Pe când erau mici, Ursula Moray Williams și sora ei geamănă, Barbara, erau trimise la culcare foarte devreme, de aceea aveau obiceiul să-și spună povești până le venea somnul. După ce mama le-a învățat să citească și să scrie, au început să-și facă propriile cărți cu povești noi, pe care le ilustrau cu desene colorate și le făceau cadou una celeilalte de Crăciun sau de ziua lor de naștere.
Au făcut asemenea „cărți aniversare“ an de an, până când au devenit adolescente. La vârsta maturității, Ursula a devenit scriitoare, iar Barbara – pictoriță, și au avut o relație apropiată, deși Ursula locuia în Anglia și sora ei – tocmai în Islanda.
Ambele surori s-au înscris la Colegiul de Artă Winchester, dar în timp ce Barbara se descurca de minune, Ursula a abandonat studiile după doar un an și s-a hotărât să stea acasă și să se dedice scrisului. A fost încurajată de unchiul ei, Stanley Unwin (renumitul editor al cărții Hobbitul), și, în 1931, i-a fost publicată prima carte, ilustrată chiar de ea, intitulată Jean-Pierre, o poveste care se petrece în munții din Annecy. În 1935, Ursula s-a căsătorit cu Conrad Southey John (căruia îi spunea Peter după căsătorie), stră-strănepot al poetului Robert Southey. Lui i-a dedicat cunoscuta sa poveste Aventurile căluțului de lemn (1938), scrisă în timp ce aștepta primul copil, pe Andrew. Apoi a mai avut încă trei băieți, pe Hugh, Robin și Jamie. După-amiaza, cei patru băieți erau duși la plimbare timp de două ore pe zi, pentru ca Ursula să se poată concentra asupra scrisului, și aceea a fost perioada în care a scris cartea Gobbolino, pisoiul vrăjitoarei (1942).
Ursula a continuat să scrie peste șaptezeci de cărți pentru copii. Ea mărturisea: „Scriu pentru că nu mă pot abține.
A murit în octombrie 2006.

Pe când erau mici, Ursula Moray Williams și sora ei geamănă, Barbara, erau trimise la culcare foarte devreme, de aceea aveau obiceiul să-și spună povești până le venea somnul. După ce mama le-a învățat să citească și să scrie, au început să-și facă propriile cărți cu povești noi, pe care le ilustrau cu desene colorate și le făceau cadou una celeilalte de Crăciun sau de ziua lor de naștere.
Au făcut asemenea „cărți aniversare“ an de an, până când au devenit adolescente. La vârsta maturității, Ursula a devenit scriitoare, iar Barbara – pictoriță, și au avut o relație apropiată, deși Ursula locuia în Anglia și sora ei – tocmai în Islanda.
Ambele surori s-au înscris la Colegiul de Artă Winchester, dar în timp ce Barbara se descurca de minune, Ursula a abandonat studiile după doar un an și s-a hotărât să stea acasă și să se dedice scrisului. A fost încurajată de unchiul ei, Stanley Unwin (renumitul editor al cărții Hobbitul), și, în 1931, i-a fost publicată prima carte, ilustrată chiar de ea, intitulată Jean-Pierre, o poveste care se petrece în munții din Annecy. În 1935, Ursula s-a căsătorit cu Conrad Southey John (căruia îi spunea Peter după căsătorie), stră-strănepot al poetului Robert Southey. Lui i-a dedicat cunoscuta sa poveste Aventurile căluțului de lemn (1938), scrisă în timp ce aștepta primul copil, pe Andrew. Apoi a mai avut încă trei băieți, pe Hugh, Robin și Jamie. După-amiaza, cei patru băieți erau duși la plimbare timp de două ore pe zi, pentru ca Ursula să se poată concentra asupra scrisului, și aceea a fost perioada în care a scris cartea Gobbolino, pisoiul vrăjitoarei (1942).
Ursula a continuat să scrie peste șaptezeci de cărți pentru copii. Ea mărturisea: „Scriu pentru că nu mă pot abține.
A murit în octombrie 2006.