Români!
Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre a sdruncinat adânc vechiul așezământ al Europei și a învederat că pe viitor numai pe temeiul național se poate asigura viața pașnică a popoarelor.
Pentru neamul nostru el a adus ziua așteptată de veacuri de conștiința națională, ziua unirii lui.
De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul lui de veci.
În noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putința de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită și liberă de la Tisa până la Mare, să propășească în pace potrivit datinilor și aspirațiunilor gintei noastre.
Români!
Însuflețiți de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâți să înfruntăm cu bărbăție toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credința neclintită în menirea lui.
Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei. Cu Dumnezeu înainte!
Ostași!
V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații voștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde.
Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră.
Arătați-vă deci demni de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi.
FERDINAND
Înainte de a părăsi ședința, primul delegat al României mai adăugă câteva cuvinte. Ele trebuie reproduse, pentru că sunt ultimele pe care Ion I.C. Brătianu le-a rostit la Conferința de Pace. El ținea într-adevăr „să învedereze în termeni expresivi nenorocirile pe care România și le-a atras din partea rușilor și să se mire că i se putea înfățișa o târguială cu privire la o provincie răpită în întregime României de aceiași ruși care, după dreptate, ar trebui să plătească azi mult mai scump dezastrele ce i le-au pricinuit.” […] Sunt convins că România nu va putea accepta clauzele cu privire la minorități, care vor limita suveranitatea ei și care se vor introduce în tratatul cu Austria. […] a avut în 1919 Brătianu o intuiție profetică când a socotit că trebuie să ne înfățișăm nu ca o creație a unui act diplomatic, revizuibil și revizuit, dar ca expresia vie a unor aspirații naționale nedeplin realizate, față de care tratatul nu a mai fost din partea noastră decât o supremă concesiune adusă păcii și liniștii Europei?
Cotroceni, 1 decembrie 1918
Ne-am întors! Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăznesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători!
Nu spun aceasta cu vreun gând de trufie ci cu smerenie, ca una ce-ar vrea să cadă în genunchi și să aducă un prinos de mulțumiri. Cum să încerc măcar să descriu ziua de zguduire sufletească ce-am petrecut-o?
Adjectivele sună parcă a gol, când vrei să pui totul pe hârtie. A fost o zi de entuziam, de delir. În pofida greutăților de transport și a distrugerilor lăsate de dușmani, pe unde trecuseră, toate s-au desfășurat fără cea mai mică încurcătură. […] Orașul înnebunise de tot. Aveai impresia că până și casele și pietrele drumului strigau urale împreună cu mulțimea.
Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperișuri, la felinare, și stegulețe în mâna fiecărui copil. […] Uitându-mă de sus la toate acele fețe întoarse spre mine, mi se părea că citesc în ochii fiecăruia suferințele prin care trecuse.