Colaborarea dintre Gilles Deleuze şi Felix Guattari reprezintă un fenomen unic în gandirea contemporană. Timp de trei decenii, aceştia au format un `autor multiplu`, un `subiect filosofic în doi`, o adevarată `maşină de gândire` care a produs câteva dintre conceptele transversale revoluţionare ale epocii noastre.
În 1969, anul întâlnirii lor, Gilles Deleuze şi Felix Guattari erau deja cunoscuţi şi recunoscuţi în mediile intelectuale ca gânditori şi militanţi de stânga: Deleuze publicase până în acel an câteva cărţi capitale pentru filosofia contemporană (Nietzsche şi filosofia, 1962, Diferenţă şi repetiţie 1968, Logica sensului 1969), iar Felix Guattari provenea din mediul psihiatriei clinice si al psihanalizei, fiind unul dintre studenţii lui Jacques Lacan şi un apropiat al psihiatrului francez Jean Oury.
Anti-Oedip (1972) este prima carte datorată colaborării celor doi, colaborare ce va dura până la moartea lui Guattari, survenită în 1992. În acest timp, au publicat împreună un al doilea volum din Capitalism şi schizofrenie, intitulat O mie de platouri (1980), precum şi alte titluri: Kafka, Pentru o literatură minoră (1975), Rizom (1976), Ce este filosofia? (1991)
`…lui Deleuze ăi lui Guattari le place atât de puţin puterea încât au încercat să neutralizeze până şi efectele de putere legate de propriul lor discurs. De aici, toate acele jocuri şi capcane care pot fi întâlnite aproape pretutindeni în carte, şi care fac ca traducerea ei să reprezinte un adevarat tur de fortă. Nu este însă vorba de obişnuitele capcane ale retoricii, cele care încearcă să-l seducă pe cititor fără ca acesta să fie conştient de manipularea la care este supus, reuşind să-l caştige pentru cauza autorilor împotriva propriei sale voinţe. Capcanele din Anti-Oedip ţin de umor: sunt tot atâtea invitaţii de a te lăsa expulzat, dat afara, de a întoarce spatele textului trântind uşa. Cartea aceasta te face adesea să crezi că nu este decât umor şi joc când, de fapt, ceva esential se petrece în ea, ceva de cea mai înaltă seriozitate: o vânare a tuturor formelor de fascism, începând cu cele colosale, enorme, care ne încadrează şi ne strivesc, şi sfârşind cu formele mărunte care fac amara tiranie a traiului nostru de zi cu zi.`
Michel Foucault, din prefata la ediţia americană

Colaborarea dintre Gilles Deleuze şi Felix Guattari reprezintă un fenomen unic în gandirea contemporană. Timp de trei decenii, aceştia au format un `autor multiplu`, un `subiect filosofic în doi`, o adevarată `maşină de gândire` care a produs câteva dintre conceptele transversale revoluţionare ale epocii noastre.
În 1969, anul întâlnirii lor, Gilles Deleuze şi Felix Guattari erau deja cunoscuţi şi recunoscuţi în mediile intelectuale ca gânditori şi militanţi de stânga: Deleuze publicase până în acel an câteva cărţi capitale pentru filosofia contemporană (Nietzsche şi filosofia, 1962, Diferenţă şi repetiţie 1968, Logica sensului 1969), iar Felix Guattari provenea din mediul psihiatriei clinice si al psihanalizei, fiind unul dintre studenţii lui Jacques Lacan şi un apropiat al psihiatrului francez Jean Oury.
Anti-Oedip (1972) este prima carte datorată colaborării celor doi, colaborare ce va dura până la moartea lui Guattari, survenită în 1992. În acest timp, au publicat împreună un al doilea volum din Capitalism şi schizofrenie, intitulat O mie de platouri (1980), precum şi alte titluri: Kafka, Pentru o literatură minoră (1975), Rizom (1976), Ce este filosofia? (1991)
`…lui Deleuze ăi lui Guattari le place atât de puţin puterea încât au încercat să neutralizeze până şi efectele de putere legate de propriul lor discurs. De aici, toate acele jocuri şi capcane care pot fi întâlnite aproape pretutindeni în carte, şi care fac ca traducerea ei să reprezinte un adevarat tur de fortă. Nu este însă vorba de obişnuitele capcane ale retoricii, cele care încearcă să-l seducă pe cititor fără ca acesta să fie conştient de manipularea la care este supus, reuşind să-l caştige pentru cauza autorilor împotriva propriei sale voinţe. Capcanele din Anti-Oedip ţin de umor: sunt tot atâtea invitaţii de a te lăsa expulzat, dat afara, de a întoarce spatele textului trântind uşa. Cartea aceasta te face adesea să crezi că nu este decât umor şi joc când, de fapt, ceva esential se petrece în ea, ceva de cea mai înaltă seriozitate: o vânare a tuturor formelor de fascism, începând cu cele colosale, enorme, care ne încadrează şi ne strivesc, şi sfârşind cu formele mărunte care fac amara tiranie a traiului nostru de zi cu zi.`
Michel Foucault, din prefata la ediţia americană