Într-o încarnare nu foarte îndepărtată, sufletul autorului nu ar fi conceput plăcere mai mare decât să buchisească Eseurile lui Montaigne și să-și facă cunoscute descoperirile celuilalt specialist român în scepticism preclasic prin intermediul publicațiilor în engleza șchioapă a revistelor universitare. Izbindu-se de realitate și experimentând epoché-ul, suspendarea judecății, în urma trădării prietenilor, respectivul suflet a încercat să-și dobândească ataraxia meditând asupra trecutului apropiat, rewind, și încercând să anticipeze viitorul nu foarte îndepărtat, fast forward. Fiind astfel și mai fidel părintelui său spiritual, autorul a scris propriile sale eseuri. Negăsind o introducere, a scris patru, despre timpul liber și stahanovismul antreprenorial, despre bunătatea terorismului și nemernicia nomadismului. Urmează o anchetă aplicată asupra liberalismului local, continuatorul dezideologizării comunismului băștinaș. În fine, posedând darul premoniției, autorul vă dezvăluie în premieră ce vor scrie în anii următori Žižek, Agamben, Habermas, Negri și alți semizei din panteonul obscurantismului stângist. Ca orice oracol respectabil, Claudiu Gaiu îmbracă aceste divinații într-o proză suficient de încâlcită ca să fie pe gustul unui lector rafinat.
Publicistica lui Claudiu Gaiu are o estetică aparte. Nu sunt întotdeauna de acord cu stilul livresc al autorului, nici cu rezultatele la care acesta ajunge, dar nu pot să remarc faptul că principalul merit al cărții pe care o discut aici este pasiunea, fervoarea intelectuală orientată în favoarea unei conștiințe critice cuprinzătoare, care nu ezită să denunțe niciun fel de stereotipie, cu atât mai puțin cele asociate stângii independente.... http://www.argumentesifapte.ro/2019/02/04/constatari-si-speculatii-elemente-pentru-o-publicistica-politica-postcomunista/ 06 feb. 2019Într-o încarnare nu foarte îndepărtată, sufletul autorului nu ar fi conceput plăcere mai mare decât să buchisească Eseurile lui Montaigne și să-și facă cunoscute descoperirile celuilalt specialist român în scepticism preclasic prin intermediul publicațiilor în engleza șchioapă a revistelor universitare. Izbindu-se de realitate și experimentând epoché-ul, suspendarea judecății, în urma trădării prietenilor, respectivul suflet a încercat să-și dobândească ataraxia meditând asupra trecutului apropiat, rewind, și încercând să anticipeze viitorul nu foarte îndepărtat, fast forward. Fiind astfel și mai fidel părintelui său spiritual, autorul a scris propriile sale eseuri. Negăsind o introducere, a scris patru, despre timpul liber și stahanovismul antreprenorial, despre bunătatea terorismului și nemernicia nomadismului. Urmează o anchetă aplicată asupra liberalismului local, continuatorul dezideologizării comunismului băștinaș. În fine, posedând darul premoniției, autorul vă dezvăluie în premieră ce vor scrie în anii următori Žižek, Agamben, Habermas, Negri și alți semizei din panteonul obscurantismului stângist. Ca orice oracol respectabil, Claudiu Gaiu îmbracă aceste divinații într-o proză suficient de încâlcită ca să fie pe gustul unui lector rafinat.
Publicistica lui Claudiu Gaiu are o estetică aparte. Nu sunt întotdeauna de acord cu stilul livresc al autorului, nici cu rezultatele la care acesta ajunge, dar nu pot să remarc faptul că principalul merit al cărții pe care o discut aici este pasiunea, fervoarea intelectuală orientată în favoarea unei conștiințe critice cuprinzătoare, care nu ezită să denunțe niciun fel de stereotipie, cu atât mai puțin cele asociate stângii independente.... http://www.argumentesifapte.ro/2019/02/04/constatari-si-speculatii-elemente-pentru-o-publicistica-politica-postcomunista/ 03 Dec. 2024