Olga Ștefan scrie o poezie de forță, care mizează pe versatilitate stilistică, modificarea în permanență a distanțelor și scurtcircuitarea formulei convenționale. O poezie caleidoscopică și stroboscopică în aceeași măsură, cu un real dislocat și recompus în formule percutante, memorabile. Subiectivitatea nu se mulțumește să erupă doar pentru a da o probă de demistificare incisivă a „civilizaților” sau „civilizațiilor”, ci recurge la detonări afective controlate, într-o succesiune de implozii în miezul propriei agende, impunând o autoare cu vocație experimentală. Olga iese din categoria „fetelor rele” în favoarea posturii de DJ poetic feminin, care are calitatea de a mixa ingenios diverse registre într-o formulă eclectică, pentru a-și camufla frica în convulsie (a)ritmică, în lumina distopică de la ultimul etaj din recuzita de club.

Teodora Coman

Civilizații este cartea unor drame surdinizate de zgomotul alb, capabil să ne amorțească pe fiecare dintre noi, un volum insidios, fantast contorsionat, cu o vitalitate de vegetație invazivă, în stare să forțeze fisuri în blocuri și sisteme a căror masivitate oprimă și sufocă.

 Alina Purcaru 

Olga Ștefan scrie o poezie de forță, care mizează pe versatilitate stilistică, modificarea în permanență a distanțelor și scurtcircuitarea formulei convenționale. O poezie caleidoscopică și stroboscopică în aceeași măsură, cu un real dislocat și recompus în formule percutante, memorabile. Subiectivitatea nu se mulțumește să erupă doar pentru a da o probă de demistificare incisivă a „civilizaților” sau „civilizațiilor”, ci recurge la detonări afective controlate, într-o succesiune de implozii în miezul propriei agende, impunând o autoare cu vocație experimentală. Olga iese din categoria „fetelor rele” în favoarea posturii de DJ poetic feminin, care are calitatea de a mixa ingenios diverse registre într-o formulă eclectică, pentru a-și camufla frica în convulsie (a)ritmică, în lumina distopică de la ultimul etaj din recuzita de club.

Teodora Coman

Civilizații este cartea unor drame surdinizate de zgomotul alb, capabil să ne amorțească pe fiecare dintre noi, un volum insidios, fantast contorsionat, cu o vitalitate de vegetație invazivă, în stare să forțeze fisuri în blocuri și sisteme a căror masivitate oprimă și sufocă.

 Alina Purcaru