Dramaturg si prozator.
S-a nascut in satul Haimanale (azi I.L Caragiale), la 30 ianuarie 1852. Urmeaza cursurile primare si gimnaziul in aceeasi localitate. Dupa absolvire, in 1867, se inscrie la Conserva-torul de arta dramatica din Bucuresti, la clasa unchiului sau, Costache Caragiali. in 1870 este numit copist la Tribunalul Prahova. ii moare tatal; devine la numai 18 ani sustinatorul intregii familii. in 1871 este sufleor si copist la Teatrul National din Bucuresti.
Primele incercari literare apar in “Ghimpele” (1873-1875), sub pseudonim: Car, Politicar sau I.L.C. Scoate o revista umoristica de mici proportii, “Claponul” (1876). in 1877 este numit sef de redactie la “Timpul”. Tot acum incep colaborarile cu “Junimea”, unde citeste la 12 noiembrie 1878 “O noapte furtunoasa Sau Numarul 9”. in 1879, in acelasi cadru, prezinta piesa “Conul Leonida fata cu Reactiunea” si “Aforisme”. in 1881 se retrage de la “Timpul”.
La 6 octombrie 1884 citeste “O scri-soare pierduta” la Iasi. in 1885, comedia “D-ale carnavalului” este premiata de un juriu compus din Alecsandri, Hasdeu, Maiorescu, Gr. Ventura, Urechia. La reprezentatie, 8 aprilie 1885, piesa este fluie-rata. Este numit de Titu Maiorescu director general al teatrelor, functie din care va demisiona dupa numai un an, la 5 mai 1889. La 3 februarie 1890, este reprezentata, fara succes, drama “Napasta”. in martie 1892 se desparte public de cercul “Junimii”. Tot acum ii apar doua volume de proza. impreuna cu umoristul Anton Bacalbasa scoate, in 1893, revista “Moftul roman”.
Tentat si de afaceri, Caragiale deschide in 1893 o berarie, apoi, in 1894, localul “Bene bibendi”. Intra in conflict cu directia generala a teatrelor, care in 1898 interzice Teatru-lui National din Bucuresti reprezentarea pieselor sale. Castiga procesul impotriva lui C.A. Ionescu Caion, care-l acuzase de plagiat, in cazul dramei “Napasta”, fiind aparat de avocatul B. st. Delavrancea. incepand din 1899, incepe sa elaboreze “Momentele”.
in 1905 se stabileste in Germania, la Berlin. Publica in ziarul “Die Zeit”din Viena articolul “1907 din primavara pana-n toamna”. Se inscrie in partidul conservator-democrat al lui Tache Ionescu (1908). in acelasi an ii apar trei volume de “Opere complete” la Editura Minerva. intretine o asidua corespondenta cu Vlahuta. in 1910 apare volumul “Schite noua” la Editura Adevarul.
La implinirea varstei de 60 de ani, scriitorul refuza sa fie sarbatorit de Societatea Scriitorilor Romani. Se stinge din viata pe 9 iunie 1912. Este inmormantat provizoriu in cimitirul Schonberger Friedhof din Berlin si adus in tara in noiembrie la cimitirul Bellu.

Dramaturg si prozator.
S-a nascut in satul Haimanale (azi I.L Caragiale), la 30 ianuarie 1852. Urmeaza cursurile primare si gimnaziul in aceeasi localitate. Dupa absolvire, in 1867, se inscrie la Conserva-torul de arta dramatica din Bucuresti, la clasa unchiului sau, Costache Caragiali. in 1870 este numit copist la Tribunalul Prahova. ii moare tatal; devine la numai 18 ani sustinatorul intregii familii. in 1871 este sufleor si copist la Teatrul National din Bucuresti.
Primele incercari literare apar in “Ghimpele” (1873-1875), sub pseudonim: Car, Politicar sau I.L.C. Scoate o revista umoristica de mici proportii, “Claponul” (1876). in 1877 este numit sef de redactie la “Timpul”. Tot acum incep colaborarile cu “Junimea”, unde citeste la 12 noiembrie 1878 “O noapte furtunoasa Sau Numarul 9”. in 1879, in acelasi cadru, prezinta piesa “Conul Leonida fata cu Reactiunea” si “Aforisme”. in 1881 se retrage de la “Timpul”.
La 6 octombrie 1884 citeste “O scri-soare pierduta” la Iasi. in 1885, comedia “D-ale carnavalului” este premiata de un juriu compus din Alecsandri, Hasdeu, Maiorescu, Gr. Ventura, Urechia. La reprezentatie, 8 aprilie 1885, piesa este fluie-rata. Este numit de Titu Maiorescu director general al teatrelor, functie din care va demisiona dupa numai un an, la 5 mai 1889. La 3 februarie 1890, este reprezentata, fara succes, drama “Napasta”. in martie 1892 se desparte public de cercul “Junimii”. Tot acum ii apar doua volume de proza. impreuna cu umoristul Anton Bacalbasa scoate, in 1893, revista “Moftul roman”.
Tentat si de afaceri, Caragiale deschide in 1893 o berarie, apoi, in 1894, localul “Bene bibendi”. Intra in conflict cu directia generala a teatrelor, care in 1898 interzice Teatru-lui National din Bucuresti reprezentarea pieselor sale. Castiga procesul impotriva lui C.A. Ionescu Caion, care-l acuzase de plagiat, in cazul dramei “Napasta”, fiind aparat de avocatul B. st. Delavrancea. incepand din 1899, incepe sa elaboreze “Momentele”.
in 1905 se stabileste in Germania, la Berlin. Publica in ziarul “Die Zeit”din Viena articolul “1907 din primavara pana-n toamna”. Se inscrie in partidul conservator-democrat al lui Tache Ionescu (1908). in acelasi an ii apar trei volume de “Opere complete” la Editura Minerva. intretine o asidua corespondenta cu Vlahuta. in 1910 apare volumul “Schite noua” la Editura Adevarul.
La implinirea varstei de 60 de ani, scriitorul refuza sa fie sarbatorit de Societatea Scriitorilor Romani. Se stinge din viata pe 9 iunie 1912. Este inmormantat provizoriu in cimitirul Schonberger Friedhof din Berlin si adus in tara in noiembrie la cimitirul Bellu.