Richard Rorty (1931-2007) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi citiţi dintre filosofii contemporani. Printre cele mai importante titluri ale sale se numără: Philosophy and the Mirror of Nature (Filosofia şi oglinda naturii, 1979) şi Contingency, Irony, and Solidarity (Contingenţa, ironie şi solidaritate, 1989).
Gianni Vattimo (Torino, 1936) a fost elev al lui Gadamer, iar acum predă filosofia la Universitatea din Torino. Dintre titlurile sale amintim: Aventurile diferenţei (1980, 1988), Societatea transparentă (1989, 2000) şi Sfârşitul modernităţii (1985, 1991).
Santiago Zabala (1975) e doctorand în filosofie la Pontificia Universita Lateranense din Roma şi autor al lucrării Filosofare con Ernst Tugendhat. Il carattere ermeneutico della filosofia analitica (A filosofa împreună cu Ernst Tugendhat. Caracterul hermeneutic al filosofiei analitice, 2004).
Gianni Vattimo şi Richard Rorty s-au format în medii distincte unul de altul şi au urmat căi diferite. Primul, pornind de la reflecţia asupra lui Nietzsche şi Heidegger, reprezintă direcţia postmodernă a Europei latine. Cel de-al doilea, în schimb, este exponentul unui post-empirism influenţat de pragmatismul american.
Şi totuşi, ambii, chiar dacă vin din direcţii filosofice aparent divergente, au ajuns la unele poziţii comune, aşa încât au simţit nevoia unei dezbateri directe pe una din temele centrale ale gândirii lor: rolul şi semnificaţia religiei. O primă chestiune care-i apropie pe cei doi gânditori este constatarea ca, după deconstructivism şi hermeneutică – ca să folosim termenii lui Vattimo – religia n-a murit, Dumnezeu mai este încă în circulaţie. După epoca credinţei şi epoca Raţiunii, omenirea a intrat realmente într-o fază în care gândirea e dominată de preocupări ce nu mai sunt nici doar de competenţa ştiinţei, nici numai a filosofiei şi nici exclusiv a religiei. În această epocă a interpretării, reflecţia asupra problemelor religioase îşi recapată rolul central. În Viitorul religiei, la invitaţia lui Santiago Zabala, Rorty şi Vattimo îşi expun pozitiile, într-o convorbire ce pendulează de la reflecţia filosofică la experienţa personală, de la tradiţia hermeneutică la actualitatea politică. E un dialog deschis şi pasionant, ce ne introduce în practica vie a filosofiei, în câteva puncte nodale ale experienţei şi ale gândirii contemporane.

Richard Rorty (1931-2007) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi citiţi dintre filosofii contemporani. Printre cele mai importante titluri ale sale se numără: Philosophy and the Mirror of Nature (Filosofia şi oglinda naturii, 1979) şi Contingency, Irony, and Solidarity (Contingenţa, ironie şi solidaritate, 1989).
Gianni Vattimo (Torino, 1936) a fost elev al lui Gadamer, iar acum predă filosofia la Universitatea din Torino. Dintre titlurile sale amintim: Aventurile diferenţei (1980, 1988), Societatea transparentă (1989, 2000) şi Sfârşitul modernităţii (1985, 1991).
Santiago Zabala (1975) e doctorand în filosofie la Pontificia Universita Lateranense din Roma şi autor al lucrării Filosofare con Ernst Tugendhat. Il carattere ermeneutico della filosofia analitica (A filosofa împreună cu Ernst Tugendhat. Caracterul hermeneutic al filosofiei analitice, 2004).
Gianni Vattimo şi Richard Rorty s-au format în medii distincte unul de altul şi au urmat căi diferite. Primul, pornind de la reflecţia asupra lui Nietzsche şi Heidegger, reprezintă direcţia postmodernă a Europei latine. Cel de-al doilea, în schimb, este exponentul unui post-empirism influenţat de pragmatismul american.
Şi totuşi, ambii, chiar dacă vin din direcţii filosofice aparent divergente, au ajuns la unele poziţii comune, aşa încât au simţit nevoia unei dezbateri directe pe una din temele centrale ale gândirii lor: rolul şi semnificaţia religiei. O primă chestiune care-i apropie pe cei doi gânditori este constatarea ca, după deconstructivism şi hermeneutică – ca să folosim termenii lui Vattimo – religia n-a murit, Dumnezeu mai este încă în circulaţie. După epoca credinţei şi epoca Raţiunii, omenirea a intrat realmente într-o fază în care gândirea e dominată de preocupări ce nu mai sunt nici doar de competenţa ştiinţei, nici numai a filosofiei şi nici exclusiv a religiei. În această epocă a interpretării, reflecţia asupra problemelor religioase îşi recapată rolul central. În Viitorul religiei, la invitaţia lui Santiago Zabala, Rorty şi Vattimo îşi expun pozitiile, într-o convorbire ce pendulează de la reflecţia filosofică la experienţa personală, de la tradiţia hermeneutică la actualitatea politică. E un dialog deschis şi pasionant, ce ne introduce în practica vie a filosofiei, în câteva puncte nodale ale experienţei şi ale gândirii contemporane.