Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boema”, „Oglinda Literară”, „Litere”, „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literară”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunărea de Jos”, „Luceafărul” şi altele.

O sensibilitate de rană şi o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitatea lui. Vulnerabilitatea, susţinută de o imaginaţie cu laser, de o extremă promptitudine plastică a concretelor, îşi ia curajul înfruntării şi denunţului, avântându-se în versuri tăioase, abrupte chiar în directeţea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu excluşii şi victimele; o empatie care ştie să evite toate clişeele şi capcanele sensibilităţii expuse şi care găseşte calea proaspătă a unei compasiuni ofensive.

                                                                                    Al. Cistelecan

Marina Popescu s-a născut pe 4 iulie 1982, la Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. A început să scrie poezie în 2010-2011, când a obţinut şi primele premii la diverse concursuri şi festivaluri literare din ţară. Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, în cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene Porni Luceafărul…, iunie 2015. Reviste în care a publicat poeme: „EgoPhobia”, „Boema”, „Oglinda Literară”, „Litere”, „Ziarul de Duminică” (supliment al „Ziarului Financiar”), „Bucovina Literară”, „Conta”, „Urmuz”, „Dunărea de Jos”, „Luceafărul” şi altele.

O sensibilitate de rană şi o fragilitate de petală constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu îl ascunde (însă doar ca să se vadă) sub un lirism agresiv în compasionalitatea lui. Vulnerabilitatea, susţinută de o imaginaţie cu laser, de o extremă promptitudine plastică a concretelor, îşi ia curajul înfruntării şi denunţului, avântându-se în versuri tăioase, abrupte chiar în directeţea lor. Dar adevăratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina îl constituie empatia cu excluşii şi victimele; o empatie care ştie să evite toate clişeele şi capcanele sensibilităţii expuse şi care găseşte calea proaspătă a unei compasiuni ofensive.

                                                                                    Al. Cistelecan