în revista Poesis Internațional.
Titluri autor
PRALEA VioricaInvățător la Școala Gimnazială nr. 3, Brasov.          Studii:    Liceul Pedagogic Brașov; Facultatea de Pedagogie Spiru Haret Brașov.
Titluri autor
PRECUPANU Codrin
Titluri autor
PREDESCU LiviuS-a născut la 5 martie 1976, în Rm. Vâlcea. A urmat facultatea de psihologie, apoi programul de master Psihologie clinică şi psihoterapie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu (promoţia 2010). Psiholog clinician, susţinător al psihologiei pozitive şi al dezvoltării personale, practicant din copilărie al artelor marţiale (centură neagră în Karate-Do) este autorul mai multor cărţi apreciate despre civilizaţiile extraterestre şi societăţi secrete. Îl fascinează geniile. În căutările sale a aflat că multe dintre personalităţile marcante, între cei care au influenţat cursul istoriei, civilizaţia şi cultura, au avut autism. Ca atare, din dorinţa de a-i cunoaşte atât cât este posibil şi permis, a urmat în paralel încă un program (master) în Autism şi Sindromul Down, la Rm. Vâlcea. Iar autismul i-a acaparat de atunci întreaga suflare.  Sursa foto si info: zeceintop.ro
Titluri autor
PRESNEANU Vasile-Doru
Titluri autor
PRESS Hans Jürgen
Titluri autor
PRICĂJAN Mircea
Titluri autor
PRODAN OfeliaOfelia Prodan a debutat editorial în 2007, cu Elefantul din patul meu (Premiul pentru Debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2008; Nominalizare la Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opera prima, 2008). Cele mai recente cărţi publicate sunt Șarpele din inima mea (Cartea Românească, 2016; Premiul Cartea de poezie a anului 2016, la Festivalul Național Avangarda XXII, 2017) și Număr de dresură (Cartea Românească, 2017). O antologie de autor i-a apărut în Spania (High, El Genio Maligno, 2017). Este laureată a Premiului Internaţional de Poezie şi Proză Napoli Cultural Classic, ediţia a VIII-a, 2013, câştigând Premiul I la secţiunea POESIA in lingua straniera. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN România.
Titluri autor
PUCCI Nicol MariaNicol Maria Pucci e specialistă în predarea artei culinare pentru copii și profesoară la școala La Cucina Italiana. Se ocupă de evenimente culinare pentru micii bucătari și familiile lor, scrie articole și reţete, colaborează cu asociaţii, ONG-uri, nutriţioniști, educatori și artiști. A realizat și a participat la diferite emisiuni de televiziune legate de acest subiect.
Titluri autor
PUGLISI BeccaBecca Puglisi scrie ficţiune istorică şi fantastică pentru adolescenţi. Este speaker şi profesor de scriere creativă, coautoare a bestsellerului The Emotion Thesaurus (Enciclopedia emoţiilor: ghid al expresivităţii personajelor literare) Împreună cu Angela Ackerman, moderează Writers Helping Writers, o sursă online pentru scriitori, care a câștigat premii și care oferă diverse enciclopedii ce vin în sprijinul eforturilor descriptive ale autorilor. Sursa foto: www.literaryrambles.com
Titluri autor
PUSCA StefanȘtefan Pușcă este doctor în fizică, specialist în terapii complementare cu experiență de lucru din 1990 și practicant al meditației din 1986. Este trainer de meditație și colaborează cu mari companii din mediul privat. De mai bine de zece ani îndrumă un grup de meditație care activează săptămânal inclusiv in mediul online (acum și pe Facebook). Din grup fac parte români din toată țara și din străinătate. Este realizatorul unei cunoscute și îndrăgite emisiuni TV de spiritualitate și terapii complementare. Pe situl personal – www.stefanpusca.ro – se găsesc numeroase cursuri și filme de îndrumare în domeniul terapiei prin meditație, precum și variantele video ale unor exerciții din această carte.
Titluri autor
Q
QUASIMODO Salvatore(N. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968, Napoli) a fost un poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959, stârnind multiple controverse, mai ales în Italia. Opera: Acque e terre (Ape și pământuri) (1930); Oboe sommerso (1932); Odore di eucalyptus, ed altri versi (Miros de eucalipt și alte versuri) (1933); Erato e Apòllìon (1935); Poesie (1938); Lirici Greci (1940); Ed è subito sera (Și deodată e seară) (1942); Con il piede straniero sopra il cuore (1946); Giorno dopo giorno (Zi după zi) (1947);  La vita non è sogno (Viața nu e vis) (1949); Il falso e vero verde (1954); l fiore delle "Georgiche" (1957); La terra impareggiabile (Pământul fără seamăn) (1958, reeditat în 1962); Petrarca e il sentimento della solitudine (1959); Tutte le poesie (1960); Il poeta e il politico e altri saggi (1960); Orfeo Anno Domini MCMXLVII (1960); Scritti sul teatro (1961); Nove poesie (1963); L'amore di Galatea. – Palermo (1964); Anita Ekberg, a cura di Sennuccio Benelli (1965); Dare e avere (A da și a avea) (1966).  Sursa foto și info: wikipedia.org
Titluri autor
QUENEAU Raymond
Titluri autor
QUINE W. V.Willard Van Orman Quine (25 iunie 1908 – 25 decembrie 2000), frecvent întâlnit sub forma W.V. Quine sau W.V.O. Quine a fost unul din cei mai influenți filozofi și logicieni americani ai secolului XX. Quine este cel mai important continuator al ideilor lui Rudolf Carnap, precum și cel mai mare empirist american. Scrieri importante: 1940 Mathematical Logic, 1941 Elementary Logic, 1952 Methods of Logic, 1953 From a Logical Point of View, 1960 Word and Object, 1966 The Ways of Paradox, 1969 Ontological Relativity and Other Essays, 1969 Set Theory and Its Logic, 1970 The Web of Bellief (cu Joseph Ullian), 1970 The Philosophy of Logic, 1974 The Roots of Reference, 1981 Theories and Things, 1986 The Time of My Life (Autobiografie), 1987 Quiddities: An Intermittently Philosophical Dictionary, 1992 Pursuit of Truth, 1995 From Stimulus to Science. Sursa info: ro.wikipedia.org Sursa foto: philosophy.wlu.edu
Titluri autor
QUIRICO Maria Enrica
Titluri autor
R
RACINE SherylSheryl Racine are peste 20 de ani de experienţă în conceperea de rebusuri şi cuvinte încrucişate. A absolvit Creighton University.
Titluri autor
RADU Cristina
Titluri autor
RADU MadalinaEste profesor psihopedagog la Centrul Municipiului București de resurse și Asistență Educatională www.cmbrae.ro Studii: Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Pedagogie, promoția 2006; Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, master Management și evaluare Educatională, promoția 2009.  
Titluri autor
RADU TitusTitus Radu (n. 1970, Orăştie) a studiat istoria în cadrul Universităţii din Bucureşti. A debutat în 2015 cu romanul Emigration blues la Editura Alfa din Iaşi, carte care a obţinut premiul pentru cel mai bun debut în cadrul Zilelor Recoltei Editoriale, ediţia 2015.
Titluri autor
RADUCAN EmiliaAbsolventă a Facultății de Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Are o experiență de peste 20 de ani în pregătirea elevilor. Principala sa preocupare este obținerea rezultatelor remarcabile în pregătirea elevilor prin studiu aprofundat. Din acest motiv portofoliul aparițiilor sale editoriale cuprinde culegeri pentru pregătirea concursurilor școlare.
Titluri autor
RADUCANU Petru
Titluri autor
RADUT-TACIU RamonaNăscută la data de 25 mai 1971, în Deva, judeţul Hunedoara, în familia părinţilor Ioan şi Valeria Taciu.       Parcurge şcolarizarea obligatorie în oraşul natal, încheind-o cu pregătire de factură pedagogică, motiv pentru care se încadrează în anul 1988 ca învăţătoare la Şcoala Generală nr. 6 din acelaşi oraş.      Odată cu redeschiderea în centrul universitar clujan a Pedagogiei ca specializare de nivel academic, urmează Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai. Imediat după absolvirea Facultăţii se încadrează ca preparator la Catedra de Pedagogie, iar în urmărul an se înmatriculează la studii doctorale, sub coordonarea prof. univ. dr. Miron Ionescu. Îşi continuă activitatea didactică începută în mediul preuniversitar şi începe activitatea ştiinţifică, de cercetare şi publicare, fiind cunoscute astăzi mai multe studii, articole, recenzii, cărţi, apărute la edituri de specialitate, atât din ţară, cât şi din străinătate.      În prezent, lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, îşi continuă activitatea didactică şi ştiintifică din dorinţa de a duce mai departe o tradiţie de familie, marcantă pe linie paternă, în memoria celor ce au fost Victor Tkaci, prof. univ. dr. la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Biologie şi Pedologie, Chişinău şi Dumitru Teaci, acad. prof. univ. dr. ing. la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.  
Titluri autor
RĂILEANU Bogdan
Titluri autor
RAILEANU Gheorghita
Titluri autor
RAMUZ Charles-FerdinandCharles-Ferdinand Ramuz s-a născut la Lousanne în 1878 într-o familie de comercianți. După o diplomă în literatură clasică la Universitatea din Lousanne, predă la Colegiul Aubonne (Vaud) apoi la Weimar (Germania), dar dorind să devină scriitor, pleacă la Paris unde locuiește mai mulți ani. Bibliografia autorului este foarte bogată, cu multe cărți scrise de-a lungul timpului, care astăzi sunt publicate în foarte multe țări. Considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai țării sale, e reprezentat pe bancnota de 200 de franci elvețieni, precum și pe un timbru poștal. În 1952 ia naștere Fundația C.F. Ramuz, care decernează la fiecare cinci ani un premiu pentru ansamblul operei unui scriitor, și la fiecare trei ani un premiu pentru poezie. C.F. Ramuz a murit pe 23 mai 1947 în Pully, în apropiere de Lousanne. C.F. Ramuz face parte din panteonul literelor europene.
Titluri autor
RANADIVE VivekSursa foto: www.amazon.com
Titluri autor
RAȚIU Bogdan
Titluri autor
RATIU Virgil(N. 21.03.1951, Sanmartinul de Câmpie, Mureș). Semnează și sub pseudonimul literar Septimiu Nicușan. A absolvit în 1970 Liceul teoretic din Bistrița. Este director al Editurii Aletheia din Bistrița și redactor-șef la Mesagerul literar și artistic. Din 1971 este membru al cenaclului literar “George Cosbuc” din Bistrița. Face parte din grupul de inițiativă al cenaclului literar “Abecedar” (Bistrița, 1980). Este unul dintre inițiatorii Zilelor “Liviu Rebreanu” și al Saloanelor literare “Liviu Rebreanu” (Bistrița, 1985-l988). Debutează publicistic în martie 1973 cu poeme, în ziarul bistrițean “Ecoul”. Debutul editorial are loc în 1975 cu volumul de versuri Atunci cand te reîntorci acasă.  Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Sursa foto și info: www.autorii.com
Titluri autor
RAUCH Erich
Titluri autor
REAGAN Jean
Titluri autor
RENARD Jules
Titluri autor
RICHTER GaryDr. Gary Richter a studiat medicina veterinară la Universitatea Florida și este director medical al Spitalului Veterinar Montclair din Oakland, California, considerat unul dintre primele zece spitale de gen din Statele Unite. Spitalul pentru animale al doctorului Richter a primit peste 30 de premii.
Titluri autor
RICU Maria
Titluri autor
RILKE Rainer MariaPoet, considerat cel mai mare liric al Germaniei moderne. S-a nascut la Praga in 1875. A studiat la Academia Militara din St. Polten si Mahrisch-Weisskirchenn, iar apoi a urmat Economia la Linz. Si-a terminat studiile la Praga, Munchen si Berlin. A calatorit in Rusia, unde l-a cunoscut pe Tolstoi, ale carui teorii mistice l-au influentat mult. A fost casatorit cu Clara Westhoff, sculptorita, eleva a lui Rodin, cu care a avut o fiica. In Primul Razboi Mondial a luptat in armata austriaca, iar din 1919 a locuit in Elvetia, ocupandu-se de gradinarit. A debutat ca poet la varsta de nouasprezece ani cu volumul Lieben und Lieder (1894). A mai publicat volumele: Wegwarten (1895); Larenopfer (1896); Jetz und in der Stunde Unseres Absterbens (1896); Das Buch der Bilder / Cartea imaginilor (poezii, 1906, trad. rom. de Dumitru Marian, Editura Paralela 45, 2002); Die Letzen (1902); Das Taglische Leben (1902); Worpswede (1903); Die Wiese von Lieben Gott (1904); Die Wiese von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke / Cantul de iubire si moarte al stegarului Christoph Rilke, (poezii, 1906, trad. rom. de George State, Editura Paralela 45, 2002); Neue Gedichte (1907-1908); Die Fr?hen Gedichte (1909); Requiem (1909); Die Aufzechnungen des Malte Laurids Brigge (1910); Duineser Elegien (1923); A murit la 29 decembrie 1926 de leucemie.
Titluri autor
RIMNICEANU Elena
Titluri autor
RIZOIU Lavinia
Titluri autor
RÎZOV IgorIgor Rîzov este matematician și are o experiență comercială de aproape două decenii. A urmat programe speciale de pregătire în domeniul negocierilor la Harvard și Camp Negotiation Institute (SUA). Cărțile sale sunt traduse în cinci limbi, o performanță unică pentru autorii de limbă rusă care abordează domeniul afacerilor.
Titluri autor
ROAITA Alice Ionela
Titluri autor
ROBIN SamyMaestru FIDE (Federația Internațională de Șah), antrenor și redactor-șef la Chess.com Franța.
Titluri autor
ROBINSON TomTom Robinson este cadru didactic american şi autor al bestsellerului pentru copii The Everything Kids' Science Experiments Book (Cartea experimentelor ştiinţifice). Locuieşte în Chelan, WA, cu soţia şi cei doi copii ai săi. Sursa foto: trobinspire.wix.com
Titluri autor
ROBU Ana-Cornelia
Titluri autor
ROCA Nuria
Titluri autor
ROMAN DoinaDoina Roman, născută în Ploieşti, a absolvit Business Administration la „Open University Business School", UK. A debutat în 2014 cu romanul „Pragul", editura Tracus Arte. Au urmat: „Pragul 2 – Umbra martor" şi „Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp", la aceeaşi editură. Cărţile sale au obţinut premiile: Cea mai bună carte la debut în volum, 2015, RomCon, Convenţia Naţională Română de SF&F, Premiul CHRYSALIDE, Dortmund, Germania, SESF (Société Européenne de Science-Fiction). În presa românească există peste 60 de cronici, recenzii şi referinţe la opera sa.
Titluri autor
RORTY Richard(N. 4 octombrie 1931 – d. 8 iunie 2007) a fost filosof american. A absolvit Universitatea din Chicago în 1949 unde l-a avut ca profesor pe Rudolf Carnap; în 1956 obține doctoratul la Yale University. În 1961 devine profesor la Universitatea din Princeton unde predă până în 1982 când abandonează catedra de la Princeton pentru a activa ca profesor pentru științe umane la Universitatea din Virginia. În 1998 se mută la Stanford University ca profesor de literatură comparată. A publicat articole de reviste și studii pe teme de filosofia limbajului, filosofia cunoașterii și filosofia minții. A fost membru al Academiei Americane de Arte și Științe și al Societății Filosofice Americane. Considerat un reprezentant major al pragmatismului contemporan, Rorty pune în discuție rolul filosofiei în cultura occidentală modernă și critică pozițiile promovate de filosofia târzie a lui Wittgenstein, a lui Russell, Quine sau filosofia lui Donald Davidson. A murit în 8 iunie, în Palo Alto, California, la 75 de ani, de cancer pancreatic. Sursa foto si info: en.wikipedia.org
Titluri autor
ROSETTI Adina
Titluri autor
ROSU AlexandruAlexandru Roșu (n. 1986, Arad) este un prozator și poet român. A absolvit Facultatea de Litere, Istorie și Filosofie și programul de master în Comunicare Interculturală ale Universității de Vest. Teza celui de-al doilea master, în Semiotică Cognitivă, la Universitatea din Aarhus, se înscrie în studiul culorilor, din perspectiva lingvisticii cognitive. În 2012, debutează cu romanul Sinucigașii fumează întotdeauna Pall Mall. Debutul în poezie – 2013, în revista Arca, urmat de un grupaj de poeme publicat în Tribuna. Despre contribuția literară a lui Alexandru Roșu au scris Lucia Cuciureanu și Gheorghe Mocuța.
Titluri autor
ROUSSEAU Élise
Titluri autor
ROUX Jessica
Titluri autor
RUJA Iuliana
Titluri autor
RUS Mihaela
Titluri autor
RUȘTI Doina
Titluri autor
RUSU LuminițaLuminița Rusu s-a născut în 1977 și locuiește la Cluj-Napoca. Debutează în 1995 cu poezie în revista Tribuna. În proză își face debutul în 2015, cu volumul O masă fără scaune (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca), urmat de un al doilea volum, Stația Parcul Central (Editura Școala Ardeleană, 2018). Publică proză scurtă în revistele Gazeta SF, Nautilus, Revista de Suspans, Steaua, Vatra, ș.a. Este secretară a Cenaclului UBB, coordonat de poetul Ion Mureșan. A contribuit cu povestiri în antologiile Trepte (Editura Colorama, 2017) și Noir de Cluj (Editura Tritonic, 2022). Din luna mai 2021 este membră a echipei de coordonare a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, iar din 2023 se ocupă de organizarea clubului de carte „Lecturile Insomniacelor”.
Titluri autor
RUSU Mina-MariaNăscută la 20 noiembrie 1958, Mina Maria Rusu este din anul 2010 conferenţiar universitar în cadrul Universității Apollonia din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării. Din iunie 2004 ocupă funcția de Inspector general de limba şi literatura română, limbi clasice şi neoelenă în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Sursa foto: www.obiectivbr.ro
Titluri autor
RUSU Sorina-GeorgianaSorina-Georgiana Rusu s-a născut la data de 18 martie 1986, la Botoșani. După absolvirea programului de studii „Amenajarea și Planificarea Peisajului” al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în anul 2008, obține titlul de licențiat în domeniul peisagistică-urbanism, în anul 2010, titlul de master în domeniul urbanism. În prezent este cadru didactic (asistent universitar), la Facultatea de Urbanism a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. În anul 2014 finalizează primul doctorat în cadrul Școlii Doctorale „Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu” - UAUIM, obținând titlul de doctor în domeniul urbanism. Are o vastă activitate științifică, fiind autoare de articole și comunicări științifice, participând la multiple studii de cercetare și proiecte complexe, la conferințe naționale și internaționale, workshop-uri și concursuri. Totodată s-a implicat în activități educaționale, de cercetare și promovare a facultății și a domeniului profesional. În prezent este student-doctorand în domeniul științe militare la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, având ca temă de cercetare „Planificarea și proiectarea obiectivelor destinate apărării în orașul inteligent”.
Titluri autor
RYDER ChloeChloe Ryder trăieşte la o fermă de cai. Când nu îi îngrijeşte, îi place să călărească împreună cu ei pe dealurile din jurul fermei. Chloe este unul dintre puţinii oameni care ştiu unde se găseşte Ponilandia, insula poneilor fermecaţi. Chloe este şi pseudonimul Juliei Sykes, autoare premiată a peste 60 de cărţi pentru copii, care locuieşte în Hampshire împreună cu familia sa. Chloe a scris seria "Prinţesele din Ponilandia" pentru a le oferi fetiţelor iubitoare de aventuri o alternativă la Barbie şi la Prinţesele Disney. Eroina seriei sale, Philippa (Pippa) MacDonalds, este o fetiţă puternică, temerară şi prietenoasă, care face tot posibilul pentru a salva Ponilandia.
Titluri autor
S
SAADAWI AhmedAhmed Saadawi este poet, romancier și realizator de filme documentare. E primul scriitor irakian recompensat în 2014 cu prestigiosul International Prize for Arabic Fiction și cu Grand Prix de l’Imaginaire, în 2017, pentru Frankenstein în Bagdad. S-a născut în 1973 la Bagdad, unde locuiește și în prezent.
Titluri autor
SABĂU Corina
Titluri autor
SAKIHector Hugh Munro (1870-1916) şi-a luat pseudonimul de Saki din Rubaiatele lui Omar Khayyam. S-a născut în Birmania, unde tatăl său, scoţian de origine, era ofiţer de poliţie. Când abia împlinise doi ani, îi moare mama şi este dus în casa celor două mătuşi ale sale din North Devon. Are o copilărie nefericită. Se va răzbuna, mai târziu, descriind în multe proze răutatea şi acreala bătrânelor domnişoare. Studiază în Anglia, călătoreşte prin Europa, apoi devine corespondent la The Morning Post în Birmania. Se stabileşte în Anglia şi se dedică scrisului. În 1904 îi apare primul volum de proze scurte, Reginal. Cele 135 de povestiri sunt reunite în volumele The Chronicles of Clovis (1911) şi Beasts and Superbeasts (1914). A scris şi romane: The Rise of the Russian Empire (1900), The Unbereable Bassington (1912) şi When William Came (1913). La 44 de ani intră în armată şi, în 1916, e ucis pe câmpul de luptă. Prozele sale scurte sunt construite cu migală şi conduc spre finaluri neaşteptate. Tonul satiric şi umorul sunt remarcabile. Sursa foto: en.wikipedia.org
Titluri autor
SALNIKOV AlexeiAlexei Salnikov (n. 1978, Estonia) este unul dintre cei mai îndrăzneți și faimoși scriitori tineri din Rusia. Și-a petrecut copilăria în zona Munților Ural, iar în 2005 s-a mutat în Ekaterinburg. A muncit ca fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist. Cele mai recente romane ale sale, Departamentul și Petrovii în vremea gripei, au fost publicate inițial în foileton, în revista literară Volga. După nominalizarea la Premiul Bolșaia Kniga, cel mai important premiu literar din Rusia, cartea Petrovii în vremea gripei a atras imediat atenția criticilor, care au numit-o „descoperirea anului“. Ulterior, romanul a fost publicat de cea mai prestigioasă editură rusească, AST, iar apariția sa a devenit un adevărat eveniment literar, astfel încât cartea a urcat imediat în topul celor mai vândute cărți pe plan național.
Titluri autor
Sandnes Hans JørgenHans Jørgen Sandnes este desenator de cărți și de filme de animație. Împreună cu echipa lui din studiourile Sandnes Media a ilustrat o mulțime de cărți. A început să deseneze de la o vârstă fragedă și a realizat primul film de animație la 10 ani.
Titluri autor
SANDU Ancuța Gabriela
Titluri autor
SAPIN Mathieu
Titluri autor
SAPOIU Camelia
Titluri autor
SĂRĂȘAN Eva
Titluri autor
SÂRBU Georgiana
Titluri autor
SASU Adina Elena
Titluri autor
SASU Aurel(N. 21 iulie 1943, Alba Iulia) este un critic și istoric literar român, eseist, traducător și cadru didactic universitar. A fost distins cu „Diploma de onoare a Ministerului Culturii”, a revistei Manuscriptum și a „Muzeului Literaturii Române” pentru Romanul românesc în interviuri (1991); Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pe 1994, pentru Cultura română în Statele Unite și Canada; „Premiul Salonului Național de Carte”, Cluj (1995); „Premiul Municipiului Oradea” (1995); „Premiul revistei Flacăra” (1995); „Premiul de excelență”, Bacău (1995); Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1995, 2001). Sursa foto: www.salajulpursisimplu.ro
Titluri autor
SATALOVA GalinaMedic chirurg și om de știință rus, Galina Șatalova (1916-2011) a condus departamentul de selectare și pregătire a cosmonauților, din cadrul Institutului de Cercetări Spațiale al Academiei de Științe a URSS. În 1960, a început să-și dezvolte metoda revoluționară de vindecare. A susținut zeci de conferințe informative și pedagogice, cu scopul de a-i face pe oameni să devină responsabili față de propria sănătate.
Titluri autor
SAUDO Coralie
Titluri autor
SAVA ValerianA fost redactor fondator al revistei Cinema, sub direcţia lui Victor Iliu. În 1963 este distins cu Premiul pentru critică al Asociaţiei Cineaştilor 1978, cadru didactic asociat la UNATC în anii ’90. Valerian Sava este autorul Istoriei critice a filmului românesc contemporan, cu o Retrospectivă de la începuturi (1999) şi al volumelor, O istorie subiectivă a tranziţiei filmice aparute la Editura Paralela 45. Sursa foto: www.kmkz.ro
Titluri autor
SAVERY Annabel
Titluri autor
SAVILL AntoinetteSursa foto: www.amazon.co.uk
Titluri autor
SAVIN ViorelViorel Savin (n. 1941, Borzești) a debutat editorial în 1979, într-un volum colectiv, cu piesa Ovidiu la Tomis. Publică teatru, proză, poezie și memorialistică, cele mai recente volume ale sale fiind: Ca viermele în hrean (amintiri necenzurate, Ateneul scriitorilor, 2018), Cinesunta – fata cu trecutul amputat (roman, Junimea, 2017), Impostorul. Arta înfrângerii de sine (roman, Dacia XXI, 2011). A câștigat numeroase premii literare, printre care: Premiul I al Casei Centrale a Creației (1962), Diploma Ministerului Culturii, la Concursul Național de Dramaturgie „Camil Petrescu” (1995), Premiul „Bacovia” al revistei Ateneu (1997), Premiul „I.L. Caragiale” al USR, la Colocviile Naționale de Dramaturgie (2003), Ordinul „Meritul cultural” în grad de cavaler, Categoria A (2004), Premiul „Opera Omnia” al USR – Filiala Bacău (2006, 2018), Premiul de Excelență „Liviu Rebreanu” al Asociației culturale internaționale Dialog (2011).
Titluri autor
SAVU Violeta
Titluri autor
SĂVULESCU Ionuț
Titluri autor
SCARABOTTOLO Guido
Titluri autor
Schädlich Hans JoachimHans Joachim Schädlich a studiat germanistica la Berlin și Leipzig. Din 1959 până în 1976 lucrează la Academia de Științe din Berlin a RDG, apoi ca traducător liber profesionist. Povestirile scrise de el începând cu 1969 nu au fost publicate în RDG. Din 1977 Schädlich se mută în Germania Federală. În prezent locuiește în Berlin.
Titluri autor
SCHÄDLICH Susan
Titluri autor
Schafer JackDr. John R. „Jack” Schafer este psiholog, profesor, consultant în serviciul de informații și fost agent special FBI. Timp de 15 ani, Dr. Schafer a desfășurat anchete de contrainformații și contraterorism și a lucrat șapte ani ca analist comportamental în cadrul Programului de Analiză Comportamentală al Diviziei de Securitate Națională a FBI. A conceput tehnici de recrutare a spionilor, a interogat teroriști și a inițiat agenții în arta interogatoriului și a convingerii. Dr. Schafer contribuie periodic la revista Psychology Today și este autorul a șase cărți și a numeroase articole de specialitate. Predă la School of Law Enforcement and Criminal Justice din cadrul Universității Western Illinois.
Titluri autor
SCHATZ LindaSursa foto: www.bizjournals.com
Titluri autor
SCHEFFLER Ursel
Titluri autor
ȘCHEOPU Paula Beatrice
Titluri autor
S
SCHERTLE AliceALICE SCHERTLE s-a născut pe 4 aprilie 1941 în California, unde şi-a petrecut aproape toată viaţa. Acum locuieşte într-un orăşel din Massachusetts. Este autoarea a peste 40 de cărţi, majoritatea pentru copii. A absolvit Universitatea Southern California înainte de a deveni învăţătoare. În 2010 a primit premiul Lee Bennett Hopkins, care recompensează un poet american pentru cea mai remarcabilă carte de poezii pentru copii. „Faptul că sunt autor îmi dă şansa să discut despre cărţi şi despre scris cu un număr tot mai mare de elevi. Iar mesajul pe care îl transmit lor mereu este acesta: cea mai bună metodă de a învăţa SĂ SCRII este SĂ CITEŞTI ŞI IAR SĂ CITEŞTI. Acelaşi sfat mi-l dau şi mie.” Alice Schertle Sursa foto: www.climbinsideapoem.com
Titluri autor
SCHERTLE Alice
Titluri autor
SCOTT Jennifer L.Jennifer L. Scott este autoarea bestseller-urilor Lessons from Madame Chic (Lecţii de la Madame Chic), tradusă de Editura Paralela 45, At Home with Madame Chic (Acasă cu Madame Chic) şi Your Poise with Madame Chic (Fii elegantă ca Madame Chic). Este şi editoarea blogului The Daily Connoisseur. Scrie pentru Huffington Post Style şi a apărut la CNN, BBC şi CBS News. S-a scris despre ea în The New York Times, Vanity Fair, USA Today, Newsweek şi The Daily Mail. Locuieşte în oraşul Santa Monica din statul California împreună cu un soţ excentric, două fetiţe adorabile şi un distins chihuahua. 
Titluri autor
ȘERBAN Robert
Titluri autor
S
SERBAN Valentina
Titluri autor
SERBANESCUDinuProfesorul Dinu Şerbănescu s-a născut în 1969 la Bucureşti. Clasele primare şi gimnaziul le face la Şcoala generală nr. 46. Aici se întâlneşte cu cel care îi va deschide calea spre viitoarea sa pasiune, matematica. Este vorba de domnul profesor Ionel Molnar. Datorită acestuia, elevul Dinu Şerbănescu participă la primele concursuri şcolare de matematică. Urmează cursurile Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Buşcuresti unde îl are ca profesor de matematică pe domnul Teodor Spulber. Acesta este momentul în care ia contact cu revista "Gazeta Matematică" devenind în scurt timp un cititor fidel al acesteia. În anul 1988 îşi începe studiile la la Facultatea de Matematică, în cadrul Universităţii din Bucuresti, studii pe care le termină în anul 1993. Imediat după absolvire este numit profesor de matematică la Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Bucureşti unde îl găsim şi astăzi. Din 1995 este membru al Comisiei Naţionale de Matematică şi participă la pregatirea loturilor internaţionale de matematică Pasiunea pentru Gazeta Matematică (GM) îl aduce în anul 1996 în postura de redactor principal al prestigioasei reviste. În perioada 1999-2003 este "deputy leader" al echipei României participantă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori (OBMj), iar din 2004 devine leader-ul acestei echipe. Participă la Olimpiada Internaţională de Matematică (OIM) în calitate de observator în 2005 şi ca "deputy leader" în 2008. Este prezent la Olimpiada Balcanică de Matematică (OBM) în 1996 şi în 2006 ca membru în comisia de coordonare. Sursa foto și info: www.viitoriolimpici.ro
Titluri autor
SERDEAN Ioan
Titluri autor
SERDEAN VasileSursa foto: ziarulfaclia.ro
Titluri autor
SEWELL Anna
Titluri autor
SHAKESPEARE WilliamPoet si dramaturg renascentist englez. S-a nascut la 23 aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon. A studiat la Grammar School in orasul natal si s-a casatorit in 1582 cu Anne Hathaway, de la care a avut trei copii, Susanna, Judith si Hamnet. A fost actor si autor dramatic in cadrul trupei de actori "The Lord Chamberlain`s Men", care a construit in Londra, pe malul Tamisei, teatrul Globe purtand pe frontispiciu dictonul "Totus mundus agit histrionem". In 1603 trupa isi schimba denumirea in "King`s Men" ("Oamenii regelui"), pentru alti zece ani de activitate. In 1613, Teatrul Globe e mistuit de flacari si Shakespeare se retrage la Stratford, unde continua sa scrie pana la moarte, survenita la varsta de 52 de ani. Opera sa include 37 de piese de teatru, intre care 17 comedii. Comedii: "All`s Well that Ends Well" ("Totul este bine cand se termina cu bine"); "As You Like It" ("Cum va place"); "The Comedy of Errors" ("Comedia Erorilor"); "Cymbeline" ("Cymbeline"); "Love`s Labor Lost" ("Zadarnicele chinuri ale dragostei"); "Measure for Measure" ("Masura pentru masura"); "The Merry Wives of Windsor" ("Nevestele vesele din Windsor"); "The Merchant of Venice" ("Negutatorul din Venetia"); "A Midsummer Night`s Dream" ("Visul unei nopti de vara"); "Much Ado About Nothing" ("Mult zgomot pentru nimic"); "Pericles, Prince of Tyre" ("Pericle, Print al Tironului"); "Taming of the Shrew" ("Imblanzirea scorpiei"); "The Tempest" ("Furtuna"); "Trolius and Cressida" ("Trolius si Cressida"); "Two Gentlemen of Verona" ("Doi domni din Verona"); "Winter`s Tale" ("Poveste de iarna"); "Twelfth Night" ("A Douasprezecea Noapte"). Piese istorice: "Henric IV" (partea I si a II-a); "Henric V"; "Henric VI" (3 parti); "Henric VII"; "King John" ("Regele Ioan"); "Richard II" si "Richard III". Tragedii: "Antony and Clepatra" ("Antoniu si Cleopatra"); "Coriolanus" ("Coriolan"); "Hamlet" ("Hamlet"); "Julius Caesar" ("Iuliu Cezar"); "King Lear" ("Regele Lear"); "Macbeth" ("Macbeth"); "Othello" ("Othello"); "Romeo and Juliet" ("Romeo si Julieta"); "Timon of Athens" ("Timon din Atena"); "Titus Andronicus" ("Titus Andronicus"). Acestora li se adauga volumele de poezii: "Sonnets"; "A Lover`s Complaint"; "The Rape of Lucrece"; "Venus and Adonis"; "Funeral Elegy" si ""The Passionate Pilgrim". Postum, i s-au atribuit si alte opere, printre care "Eduard al III-lea" si "Sir Thomas More", publicate pentru prima oara in Romania, intr-un singur volum, la Editura Paralela 45 (2002 traducere de George Volceanov). Opera lui William Shakespeare a fost tradusa in majoritatea limbilor lumii.
Titluri autor
SHEEHAN Lisa
Titluri autor
SHERMER Michael(N. 8 septembrie 1954 la Glendale, California) este un scriitor american, specialist în istoria științei și fondator al The Skeptics Society. Este cunoscut pentru critica adusă psudoștiinței și existenței fenomenelor supranaturale.  Sursa foto: ro.wikipedia.org
Titluri autor
SHIMON HALEVI Z’ev benZ'ev ben Shimon Halevi, cunoscut și ca Warren Kenton (1933-2020), s-a născut într-o familie de evrei sefarzi din Londra. El a fost implicat într-o muncă ezoterică de peste 60 de ani, contribuind la actualizarea învățăturilor Cabalei pentru vremurile noastre. A coordonat grupuri și a condus stagii în Marea Britanie și dincolo de granițele ei. Este autorul a 17 cărți traduse și publicate în mai multe limbi. A fost principalul tutore al societății Kabbalah (www.kabbalahsociety.org).
Titluri autor
SHULEVITZ Uri
Titluri autor
SIBIȘTEANU Horea
Titluri autor
SIEGEL DanielDaniel J. Siegel este profesor de psihiatrie clinică la facultatea de medicină UCLA și autorul mai multor bestselleruri internaționale.
Titluri autor
SIERRA JavierNăscut la 11 august 1971 în Aragon, Spania, Javier Sierra Albert este un cunoscut jurnalist, scriitor și cercetător. A studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid.  Opera:  •El maestro del Prado (2013) •El ángel perdido (2011) •La cena secreta (2004) •El secreto egipcio de Napoleón (2002) •Las puertas templarias (2000) •La dama azul (1998) Sursa foto: en.wikipedia.org
Titluri autor
SILVAȘ Alexandra
Titluri autor
SIMON DavidSursa foto: www.chopra.com
Titluri autor
SINDRILARU FlorinNăscut la 8 iunie 1942, Comuna Cislău, Judeţul Buzău.  Membru al Uniunii Scriitorilor (filiala Piteşti) din 2008. STUDII: Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, în perioada 1956 – 1960;  Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti, 1960 – 1965. Sursa foto: www.uniuneascriitorilor-pitesti.ro
Titluri autor
SIPI ClaireClaire Sipi lucrează în industria de carte pentru copii de peste 25 de ani. S-a specializat în copyright și în publicarea unor titluri reprezentative nonficționale, de la primele enciclopedii la cărți despre dinozauri, natură, animale, știință, tehnologie și gadgeturi.
Titluri autor
SITARU DanSursa foto: www.presaonline.com
Titluri autor
SLAVICI Ioan(N. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean.  L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată  Închisorile mele, publicată în1920.  Sursa info și foto: ro.wikipedia.org
Titluri autor
SMEUREANU Andreea-Florina
Titluri autor
SMIBERT Angie
Titluri autor
SMIGELSCHI AnamariaStudii: Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia grafică - prof. Iosif Molnar (1961). Traversând toate domeniile graficii – afiş, ilustraţie de carte, ilustraţie de presă, grafică aplicată, grafică de şevalet, cu un viraj şi către gravură,  Anamaria Smigelschi a construit un ecran pe care şi-a derulat întreaga efervescenţă creativă. În ilustraţia de carte pentru copii, această magmă ludică a fost cea mai vizibilă : personaje, decoruri, trepidaţii situaţionale – întregind compoziţii dinamice care au densitatea unei ţesături fabulatorii ce captează cu aviditate atenţia cititorilor la orice vârstă. Pe lângă rolul decorativ sau de însoţitor al textului, ilustraţiile Anamariei Smigelschi sunt racordate la o ironie proteică, sprintenă, care hrăneşte întregul context artistic cu vervă epică. Şi nu doar zona de amplasament grafic a fost fertilă pentru artistă, ci şi a naraţiunii, Anamaria Smigelschi fiind autoarea completă a mai multor cărţi, printre care celebra serie cu Luna-Betiluna şi Dora-Minodora, două păpuşi albastre purtate prin fantastice peripeţii. Participări la saloanele naţionale de grafică şi gravură începând cu 1962. Expoziţii personale – Bucureşti (1980 ; 2007), Roma (1981), Assisi (1982). A participat la expoziţiile internaţionale de carte ilustrată pentru copii de la Bratislava, Bologna, Leipzig. Premii : Menţiune la Bienala de afiş de la Varşovia (1966), Premiul al II-lea pentru grafică din partea U.A.P. (1977), Ordinul « Meritul Cultural » (1968), Trofeul Micului cititor (1983 ; 1987),  Marele Premiu « Trionfo ‘81 » şi « La Minerva D’oro », ambele în Italia (1981 respectiv 1987). A colaborat la revistele "Cinema" şi "Vacanţe în România". Sursa info: ColoRo - Ilustre ilustraţii şi ilustratori
Titluri autor
SMITH Ian K.Sursa foto: www.tryshred.com
Titluri autor
SMITH KeriKeri Smith este ilustratoarea și autoarea unor cărți interactive de creativitate care provoacă cititorii să iasă din zona de automatisme cotidiene și să privească lumea din unghiuri noi.  Cărțile ei au la bază conceptul de învățare prin acțiune și interactivitate și sunt folosite în școli din toată lumea pentru a încuraja metodele inovatoare de creație și explorare. Keri Smith este agenta unei organizaţii secrete, a cărei misiune este să reanime viaţa cotidiană şi să conteste orice stare de fapt. Îşi desfăşoară „cercetarea” sus în copaci, observând lumea şi luând notiţe. Cu tot ce găseşte face cărţi şi obiecte de artă conceptuală. O parte a cercetărilor sale este disponibilă pe site-ul kerismith.com.
Titluri autor
SMITH ShohamShoham Smith este autoare pentru copii, premiată în repetate rânduri pentru scrierile sale.
Titluri autor
SMITH Tom RobSursa foto: en.wikipedia.org
Titluri autor
Snyder KymberlyKimberly Snyder, specialist în nutriție, este autor de bestselleruri New York Times cu seria sa de cărți Beauty Detox. Snyder a apărut în calitate de expert în nutriție, wellness și frumusețe la Good Morning America, The Dr. Oz Show, Ellen și Today și a publicat articole în New York Times, Wall Street Journal, Vogue, Vanity Fair și Elle, printre multe altele. Nutriționistul preferat al multor celebrități de top din industria divertismentului, Snyder este și creatoarea mărcii Glow Bio de sucuri și smoothie-uri organice și gazdă a podcastului Beauty Inside Out. Prin intermediul blogului, site-ului și al produselor ei, a ajutat la răspândirea mișcării Beauty Detox în peste 150 de țări. Pentru mai multe informații, vizitează KimberlySnyder.com.
Titluri autor
SOITU GrigoreGrigore Şoitu s-a născut în Constanţa. Este unul dintre fondatorii Cenaclului de Marţi, coordonat de criticul literar Marin Mincu la Universitatea Ovidius din Constanţa. A fost membru fondator al Asociaţiei Arte&Litere ASALT şi membru titular al U.S.R. (2008-2016). A publicat interviuri, recenzii, cronici literare, online şi offline, în cele mai importante reviste culturale din România. A fost selectat în diverse antologii de poezie. A publicat următoarele volume: Anticulinare, Editura Arhipelag, 1996 (premiul POESIS pentru debut), Addenda, Editura Dacia, 2002 (nominalizare la Premiul ASPRO pentru experiment), SPAM, Editura Brumar, 2007 (nominalizare la Premiul Avangarda22), Poeme de stânga, Casa de Pariuri Literare, 2011, Poemarţi, o antologie marţolie (antologator), Editura Tracus Arte, 2014 şi Melcoveste, o poveste şi nu prea, Editura Tracus Arte, 2015.
Titluri autor
SOLDERA Annamaria
Titluri autor
SOLLERS Phillippe
Titluri autor
SOLUM Arcadia
Titluri autor
SORA Simona
Titluri autor
SOUILLE Laurent
Titluri autor
SOUILLE Olivier
Titluri autor
SOVIANY OctavianOctavian Soviany (n. 1954, Braşov) a publicat volumele de poezie „Cartea lui Benedict", „Scrisori din Arcadia", „Alte poeme de modă veche", „Dilecta", „Pulberea, praful şi revoluţia", „Călcâiul lui Magellan", „Adda şi romanele Arhivele de la Monte Negro", „Viaţa lui Kostas Venetis", „Moartea lui Siegfried", „Năluca", „Casa din strada Sirenelor". Pe lângă acestea, a mai publicat teatru, critică şi traduceri din poezia universală. A obţinut mai multe premii literare şi a fost tradus în Spania, Bulgaria şi Slovenia.
Titluri autor
SPALLACCI Giacomo
Titluri autor
SPATARU NicolaeNicolae Spătaru (n. 1961, Cernăuți) este poet, prozator, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN-club-ului. Conduce revista de proză și arte vizuale Quadrat. A publicat 9 cărți de poezie, două cărți de proză scurtă și una de publicistică. Volumele sale au fost laureate ale unor premii prestigioase din Republica Moldova, România și Rusia. Texte semnate de Nicolae Spătaru au apărut în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, cehă, maghiară, rusă, ucraineană, neerlandeză, azeră și tătară.
Titluri autor
SPYRI Johanna
Titluri autor
SQUILLONI Arianna
Titluri autor
STALENHAG Simon
Titluri autor
STAN AngelicaAngelica Stan a debutat editorial în 1999 cu volumul de poeme Bumerang, prin câștigarea concursului organizat de editura Cartea Românească. A publicat apoi volumele de poezie Testul Umbrei (Editura Vinea, 2005), Clona (Editura Vinea, 2009) și spații intermediare (Editura Tracus Arte, 2016). A mai publicat grupaje de poeme în revistele România Literară, Luceafărul, Calende, Ramuri, Convorbiri Literare, Tomis, Poesis International. În 2017 a debutat în proză, cu o povestire apărută în revista Iocan. Angelica Stan este arhitectă, absolventă a masterului European INEAA în 1996, conferențiar doctor în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, autoare a unor lucrări de specialitate în urbanism, morfologie urbană, dinamica periferiilor urbane, teoria peisajului.
Titluri autor
STAN CorneliaS-a născut la 18 noiembrie 1967, în Suceviţa, judeţul Suceava. A absolvit Liceul Pedagogic din Suceava, specializarea Filologie-istorie, urmând apoi cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, obţinând licenţa în specializările Filosofie şi Psihologie, în anul 1992. Până în 2008 a fost profesor de Pedagogie şi Psihologie, la Colegiul Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca. Are doctorat în Ştiinţele educaţiei, cu tema: Bariere şi blocaje în comunicarea didactică -  modalităţi de prevenire şi depăşire a acestora. În prezent lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul Ştiinţe ale educaţiei, U.B.B. Cluj-Napoca.
Titluri autor
STAN Gabriel-AndreiGabriel-Andrei Stan este lector, doctor în filologie, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Domeniile sale de interes sunt literatura rusă și franceză, precum și aria mai vastă a istoriei culturale.
Titluri autor
STĂNCESCU Ioana Maria
Titluri autor
STANCU Floarea
Titluri autor
STANCU Ileana Simona
Titluri autor
STANCU Silviu
Titluri autor
STANCULESCU AureliaStănculescu Aurelia Florina este profesor psihopedagog la scoala gimnazială Nr.197 din București. Din 2007 ocupă funcția de director CMBRAE în cadrul Inspetoratul Școlar al Municipiului București.  Sursa foto: www.cmbrae.ro
Titluri autor
STANESCU AdrianAdrian Stănescu este medic primar specializat în geriatrie și gerontologie, psihogeriatrie și ozonoterapie. Și-a dedicat ultimii 20 de ani prevenției și tratării bolilor de vârstă, ajutând peste 10.000 de pacienți să-și prelungească și îmbunătățească viața. În prezent este directorul medical al Spitalului Oxxygene.
Titluri autor
STANESCU Florin
Titluri autor
STANG Michael
Titluri autor
STĂNILĂ Moni
Titluri autor
STANILOIU Nicolae
Titluri autor
Stanišić Saša
Titluri autor
STANISLAV Cătălina
Titluri autor
STEELE Danny
Titluri autor
STEFAN Mihaela Aurelia
Titluri autor
STEFAN OlgaOlga Ştefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În 2019, a obținut titlul de doctor în Științele filologiei, elaborând, sub îndrumarea profesorului dr. Corin Braga, lucrarea Imagini vii, corpuri artificiale. Conceptul de simulacru și ipostaze ale copiei fără referent. Debutul său asumat în poezie este volumul Toate ceasurile (editura Vinea, 2006, distins cu Marele Premiu "Tudor Arghezi"). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de Saturn, zeul (Editura Charmides, 2016) și Charles Dickens (Editura frACTalia, 2017, nominalizat la Premiile "Sofia Nădejde" pentru literatură scrisă de femei). Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (Editura Vakxikon, 2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.
Titluri autor
STEFANET Veronica
Titluri autor
STEINGASZNER Beatrice
Titluri autor
STEVENSON Robert Louis
Titluri autor
STEWART IanIan Stewart este cel mai inteligent și mai prolific autor de popularizare a matematicii din Marea Britanie, lista titlurilor publicate de el cuprinzând peste 80 de volume, printre care trei care explică tainele științifice ale lumii-disc imaginate de Terry Pratchett. E profesor emerit de matematică al Universității din Warwick, unde încă mai desfasoară un program de cercetare. E recunoscut pentru disponibilitatea și dăruirea cu care se străduiește să facă cunoscută si să explice matematica publicului larg. Din aceste motive, în 2001, a fost răsplătit cu medalia Michael Faraday de către Societatea Regală de Științe. Sursa foto: en.wikipedia.org
Titluri autor
STOCKLASSA JanJan Stocklassa este jurnalist suedez axat pe conspirațiile de mare anvergură din politica internațională. A obținut permisiunea de a utiliza arhiva secretă a revistei Expo, fondate de Stieg Larsson, autorul celebrei trilogii Millennium, vândută în peste 80 de milioane de exemplare în toată lumea.
Titluri autor
STOENESCU FranciscaFrancisca Stoenescu este scriitoare, ilustratoare. S-a născut în 18 mai 1935 în Curtbunar, Bulgaria, (teritoriu românesc în 1935). Este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincuˮ din București, în anul 1960. În perioada 1960-1977 lucrează ca arhitect. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Între anii 1986 și 2009 locuiește în Olanda unde expune sub pseudonimul Francisca Stoia. Francisca Stoenescu este membră GBK (Gemeenschap Beeldende Kunstenaars) - Uniunea Artiștilor Plastici din Olanda în perioada 1995-2009. Din anul 2010 se restabilește în București.
Titluri autor
STOICA Dumitrita
Titluri autor
STRETCU DanielDaniel Stretcu este profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta-Turnu Severin. Doctor în matematică, în cei 30 de ani de activitate didactică a pregătit elevi care au obţinut sute de premii la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale, fiind profesorul olimpicilor internaţionali Eduard Băzăvan şi Andrei Bogdan Ungureanu (medaliaţi cu aur, Slovenia, 2006). Propune probleme pentru Gazeta Matematică şi pentru diverse concursuri şi olimpiade, fiind totodată autor al mai multor auxiliare şcolare. Este unul dintre experţii cooptaţi în structura comisiilor organizate la nivel naţional pentru evaluarea resurselor educaţionale şi conceperea subiectelor pentru examenele naţionale. De asemenea, este membru al corpului naţional de experţi în management educaţional. Sursa foto: www.informatiadeseverin.ro
Titluri autor
STROE Marian
Titluri autor
STROE Octavian
Titluri autor
STRUGATKI ArkadiRomancier rus. Arkadi Natanovici Strugatki s-a născut la 28 august 1925 în orașul Batumi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat ca inginer la construcția fortificațiilor și mai apoi într-o fabrică de grenade. Fiind salvat în mod miraculos de la moarte în asediul orașului Leningrad, a terminat Institutul Militar de Limbi Străine în 1949, devenind traducător de engleză și japoneză. Din 1955 începe să scrie sistematic și să traducă. A debutat în 1956 cu un volum de proză scris împreună cu L.S. Petrov. Marea majoritate a scrierilor sale este realizată dupa această perioada, în colaborare cu fratele său, Boris Natanovici Strugatki. În 1958 cei doi publică Din exterior. Reflex spontan, iar în 1959, Țara norilor purpurii. Acesta a lucrat ca astronom în cadrul Laboratorului Observatorului Pulkovo din Rusia. Frații Strugatki au publicat în total aproximativ 25 de romane, povestiri, scenarii (printre cele mai celebre, fiind scenariul filmului Călăuza, regizat de Andrei Tarkovski), piese de teatru, eseuri, au condus cluburi de literatură SF și periodice de același profil. Arkadi Strugatki fost ales Președinte al Consiliului Cluburilor de SF din Rusia. A murit la 12 octombrie 1991. Cărți publicate: Povestea troicii, (1968); Luna: secolul 22 (1962); Curcubeul Îndepărtat: A doua invazie de pe Marte (1967); Ultimul cerc al Paradisuluiu (1976); Lunea începe Sâmbăta (1966); Prizonier al puterii; Tentativa de evadare (1982); Extratereștri, Călători și alți străini (1984), Jocul inspectorului Glebski; E greu să fii zeu (1973); Călători în timp (1968); Povestea celor trei; Lebedele urâte (1972) Scarabeul în mușuroi (1980). Fratii Strugatki au fost distinși cu numeroase premii: Premiul pentru cea mai bună carte a anului publicată în engleză, pentru Picnic la marginea drumului (1977), Premiul Jules Verne acordat de Congresul Scandinav asupra Literaturii SF (1979), Premiul pentru Cea mai bună carte publicată în 1896 acordat de Clubul iubitorilor de SF ALKOR, Omsk, pentru Valurile liniștesc vântul (1988). În 1990 au primit Premiul de simpatie al cititorilor acordat de Organizația Scriitorilor din Sankt Petersburg. Tot în 1990 au fost distinși și cu Premiul Aelita, Marele Inel pentru romanul Melcul pe pârtie. Sursa foto: www.srsff.ro
Titluri autor
STRUGATKI BorisRomancier rus. Arkadi Natanovici Strugatki s-a născut la 28 august 1925 în orașul Batumi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat ca inginer la construcția fortificațiilor și mai apoi într-o fabrică de grenade. Fiind salvat în mod miraculos de la moarte în asediul orașului Leningrad, a terminat Institutul Militar de Limbi Străine în 1949, devenind traducător de engleză și japoneză. Din 1955 începe să scrie sistematic și să traducă. A debutat în 1956 cu un volum de proză scris împreună cu L.S. Petrov. Marea majoritate a scrierilor sale este realizată dupa această perioada, în colaborare cu fratele său, Boris Natanovici Strugatki. În 1958 cei doi publică Din exterior. Reflex spontan, iar în 1959, Țara norilor purpurii. Acesta a lucrat ca astronom în cadrul Laboratorului Observatorului Pulkovo din Rusia. Frații Strugatki au publicat în total aproximativ 25 de romane, povestiri, scenarii (printre cele mai celebre, fiind scenariul filmului Călăuza, regizat de Andrei Tarkovski), piese de teatru, eseuri, au condus cluburi de literatură SF și periodice de același profil. Arkadi Strugatki fost ales Președinte al Consiliului Cluburilor de SF din Rusia. A murit la 12 octombrie 1991. Cărți publicate: Povestea troicii, (1968); Luna: secolul 22 (1962); Curcubeul Îndepărtat: A doua invazie de pe Marte (1967); Ultimul cerc al Paradisuluiu (1976); Lunea începe Sâmbăta (1966); Prizonier al puterii; Tentativa de evadare (1982); Extratereștri, Călători și alți străini (1984), Jocul inspectorului Glebski; E greu să fii zeu (1973); Călători în timp (1968); Povestea celor trei; Lebedele urâte (1972) Scarabeul în mușuroi (1980). Fratii Strugatki au fost distinși cu numeroase premii: Premiul pentru cea mai bună carte a anului publicată în engleză, pentru Picnic la marginea drumului (1977), Premiul Jules Verne acordat de Congresul Scandinav asupra Literaturii SF (1979), Premiul pentru Cea mai bună carte publicată în 1896 acordat de Clubul iubitorilor de SF ALKOR, Omsk, pentru Valurile liniștesc vântul (1988). În 1990 au primit Premiul de simpatie al cititorilor acordat de Organizația Scriitorilor din Sankt Petersburg. Tot în 1990 au fost distinși și cu Premiul Aelita, Marele Inel pentru romanul Melcul pe pârtie.  
Titluri autor
SU Francis
Titluri autor
SURUGIU Laura Raluca
Titluri autor
SUSOI Paul Mihai
Titluri autor
T
TABARAS Stelian(20 noiembrie 1939, Secăria, Județul Prahova- 24 septembrie 2009, București) a fost un prozator român. Absolvent al Facultății de Filologie București. Din 1966 până în 2000 a fost redactor la Radiodifuziune, unde a realizat emisiunea Studioul de Poezie Radio și la Televiziune. Între anii 1993 si 2000 a predat limba română la Viena și Copenhaga, în perioada  2000-2009, redactor asociat la revista "Luceafărul", iar din 2003 a susținut rubrica de cultură a săptămânalului "Curierul Atenei". Opera: Romane: Zilele cele scurte, 1981; Cumpenele , 1985; Filmare la două aparate, 1988; Loc deschis, 2004.  Nuvele: Atelierul de tatuaje, 2002; O să ne mai vedem, 2006; Week-end pe continent, 2008. Memorii: Zile de retrăit, Editura Paralela 45, 2009 Literatură pentru copii: Motanul invizibil, împreună cu Grete Tartler, Editura Paralela 45, 2009. Sursa foto: www.autorii.com
Titluri autor
TĂMĂIAN Ioana
Titluri autor
TĂMÎIAN TraianS-a născut în anul 1964 în satul Măriuş din judeţul Satu Mare unde a făcut şi primele 8 clase. A absolvit în anul 1982  Liceul de Matematică-Fizică "Mihai Eminescu" din Satu Mare.  Este dublu licenţiat, absolvind în 1988 Facultatea de Mecanică din Timişoara, secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini, iar în 1998 Facultatea de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara. A publicat 12 cărţi de matematică şi a propus peste 100 de probleme la diverse concursuri şi la faza locală, judeţeană şi naţională a olimpiadei de matematică. A publicat 10 articole ştiinţifice sau metodice şi peste 600 de probleme originale.  Din anul 2009 şi până în prezent este membru în comitetul de redacţie al revistei Gazeta Matematică din Bucureşti în paginile căreia a publicat 180 de probleme şi 7 articole ştiinţifice sau metodice. Cu acestea profesorul Tămîian Traian intră în top 100 de la înfiinţarea revistei.  În prezent este profesor titular la  Liceul Teoretic Carei. 
Titluri autor
TĂNASE Suzănica
Titluri autor
TĂNĂSESCU AndreeaAndreea Tănăsescu este lector univ. dr. la Universitatea de Teatru şi Film, Bucureşti, scriitor, dramaturg, coregraf și manager de proiecte culturale. După finalizarea studiilor în domeniul coregrafic (licenţiată a Universităţii de Teatru şi Film, Bucureşti), obţine un master în Artele Spectacolului la Universitatea Paris 8 - Vincennes Saint-Denis, Franţa, și susţine doctoratul în muzică (2007) în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti. În calitate de coregraf, colaborează cu instituţii culturale din țară și de peste hotare. Pentru activitatea din domeniul coregrafic obţine premii importante dintre care: Premiul Amadeus pentru cel mai bun artist tânăr român al anului (2000), premiul-bursă U.N.E.S.C.O (Montreal 2005), marele premiu în cadrul Galei Teatrului Tânăr (Bucureşti 2010). A publicat piese de teatru: Exercițiu de solidaritate la Editura Tritonic, 2020; Blestemul iubirii: George Enescu – Maria Cantacuzino – Nae Ionescu, Editura Muzicală, 2019, Oameni de cenușă, Editura Muzicală, 2021. Minunata călătorie a Almei și a motanului Ivan este prima sa carte scrisă pentru copii.
Titluri autor
TĂNĂSESCU Iris
Titluri autor
TANICUI PaulPaul Ţanicui este autorul așa-numitei „reality-book” Trăind pe credit (Brumar, 2012), al romanului Quimera (Humanitas, 2015; despre care Andrei Codrescu a scris că „face parte din familia lui Marquez şi a lui Mark Twain”) și al romanului Contre-jour, apărut la Curtea Veche în decembrie 2018. A iniţiat şi dezvoltat proiectele muzi-cale Shukar şi Shukar Collective, a contribuit ca producător delegat la realizarea unui album world music susținut de Peter Gabriel. E absolvent al Facultății de Film din cadrul UNATC București, lucrează ca scenarist şi regizor de film (Iagalo, Mousse au Chocolat, Two Lives).
Titluri autor
ȚĂRANU Mihaela-Gabriela
Titluri autor
T
TARTLER Grete(N. 23 noiembrie 1948, București) este o scriitoare, traducătoare, diplomată din România de etnie germană. Este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă-engleză, și a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Este doctor în filosofie al Universității București, 1995, cu lucrarea "Utopia însingurării în Evul Mediu islamic" (publ. "Înțeleptul singuratic", 2006).  Din 1976 și până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur. Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1992 - 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Cultură din Ministerul Afacerilor Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavík (1997-2001), ca ministru plenipotențiar la Atena (2002-2006). Din anul 2003 a fost profesor asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative SNSPA din București, cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelență „Paul Celan” al Universității din București. Din 2011 este profesor asociat la masteratul "Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități" al Universității din București  și la masteratul de studii culturale CEPEI al Universității București. Sursa foto: www.autorii.com
Titluri autor
TĂTĂRAN Adrian
Titluri autor
TAVARES Gonçalo M.Gonçalo M. Tavares s-a născut în Luanda în 1970. Profesor de epistemologie la Universitatea din Lisabona, a publicat începând cu 2001 o operă literară unică, alcătuită din romane, volume de poezie, eseuri, piese de teatru, povestiri și alte lucrări recompensate cu numeroase premii literare, printre care și prestigiosul Premiu José Saramago în 2005. Este considerat unul dintre marile nume ale literaturii portugheze contemporane, tradus și publicat în peste 50 de țări.
Titluri autor
TAYLOR KathleenSursa foto: oxfordliteraryfestival.org
Titluri autor
TEGEN Katherine
Titluri autor
TEIUS Sabina
Titluri autor
Teodor HOSSU-LONGINTeodor Hossu-Longin (n. 1972, București) a publicat la 26 de ani volumul de proză scurtă „Crima şi alte povestiri", fiindu-i decernat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. După o pauză de 20 de ani în care s-a dedicat jurnalismului de televiziune, revine în lumea prozei românești, în 2017, cu romanul „Mortua Est" (care şi primeşte premiul editurii Cartea Românească pentru proză), devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în noiembrie 2018 lansează un nou volum de proză scurtă: „13, cu noroc". A publicat nuvele și fragmente din roman în revistele „Contemporanul", „Luceafărul de dimineaţă", „Viaţa Românească" şi „Cenaclul de la Păltiniș" și a coordonat volumul „Oamenii mari care au făcut România Mare", semnat de Lucia Hossu-Longin.
Titluri autor
TEODORESCU Bogdan
Titluri autor
TERENTE RoninRonin Terente (Serghei Fiodor Terentii, n. 8.09.1987 în Ghidighici, suburbia orașului Chișinău), urmează în ciclul gimnazial studiile de Tâmplar / Operator la Mașinile de Prelucrat Lemn. Având școala profesională terminată decide, convins de câțiva prieteni din grupul BredArta, să meargă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde intră din a doua încercare. Joacă mai bine de 30 roluri diferite în scurt-metraje și spectacole. La 17 ani formează, împreună cu câțiva prieteni, trupa No Shagga, în care este textier și vocalist. Tot în 2014 lansează două bloguri de poezie, Balade Bolnave și poetrydatabase. În 2015 instituie blogul social Parazitul Proletar, iar în 2016 proiectul rap Micul Psih. A publicat în regim samizdat două cărți de poezie, Drumul spre Tibet și cartea/joc #epistolecătrenimeni.
Titluri autor
TESSIER Eric
Titluri autor
TIBU Mirela
Titluri autor
TICUSI Ovidiu
Titluri autor
TIERNEY JohnSursa foto: topics.nytimes.com
Titluri autor
TIMINGERIU Mihaela
Titluri autor
TIMOCEANU GabrielGabriel Timoceanu (n. 1966, Caraș-Severin) este absolventul Secției de Sociologie de la Universitatea de Drept și doctorand în arte vizuale al aceleiași universități, cu o teză intitulată Estetica și designul cărții în evoluția tehnologiei tiparului. Înființează și conduce timp de 20 de ani Editura Brumar, de la Timișoara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2017 a primit premiul Ex Aequo pentru poezie (Cu mâna streașină la ochi, Editura Diacritic, 2016) al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara. Este căsătorit cu Alina și trăiește în Timișoara pe lângă cei doi copii ai săi, Teodora și George.
Titluri autor
TITA JeanaSursa foto: www.facebook.com
Titluri autor
TODORUT Angela
Titluri autor
TOGAY Elif Yonat
Titluri autor
TOLONEN Tuutikki
Titluri autor
TOMBAK MikhailSursa foto: www.syntropia.de
Titluri autor
TOMSA SerbanȘerban Tomșa (n. 1956, Sârbeni) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (1981). A debutat cu romanul Biblioteca lui Noe (2003, Editura Mondocart Pres). În total, a publicat șase cărți, cele mai recente fiind Supraveghetorul și alte povestiri (Tracus Arte, 2017) și Casa noastră cea de toate zilele (Tracus Arte, 2019). A primit Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie „Dimitrie Bolintineanu”, în 1974, și Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București, filială a Uniunii Scriitorilor din România, în 2010.
Titluri autor
TONEA Monica
Titluri autor
TOTH Alexandru
Titluri autor
TOWNSEND JohnJohn Townsend a scris peste 300 de cărți pentru copii de toate vârstele. După mulți ani de predat și povestit la școală, are ambiție și vrea să devină următorul Moș Crăciun. Până acum nu a reușit nici să ridice o sanie de la sol, nici să-și crească o barbă albă mare și stufoasă. Dar niciodată nu e prea târziu!
Titluri autor
TRAINI Agostino
Titluri autor
TRIFAN Irina Mihaela
Titluri autor
TROFIN Eliza-MaraAbsolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, promoţia 1982. Profesor de limba română la Şcoala Gimnazială Nr. 25 din Braşov, gradul didactic întâi. Principalele responsabilităţi: - Metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov (1990 - 2014); - Membru în Consiliul Consultativ al I.S.J. Braşov (2004-2015); - Membru în grupul de lucru al CNCEIP; - Formator - CCD, Braşov (cursul Dezvoltarea competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice, 2008-2009); - Mentor - practica pedagogică a studenţilor de la Facultatea de Litere, Universitatea Transilvania, Braşov (2002-2014); - Membru în Comisia Centrală la etapa naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română pentru elevii de gimnaziu (2000, 2001, 2002, 2003, 2011, 2013); - Elaborare de subiecte pentru etapele pe localitate/ unele etape judeţene ale olimpiadei de limba română (2005-2015);  - Elaborare de subiecte pentru admiterea la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania, Braşov (2004); • Autor/ coautor pentru 18 auxiliare didactice
Titluri autor
TUDOR Ion
Titluri autor
Tudor Octavian(N. 12 decembrie 1939) este un publicist și jurnalist român.  A urmat un Liceu Militar și o Școală tehnică pentru ofițeri de aviație. A fost exmatriculat din Școala de ofițeri, practicând apoi diferite meserii (lăcătuș, tâmplar). Ulterior a urmat studii de arhitectură și de filologie. Din anul 1967, fiind student în anul al II-lea la Facultatea de Filologie de la Universitatea București, este angajat, cu dispensă de frecvență, la revistele Viața Studențească șiAmfiteatru. Tudor Octavian a debutat ca publicist în anul 1968 cu volumul "Povestiri diferite", prefațat de către Adrian Marino. A publicat ca jurnalist la revista Flacăra și la cotidianele "România liberă" și "Național". În prezent, semnează rubrica "Scriitorul de la pagina 3" la cotidianul "Jurnalul Național". Timp de câteva decenii, Tudor Octavian a susținut, în revistele de cultură și cotidiene, rubrici de critică de artă. Sursa foto: jurnalul.ro
Titluri autor
TUDOR Vasile
Titluri autor
TURCANU Adrian
Titluri autor
TURCU Alexandra
Titluri autor
TVETOV Victor
Titluri autor
TWAIN MarkProzator american. Mark Twain (pseudonimul lui Samuel Taylor Clemens) s-a nascut pe 30 noiembrie 1835 in Florida, Missouri. Dupa moartea tatalui sau, survenita in 1847, a lucrat ca ucenic al unui tipograf si a scris la ziarul fratelui sau. Mai tarziu, a obtinut licenta de pilot de ambarcatiune si a lucrat pe fluviul Mississippi. Razboiul Civil a pus capat circulatiei vapoarelor cu aburi si astfel Twain s-a mutat in Virginia City, unde a publicat "Territorial Enterprise". La 3 februarie 1863 s-a nascut pseudonimul "Mark Twain", cu care Clemens a semnat prima data un jurnal de calatorii. In 1864 a parasit California si a plecat la San Francisco, unde a lucrat ca reporter. Fiind corespondent al ziarului "The Sacramrento Union", a calatorit in Hawaii, publicand scrisori si tinand prelegeri pe aceasta tema. A vizitat Franta si Italia, inregistrand aceste experiente in 1869, in cartea "The Innocents Abroad", care i-a adus recunoastere mondiala prin stilul amuzant in care surprinde manierele si prejudecatile americanilor si europenilor. In 1870, s-a casatorit cu Olivia Langdon, dupa care s-au mutat la Hartford. Perioada de apogeu a scriitorului a fost intre anii 1876-1884, cand a publicat o serie de carti devenite capodopere ale literaturii universale: "Tom Sawyer" (1881), "The Prince And The Pauper" ("Print si cersetor"- 1881), "Life On The Mississippi" ("Viata pe Mississippi" -1883) si "Huckleberry Finn" (1884). In 1890 a pierdut mare parte din banii castigati, datorita unor speculatii financiare neinspirate si insuccesului propriei edituri. Pentru a-si reveni din faliment, a tinut prelegeri in toata lumea ( Noua Zeelanda, Australia, India, Africa de Sud). In lunga sa cariera de scriitor, a publicat si alte carti printre care: "Personal Recollections of Joan of Arc" (1885), "A Conneticut Yankee in King Arthur`s Court" (1889) si volumul de note de calatorie "Following The Equator" (1897). Viata lui Twain a fost intunecata de moartea sotiei si a celei de-a doua fiice. S-a stins din viata la 21 aprilie 1910.
Titluri autor
TWEEDIE Irina
Titluri autor
U
ULIERIU DanielaDaniela Ulieriu este expert cultural și jurnalist. A călătorit în 65 de țări, petrecându-și doi ani în Asia de Sud-Est și alți doi în Africa. A avut șansa să lucreze cu Prințesa Ly Ma Bat Ngoup-Ly Cea Care Poartă Pielea de Panteră –, o remarcabilă ambasadoare a Continentului Negru în lume. A coordonat două mari studii antropologice. Primul, Perles, couleurs d'Afrique, a avut ca rezultat un album de artă distins cu Premiul Asociației Editorilor din Franța, fiind considerat Cea mai frumoasă carte a anului 2010. Al doilea, Ndop, Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun, a fost publicat în octombrie 2020. Daniela Ulieriu este și autoarea albumelor de artă Mândrescu, sculptură, și Feodoroff, pictură.
Titluri autor
ULLIAN J. S.
Titluri autor
UNGARETTI Giuseppe(N. 8 februarie 1888- d. 2 iunie 1970 Milano) a fost un poet italian modern, reprezentant al ermetismului.
Titluri autor
UNGUREANU Radu
Titluri autor
URDEA Silviu
Titluri autor
URSA Mihaela
Titluri autor
V
VAHNOVAN Anda
Titluri autor
VAKULOVSKI MihailMihail Vakulovski este scriitor, doctor în Litere, fondatorul și realizatorul Revistei Tiuk și al CenaKLUb-ului TIUK. A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii, majoritatea premiate. Prezent în mai multe antologii din ţară și din străinătate. A făcut parte din echipa naţională a României la Cupa Naţiunilor de la Baku la jocul intelectual Ce? Unde? Cînd? Traducător din literatura rusă, tradus în mai multe limbi. Cele mai recente cărţi publicate: Riduri (poezie) și Tata mă citește și după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice) (roman).
Titluri autor
VAN DAM Arend
Titluri autor
VAN DER VLIET OLOOMI Azareen(n. 1983, Los Angeles) a debutat în 2012, cu romanul „Fra Keller". Romanul „Spuneți-mi Zebra" reprezintă a doua sa apariție editorială, cu care a fost selectată pe lista lungă a premiilor Man Booker Prize și PEN Open Book Award. Autoarea a primit premiul Whiting Award și a apărut pe lista de „5 under 35” a The National Book Foundation. Este câștigătoarea unei burse Fulbright în Spania. În prezent predă scriere creativă la Universitatea Notre Dame.
Titluri autor
VAN DOREN CharlesCharles Lincoln Van Doren s-a născut pe 12 februarie 1926. Este un intelectual, scriitor şi editor american. A lucrat ca editor la Praeger Books şi a scris sub pseudonim înainte de a deveni editor la Encyclopædia Britannica şi autor al câtorva cărţi, cea mai de succes fiind A History of Knowledge (O istorie a cunoaşterii). Este şi coautorul ediţiei revizuite din 1972 a celebrei cărţi How to Read a Book (Cum se citeşte o carte: ghidul clasic pentru o lectură inteligentă) împreună cu autorul său original, filosoful Mortimer J. Adler. Sursa foto: www.famousfix.com
Titluri autor
VanCLEAVE JaniceJanice VanCleave este profesoara de ştiinţe preferată a copiilor! Cu o experienţă de 27 de ani, Janice VanCleave a predat ştiinţe şi metodica predării orelor de ştiinţe în 11 şcoli din SUA. Printre materiile ei preferate din curriculum se numără fizica, chimia, biologia şi geologia. Pe lângă scris, autoarea lucrează direct cu cei mici în cadrul atelierelor sale de „Ştiinţă distractivă” pe care le susţine în biblioteci, şcoli, muzee şi librării. Vândute în peste două milioane de exemplare, cărţile ei arată cât de interesantă şi de atractivă poate fi ştiinţa. Cuprind proiecte şi experimente cu materiale ieftine, uşor de găsit în orice gospodărie, şi au puterea de a-i transforma pe copii în adevăraţi cercetători juniori plini de entuziasm.
Titluri autor
VANZANT IyanlaIyanla Vanzant (n. 13 septembrie 1953) este un cunoscut speaker motivațional, avocat, profesor spiritual și autor american. Este cunoscută și datorită aparițiilor frecvente în  The Oprah Winfrey Show. Sursa foto: net-worths.org
Titluri autor
VASUI Florentina
Titluri autor
VATTIMO GianniGianteresio Vattimo (născut la 04 ianuarie 1936 ) este un cunoscut filozof și om politic italian.  Sursa foto: en.wikipedia.org
Titluri autor
VAUGHAN-LEE Llewellyn
Titluri autor
VELICU Florica
Titluri autor
VIERU Anca
Titluri autor
VILLA Altea
Titluri autor
VILLALOBOS Juan PabloJuan Pablo Villalobos (n. 1973) este un prozator, eseist și critic li­­te­rar mexican. Fiesta în bârlog (2011), ro­manul lui de debut, a fost nomi­­na­lizat pe lista scurtă a premiului Guardian First Book Award. Îți vând un câine este al treilea roman al autorului, fiind publicat în anul 2016. Cărțile lui Villalobos au fost traduse în 15 limbi.
Titluri autor
VÎRGHILEANU Marina-Ramona
Titluri autor
VIRR PaulPaul Virr este autor de cărți pentru copii, portofoliul său incluzând Countdown to the Olympic Games a editurii Carlton, titlu care a câștigat premiul „Blue Peter”, precum și ghiduri emblematice pentru copii reprezentative pentru muzeele importante ale Marii Britanii. Cărțile sale abordează teme diverse: de la spațiu și tehnologie la dinozauri. Este membru al Asociației Britanice a scriitorilor de știință și ambasador oficial STEM, a lucrat câțiva ani cu Institutul Regal literar și științific din Bath, organizând ateliere amuzante de activități STEM pentru tinerii savanți.
Titluri autor
VLADA Miruna
Titluri autor
VLĂDĂREANU Elena
Titluri autor
VLĂDĂU Gabriela
Titluri autor
VLADUCU Daniel
Titluri autor
VLAICU Anca
Titluri autor
VLAICU Liviu
Titluri autor
VLASCEANU Lazar
Titluri autor
VOICA Agnes
Titluri autor
VOICU AndreeaAndreea Voicu s-a născut pe 11 ianuarie 1996. Studentă la Facultatea de Psihologie şi ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Reviste în care a publicat poeme: „Timpul”, „Cafeneaua Literară”, „Atitudini”, „Revista Nouă”, „Libris”. A obţinut diverse premii la concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015.
Titluri autor
VOICU ClaudiaSursa foto: lyla.ro
Titluri autor
VOICULESCU Claudia-Vasilica
Titluri autor
VOICULESCU Dumitru-Ion
Titluri autor
VOLKER Klaus
Titluri autor
VON HIRSCHHAUSEN Eckart
Titluri autor
VON PEIN AndreasAndreas von Pein (născut în 1949), doctor în medicină, specialist în medicină internă, psihoterapeut, medic-șef al secției psihosomatice acute din cadrul Spitalului Evanghelic și șeful secției de medicină internă al Clinicii de specialitate psihosomatică din Bad Dürkheim.
Titluri autor
W
WAGNER KathiAutoare de cărţi pentru copii, a lucrat timp de 19 ani ca bibliotecar la secţia pentru copii a bibliotecii din localitatea sa.
Titluri autor
WAGNER Mara
Titluri autor
WENTZ IzabellaDr. Izabella Wentz, doctor în farmacie şi membră a Asociaţiei Americane a Farmaciştilor, şi-a manifestat pasiunea pentru serviciile medicale încă de la o vârstă foarte fragedă, fiind inspirată de mama ei, dr. Marta Nowosadzka. După ce, în 2009, a fost diagnosticată cu tiroidită Hashimoto, dr. Wentz a fost surprinsă de lipsa cunoştinţelor legate de schimbările de stil de viaţă necesare în caz de tiroidită Hashimoto şi alte afecţiuni autoimune. S‑a hotărât să facă din asta o misiune personală, în încercarea de a se ajuta pe sine şi pe alţii cu aceeaşi afecţiune. Cartea sa Hashimoto’s Thyroiditis: Lifestyle Interventions for Finding and Treating the Root Cause (Tiroidita Hashimoto: Cum să schimbăm stilul de viaţă ca să depistăm şi să tratăm cauzele) este rezumatul a trei ani de cercetare şi doi ani de testare. În prezent, autoarea locuieşte, alături de soţul ei Michael şi de căţelul lor Boomer, în Chicago, unde şi lucrează ca farmacist.
Titluri autor
WEST Tessa
Titluri autor
WESTO Kjell
Titluri autor
WILDE OscarPoet si romancier de origine irlandeza. De asemenea, dramaturg. S-a nascut pe 16 octombrie 1854 in Dublin, intr-o familie de intelectuali. Mama lui, Lady Jane Francesca Wilde, era jurnalista si poeta, iar tatal, Sir William Wilde, era un anticar cu talent la scris, fiind in acelasi timp si specialist in bolile de ochi si de urechi. Tinarul Wilde a studiat la Portora Royal School, la Trinity College in Dublin si la Magdalen College, in Oxford. In 1878 si-a luat licenta si in acelasi an s-a mutat la Londra. Stilul sau de viata si inteligenta artistica l-au facut sa devina purtatorul de cuvint al estetismului, o miscare de la sfirsitul secolului XIX, care milita pentru arta gratuita. A lucrat ca critic de arta (1881), a tinut prelegeri in S.U.A. si in Marea Britanie si a trait o perioada in Franta, la Paris. Din 1880 a colaborat in mod regulat cu articole la "Pall Mall Gazzette" si "Dramatic View". In 1884 s-a casatorit cu Constance Lloyd, dar dupa 9 ani de casnicie a divortat. Cartea "Printul Fericit si alte povestiri" (1888) a fost scrisa de Wilde pentru cei doi fii ai sai, devenind celebra. In perioada 1892-1895, scriitorul si-a creat reputatia de dramaturg de exceptie, semnind piesele: "Lady Windermereis Fan" (1892), "A Woman of No Importance" (1893), "An Ideal Husband" (1895) si "The Importance of Being Earnest" (1895). Inainte de succesul sau teatral, Wilde a scris si eseuri memorabile printre care merita a fi retinute "The Decay of Lying" (1889) si "The Critic as Artist" (1890). Triumful lui Wilde a fot zdruncinat brusc de relatia sa cu Lord Alfred Douglas, atlet cunoscut si poet. Zvonurile despre relatia intima a celor doi au dus la acuzarea scriitorului si chemarea lui in proces, deoarece homosexualitatea era ilegala in Anglia. A fost gasit vinovat de sodomie si condamnat la doi ani de munca silnica. A fost intemnitat mai intii la inchisoarea londoneza Wandsworth si apoi la Reading Gaol. In aceasta perioada, a scris "De Profundis" (1905), un monolog dramatic si autobiografic, pe care i l-a dedicat lui Alfred Douglas. Dupa eliberarea sa din 1897, a scris "The Ballad of Reading Gaol", in care acuza conditiile inumane din inchisoare. La virsta de 46 de ani, ramas sarac, scriitorul a murit la Paris, din cauza meningitei, pe 30 noiembrie 1900.
Titluri autor
WILDISH Lee
Titluri autor
WILLMS Russ
Titluri autor
WILSON HannahHannah Wilson redactează și scrie cărți de nonficțiune pentru copii de douăzeci de ani. Interesată în special de științe, tehnologie, inginerie și matematică, ea a scris peste 100 de titluri – cărți despre astronauți și cosmos, despre corpul uman, tehnologie și lumea naturală, dar și ghiduri de evaluare și programe de lectură bazate pe date științifice. A scris multe cărți despre animale, inclusiv iExplore Bugs, pentru editura Carlton, titlu care a câștigat premiul Ragazzi Digital pentru cea mai bună carte la Târgul de carte de la Bologna în 2018.
Titluri autor
WOODALL James
Titluri autor
WOOLF Alex
Titluri autor
Y
YAMAMOTO Sabina
Titluri autor
YLLA-SOMERS Christophe
Titluri autor
YOUNG Robert O.
Titluri autor
YOUNG Shelley Redford
Titluri autor
Z
ZAGA Andreea
Titluri autor
ZAHARIA Anca
Titluri autor
ZAHARIA CezarNăscut la 1 novembie 1970, Mihai-Cezar Zaharia este profesor de Limba si Literatura Română la Colegiul Național "Costache Negruzzi" din Iași și inspector de limba română în cadul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Titluri autor
ZAHARIA Dan
Titluri autor
ZAHARIA Maria
Titluri autor
ZAMFIRESCU Andrei
Titluri autor
ZAMFIRESCU Roxana Camelia
Titluri autor
ZANOSCHI AdrianNăscut la 30 noiembrie 1960, Zanoschi V. Adrian este profesor de matematică la Colegiul „C. Negruzzi”, Iasi. Premii si distinctii: •Premiul Pogor acordat de Primaria Municipiului Iasi pentru rezultatele obtinute la balcaniada de matematica, 2006. •Diploma „ Gheorghe Lazar”, clasa I, acordata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru merite deosebite in activitatea la catedra si pentru rezultate remarcabile obtinute in formarea si educarea tinerilor, 2007. •Diploma de excelenta acordata de Guvernul Romaniei pentru palmaresul realizat in domeniul educatiei si pozitia de excelenta detinuta in galeria de olimpici ai scolii romanesti, 2008. •Diploma de excelenta acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru rezultatele deosebite obtinute la olimpiadele internationale desfasurate in anul scolar 2005-2006. •Diploma de excelenta acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Tineretului pentru rezultatele deosebite obtinute la olimpiadele internationale desfasurate in anul scolar 2006-2007. •Diploma de excelenta acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Tineretului pentru rezultatele deosebite obtinute la olimpiadele internationale desfasurate in anul scolar 2007-2008. •Diploma de excelenta acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Inovarii pentru rezultatele deosebite obtinute la olimpiadele internationale desfasurate in anul scolar 2008-2009. •Diploma de excelenta acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii si Inovarii pentru rezultatele deosebite obtinute la olimpiadele internationale desfasurate in anul scolar 2011-2012.  
Titluri autor
ZANOSCHI Gabriela
Titluri autor
ZARNESCU Florin
Titluri autor
ZINSSER WilliamWilliam Knowlton Zinsser (1922- 2015) a fost un cunoscut scriitor american, editor, critic literar și profesor. Şi-a început cariera ca ziarist la New York Herald Tribune, unde a lucrat ca autor de editoriale, redactor şi critic de film. În perioada anilor '70, a predat cursuri de scriere la Universitatea Yale. Cartea sa fundamentală este On Writing Well (Cum să scriem bine), considerată biblia scriitorului în Statele Unite ale Americii şi vândută în peste un milion de exemplare.
Titluri autor
ZOLTAN Faluvegi Ervin
Titluri autor