Allan Folsom s-a născut pe 9 decembrie 1941, în Boston, Statele Unite. A lucrat ca reporter, redactor, scriitor şi producător, a scris scenarii pentru seriale şi filme de televiziune. Locuieşte în Santa Barbara, California, împreună cu familia sa. Ziua de după mâine este primul său roman, publicat în 1994, care a ajuns într-un timp foarte scurt pe locul trei în lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times. Au urmat Day of Confession (1999), The Exile (2004) şi The Machiavelli Convenant (Legământul Machiavelli, 2006, apărut la Editura Paralela 45 în 2009).

Plecat la Geneva pentru a susţine o lucrare la o conferintţă pe teme medicale, chirurgul american Paul Osborn o întâlneşte pe femeia care va deveni iubirea vieţii sale. Ajuns apoi în Paris, îl vede din întâmplare pe cel care îi ucisese tatăl cu aproape 30 de ani în urmă. Între timp, poliţistul american William McVey colaborează la Londra cu Interpolul pentru a găsi autorul unei serii de crime comise prin decapitare. În acelaşi timp, persoane din diverse zone ale lumii mor în circumstanţe inexplicabile la scurtă vreme după ce se intersectează, într-un fel sau altul, cu aceste evenimente.

În romanul Ziua de după mâine, Allan Folsom dezvăluie o sinistră conspiraţie internaţională de proporţii, care îl va face pe Paul Osborn să străbată Europa cu sufletul la gură, în speranţa că nu va reuşi să găsească în sfârşit răspunsul la întrebarea care îl torturează înca din copilarie: de ce a fost ucis tatăl său? Cititorului care întoarce, avid de curiozitate, pagină după pagină pentru a vedea ce se va întampla mai departe îi va fi greu să încadreze acest roman într-o singură categorie: poate fi considerat un roman poliţist, dar şi de dragoste, de aventuri sau SF.
Din paginile sale răzbate veşnica luptă dintre bine şi rău, şi, cu toate că surprizele apar aproape în fiecare capitol, finalul şocant şi neaşteptat nu va fi mai prejos, acordându-i cititorului fidel atât răsplata binemeritată de a afla cheia misterului, cât şi satisfacţia de a nu închide cartea la sfârşit, ci de a continua să reflecteze la implicaţiile sale.

Allan Folsom s-a născut pe 9 decembrie 1941, în Boston, Statele Unite. A lucrat ca reporter, redactor, scriitor şi producător, a scris scenarii pentru seriale şi filme de televiziune. Locuieşte în Santa Barbara, California, împreună cu familia sa. Ziua de după mâine este primul său roman, publicat în 1994, care a ajuns într-un timp foarte scurt pe locul trei în lista de bestselleruri a publicaţiei New York Times. Au urmat Day of Confession (1999), The Exile (2004) şi The Machiavelli Convenant (Legământul Machiavelli, 2006, apărut la Editura Paralela 45 în 2009).

Plecat la Geneva pentru a susţine o lucrare la o conferintţă pe teme medicale, chirurgul american Paul Osborn o întâlneşte pe femeia care va deveni iubirea vieţii sale. Ajuns apoi în Paris, îl vede din întâmplare pe cel care îi ucisese tatăl cu aproape 30 de ani în urmă. Între timp, poliţistul american William McVey colaborează la Londra cu Interpolul pentru a găsi autorul unei serii de crime comise prin decapitare. În acelaşi timp, persoane din diverse zone ale lumii mor în circumstanţe inexplicabile la scurtă vreme după ce se intersectează, într-un fel sau altul, cu aceste evenimente.

În romanul Ziua de după mâine, Allan Folsom dezvăluie o sinistră conspiraţie internaţională de proporţii, care îl va face pe Paul Osborn să străbată Europa cu sufletul la gură, în speranţa că nu va reuşi să găsească în sfârşit răspunsul la întrebarea care îl torturează înca din copilarie: de ce a fost ucis tatăl său? Cititorului care întoarce, avid de curiozitate, pagină după pagină pentru a vedea ce se va întampla mai departe îi va fi greu să încadreze acest roman într-o singură categorie: poate fi considerat un roman poliţist, dar şi de dragoste, de aventuri sau SF.
Din paginile sale răzbate veşnica luptă dintre bine şi rău, şi, cu toate că surprizele apar aproape în fiecare capitol, finalul şocant şi neaşteptat nu va fi mai prejos, acordându-i cititorului fidel atât răsplata binemeritată de a afla cheia misterului, cât şi satisfacţia de a nu închide cartea la sfârşit, ci de a continua să reflecteze la implicaţiile sale.