Teme esențiale abordate în manualul de Matematică pentru clasa a VII-a de la Editura Paralela 45: Mulțimea numerelor reale, Ecuații și sisteme de ecuații liniare, Elemente de organizare a datelor, Patrulaterul, Cercul, Asemănarea triunghiurilor și Relații metrice în triunghiul dreptunghic.
Manualul respectă indicația programei școlare de matematică de a prezenta noțiunile intuitiv; astfel, fiecare lecție începe cu o problemă practică, pe baza căreia se introduc noile concepte, acestea fiind apoi definite cu rigoarea specifică matematicii.
Fiecare lecție se încheie cu un test de autoevaluare, care, pentru a obține un feedback imediat, poate fi folosit de profesor la sfârșitul lecției în două moduri:
Manualul este precedat de probleme recapitulative și teste de evaluare inițială (algebră și geometrie), care oferă posibilitatea evaluării nivelului cunoștințelor elevilor la începutul anului școlar.
Manualul respectă strict domeniile și conținuturile din programa școlară. Acestea au fost organizate în șapte capitole, pe unități de învățare.
Unitățile de învățare sunt organizate pe lecții, care se pot realiza într-un număr relativ flexibil de ore, ceea ce oferă posibilitatea profesorului de a le adapta la particularitățile clasei de elevi. În lecții, conținuturile sunt prezentate într-o manieră accesibilă, atractivă, stimulativă și provocatoare prin următoarele secvențe, în funcție de competențele specifice cu care sunt corelate conținuturile: Ne amintim, Observăm și descoperim cunoștințe noi, Reține!, Exersează, fixează și aprofundează cunoștințele, Autoevaluare. Aceste secvențe asigură: reactualizarea unor capacități formate anterior, prezentarea elementelor de conținut specifice, dirijarea învățării, obținerea performanței, asigurarea feedbackului, evaluarea performanțelor obținute, consolidarea retenției și a capacității de transfer. Pentru aceasta, în structura fiecărei lecții s-a folosit un suport intuitiv bine dozat, prin care se valorifică experiențele de învățare ale elevilor, se dezvoltă competențele achiziționate în anii anteriori, se stimulează gândirea și imaginația, se îmbogățește bagajul de reprezentări matematice, se formează și se dezvoltă competențe de realizare a unor conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transdisciplinare.
Fiecare unitate de învățare se încheie cu Test de evaluare. Fiecare capitol se finalizează cu Probleme recapitulative și Test de evaluare. Manualul se finalizează cu Recapitulare și evaluare finală.
Conținuturile lecțiilor și ale activităților de învățare asociate au în vedere formarea competențelor cerute de programă, urmărindu-se o trecere cât mai plăcută de la metodele predominant intuitive, abordate în clasele anterioare, la definirea unor noi concepte, demonstrarea unor proprietăți și la aplicarea unor algoritmi de calcul. La geometrie, prin conținuturile lecțiilor și ale activităților de învățare propuse în manual, se asigură formarea competențelor, urmărind cu precădere trecerea de la studiul intuitiv al caracteristicilor matematice ale figurilor geometrice la studiul calitativ al acestora, bazat pe demonstrație.
Activitățile de învățare prezentate în manual ilustrează fiecare secvență de conținut din lecție, oferă modalități diverse de colaborare între elevi, dar și de activitate independentă, asigură posibilitatea de folosire a softurilor educaționale specifice, stimulează creativitatea elevilor pasionați deja de matematică și avem speranța că va stimula și interesul celor care încă n-au „gustat” din frumusețea acesteia. Exemplele și aplicațiile care fac referiri la alte domenii de studiu, precum: fizica, biologia, istoria, geografia, informatica aplicată, au ca țintă să atragă elevii spre lecturarea, înțelegerea și învățarea matematicii.
Pe tot parcursul manualului se folosește un limbaj flexibil, prin care sunt explicați termenii specifici matematicii. Notațiile sunt minimale, prin urmare enunțurile sunt formulate astfel încât, din context, să rezulte exact caracteristicile la care se referă acestea.
În activitatea de predare-învățare se folosesc activitatea individuală, activitatea în perechi, activitatea pe grupe și activitatea frontală. Pe lângă metodele clasice, se folosesc metode interactive, jocuri și activități practice.
Pe lângă metodele tradiționale de evaluare, manualul prevede metode alternative, precum: autoevaluarea, proiectul, investigația și portofoliul.
Problemele de la fiecare lecție și testele de evaluare sunt formulate de așa manieră, încât profesorul le poate adapta foarte ușor pentru o evaluare cu ajutorul calculatorului, inclusiv online prin intermediul unor platforme educaționale.