Feerie pentru altă dată ar fi trebuit, în opinia autorului, să fie o nouă Călătorie la capătul nopţii, Celine sperând să reintre în graţiile publicului francez datorită acestui roman. Prima sa parte, publicată în 1952, a fost redactată în nu mai puţin de patru variante în timpul exilului danez. Feeria I apare la editura Gallimard, cea care-i refuzase în 1932 Călătoria la capătul nopţii, însă vânzările sunt sub aşteptările editorului, dar mai ales ale scriitorului. Din acest motiv, Feeria II, publicată doi ani mai târziu (1954), apare sub titlul Normance la sugestia editorului, în speranţa că vânzările vor fi de data asta mai bune. Abia în 1993 cele două părţi ale Feeriei vor fi publicate împreună.
Cititorii Feeriei nu vor găsi în paginile ei un roman în sensul clasic al cuvântului, căci Celine îşi asumă aici rolul de `cronicar`, aşa cum o face şi în trilogia germană de exemplu, însă vor redescoperi stilul celinian, cu punctele de suspensie (`şi mereu trei puncte! ah! veşnicele trei puncte! iarăşi peste tot trei puncte!`) ce fracturează textul şi-i dau acestuia greutatea emoţională, dar şi muzicalitatea.

Feerie pentru altă dată ar fi trebuit, în opinia autorului, să fie o nouă Călătorie la capătul nopţii, Celine sperând să reintre în graţiile publicului francez datorită acestui roman. Prima sa parte, publicată în 1952, a fost redactată în nu mai puţin de patru variante în timpul exilului danez. Feeria I apare la editura Gallimard, cea care-i refuzase în 1932 Călătoria la capătul nopţii, însă vânzările sunt sub aşteptările editorului, dar mai ales ale scriitorului. Din acest motiv, Feeria II, publicată doi ani mai târziu (1954), apare sub titlul Normance la sugestia editorului, în speranţa că vânzările vor fi de data asta mai bune. Abia în 1993 cele două părţi ale Feeriei vor fi publicate împreună.
Cititorii Feeriei nu vor găsi în paginile ei un roman în sensul clasic al cuvântului, căci Celine îşi asumă aici rolul de `cronicar`, aşa cum o face şi în trilogia germană de exemplu, însă vor redescoperi stilul celinian, cu punctele de suspensie (`şi mereu trei puncte! ah! veşnicele trei puncte! iarăşi peste tot trei puncte!`) ce fracturează textul şi-i dau acestuia greutatea emoţională, dar şi muzicalitatea.