Prin 2009, când J.D. Salinger depăşise pragul celor nouăzeci de ani, a apărut o continuare insolentă a romanului De veghe în lanul de secară, semnată cu pseudonimul J.D. [sic!] California: 60 Years Later: Coming Through the Rye. Bătrânul scriitor apelează la justitie şi, în 2010, la câteva luni după moartea sa, verdictul judecătoresc interzice difuzarea în SUA şi Canada a continuării neautorizate.
Acum 400 de ani, în 1614, în timp ce MIGUEL DE CERVANTES lucra la partea a II-a a lui Don Quijote de la Mancha, a apărut, în împrejurări obscure, o continuare frauduloasă şi răuvoitoare, semnată cu un pseudonim nici astăzi descifrat, ALONSO FERNANDEZ DE AVELLANEDA. În primăvara anului 1615 vede, în replică, lumina tiparului şi adevarata parte a II-a a lui Don Quijote. Se deschide astfel un pasionant, unic poate, capitol de istorie literară. Cervantes, care avea să moară un an mai târziu (22 aprilie 1615), nu şi-a putut apăra creaţia decât cu arma geniului sau. A fagocitat continuarea apocrifă, nu lipsită de calităţi literare, şi şi-a subsumat-o pentru eternitate. Falsul Don Quijote poate fi citit cu delectare, dar numai în umbra modelului autentic. În plus, continuarea apocrifă reprezintă primul şi cel mai bogat document privind receptarea veritabilului Don Quijote în secolul al XVII-lea spaniol.

Prin 2009, când J.D. Salinger depăşise pragul celor nouăzeci de ani, a apărut o continuare insolentă a romanului De veghe în lanul de secară, semnată cu pseudonimul J.D. [sic!] California: 60 Years Later: Coming Through the Rye. Bătrânul scriitor apelează la justitie şi, în 2010, la câteva luni după moartea sa, verdictul judecătoresc interzice difuzarea în SUA şi Canada a continuării neautorizate.
Acum 400 de ani, în 1614, în timp ce MIGUEL DE CERVANTES lucra la partea a II-a a lui Don Quijote de la Mancha, a apărut, în împrejurări obscure, o continuare frauduloasă şi răuvoitoare, semnată cu un pseudonim nici astăzi descifrat, ALONSO FERNANDEZ DE AVELLANEDA. În primăvara anului 1615 vede, în replică, lumina tiparului şi adevarata parte a II-a a lui Don Quijote. Se deschide astfel un pasionant, unic poate, capitol de istorie literară. Cervantes, care avea să moară un an mai târziu (22 aprilie 1615), nu şi-a putut apăra creaţia decât cu arma geniului sau. A fagocitat continuarea apocrifă, nu lipsită de calităţi literare, şi şi-a subsumat-o pentru eternitate. Falsul Don Quijote poate fi citit cu delectare, dar numai în umbra modelului autentic. În plus, continuarea apocrifă reprezintă primul şi cel mai bogat document privind receptarea veritabilului Don Quijote în secolul al XVII-lea spaniol.